Nicolae Ioana (poet)

scriitor român
Nicolae Ioana
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat (60 de ani) Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor
poet Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1] Modificați la Wikidata

Nicolae Ioana (n. 17 septembrie 1939, Racovița, județul Argeș – d. 20 ianuarie 2000, București) a fost un poet și prozator român. Este fiul Mariei (n. Ciocănea) și al lui Vasile Ioana, brutar. A urmat liceul la Pitești, absolvindu-l în 1954, apoi Facultatea de Filosifie a Universității din București (1959–1964).

A avut diferite slujbe: pontator la Uzinele de Piese auto din Colibași (1955), contabil la Întreprinderea de Expediții auto din Pitești (1958–1959), redactor la Agerpres (1964–1966), la Editura Tineretului și la Editura Albatros (1966-1975), instructor la Consiliul Culturii și Educației Socialiste (1975–1982), redactor la Editura Sport – Turism (din 1982) și la Editura Eminescu. Debutează în revista „Luceafărul” (1967). (vezi DGLR – vol. 3, E/K)

  • Templu sub apă, București, 1967;
  • Moartea lui Socrate, 1969;
  • Monologul alb, București, 1972;
  • Cartea de nisip, București, 1973;
  • Viața după o zi, București, 1976;
  • Amiaza melcilor, București, 1977;
  • Forma focului, București, 1977;
  • Fața zilei, București, 1979;
  • Tabloul singuraticului, București, 1979;
  • Pavilionul, București, 1981;
  • Studiul de noapte, București, 1982;
  • Pasagerul, București 1985;
  • Strada occidentului, București, 1986;
  • Coridorul, București, 1989;
  • Vizită la domiciliu, București, 1989;
  • O zi liberă, București, 1996;
  • Goana după vânt, București, 1999.

Traduceri

modificare
  • Din lirica turcă contemporană, București, 1974, în colaborare cu Nevzat Yusuf și Agiemin Baubec;
  • Antologie de poezie turcă, de la începuturi până azi, 1979, în colaborare cu Nevzat Yusuf.
  1. ^ Czech National Authority Database, accesat în