Nicolae Dărăscu

Date personale
Nicolae Dărăscu

Nume la naștere	Nicolae Dărăscu
Născut	18 februarie 1883^[1]^[2]^[3] Giurgiu, Vlașca, România
Decedat	14 august 1959 (76 de ani)^[2] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	pictor
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Domeniu artistic	pictură
Studii	Universitatea Națională de Arte București, Academia Julian
Pregătire	George Demetrescu Mirea, Jean-Paul Laurens
Profesor pentru	George Ștefănescu, Marin Petre Constantin
Mișcare artistică	impresionism, Neoimpresionism, Societatea Arta română, Tinerimea artistică, Sindicatul Artelor Frumoase, Salonul Oficial de pictură și sculptură
Opere importante	„Vedere din Argeș", „Calea Victoriei pe ploaie", „Palat venețian", seria de peisaje din Delta Dunării, „Cimitir turcesc", „Peisaj argeșean"
A influențat pe	Valeriu Pantazi
Modifică date / text

Nicolae Dărăscu (n. 18 februarie 1883, Giurgiu, Vlașca, România – d. 14 august 1959, București, România) a fost artist vizual român modernist, acuarelist, pictor, influențat de curentele impresionism și neoimpresionism.

Biografie

Studii, ani timpurii

În perioada 1902 - 1906 a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, clasa G. D. Mirea. După terminarea studiilor, datorită admirației sale pentru operele lui Nicolae Grigorescu și Ștefan Luchian, pleacă cu o bursă la Paris (1906). Acolo cunoaște atmosfera atelierului lui Jean Paul Laurens (Academia Julien) iar un an mai târziu (1907) a celui patronat de Luc Olivier Merson (Academia Artelor Frumoase).^[4]

Călătorește în sudul Franței, la Toulon și St. Tropez (1908), la Veneția (1909), dar și în țară în zona Vlaici-Olt (1913) și Dobrogea (Balcic – 1919). Contactul cu artiști din alte zone culturale ale Europei, călătoriile care au inclus și vizitarea marilor muzee aveau să-i deschidă orizonturi noi, conducându-l spre un limbaj pictural ce păstrează legăturile cu realitatea și tradițiile artei românești.

Spre deosebire de mulți dintre contemporanii săi, Dărăscu arareori a pictat interioare sau naturi moarte. În schimb, a călătorit foarte mult, fiind în căutarea peisajelor care îi aminteau de tinerețea sa, de exemplu în Delta Dunării sau pe coasta Mării Negre, peisaje pictate în manieră impresionistă.

În 1910 expune un autoportret la Societatea Artiștilor Francezi din Paris.

Citește cartea lui Paul Signac "De la Delacroix la neoimpresionism" și caută să-l cunoască pe autor. Studiază textele lui Chervreul și Helmholz asupra legilor opticii care guvernează raporturile dintre culori, efectul acestora asupra operelor sale fiind vizibil cu ocazia expoziției din 1913.

Maturitatea artistică

Cu timpul însă expresivitatea de factură matissiană îl atrage mai puternic, determinând-ul să-și reducă paleta coloristică numai la roșu, galben, albastru și verde, redarea armoniei cromatice făcându-se acum prin juxtapunerea acestora. Este perioada în care pare obsedat de misterul Veneției ("Palat venețian"), de colinele Balcicului sau de poezia bulevardelor bucureștene ("Calea Victoriei pe ploaie"). Spre sfârșitul vieții ajunge la o stăpânire rațională a mijloacelor de expresie, fapt dovedit de mari compoziții cu nuduri feminine sau peisaje ("Cimitir turcesc", "Peisaj argeșean").

Nicolae Dărăscu are meritul de a fi conturat o școală națională de pictură și de a fi creat un climat cultural deschis noilor idei în epocă. În 1917 alături de pictorii Camil Ressu, Ștefan Dimitrescu, Iosif Iser și sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea și alți artiști pune la Iași bazele Asociației "Arta Română".

Cea mai importantă expoziție personală se organizează în anul 1936, la sala Dalles unde expune 85 de lucrări. Printre lucrările sale de referință se numără tablourile "Vedere din Argeș" sau seria de peisaje din Deltă.

Din 1936 până în 1950 a fost profesor la Academia de Arte Frumoase din București, catedra de desen artistic.^[5]

Pictura sa dezvăluie disprețul contemporan pentru detaliile obiectului, în favoarea redării formelor prin culoare. Peisajele sale se caracterizează prin amploarea viziunii ("Calea Victoriei pe ploaie", "Palat venețian", peisaje din Delta).

Distincții

Ordinul Meritul Cultural în gradul de Cavaler cl. II, pentru teatru (23 septembrie 1942)^[6]

Note

^ RKDartists, accesat în 23 august 2017
^ ^a ^b Nicolae Dărăscu, Dărăscu, Nicolae[*]
^ Nicolae DARASCO, Le Delarge
^ Enciclopedia marilor personalități, vol. 1. București: Editura Geneze. 1999. p. 354-356.
^ Ștefan, Elena (2006). Asalt spre crestele destinului. Dicționarul personalităților giurgiuvene. Editura Cronos. p. 100.
^ Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.

Bibliografie

Radu Ionescu și Vasile Florea: Nicolae Dărăscu, Editura Meridiane, București, 1987

Vezi și

Legături externe

Materiale media legate de Nicolae Dărăscu la Wikimedia Commons
ro Compendium: Nicolae Dărăscu
en Biography at artnet.com
Nicolae, Dărăscu (18.02.1883 Giurgiu România – 14.08.1959 București )^{[nefuncțională]} Revista on-line OkArt
Krikor H. Zambaccian - Însemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1957

Format:Asociația Arta Română Format:Neoimpresionism

[958c3eb1a9ab966569d0280360715a37-1] RKDartists, accesat în 23 august 2017

[c10d6a6526973f74e2f9619678cab980-2] Nicolae Dărăscu, Dărăscu, Nicolae[*]

[e594aea0fd1d9073ff6ffa796df76f6a-3] Nicolae DARASCO, Le Delarge

[4] Enciclopedia marilor personalități, vol. 1. București: Editura Geneze. 1999. p. 354-356.

[5] Ștefan, Elena (2006). Asalt spre crestele destinului. Dicționarul personalităților giurgiuvene. Editura Cronos. p. 100.

[DR28471942-6] Decretul regal nr. 2.847 din 23 septembrie 1942 privind conferirea ordinului „Meritul Cultural”, publicat în Monitorul Oficial, anul CX, nr. 257, Partea I-a, marți 3 noiembrie 1942, pp. 9592–9593.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]