Nicolae Hortolomei
| Nicolae Hortolomei | |||
 Profesorul Nicolae Hortolomei | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | 27 noiembrie1885 Huși, România | ||
| Decedat | 3 ianuarie1961, (76 de ani) București, Republica Populară Română | ||
| Cetățenie |  România  | ||
| Ocupație | medic cadru didactic universitar[*] | ||
| Limbi vorbite | limba română[1] | ||
| Activitate | |||
| Domeniu | Chirurgie, Urologie | ||
| Instituție | Facultatea de Medicină din București | ||
| Organizații | Membru titular al Academiei Române (1948) Membru al Academiei Franceze de Chirurgie | ||
| Cunoscut pentru | Întemeietorul chirurgiei fiziologice în România | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Nicolae Hortolomei (n. 27 noiembrie 1885, Huși - d. 3 ianuarie 1961, București) a fost un medic chirurg român, director al clinicii de Chirurgie și Urologie de la Spitalul Colțea din București, profesor universitar la Facultatea de Medicină, membru titular (1948) al Academiei Române.
Biografie
modificareDupă absolvirea școlii primare în orașul natal, urmează liceul și facultatea de medicină la Iași, fiind extern, intern și preparator la Institutul de anatomie. În 1909 obține doctoratul în medicină și chirurgie cu teza "Absența congenitală a tibiei", sub îndrumarea profesorului Ernest Juvara. După un scurt stagiu la circumscripția sanitară Oancea, devine medic secundar prin concurs în clinica de boli genito-urinare iar, din 1911, asistent în clinica de chirurgie condusă de Ernest Juvara și, mai târziu, de Amza Jianu. Urcă treptele ierarhiei didactice ajungând "șef de lucrări". Urmează o specializare în urologie la Paris în serviciul profesorului Felix Legueu, participă la primul război mondial, organizând spitalele de campanie din Moldova, împreună cu Iacob Iacobovici. După unirea Basarabiei cu România, este numit șef al secției de chirurgie în spitalul din Chișinău. În 1920, devine profesor de chirurgie la facultatea de medicină din Iași, în locul lui Amza Jianu, transferat la București. Hortolomei abordează o chirurgie largă - abdominală, urologică, genitală și oncologică - bazată pe principii fiziologice, fiind considerat întemeietorul chirurgiei fiziologice în România. Împreună cu Vladimir Buțureanu, elaborează monografia "Chirurgie de l'ulcère gastrique et duodenal", pe care - în 1931 - o publică în Editura Masson din Paris.[2][3]
În 1930, este transferat la București în calitate de medic primar șef al serviciului de urologie din spitalul Colentina iar, în 1933, preia conducerea clinicii de chirurgie și urologie de la spitalul Colțea și funcția de profesor la facultatea de medicină, unde desfășoară o activitate complexă, dezvoltând o școală la care s-au format șapte profesori universitari, printre care Theodor Burghele, Gheorghe Olănescu, Ioan Juvara, Dan Setlacec. Nicolae Hortolomei a fost membru al Academiei Franceze de Chirurgie și al multor altor societăți științifice internaționale.[4]
Decorații
modificare- Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[5]
Referințe
modificare- ^ Czech National Authority Database, accesat în
- ^ E. Târcoveanu, „Nicolae Hortolomei(1885-1961) 125 de ani de la naștere”, Jurnalul de Chirurgie, Iași, 2010, Vol. 6, Nr. 4
- ^ Johana Toma, „Nicolae Hortolomei, întemeietorul chirurgiei fiziologice în România” Arhivat în , la Wayback Machine., Medica Academica, 20 mai 2010
- ^ V. Sârbu, O. Unc, „N. Hortolomei (1885-1961) Moștenirea lui chirurgicală după o jumătate de secol”, Chirurgia, 2011, 106: 689-692, Nr. 5, Septembrie - Octombrie
- ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.019.
Vezi și
modificareLegături externe
modificare