Wikipedia

Nicolae Goldberger

politician român
Nicolae Goldberger

Politicianul Nicolae Goldberger
Date personale
Nume la naștereMiklós Goldberger
Născut Modificați la Wikidata
Someș-Odorhei, Austro-Ungaria
Decedat (66 de ani) Modificați la Wikidata
Viena, Austria Modificați la Wikidata
Căsătorit cuFanny
Etnieevreiască
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Responsabil al Comisiei de Propagandă din Direcția de Propagandă și Agitație a CC al PCR
În funcție
1948 – 1952
CircumscripțiaReghin, Regiunea Autonomă Maghiară
Șeful Direcției Politice a Armatei
În funcție
1948 – 1950
Director adj. al Institului de Istorie al CC al PCR
În funcție
1958 – 1970
Membru al CC al PCR
În funcție
12 august 1969 – septembrie 1970
Deputat în Marea Adunare Națională
În funcție
1952 – 1957
Partid politicPartidul Comunist din România, Partidul Muncitoresc Român
Profesiepolitician comunist
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Nicolae Goldberger (născut Miklós Goldberger; n. 1 mai 1904, Someș-Odorhei, Austro-Ungaria - d. 19 septembrie 1970, Viena, Austria)[1] a fost un politician comunist român, evreu de origine, care a fost un timp funcționar al Internaționalei Comuniste.

Biografie

modificare

A fost membru al Partidului Comunist Român din ilegalitate, fiind chiar membru al Biroului Politic în anii '30. Ulterior, a fost membru în conducerea CDE; instructor CC al PCdR pentru Ardealul de Nord în timpul războiului[2]. A fost eliberat din lagărul de deținuți politici de la Târgu Jiu în august 1944, devenind secretarul Comitetului Regional pentru Ardealul de Nord al Frontului Național Democrat și apoi instructor al C.C. al P.C.R.

În 1945, Nicolae Goldberger, ajuns prim-secretar al Regionalei PCR Cluj, se adresează CC al PCR cu o informare asupra "legăturilor negative" cu comandamentele sovietice din orașele Dej și Cluj:[3]

Comandantul sovietic, maiorul Basiev, consideră că "Partidul nostru este obligat să stea la dispoziția comandaturii cu toate mașinile, și nu o dată a fost cazul cînd munca noastră de partid a fost întîrziată pentru că mașina noastră (deși are toate documentele în regulă) a fost luată, trimisă în toate părțile, pînă și la Viena, fără întrebare și consimțămîntul nostru". Mai grav încă – semnalează Goldberger abuzurile "fraților mai mari" – grînele sînt lăsate să putrezească în gară la Dej. Fără îndoială că e vorba despre cerealele din contul datoriilor de război față de URSS. Însă "circulă zvonul că tov. Colonel Comandantul Comisiei Aliate de Control din județul Someș este cointeresat în fabricarea spirtului de Gherla".

Nicolae Goldberger, care răspundea de Organizația politică MADOSZ, din partea Moscovei, a cerut, înainte de lovitura de stat din 6 martie 1945, ca nord-vestul Ardealului, care fusese luat României prin Dictatul de la Viena și a cărui reintrare sub administrația românească era refuzată de Stalin, să fie dată Ucrainei[4].

După 1944, deține funcții importante: responsabil al Comisiei de Propagandă din Direcția de Propagandă și Agitație a CC al PCR (1948-1952), șeful Direcției Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Științe Sociale de pe lângă CC al PMR (din 1956); director adjunct al Institului de Istorie al CC al PCR (1958-1970)[5] etc., iar pentru scurtă vreme director la fabrica de încălțăminte „Janos Herbák” din Cluj.

Nicolae Goldberger a făcut parte din delegația română la Congresul VII al Internaționalei Comuniste, alături de Boris Ștefanov, Vanda Nicolski, Marcel Pauker, Moise Dubinski și Manea Erlich.

În 1946 s-a căsătorit cu Fanny. În anii ‘50, soția sa a fost șefa Cancelariei CC al PCR. În 1952, Nicolae Goldberger a fost ales în Regiunea Autonomă Maghiară, circumscripția electorală Reghin, ca deputat în Marea Adunare Națională.[6]

Din însărcinarea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în data de 22 noiembrie 1956, o delegație română, formată din Valter Roman, Nicolae Goldberger și Iosif Ardelean, a sosit la Budapesta pentru a avea convorbiri cu Imre Nagy și ceilalți participanți la Revoluția ungară din 1956 refugiați la Ambasada iugoslavă, spre a-i convinge să vină în România care este dispusă să le ofere azil politic. Se urmărea de fapt scoaterea lor din localul ambasadei și predarea ulterioară sovieticilor. În ziua următoare Nagy și cei cinci miniștri ai săi au sosit la București și au fost cazați într-o casă conspirativă a Securității din apropierea capitalei. După un timp foarte scurt, cei cinci miniștri au fost preluați de KGB și duși în URSS. Doi dintre ei au murit în timpul anchetelor brutale la care au fost supuși, iar ceilalți trei s-au întors în Ungaria în februarie 1958, odată cu Imre Nagy, unde au fost judecați pentru "trădare de patrie" și executați.[7]

Prin decretul 204/1964, publicat în Buletinul Oficial nr. 7 din 8 iunie 1964, „Pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la naștere”[8] lui Nicolae Goldberg i-a fost conferit Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa I.[9] În iulie 1966, Nicolae Goldberger a fost reprimit în CC al PCR.[10]

Distincții

modificare
  • Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (24 decembrie 1952) „pentru lupta și munca duse în vederea făuririi, consolidării și prosperării Republicii Populare Române”[11]
  • Ordinul Muncii clasa I (30 august 1954) „cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la naștere și pentru activitate îndelungată pe linie de partid”[12]
  • Ordinul „23 August” clasa a III-a (12 august 1959) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului”[13]
  • Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia” (6 mai 1961) „pentru activitate îndelungată în mișcarea muncitorească și merite în opera de construire a socialismului”[14]
  • Ordinul „Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (30 aprilie 1966) „cu prilejul celei de-a 45-a aniversări de la înființarea Partidului Comunist din România, pentru îndelungată activitate în mișcarea muncitorească și merite deosebite în opera de construire a socialismului”[15]

Bibliografie

modificare
  • Ion Popescu-Puțuri, Nicolae Goldberger, Augustin Deac, 1933. Luptele revoluționare ale muncitorilor ceferiști și petroliști, București, Editura Politică, 1971;
  • Nicolae Goldberger, Florea Dragne, Olimpiu Matichescu, etc. ; coordonator: Nicolae Goldberger, Greva generală din România - 1920, București, Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lîngă C.C. al P.C.R., 1970;
  • Ion Popescu-Puțuri, Nicolae Goldberger, Augustin Deac, Presa muncitorească și socialistă din România, București, Editura Politică, 1971.

Note

modificare
  1. ^ ro Membrii CC al PCR
  2. ^ Raportul Tismăneanu, p.659
  3. ^ "Binefăcătorul" Stalin
  4. ^ Viorica Moisuc, declarație în Senat
  5. ^ Institutul de Studii Istorice și Social Politice
  6. ^ http://digitool.bibmet.ro:1801/view/action/singleViewer.do?dvs=1545889737740~382&locale=en_US&VIEWER_URL=/view/action/singleViewer.do?&DELIVERY_RULE_ID=10&application=DIGITOOL-3&forebear_coll=1574&frameId=1&usePid1=true&usePid2=true[nefuncțională]
  7. ^ octombrie 1956- "Defecțiunea maghiară"
  8. ^ Decretul nr. 204/1964 pentru conferirea ordinului Steaua Republicii Populara Romine clasa I tovarasului Nicolae Goldberger
  9. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Nicolae Goldberger, celălalt cizmar din Partid, historia.ro,  
  11. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române nr. 508 din 24 decembrie 1952 pentru conferirea Medaliei „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, anul I, nr. 13, 29 decembrie 1952, p. 103.
  12. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 159 din 30 aprilie 1954 pentru conferirea „Ordinului Muncii” clasa I tov. Goldberger Nicolae, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 21, 30 aprilie 1954, p. 162.
  13. ^ Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 180.
  14. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 120 din 6 mai 1961 pentru conferirea medaliei „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din Romînia”, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul X, nr. 30, 31 decembrie 1961, p. 391.
  15. ^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 339 din 30 aprilie 1966 pentru conferirea ordinului „Tudor Vladimirescu”, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul II, nr. 25, Partea I, 18 mai 1966, p. 157.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Nicolae_Goldberger&oldid=17011167