Pisică de deșert

specie de pisici sălbatice mici
(Redirecționat de la Pisică de nisip)

Pisica de deșert[3] (Felis margarita), numită și pisică de nisip[4] sau pisică de barcană,[5] este o pisică sălbatică mică ce populează deșerturi nisipoase și pietroase situate departe de surse de apă. Cu blana sa de culoare nisipie până la cenușie-deschisă, este bine camuflată în medii deșertice. Lungimea capului plus cea a trunchiului variază la 39–52 cm, cu o coadă cu lungimea de 23–31 cm. Scurtele sale urechi de 5–7 cm sunt situate jos pe lateralele capului, ceea ce o ajută la detectarea prăzilor ce se deplasează în subteran. Părul lung ce îi acoperă tălpile labelor⁠(en)[traduceți] îi izolează pernițele de temperaturile extreme găsite în deșerturi.

Pisică de deșert
Stare de conservare

Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix II (CITES)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Subîncrengătură: Vertebrata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Felis
Specie: F. margarita
Nume binomial
Felis margarita
(Loche, 1858)[2]
Subspecii

F. m. margarita (Loche, 1858)
F. m. thinobia (Ognev, 1927)

Răspândirea pisicii de deșert în 2016[1]
Sinonime[2]
sinonime ale F. margarita
  • Felis marginata (Gray, 1867)
  • F. margaritae (Trouessart, 1897)
  • F. marguerittei (Trouessart, 1905)
  • Otocolobus margarita (Heptner și Dementiev, 1937)
sinonime ale F. m. margarita
  • F. m. meinertzhageni (Pocock, 1938)
  • F. m. aïrensis (Pocock, 1938)
sinonime ale F. m. thinobius
  • Eremaelurus thinobius (Ognev, 1926)
  • Felis thinobius (Pocock, 1938)
  • F. m. scheffeli (Hemmer, 1974)
  • F. m. harrisoni (Hemmer, Grubb și Groves, 1976)

Prima pisică de deșert cunoscută oamenilor de știință a fost descoperită în Sahara algeriană și descrisă în 1858. Până în prezent, a fost înregistrată în câteva locații disjuncte din Maroc, Algeria, Niger, Ciad, Egipt, Peninsula Arabică și Orientul Mijlociu. În Asia Centrală a fost înregistrată pentru prima dată în Deșertul Karakum în 1925. Marele gol dintre aceste două regiuni ale arealului său global a fost închis parțial în 1948, când o piele de pisică de deșert a fost găsită într-o oază din Rub al-Khali, Oman. Este răspândită discontinuu în deșerturile Peninsulei Arabe și Orientului Mijlociu. Pe la începutul anilor 1970, au fost capturate în Pakistan pisici de deșert și exportate în grădini zoologice din întreaga lume. Datorită răspândirii sale întinse și a populației numeroase, este listată ca specie neamenințată cu dispariția pe Lista roșie a IUCN.

Ziua, pisica de deșert de obicei se odihnește în vizuini subterane, vânând noaptea. Noaptea străbate în medie 5,4 km în căutare de mici rozătoare și păsări. De asemenea, ucide și mănâncă șerpi veninoși. Primăvara, femela dă naștere la doi până la trei pisoi, care ating maturitatea sexuală⁠(en)[traduceți] pe la vârsta de un an. Necesitățile ecologice ale pisicii de deșert sunt încă puțin înțelese, căci au fost efectuate numai câteva studii aprofundate asupra populațiilor sălbatice de pisici de deșert.

Taxonomie modificare

 
Pisică de deșert la grădina zoologică Ree Park – Ebeltoft Safari⁠(en)[traduceți], Danemarca

Felis margarita era denumirea științifică propusă de Victor Loche⁠(en)[traduceți] în 1858 care a descris pentru prima oară un specimen de pisică de deșert, găsit în zona „Négonça” din nordul Saharei algeriene.[6] Acest specimen holotip⁠(en)[traduceți] pare să fi fost pierdut.[7][8] Specia a fost numită după generalul francez Jean Auguste Margueritte⁠(en)[traduceți].[9]

În secolul al XX-lea, au fost descrise următoarele specimene zoologice⁠(en)[traduceți] de pisici de deșert:

În 1974, F. m. margarita, F. m. thinobia și F. m. scheffeli au fost temporar recunoscute drept taxoni valizi⁠(en)[traduceți]. La acea vreme, se considera că este posibil ca pisicile de deșert înregistrate în cele din urmă în Afganistan și Iran să poată constitui subspecii distincte.[8] În 2005, F. m. margarita, F. m. thinobia, F. m. scheffeli și F. m. harrisoni au fost recunoscuți ca taxoni valizi de către W. Chris Wozencraft⁠(en)[traduceți], care le-a considerat pe F. m. meinertzhageni și F. m. aïrensis drept sinonime ale subspeciei nominate F. m. margarita.[2] O inițiativă de clasificare a felidelor a Cat Specialist Group („Grupul Specialist în Felide”) a revizuit informațiile existente, iar în 2017 a recunoscut numai două subspecii pe baza diferențelor morfologice, și anume:[18]

 
O pisică de nisip asiatică la Zoo Osnabrück, Germania
  • F. m. margarita se găsește în Africa Nordică. Este mai mică în dimensiune și are blana mai galbenă și mai deschisă la culoare cu semne mai pronunțate și cu 2–6 inele pe coadă.[18]
  • Pisica de nisip asiatică[19] (F. m. thinobia) se găsește în Asia de Vest și Centrală. Este mai mare în dimensiune cu semne mai puțin pronunțate și are blana mai închisă la culoare și cu tentă mai cenușie, și numai 2–3 inele pe coadă.[18][20]

Analizarea ADN-ului mitocondrial de la 47 de indivizi de-a lungul arealului pisicii de deșert a dezvăluit faptul că haplotipurile⁠(en)[traduceți] lor difereau numai prin una până la trei mutații în perechea de baze. Acest grad mic de diferențiere genetică dintre pisicile de deșert asiatice și africane indică faptul că se poate ca Peninsula Sinai să fi reprezentat o barieră pentru fluxul de gene⁠(en)[traduceți].[20]

Filogenie modificare

Analizarea filogenetică a ADN-ului nuclear⁠(en)[traduceți] din mostre de țesut de la toate speciile de felide a dezvăluit faptul că radiația evoluționară⁠(en)[traduceți] a familiei Felidae a început în Asia în perioada Miocenului acum în jur de 14,45 până la 8,38 milioane de ani.[21][22] Analizarea ADN-ului mitocondrial al tuturor speciilor de felide indică o radiație de acum circa 16,76 până la 6,46 milioane de ani.[23] Pisica de deșert face parte dintr-o descendență⁠(en)[traduceți] evolutivă despre care se estimează pe baza analizării ADN-ului său nuclear că s-a despărțit genetic⁠(en)[traduceți] de strămoșul comun⁠(en)[traduceți] al speciilor din genul Felis acum vreo 4,44 până la 2,16 milioane de ani.[21][22] Analizarea ADN-ului său mitocondrial indică o despărțire genetică a speciilor din genul Felis de acum vreo 6,52 până la 1,03 milioane de ani.[23] Ambele modele se pun de acord asupra faptului că pisica de junglă (Felis chaus) a fost prima specie din genul Felis care s-a despărțit, urmată de pisica cu picioare negre (F. nigripes) și apoi de pisica de deșert.[21][23] Pisica de deșert a migrat în Africa, posibil în timpul evenimentelor glaciațiunii pleistocene⁠(en)[traduceți].[21] Migrația⁠(en)[traduceți] a fost probabil facilitată de perioade extinse de niveluri scăzute ale mării între continente.[23]

O falcă fosilă și alte rămășițe scheletice ale unei pisici de deșert au fost excavate⁠(en)[traduceți] dintr-o peșteră ce datează din Pleistocenul târziu, situată în El Harhoura lângă Temara⁠(en)[traduceți] din Maroc.[24]

Caracteristici modificare

Pisică de deșert la Grădina Zoologică din Cincinnati
Reprezentare a unui craniu de pisică de deșert[25]

Blana pisicii de deșert este de un izabel⁠(en)[traduceți] nisipos, palid, chiar și mai deschis la culoare pe părțile inferioare ale capului, în jurul nasului și pe partea din față a gâtului și pe burtă. Câte o linie spălăcită roșiatică pornește din colțul exterior al fiecărui ochi și trece de-a lungul obrazului.[6] Pe membre există bare de o culoare brun-închisă până la negricioasă, iar coada are vârful negru cu două sau trei inele închise ce alternează cu benzi bubaline. Semnele de pe blană variază de la individ la individ: unii nu au nici pete, nici dungi, unii sunt ușor pestriți, iar unii au atât pete, cât și dungi.[8] Capul îi este brun-nisipiu. Ochii mari, galbeni-verzui, sunt înconjurați cu alb, iar nasul este negricios.[26] Mustățile îi sunt albe și lungi de până la 8 cm.[9] Urechile îi sunt lignicolore la bază și au vârful negru.[14] Urechea externă îi este asemănătoare cu cea a unei pisici domestice, dar canalul său auditiv este de aproximativ de două ori mai mare. Magnitudinea de intrare-admitere acustică este de circa cinci ori mai mare decât cea a unei pisici domestice. În plus, sensibilitatea auditivă a pisicii de deșert este cu circa 8 decibeli mai mare decât cea a pisicii domestice.[27]

În Asia Centrală, blana de iarnă a pisicii de deșert este foarte lungă și deasă, firele de păr atingând maxim 51 mm în lungime. Ghearele membrelor din față le are scurte și foarte ascuțite, pe când cele de la membrele din spate sunt mici și boante.[28] Părțile inferioare ale labelor sale sunt protejate de temperaturi extreme de un strat des de blană.[8] Firele lungi ce îi cresc între degetele de la picioare creează o pernă de blană peste pernițele tălpilor, ajutând la izolarea lor în timp ce se deplasează pe nisip fierbinte. Această caracteristică face ca urmele lăsate de labele pisicii de deșert să fie neinteligibile și dificil de identificat și urmat.[29]

Pisica de deșert este caracterizată de un cap lat, aplatizat, de picioare scurte și de o coadă relativ lungă cu lungimea de 23–31 cm. Înălțimea până la greabăn este de 24–36 cm, iar pisica cântărește 1,5–3,4 kg. Lungimea capului plus cea a trunchiului variază de la 39 până la 52 cm. Urechile lungi de 5–7 cm sunt situate jos, acordând capului un aspect întins, aplatizat.[14]

Craniul îi este arcuit pe plan lateral, cu arcade zigomatice largi. Pavilioanele urechilor sunt triunghiulare, iar canalul auditiv este foarte larg, oferindu-i pisicii un auz îmbunătățit. Bula auditivă⁠(en)[traduceți] și pasajele de la urechile externe către timpane sunt puternic lărgite comparativ cu cum este la alte pisici sălbatice de dimensiune mică; părțile interioare ale urechilor sunt protejate de obiecte străine de fire de păr albe și lungi, situate aproape unul de altul.[25] Are o forță a mușcăturii⁠(en)[traduceți] la vârful caninului de 155,4 newtoni și un coeficient al forței mușcăturii⁠(en)[traduceți] la vârful caninului de 136,7.[30]

Răspândire și habitat modificare

 
Pisică de deșert captivă

Pisica de deșert populează deșerturi atât nisipoase, cât și pietroase. Este răspândită la nivel larg, dar nu contiguu, în deșerturile din Africa Nordică și Asia Centrală și de Sud-vest.[17] Preferă teren plat sau unduios cu vegetație răsfirată alcătuită din graminee sau tufișuri mici; evită dunele de nisip goale și schimbătoare, unde se găsește puțină pradă.[31]

În Sahara Occidentală au fost observate și fotografiate pisici de deșert de câteva ori în anii 2005–2016 în regiunea Dakhla-Oued Ed-Dahab⁠(en)[traduceți].[32][33][34] În aprilie 2017, au fost observați și fotografiați în zonă pui de pisică de deșert ce se ascundeau sub o tufă de Panicum turgidum⁠(en)[traduceți].[35] În Algeria, a fost înregistrat în 2008 în Munții Ahaggar un individ lângă o movilă de Tamarix aphylla⁠(en)[traduceți] .[36] Nu se cunoaște nicio înregistrare confirmată în Mauritania, Tunisia și Libia. În 2011, în zona lacului Faguibine⁠(en)[traduceți] din Mali, un individ a fost observat noaptea, vreme de scurt timp.[1] În Deșertul Ténéré, au fost observate pisici de deșert în anii 1980 și în anii 2008–2015.[31][37] Observările din Deșertul Oriental⁠(en)[traduceți] și Deșertul Occidental⁠(en)[traduceți] din Egipt, două deșerturi stâncoase, datează de la mijlocul anilor 1980.[38] În peninsula Sinai, au fost observate pisici de deșert la mijlocul anilor 1990.[39]

În Peninsula Arabică, Wilfred Thesiger a descoperit în 1948 o piele de pisică de deșert într-o oază din deșertul Rub' al Khali.[40] În Aria Protejată Mahazat as-Sayd⁠(en)[traduceți] din Arabia Saudită, pisici de deșert au fost capturate și găsite blocate în gardul cu plasă de sârmă ce înconjura adiacenta Rezervație Naturală Saja Umm Ar-Rimth⁠(en)[traduceți] din regiunea Najd⁠(en)[traduceți] a țării.[41][42][43] În Provincia Tabuk, au fost ucise de vânători două pisici de deșert în 2013 și 2016; iar în 2014, un individ a fost capturat și ținut într-o cușcă de un fermier local.[44] Pisici de deșert au fost observate și în 2014–2015 în trei localități din zona Turaif⁠(en)[traduceți] din nordul Arabiei Saudite.[45] În 'Uruq Bani Ma'arid⁠(en)[traduceți] de la marginea vestică a Rub' al Khali, pisicile de deșert folosesc văi cu pietriș și dune de nisip drept habitat în sezonul rece din octombrie până în aprilie; în sezonul cald din mai până în septembrie, folosesc în principal dune de nisip drept habitat.[46] În Regiunea Al Ain⁠(en)[traduceți] din Emiratul Abu Dhabi, o pisică de deșert a fost observată în 2003 pe o câmpie cu pietriș de printre dune.[47] Câteva pisici de deșert au fost înregistrate într-o arie protejată din Al Dhafra, Abu Dhabi⁠(en)[traduceți], din aprilie până în decembrie 2015, după o lipsă de observări de zece ani.[48] În guvernoratul Dhofar⁠(en)[traduceți] din Oman a fost înregistrată în câteva locații în 2021 și 2022.[49]

În sudul Israelului, unor patru pisici de deșert li s-au pus zgărzi radio și au fost monitorizate pe durata câtorva luni pe la sfârșitul anilor 1980 în Valea Arava, care se află în principal în Iordania. Pisicile de deșert monitorizate s-au aventurat frecvent în tabere militare ale armatei israeliene și au trecut granița internațională.[29] Din 2002 încoace, pisica de deșert este considerată a fi extinctă la nivel local⁠(en)[traduceți] in Israel, și nu a fost înregistrată de la începerea secolului încoace.[50] În Iordania, o pisică de deșert a fost zărită pentru prima dată în 1997 în cadrul unui sondaj dintr-o zonă deșertică din partea estică a țării.[51] În Siria au fost zărite și fotografiate pisici de deșert de un aparat fotografic capcană⁠(en)[traduceți] într-o arie protejată de lângă Palmira în 2000 și 2001.[52] În vestul Irakului, pisicile de deșert populează zone deșertice din provinciile Al-Najaf, Al-Muthanna și Al-Anbar.[53][54] În Iran viețuiește pe câmpii întinse și aride și în deșertul nisipos din rezervația Abbas'abad⁠(en)[traduceți], Parcul Național Kavir⁠(en)[traduceți] și Districtul Rural Petergan⁠(en)[traduceți].[55] Din martie 2014 până în iulie 2016, au fost de asemenea observate pisici de deșert la altitudini de 900–1100 m în Provincia Sistan-Baluchestan, mai ales în habitat dominat de Haloxylon ammodendron⁠(en)[traduceți].[56] În centrul Iranului au fost observate pisici de deșert predominant în dune de nisip și zone zgrunțuroase în cadrul unor sondaje din 2014–2016.[57]

În Pakistan, prima pisică de deșert a fost detectată în 1966 în apropiere de Râul Lora⁠(en)[traduceți] în Belucistan. Pe la sfârșitul anilor 1960, au fost întâlnite pisici de deșert și în Dealurile Chagai⁠(en)[traduceți], o zonă extrem de aridă ce cuprinde dune de nisip ce se rostogolesc și câmpii pietroase la o altitudine de în jur de 1.200 m.[58]

În Asia Centrală, pisica de deșert era știută ca fiind găsită până pe la sfârșitul anilor 1960 în Deșertul Karakum din Platoul Ustyurt⁠(en)[traduceți] în nord-vest până la Munții Kopetdag în sud, iar din Deșertul Kîzîlkum până la Râul Sîrdaria și granița nordică până în Afganistan.[28] Au fost fotografiate pisici de deșert adulte cu pui în sudul Deșertului Kîzîlkum în primăvara din 2013 și în 2014.[59]

Comportament și ecologie modificare

Pisica de deșert este solitară, exceptând perioada sezonului de împerechere⁠(en)[traduceți] și perioada când femela are pui.[26] Emite sunete puternice, foarte pițigăiate și scurt-scârțăite, mai ales când caută o pereche. Sunetele pe care le emite sunt similare cu cele ale pisicii domestice.[16] Comunică împroșcând cu urină și folosind marcaje de miros și scrijelituri făcute cu ghearele.[60] Își îngroapă fecalele și le acoperă cu nisip.[31]

Felul în care se deplasează este specific: cu burta aproape de sol, se mișcă într-o goană rapidă cu salturi ocazionale intercalate. Pisica de deșert este capabilă de a își crește viteza brusc și cu mult și poate alerga cu viteze de 30–40 km pe oră.[31] Patru pisici de deșert cu zgardă radio din Israel au parcurs distanțe lungi de 5–10 km într-o singură noapte. Erau în general active pe durata nopții, vânând și parcurgând o distanță medie de 5,4 km. S-au retras sub pământ în zori, rămânând în vizuină pe durata zilei. În timpul perioadei sondajului, au folosit mai multe vizuini cuprinse în domeniile lor vitale.[29]

Vizuinile sunt de circa 1,5 m adâncime și săpate în sol un pic înclinat și de obicei au o singură intrare, dar au fost observate și vizuini cu două sau trei intrări. Aceste vizuini erau fie abandonate de vulpi sau porci spinoș, fie săpate de gerbili sau alte rozătoare. Iarna, pisicile de deșert stau la soare în timpul zilei, dar în timpul sezonului cald, pisicile de deșert sunt crepusculare⁠(en)[traduceți] și nocturne.[8]

O pisică de deșert mascul din Israel a avut un domeniu vital cu suprafața de 16 km².[61] În Maroc, o pisică de deșert mascul a parcurs 14,1 km în 30 de ore. O pisică de deșert femelă a cutreierat o suprafață de 13,4 km² pe parcursul a șase zile, iar doi masculi au avut domenii vitale de 21,8, respectiv 35,3 km².[34] În 2018, câteva pisici de deșert au fost observate odihnindu-se în cuiburi de corbi cu gât roșu⁠(en)[traduceți] construite în copaci din specia Vachellia tortilis⁠(en)[traduceți] în Sahara marocană.[62]

Vânarea prăzii și dietă modificare

În Ténéré, o regiune deșertică din sud-centrul Saharei, pisicile de deșert au fost observate vânând în principal rozătoare mici și iepuri ai Capului (Lepus capensis) juvenili, dar și ciocârlii Alaemon alaudipes⁠(en)[traduceți], varani ai deșerturilor (Varanus griseus), scincide comune⁠(en)[traduceți] (Scincus scincus) și vipere veninoase din genul Cerastes. Dacă au prins mai mult decât puteau vâna, au îngropat rămășițele pentru a le consuma mai târziu. Și-au satisfăcut nevoia de apă din prada consumată, dar au băut apă când era disponibilă. Poporul Toubou⁠(en)[traduceți] a raportat incidente în care pisici de deșert au venit noaptea la taberele lor și au băut lapte de cămilă⁠(en)[traduceți] proaspăt.[31]

În Israel au fost găsite rămășițe de șopârle Uromastyx aegyptia⁠(en)[traduceți] lângă vizuini folosite de pisici de deșert.[63] Pisici de deșert au fost observate vânând gerbili din genul Meriones⁠(en)[traduceți], șoareci țepoși egiptieni, cocârlii de deșert⁠(en)[traduceți] și reptile mici.[29] În centrul Iranul, rămășițe de gerbili de Belucistan⁠(en)[traduceți] și de rozătoare din specia Jaculus blanfordi⁠(en)[traduceți] au fost de la speciile prăzi găsite cel mai frecvent în jurul vizuinilor de pisici de deșert.[64]

Au fost colectate pisici de deșert pe la sfârșitul anilor 1950 în estul Deșertului Karakum. Fecalele și stomacurile conțineau rămășițe de iepure tolai (Lepus tolai), rozătoare mici, păsări, reptile mici și nevertebrate.[28] În martie 2018, a fost semnalată o pisică de deșert hrănindu-se dintr-o pasăre din specia Chlamydotis macqueenii⁠(en)[traduceți] în Deșertul Kîzîlkum.[65]

Reproducere și ciclu de viață modificare

 
Un pui captiv de pisică de deșert

Estrul la pisicile de deșert femele durează de la cinci până la șase zile, în timpul căruia acestea frecvent emit sunete și marchează cu miros. După o gestație de 59 până la 66 de zile, femela dă naștere unui rând de pui alcătuit din doi până la trei pui. Puii cântăresc fiecare câte 39–80 g la naștere și au blana pestriță, de culoare galbenă-palidă sau roșcată. Cresc relativ rapid, ating în cinci luni trei sferturi din dimensiunea de adult, și sunt complet independenți pe la sfârșitul primului lor an și ating maturitatea sexuală⁠(en)[traduceți] la scurt timp după primul an.[60] În unele zone, pisicile de deșert dau naștere la două rânduri de pui pe an.[31]

Din 228 de pisici de deșert născute în grădini zoologice la nivel global până în 2007, numai 61 % dintre pui au supraviețuit până la a treizecea zi. Au murit în principal din cauza neglijării materne din partea mamelor pentru prima oară. Altfel, pot supraviețui până la 13 ani în captivitate.[66] Speranța de viață a pisicilor de deșert din sălbăticie nu a fost studiată.[67][26]

Perioada generației⁠(en)[traduceți] pisicii de deșert este de circa 4 ani și 9 luni.[68]

Amenințări modificare

Degradarea habitatului și pierderea dunelor de nisip din cauza activităților umane sunt considerate a fi amenințări majore pentru populațiile de pisici de deșert din Asia de Vest, unde vânătoarea necontrolată și persecutarea prădătorilor folosind momele otrăvite sunt activități comune.[52][69][70] Baza de prăzi compusă din mamifere mici a pisicii de deșert depinde de accesul la vegetație adecvată, vegetația putând experimenta fluctuații mari din cauza secetei sau declinuri din cauza deșertificării și pierderii vegetației naturale.[1] Îngrădirea ariilor protejate amenință pisica de deșert în Arabia Saudită, unde câțiva indivizi au fost găsiți blocați în garduri.[43] În Iran, ecosistemele aride vulnerabile se degradează cu repeziciune din pricina așezărilor și activităților umane, mai ales în urma pășunatului șeptelului.[55] În Uzbekistan, numărul zonelor nisipoase în derivă este în curs de creștere, căci localnicii dezrădăcinează arbuști pentru a îi folosi drept lemne de foc și drept substrat pentru coconii viermilor de mătase (Bombyx mori).[59][65]

În Sahara au fost ucise pisici de deșert în capcane amplasate de locuitori din oaze pentru a prinde vulpi și șacali aurii (Canis aureus) sau ca reacție la uciderea păsărilor de curte⁠(en)[traduceți].[31] În Israel și Iran au fost raportate câteva cazuri de pisici de deșert ucise de câini (C. familiaris).[63][55] În Israel se presupunea anterior că pisica de deșert era vânată de caracali (Caracal caracal) și lupi (Canis lupus).[63]

Au fost capturate pisici de deșert și pentru comerțul cu animale de companie⁠(en)[traduceți] în Emiratele Arabe Unite și Irak.[47][69][53][54] În Bagdad, două pisici de deșert care au fost vândute ca animale de companie au fost duse la o creșă locală în 2012; au murit o săptămână mai târziu.[53] În 2014 și 2015, patru pisici de deșert au fost capturate în viață de niște culegători locali de trufe și oferite înspre vânzare la o piață de animale sălbatice din Bagdad; soarta lor este necunoscută.[54]

Pisicile de deșert pot fi vulnerabile la transmiterea bolilor din partea pisicilor sălbăticite⁠(en)[traduceți] și domestice ce pătrund în zone deșertice. În Arabia Saudită, una din 17 pisici de deșert capturate direct din sălbăticie a fost testată pozitiv pentru virusul leucemiei feline⁠(en)[traduceți].[41]

Conservare modificare

Felis margarita este listată în Anexa II a CITES. Vânarea sa este interzisă în Algeria, Iran, Israel, Kazakhstan, Mauritania, Niger, Pakistan și Tunisia. Nu există nicio protecție legală în Egipt, Mali, Maroc, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.[67] Anterior clasificată drept specie aproape amenințată⁠(en)[traduceți], a fost retrogradată în 2016 la statutul de specie neamenințată cu dispariția, căci mărimea estimată a populației globale depășește pragul pentru o categorie amenințată; măsura declinului populației globale este necunoscută.[1]

Grădina Zoologică Biblică din Ierusalim⁠(en)[traduceți] a inițiat un proiect de reintroducere a pisicii de deșert în Deșertul Aravá din Israel. Câțiva indivizi născuți în captivitate, ce făceau parte din populația grădinii zoologice, au fost ținuți într-un țarc de aclimatizare, dar nu au supraviețuit eliberării ulterioare în sălbăticie.[71]

În captivitate modificare

 
Pisică de deșert la Grădina Zoologică din Bristol⁠(en)[traduceți], Anglia

De la începutul anilor 1960 încoace, au fost capturate pisici de deșert în Pakistan pentru comerț și export către Europa până ce guvernul pakistanez a încetat în 1974 să mai elibereze permisuri.[72] Pisicile de deșert sunt foarte sensibile la boli respiratori și la infectarea tractului respirator⁠(en)[traduceți] superior. Aceasta este cauza principală a decesului la adulți. Cea mai comună boală este rinotraheita⁠(en)[traduceți] infecțioasă. Din moment ce pisicile de deșert sunt foarte susceptibile la infecții respiratorii⁠(en)[traduceți], trebuie ținute în țarcuri foarte aride, unde umiditatea și temperatura nu fluctuează.[66]

Populația captivă ținută în cadrul European Endangered Species Programme⁠(en)[traduceți] („Programul Speciilor Europene pe Cale de Dispariție”) este alcătuită din urmașii a 18 indivizi inițiali care proveneau aproape exclusiv din Peninsula Arabică. Până în decembrie 2009, populația captivă globală cuprindea 200 de indivizi în 45 de instituții, incluzând 23 de grădini zoologice europene cu 102 indivizi.[73] Populația captivă din cadrul Species Survival Plan⁠(en)[traduceți] („Planul pentru Supraviețuirea Speciei”) pentru pisica de deșert se bazează pe 8 indivizi inițiali.[74]

În 2010, două pisici de deșert s-au născut la Grădina Zoologică Al Ain⁠(en)[traduceți] în urma primei proceduri de fertilizare in vitro și transferări⁠(en)[traduceți] de embrioni înghețați-dezghețații în oviductele⁠(en)[traduceți] femelelor care ovulau⁠(en)[traduceți].[75] În iulie 2012, s-au născut patru pisici de deșert la Grădina Zoologică Ramat Gan⁠(en)[traduceți] în cadrul European Endangered Species Programme.[76]

Note modificare

  1. ^ a b c d e f Sliwa, A., Ghadirian, T., Appel, A., Banfield, L., Sher Shah, M. & Wacher, T. Felis margarita. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Accessed on 30 September 2022.
  2. ^ a b c Wozencraft, W. C. (). „Species Felis margarita. În Wilson, D. E.; Reeder, D. M. Mammal Species of the World (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 536. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ Dumitru Murariu (). Din lumea mamiferelor. Volumul II - Mamifere terestre. București: Editura Academiei Române. p. 93. ISBN 973-27-0210-9. 
  4. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 284. ISBN 973-97848-2-8. 
  5. ^ Bavaru, Adrian; Godeanu, Stoica; Butnaru, Gallia; Bogdan, Alexandru (). Biodiversitatea și ocrotirea naturii. București: Editura Academiei Române. p. 388. ISBN 978-973-27-1569-7. 
  6. ^ a b Loche, V. (). „Description d'une nouvelle espèce de Chat” [Description of a new species of cat]. Revue et Magasin de Zoologie Pure et Appliquée. 2. X: 49–50. 
  7. ^ a b Haltenorth, T. (). „Lebende arabische Sandkatze (Felis margarita Loche, 1858)” [Live Arabian sand cat (Felis margarita Loche, 1858)]. Säugetierkundliche Mitteilungen. 1: 71–73. 
  8. ^ a b c d e f Schauenberg, P. (). „Données nouvelles sur le Chat des sables Felis margarita Loche, 1858” [New data on the Sand Cat Felis margarita Loche, 1858]. Revue Suisse de Zoologie. 81 (4): 949–969. doi:10.5962/bhl.part.76053 . 
  9. ^ a b c Cole, F. R.; Wilson, D. E. (). „Felis margarita (Carnivora: Felidae)”. Mammalian Species. 47 (924): 63–77. doi:10.1093/mspecies/sev007 . 
  10. ^ Ognev, S. (). „A new genus and species of cat from the Transcaspian region”. Annuaire du Musée Zoologique Académie des Sciences USSR. 27: 356–362. 
  11. ^ a b Pocock, R. I. (). „The Algerian sand cat (Felis margarita Loche)”. Proceedings of the Zoological Society of London. B 108 (1): 41–46. doi:10.1111/j.1096-3642.1938.tb00021.x. 
  12. ^ Pocock, R. I. (). Felis margarita, Loche”. Catalogue of the genus Felis. London: British Museum (Natural History). pp. 139–145. 
  13. ^ Ellerman, J. R.; Morrison-Scott, T. C. S. (). Felis margarita Loche, 1858 Sand Cat”. Checklist of Palaearctic and Indian mammals 1758 to 1946 (ed. Second). London: British Museum of Natural History. pp. 307–308. 
  14. ^ a b c Sliwa, A. (). Felis margarita Sand Cat”. În Kingdon, J.; Hoffmann, M. Mammals of Africa. V: Carnivores, Pangolins, Equids and Rhinoceroses. London, UK: Bloomsbury Publishing. pp. 199–202. ISBN 978-1408189962. 
  15. ^ Pocock, R. I. (). „A new race of the sand cat (Felis margarita)”. Annals and Magazine of Natural History. Series 11. 1 (4): 472–476. doi:10.1080/00222933808526790. 
  16. ^ a b Hemmer, H. (). „Studien zur Systematik und Biologie der Sandkatze (Felis margarita Loche, 1858)” [Studies on the systematics and biology of the sand cat]. Zeitschrift des Kölner Zoo. 17 (1): 11–20. 
  17. ^ a b Hemmer, H.; Grubb, P.; Groves, C. P. (). „Notes on the sand cat, Felis margarita Loche 1858” (PDF). Zeitschrift für Säugetierkunde (41): 286–303. 
  18. ^ a b c Kitchener, A. C.; Breitenmoser-Würsten, C.; Eizirik, E.; Gentry, A.; Werdelin, L.; Wilting, A.; Yamaguchi, N.; Abramov, A. V.; Christiansen, P.; Driscoll, C.; Duckworth, J. W.; Johnson, W.; Luo, S.-J.; Meijaard, E.; O’Donoghue, P.; Sanderson, J.; Seymour, K.; Bruford, M.; Groves, C.; Hoffmann, M.; Nowell, K.; Timmons, Z.; Tobe, S. (). „A revised taxonomy of the Felidae: The final report of the Cat Classification Task Force of the IUCN Cat Specialist Group” (PDF). Cat News. Special Issue 11: 14–15. 
  19. ^ Lumea animalelor după Brehm. Prelucrată după ediția a II-a a lucrării „Viața animalelor” de către: Prof. Dr. Rietschel, Dr. Hauke, Dr. Lotz, Dr. Merkel, Dr. Modes. București: Editura Științifică. . p. 744. 
  20. ^ a b Howard-McCombe, J.; Banfield, L.; Kitchener, A.C.; Al Qahtani, H.; Toosy, A.; Al Qarqas, M.; Craig, M.; Abramov, A.V.; Veron, G.; Brito, J.C.; Azizi, S.; Ghazali, M.; Breton, G.; Sliwa, A.; Kaltwaßer, K.; Hochkirch, A.; Senn, H. (). „A Mitochondrial Phylogeny of the Sand Cat (Felis margarita Loche, 1858)”. Journal of Mammalian Evolution. 2019 (3): 525–534. doi:10.1007/s10914-019-09473-w. 
  21. ^ a b c d e Johnson, W. E.; Eizirik, E.; Pecon-Slattery, J.; Murphy, W. J.; Antunes, A.; Teeling, E.; O'Brien, S. J. (). „The Late Miocene radiation of modern Felidae: A genetic assessment”. Science. 311 (5757): 73–77. Bibcode:2006Sci...311...73J. doi:10.1126/science.1122277. PMID 16400146. 
  22. ^ a b Werdelin, L.; Yamaguchi, N.; Johnson, W. E.; O'Brien, S. J. (). „Phylogeny and evolution of cats (Felidae)”. În Macdonald, D. W.; Loveridge, A. J. Biology and Conservation of Wild Felids. Oxford, UK: Oxford University Press. pp. 59–82. ISBN 978-0-19-923445-5. 
  23. ^ a b c d e Li, G.; Davis, B. W.; Eizirik, E.; Murphy, W. J. (). „Phylogenomic evidence for ancient hybridization in the genomes of living cats (Felidae)”. Genome Research. 26 (1): 1–11. doi:10.1101/gr.186668.114. PMC 4691742 . PMID 26518481. 
  24. ^ Aouraghe, H. (). „Les carnivores fossiles d'El Harhoura 1, Temara, Maroc”. L'Anthropologie. 104: 147–171. doi:10.1016/S0003-5521(00)90007-4. 
  25. ^ a b Osborn, D.; Helmy, I. (). Felis margarita Loche, 1858”. The contemporary land mammals of Egypt (including Sinai). Fieldiana Zoology New Series. 5. Chicago: Field Museum of Natural History. pp. 444–447. 
  26. ^ a b c Sunquist, M.; Sunquist, F. (). „Sand Cat Felis margarita (Loche, 1858)”. Wild Cats of the World. Chicago: University of Chicago Press. pp. 67–74. ISBN 978-0-226-77999-7. 
  27. ^ Huang, G.; Rosowski, J.; Ravicz, M.; Peake, W. (). „Mammalian ear specializations in arid habitats: structural and functional evidence from Sand Cat (Felis margarita)”. Journal of Comparative Physiology A. 188 (9): 663–681. doi:10.1007/s00359-002-0332-8. PMID 12397438. 
  28. ^ a b c Heptner, V. G.; Sludskij, A. A. () [1972]. „Sand Cat”. Mlekopitajuščie Sovetskogo Soiuza. Moskva: Vysšaia Škola [Mammals of the Soviet Union]. ((Volume II, Part 2. Carnivora (Hyaenas and Cats))). Washington DC: Smithsonian Institution and the National Science Foundation. pp. 636–665. 
  29. ^ a b c d Abbadi, M. (). „Israel's elusive feline: Sand Cats”. Israel Land and Nature. 16 (3): 111–115. 
  30. ^ Christiansen, P.; Wroe, S. (). „Bite forces and evolutionary adaptations to feeding ecology in carnivores”. Ecology. 88 (2): 347–358. doi:10.1890/0012-9658(2007)88[347:bfaeat]2.0.co;2. PMID 17479753. 
  31. ^ a b c d e f g Dragesco-Joffé, A. (). „Le chat des sables, un redoutable chasseur de serpents” [The Sand Cat, a formidable snake hunter]. La Vie Sauvage au Sahara [Wildlife in the Sahara]. Lausanne and Paris: Delachaux et Niestlé. pp. 129–133. ISBN 978-2603008713. 
  32. ^ Chevalier, F.; Thévenot, M.; Bergier, P. (). „Notes sur quelques mammifères terrestres observés près de Dakhla, Oued Ad-Deheb”. Go-South Bulletin (9): 1–6. 
  33. ^ Moores, R.; Brown, D.; Martin, R. (). „New data on the terrestrial mammals of the Oued Ad-Dehab region of Western Sahara”. Go-South Bulletin (9): 133–135. 
  34. ^ a b Breton, G.; Sliwa, A.; Azizi, S.; Essalhi, A. (). „Sand Cats in the Moroccan Sahara, preliminary results of a new study”. Cat News (63): 7–10. 
  35. ^ Sliwa, A.; Azizi, S.; Alifal, E.; Essalhi, A.; Endichi, M.; Breton, G. (). „First sand cat kittens sighted in the Moroccan Sahara”. Cat News (66): 19–20. 
  36. ^ Belbachir, F. (). „Spotted: the elusive Sand Cat in Algerian Ahaggar Mountains, central Sahara”. Cat News (50): 17–18. 
  37. ^ Rabeil, T.; Wacher, T.; Newby, J. (). „Sand cat sightings in Niger and Chad”. Cat News (63): 11. 
  38. ^ Goodman, S. M.; Helmy, I. (). „The Sand Cat Felis margarita Loche, 1958 in Egypt”. Mammalia (50): 120–123. 
  39. ^ Saleh, M. A.; Basuony, M. (). „A contribution to the mammalogy of the Sinai Peninsula”. Mammalia. 62 (4): 557–575. doi:10.1515/mamm.1998.62.4.557. 
  40. ^ Hayman, R.W.; Harrison, D.L. (). „Notes on some mammals newly recorded from Arabia”. Annals and Magazine of Natural History. 12. 3 (29): 417–419. doi:10.1080/00222935008654065. 
  41. ^ a b Ostrowski, S.; Van Vuuren, M.; Lenain, D. M.; Durand, A. (). „A serologic survey of wild felids from central west Saudi Arabia”. Journal of Wildlife Diseases. 39 (3): 696–701. doi:10.7589/0090-3558-39.3.696 . PMID 14567233. 
  42. ^ Strauss, W. M.; Shobrak, M.; Sher Shah, M. (). „First trapping results from a new sand cat study in Saudi Arabia”. Cat News (47): 20–21. 
  43. ^ a b Sher Shah, M.; Cunningham, P. (). „Fences as a threat to Sand cats Felis margarita Loche, 1958, in Saudi Arabia”. Zoology in the Middle East. 42 (1): 99–101. doi:10.1080/09397140.2008.10638294. 
  44. ^ Aloufi, A.A.; Amr, Z.S. (). „Carnivores of the Tabuk Province, Saudi Arabia (Carnivora: Canidae, Felidae, Hyaenidae, Mustelidae)”. Lynx. New Series. 49 (1): 77–90. doi:10.2478/lynx-2018-0010 . 
  45. ^ Paray, B.A.; Al-Sadoon, M.K. (). „A survey of mammal diversity in the Turaif province, Kingdom of Saudi Arabia”. Saudi Journal of Biological Sciences. 25 (3): 604–608. doi:10.1016/j.sjbs.2018.02.012 . PMC 5910653 . PMID 29686525. 
  46. ^ Amin, R.; Wacher, T.; Bruce, T.; Barichievy, C. (). „The status and ecology of the sand cat in the Uruq Bani Ma'arid Protected Area, Empty Quarter of Saudi Arabia”. Mammalia. 85 (3): 220–226. doi:10.1515/mammalia-2020-0031 . 
  47. ^ a b Cunningham, P. (). „Status of the Sand Cat, Felis margarita, in the United Arab Emirates”. Zoology in the Middle East. 25 (1): 9–14. doi:10.1080/09397140.2002.10637898. 
  48. ^ Ahmed, S.; Al Zaabi, R.; Soorae, P.; Shah, J. N.; Al Hammadi, E.; Pusey, R.; Al Dhaheri, S. (). „Rediscovering the Arabian sand cat (Felis margarita harrisoni) after a gap of 10 years using camera traps in the Western Region of Abu Dhabi, United Arab Emirates”. European Journal of Wildlife Research. 62 (5): 627–631. doi:10.1007/s10344-016-1035-8. 
  49. ^ Al Hikmani, H.; Jadad, M.; Zaabanoot, R.; Al Rasbi, A.; Al Hikmani, K.; Spalton, A. (). „First records of Sand Cat in Dhofar Governorate, Oman”. Cat News (76): 22–23. 
  50. ^ Dolev, A.; Perevolotsky, A. (). The Red Book: vertebrates in Israel. Jerusalem: Nature and Parks Authority and The Society for the Protection of Nature in Israel. ISBN 965-90466-0-X. 
  51. ^ Bunaian, F.; Mashaqbeh, S.; Yousef, M.; Buduri, A.; Amr, Z. S. (). „A new record of the Sand Cat, Felis margarita, from Jordan”. Zoology in the Middle East. 16 (1): 5–7. doi:10.1080/09397140.1998.10637748. 
  52. ^ a b Serra, G.; Abdallah, M. S.; Al Quaim, G. (). „Occurrence of Rüppell's fox Vulpes rueppelli and Sand cat Felis margarita in Syria” (PDF). Zoology in the Middle East. 42 (1): 99–101. doi:10.1080/09397140.2007.10638252. 
  53. ^ a b c Mohammad, M. K.; Lahony, S. R.; Al-Rammahi, H. M. (). „First record of the Sand Cat, Felis margarita Loche, 1858 (Mammalia: Carnivora, Felidae), from Iraq”. Zoology in the Middle East. 59 (4): 358–359. doi:10.1080/09397140.2013.868144. 
  54. ^ a b c Al-Sheikhly, O. F.; Haba, M. K. (). „Additional records of the Arabian Sand Cat Felis margarita harrisoni (Hemmer, Grubb & Groves, 1976) (Carnivora: Felidae) in Iraq” (PDF). Bonn Zoological Bulletin. 66 (2): 135–137. 
  55. ^ a b c Ghadirian, T.; Akbari, H.; Besmeli, M.; Ghoddousi, A.; Hamidi, A. K.; Dehkordi, M. E. (). „Sand cat in Iran – present status, distribution and conservation challenges” (PDF). Cat News (Special Issue 10): 56–59. 
  56. ^ Ghafaripour, S.; Naderi, M.; Rezaei, H. R. (). „Investigating abundance, density and potential threats of Sand Cat in the South-Eastern parts of Iran” (PDF). Journal of Wildlife and Biodiversity. 1 (1): 47–55. 
  57. ^ Feizabadi, H.A.; Naderi, M.; Ashrafi, S.; Hemami, M.R. (). „Space Partitioning among Two Sympatric Species, Sand Cat (Felis margarita) and Rüppell's Fox (Vulpes rueppellii), in a Desert Landscape in Central Iran”. Polish Journal of Ecology. 66 (2): 194–204. doi:10.3161/15052249PJE2018.66.2.009. 
  58. ^ Roberts, T. (). „Felis margarita”. The Mammals of Pakistan. London: Ernest Benn. pp. 142–143. ISBN 9780510399009. 
  59. ^ a b Burnside, J. R.; Koshkin, M.; Dolman, P. M. (). „Breeding population of sand cat in the Southern Kyzylkum Desert, Uzbekistan”. Cat News (60): 25–26. 
  60. ^ a b Mellen, J. D. (). „A comparative analysis of scent marking, social and reproductive behavior in 20 species of small cats (Felis)”. American Zoologist. 33 (2): 151–166. doi:10.1093/icb/33.2.151 . 
  61. ^ Abbadi, M. (). „Israel's elusive feline: sand cats”. Cat News (18): 15–16. 
  62. ^ Bompar, J.M.; Durand, E.; Durand, S.; Perrier, T. (). „Unusual resting places of sand cat in Moroccan Sahara?” (PDF). Cat News (69): 8–9. 
  63. ^ a b c Mendelssohn, H. (). „Felids in Israel”. Cat News (10): 2–4. 
  64. ^ Ghafaripour, S.; Naderi, M.; Riazi, B.; Rezaei, H.R. (). „How Prey Density and Distribution Can Affect Predator Habitat Usage Pattern: a Case Study on Sand Cat (Felis margarita, Locke 1858) from Iran” (PDF). Russian Journal of Ecology. 49 (4): 320–324. Bibcode:2018RuJEc..49..320G. doi:10.1134/S1067413618040057. 
  65. ^ a b Brighten, A. L.; Burnside, R. J. (). „Insights into the feeding ecology of and threats to Sand Cat Felis margarita Loche, 1858 (Mammalia: Carnivora: Felidae) in the Kyzylkum Desert, Uzbekistan”. Journal of Threatened Taxa. 11 (4): 13492–13496. doi:10.11609/jott.4445.11.4.13492-13496 . 
  66. ^ a b Sausman, K. (). „Sand cat a true desert species”. International Zoo Yearbook. 35: 78–81. doi:10.1111/j.1748-1090.1997.tb01193.x. 
  67. ^ a b Nowell, K.; Jackson, P. (). „Sand Cat Felis margarita. Wild Cats. Status Survey and Conservation Action Plan. Gland, Switzerland: IUCN/SSC Cat Specialist Group. pp. 47–50. Arhivat din original la . 
  68. ^ Pacifici, M.; Santini, L.; Di Marco, M.; Baisero, D.; Francucci, L.; Grottolo Marasini, G.; Visconti, P.; Rondinini, C. (). „Generation length for mammals”. Nature Conservation. 5: 87–94. doi:10.3897/natureconservation.5.5734 . 
  69. ^ a b Mallon, D.; Budd, K. (). „Sand Cat Felis margarita Loche, 1858” (PDF). Regional Red List Status of Carnivores in the Arabian Peninsula. Cambridge, UK and Gland, Switzerland: IUCN and Sharjah, UAE: Environment and Protected Areas Authority. pp. 18–19. 
  70. ^ Banfield, L.M.; al Qahtani, H.; Mallon, D. (). Arabian Sand Cat Felis margarita harrisoni Status Review and Conservation Strategy. Abu Dhabi, United Arab Emirates: Al Ain Zoo. 
  71. ^ Jerusalem Biblical Zoo (). „Re-introduction – Sand cats” (PDF). The Biblical Zoo for the Conservation of Nature in Israel. Arhivat din original (PDF) la . 
  72. ^ Roberts, T. (). „Cats in Pakistan”. În Jackson, P. The plight of the cats: Proceedings from the Cat Specialist Group meeting in Kanha National Park, India, 9–12 April 1984. Gland: Cat Specialist Group. pp. 151–154. 
  73. ^ Witzenberger, K. A.; Hochkirch, A. (). „Evaluating ex situ conservation projects: Genetic structure of the captive population of the Arabian sand cat” (PDF). Mammalian Biology. 78 (5): 379–382. doi:10.1016/j.mambio.2013.03.001. 
  74. ^ Swanson, W. F. (). „Application of assisted reproduction for population management in felids: The potential and reality for conservation of small cats” (PDF). Theriogenology. 66 (1): 49–58. doi:10.1016/j.theriogenology.2006.03.024. PMID 16650889. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  75. ^ Herrick, J.R.; Mehrdadfar, F.; Campbell, M.; Levens, G.; Leiske, K.; Swanson, W.F. (). „Birth of Sand Cat (Felis margarita) Kittens Following In Vitro Fertilization and Embryo Transfer”. Biology of Reproduction. 83 (Supplement 1): 28. doi:10.1093/biolreprod/83.s1.28. 
  76. ^ Krystian, M. (). „Rare Sand Kittens Born in Israel After Years of Rumored Extinction”. The International Business Times TV. Arhivat din original la . 

Legături externe modificare