Oana Murariu
Oana Murariu | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (36 de ani) Suceava, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | politiciană avocată |
Limbi vorbite | limba română |
deputat ales pe lista USR PLUS, în circumscripția electorală nr. 13 (Cluj) | |
avocat | |
Partid politic | USR (–prezent) PLUS (până la ) |
Alma mater | Universitatea Babeș-Bolyai |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Oana Murariu (n. , Suceava, România în Suceava, România) este un politician român, de profesie jurist și de meserie avocat, deputat ales pe lista Alianței USR PLUS în circumscripția electorală nr. 13, Cluj, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie 2020. Este la primul mandat de parlamentar, fiind, totodată, aleasă și secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Oana Murariu activează în Comisia juridică, de disciplină și imunități.
Biografie
modificareOana Murariu are origini în Transilvania și în Bucovina. A urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, fiind absolvent de elită al acestei instituții prestigioase de învățământ. A absolvit facultatea prima din seria de studenți din care a făcut parte și a doua din an, fiind bursier (de studiu și de merit) pe durata desfășurării studiilor.[necesită citare]
Activitate profesională
modificareOana Murariu și-a început activitatea în domeniul juridic, ca avocat, imediat după absolvirea facultății. Din 2014 este avocat definitiv, gestionând propriul cabinet de avocat, cu dreptul de a depune concluzii la judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, iar ramură principală de activitate este drept civil lato sensu (materie care include fostul drept comercial), cu specializare în dreptul sănătății.[necesită citare]
Activitate politică
modificareOana Murariu a decis să facă pasul spre politică după protestele antiguvernamentale din 2017, împotriva intenției Guvernului Grindeanu (PSD) proaspăt învestit de a aduce amendamente la Codul Penal (celebra OUG nr. 13/2017). S-a înscris în Platforma România100 - un ONG fondat de Dacian Cioloș, precursor al partidului politic care se dorea a fi înființat, iar apoi în Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS). Motto-ul programului politic asumat de Oana Murariu în timpul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare a fost „Rațiune. Coloană Vertebrală. Specialiști”.[necesită citare]
Prioritatea principală pe care Oana Murariu o are în calitate de deputat vizează degrevarea instanțelor de judecată, cu consecința creșterii calității actului de justiție, cu efecte benefice asupra tuturor cetățenilor.[necesită citare]