O mică întîmplare!

film românesc de comedie din 1957
O mică întîmplare!
Afișul filmului
Afișul filmului
Rating
RegizorGheorghe Turcu  Modificați la Wikidata
ScenaristGheorghe Turcu  Modificați la Wikidata
ProducătorIon Floroiu (dir. filmului)
StudioStudioul Cinematografic București
DistribuitorDirecția Difuzării Filmelor
Director de imagineJean Pierre Lazar
Operator(i)Ion Radu (op. secund)
MontajRitta Stănculescu
Suneting. Silviu Camil
Titus Suru
MuzicaAndrei Adorian
ScenografieȘtefan Marițan
CostumeFlorina Tomescu
MachiajAna Blaga
DistribuțieMarcel Anghelescu
Ștefan Ciubotărașu
Loránd Lohinszky  Modificați la Wikidata
Premiera1 octombrie 1957
Durata65 min.
ȚaraRPR R.P. Romînă
Limba originalăromână
Prezență online

O mică întîmplare! (în maghiară Egy csekély esemény) este un film de comedie românesc din 1957 regizat de Gheorghe Turcu,[1][2] după un scenariu inspirat din nuvela „Rătăcirile lui Salamon” (Félrejáró Salamon, 1956) a lui András Sütő.[3] Rolurile principale au fost interpretate de actorii Marcel Anghelescu, Ștefan Ciubotărașu și Loránd Lohinszky.[4]

Distribuție

modificare

Producție

modificare

Scenariul filmului este inspirat din nuvela „Rătăcirile lui Salamon” (Félrejáró Salamon, ESPLA, București, 1956) a lui András Sütő și a fost scris de regizorul Gheorghe Turcu, fără acordul lui Sütő, care este menționat la începutul filmului doar ca autor al operei literare de inspirație.[3] Acțiunea nuvelei are loc în satul transilvănean fictiv Gyekefalva, iar centrul raional menționat este Sáros. Au fost modificate unele nume din nuvela originară: astfel, András Salamon a devenit András Lakatos, președintele Kerekes a fost redenumit Rotaru,[3] iar chiaburul Kristóf a devenit Crețu. Personajele Patkós, Vancu și Kádi și-au păstrat numele și etniile originale din nuvelă.[3]

Într-un scurt interviu publicat în numărul din 5 mai 1957 al revistei Vörös Zászló (Steagul roșu), regizorul Gheorghe Turcu afirma următoarele: „Scenariul nu poate urmări în mod servil opera literară originală. Rolul unor personaje și întâmplări crește, în timp ce al altora devine mai mic. Ideea este că filmul reflectă cu fidelitate – dar cu mijloacele sale specifice de exprimare cinematografică și nu altfel – intriga operei originale și caracterizarea personajelor sale. András Sütő a oferit un mare ajutor pentru această sarcină dificilă. Cooperarea sa sistematică și sugestiile și intervențiile sale competente contribuie în mare măsură la asigurarea faptului că scenariul și întregul film păstrează virtuțile și atmosfera narațiunii.”.[5]

O mică întîmplare! a fost primul lungmetraj realizat de Gheorghe Turcu (n. Gheorghe Türkl), un regizor de origine evreiască, originar din Timișoara.[3] Rolul principal a fost distribuit actorului comic român Marcel Anghelescu, în timp ce rolul antagonistului Patkós a fost interpretat de actorul român de etnie maghiară Loránd Lohinszky (menționat Lorand Lohinschi), aflat la debutul său în film.[3] Alți actori maghiari au interpretat roluri minore: Márton Andrási joacă rolul chiaburului Kádi, iar László Kónya (care a devenit un cunoscut bariton al operei românești sub numele de Ladislau Konya) interpretează un cântec popular maghiar, care este singurul element în limba maghiară al filmului.[3]

Filmările au avut loc în perioada martie – mai 1957, cele exterioare la Grim, Apahida și Gilău (Castelul Wass-Banffy), Cluj, Budești, iar cele interioare în studioul recent construit la Buftea.[3] Cheltuielile de producție s-au ridicat la 3.924.000 lei. Durata filmului este de 65 de minute.[3]

Filmul O mică întîmplare! a fost lansat la 1 octombrie 1957 în cinematografele din România, fiind vizionat de 1.274.272 de spectatori, după cum atestă o situație a numărului de spectatori înregistrat de filmele românești de la data premierei și până la data de 31 decembrie 1989 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.[6]

Receptare critică

modificare

O mică întîmplare! a avut parte de recenzii destul de binevoitoare în presa vremii, fiind menționat în ziarul de partid Steagul Roșu ca „un film reușit”.[7] Ecaterina Oproiu, criticul ziarului Contemporanul, afirma că regizorul a dat „prima dovadă de talent [...] în momen­tul în care și-a ales ca muză nuvela aspră, curajoasă și sinceră a lui Sütő András”,[8] în timp ce Eugen Atanasiu este mai reținut într-o cronică publicată în ziarul România Liberă, dar concluzionează totuși că este „un film bine realizat care va place publicului spec­tator”.[9] Câțiva ani mai târziu, criticul Călin Căliman scria că filmul lui Turcu „era o întâmplare cu haz, dar și cu necaz, despre anumele spirit al unui timp anume: pentru o clipă, Marcel Anghelescu, cu căciula lui roasă și cu cojocu-i lustruit, scotea comedia rurală din mrejele operetei, conferindu-i o scânteie de viață”. (Călin Căliman, Magazin estival Cinema 1984)[10]

Criticii maghiari contemporani din România au fost nemulțumiți de film („A beneficiat filmul de pe urma fidelității literare? Avem îndoieli. [...] Regizorul a mers până acolo încât a respectat atât de mult opera, încât nuvela a rămas o nuvelă în film”), dar concluzia a fost totuși pozitivă: „Filmul este un bun exemplu, o expresie și o consecință firească a conviețuirii frățești româno-maghiare.”.[11] Șaizeci și cinci de ani mai târziu, regizorul maghiaro-român Nándor Jakab-Benke scria într-o analiză a ecranizărilor românești ale operei lui András Sütő că „ritmul filmului de 65 de minute este și astăzi excelent, imaginile sale simple nu sunt plictisitoare nici după 70 de ani, deși adevărata creativitate cinematografică strălucește o singură dată, atunci când arată scena interogatoriului lui Lakatos într-un montaj paralel cu funcționarea mașinii de tăiat lemne, care este din ce în ce mai suprasolicitată și apoi explodează”.[3] O mică întîmplare! este, în opinia lui Jakab-Benke, cea mai fidelă ecranizare românească a unei opere literare a lui Sütő, ca urmare a faptului că a fost realizată într-o epocă politică mai permisivă,[3] dar, cu toate acestea, scriitorul maghiar a mărturisit că nu a fost atras niciodată de scrierea scenariilor și că nu și-a recunoscut creația sa proprie în ecranizările ei.[12]

În ciuda unui răspuns critic onorabil și a succesului la public, Sütő a scris 20 de ani mai târziu că „acest roman scurt al meu, scris în 1955, a fost transformat într-un film, iar apoi, după premieră, a fost pus în cutii, iar capul regizorului a fost tăiat”,[13] această afirmație fiind considerată „complet de neînțeles” de către Jakab-Benke, din moment ce filmul a avut un număr de spectatori decent și nu există dovezi că a fost retras sau interzis, iar regizorul și-a continuat ulterior cariera, realizând ulterior inclusiv o altă ecranizare a unei lucrări a lui Sütő.[3]

Locuri de filmare

modificare
  1. ^ Valerian Sava, Istoria critică a filmului românesc contemporan: Obsedantul deceniu, Editura Meridiane, 1999
  2. ^ SA, Imedia Plus Group, O mică întâmplare (1957), Cinemagia 
  3. ^ a b c d e f g h i j k l hu Nándor Jakab-Benke (), „Anyám könnyű filmet ígér: Sütő András romániai filmadaptációiról”, Filmtett, accesat în  
  4. ^ Andrei-Klauss, Agheorghiesei, O mică întâmplare!... (1957), aarc.ro, arhivat din original la , accesat în  
  5. ^ András Váradi, „Filmezik a Félrejáró Salamont. Beszélgetés Turcu György filmrendezővel”, în Vörös Zászló, nr. 150, 5 mai 1957.
  6. ^ „Situația numărului de spectatori înregistrat de filmele românești ieșite în premieră până la 31.12.1989” (PDF). Centrul Național al Cinematografiei. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  7. ^ M. Gheorghiu, „Un film reușit”, în Steagul Roșu, anul IV, nr. 1100, 18 octombrie 1957.
  8. ^ Ecaterina Oproiu, „Cinema: O mică întîmplare”, în Contemporanul, anul XI, nr. 42, 18 octombrie 1957, p. 4.
  9. ^ Eugen Atanasiu, „O mică întîmplare”, în Romînia Liberă, anul XV, nr. 4048, 16 octombrie 1957, p. 2.
  10. ^ „O mică întâmplare!... (1957)”, Aarc.ro, accesat în  [nefuncționalăarhivă]
  11. ^ Imre Robotos, „Új filmek – A Félrejáró Salamon filmváltozatáról”, în Utunk, anul XIII, nr. 480, 9 ianuarie 1958.
  12. ^ László Ablonczy, „Közösség-egybegyűjtő hatalom (Beszélgetés a Herder-díjas Sütő Andrással)”, în Tiszatáj, anul XXXIII, nr. 5, mai 1979, p. 33.
  13. ^ András Sütő, Évek – hazajáró lelkek. Cikkek, naplójegyzetek, Ed. Kriterion, București, 1980, p. 114.

Legături externe

modificare