Pompier profesionist

(Redirecționat de la Pompierii militari)

Un pompier profesionist este un pompier care face parte dintr-un corp special instruit și organizat, pentru a interveni în caz de incendiu cu utilaje și autospeciale de intervenție pentru stingerea acestuia[1]. El este angajat să intervină în situații de urgență. În România pompierul profesionist este angajat al autorităților centrale, județene sau locale.

Organizare

modificare

De la caz la caz, pompieri profesioniști pot fi încadrați unei subunități (detașament de pompieri, stație de pompieri, gardă de intervenție) care variază în funcție de țară și lucrează 8, 12 sau 24 de ore cu pauze pentru odihnă și refacerea sănătății. De cele mai multe ori aceștia lucrează cu normă întreagă iar în unele țări lucrează cu jumătate de normă.

Brigăzile profesioniste de pompieri din Germania sunt în cadrul orașelor respective care supraveghează protecția locală împotriva incendiilor și dezastrelor. Sarcina principală este ca departamentul prin subunitățile sale să fie pregătit să intervină în situație de urgență, în plus, pompierii sunt implicați în autorizații de construcție, inspecții de protecție împotriva incendiilor, educație pentru prevenirea incendiilor, crearea de planuri pentru desfășurare și planuri de evacuare pentru unități de învățământ, cămine de bătrâni pentru a se face exerciții. Există un dispecerat pentru preluarea apelurilor de urgență și trimiterea forțelor la intervenție în situație de urgență precum și alte sarcini. În funcție de legea specifică statului și de reglementările locale, organizarea serviciului de salvare poate intra și în responsabilitatea acestor birouri.

Departamentul operațiuni

Departamentele operaționale ale pompierilor profesioniști sunt stațiile de pompieri existente ale acestora din zona orașului. În funcție de mărimea comunității, există unul sau mai multe stații de pompieri. Există vehiculele pentru cei de la prevenirea incendiilor, asistența tehnică și alte autovehicule pentru intervenție în funcție de riscuri, acestea diferă în funcție de statul federal, de asemenea sunt vehiculele de salvare. Majoritatea echipajelor sunt formate din funcționari publici la serviciul de pompieri.

În România

modificare

Pompierii profesioniști au statut de cadru militar, au grade militare și sunt constituiți în servicii publice comunitare profesioniste pentru situații de urgență denumite servicii de urgența profesioniste. Acestea sunt constituite ca servicii deconcentrate, care funcționează în cadrul inspectoratelor județeene pentru situații de urgență și al municipiului București în subordinea Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și care, asigură în zonele de competență coordonarea, îndrumarea și controlul activităților de prevenire și gestionare ale situațiilor de urgența[2]. La ieșirea la pensie, pompierii profesioniști trec în rezervă și devin cadre militare în rezervă(rezerviști).

Personalul serviciilor de urgență profesioniste care au ieșit la pensie și au îndeplinit o perioadă de minimum 10 ani atribuții privind apărarea împotriva incendiilor, la cerere în urma unui interviu poate primi, brevetul de pompier specialist[3][4].

    Vezi și articolul:  Servicii de pompieri din RomâniaVezi și articolele [[{{{2}}}]] și [[{{{3}}}]]Vezi și articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] și [[{{{6}}}]]Vezi și articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] și [[{{{10}}}]]Vezi și articolele [[{{{11}}}]], [[{{{12}}}]], [[{{{13}}}]], [[{{{14}}}]] și [[{{{15}}}]]Vezi și articolele [[{{{16}}}]], [[{{{17}}}]], [[{{{18}}}]], [[{{{19}}}]], [[{{{20}}}]] și [[{{{21}}}]].
Grade militare

Potrivit gradelor pe care le au, cadrele militare sunt constituite în corpul soldaților și gradaților voluntari, corpul subofițerilor, corpul maiștrilor militari și corpul ofițerilor. Corpul soldaților și gradaților profesioniști este alcătuit din militari cu grade de soldat, fruntaș, caporal clasa a III-a, caporal clasa a II-a, caporal clasa I.[5][6]. Gradele cadrelor militare și ordinea lor ierarhică, vezi mai jos de la general la sublocotenent și de la plutonier adjutant șef până la sergent.

Gradele de generali și ofițeri - ordinea ierarhică
  Corpul ofițerilor de pompieri                    
Mareșal General General-locotenent General-maior General de brigadă Colonel Locotenent-colonel Maior Căpitan Locotenent Sublocotenent
Subofițeri- ordinea ierarhică
  Corpul subofițeri de pompieri            
Plutonier adjutant șef Plutonier adjutant Plutonier-major Plutonier Sergent-major Sergent

Principalele activități desfășurate

modificare
  • prevenirea și intervenția în situațiilor de urgență (incendii, inundații, cutremur, alunecări de teren, etc.);
  • informarea și educarea preventivă a populației;
  • căutarea și salvarea persoanelor;
  • acordarea de asistență medicală de urgență prin module SMURD;
  • stingerea incendiilor;
  • pregătirea populației în situații de urgență;
  • intervenție la accidente, rutiere (descarcerare);
  • coordonarea serviciile publice și private pentru situații de urgență[7].

Formare profesională pompieri

modificare
 
Pompierii la defilare de Ziua Națională în Cluj-Napoca

.

În România, o modalitate de a deveni pompier profesionist este de a da examen la instituțiile militare de învățământ, care, asigură formarea cadrelor militare cu studii superioare și medii pentru unitățile operative ale I.G.S.U. (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență):[8]

Recrutarea pompierilor

Recrutarea pompierilor pentru școlile de pompieri se face prin concursuri, organizate de școlile respective. Ele au loc într-o competiție externă și internă. Pentru a participa la concurs, un candidat trebuie să îndeplinească o serie de condiții (să fie cetățean român, să treacă probele fizice și psihice, să fie absolvent le liceu, vârstă minim 18 ani, să nu aibă antecedente penale, etc.). Candidații care îndeplines condițiile de intrare la examen participă la o probă scrisă.

La finalul concursului se face publică lista candidaților admiși sau respinși.

  1. ^ Editura Academiei Republicii Socialiste România >Dicționar explicativ al limbii române, pag.720
  2. ^ O.G nr. 88 din 2001 privind organizare și funcționare servicii publice, art.1-8
  3. ^ Legea 307 din 2019 privind apărarea împotriva incendiilor republicată, art.1, lit.b^1, și art.56. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 297 din 17.04 2019
  4. ^ Ordinul M.A.I. nr. 164 din 2007 Regulament de acordare a brevetului de pompier specialist personalului serviciilor de urgenta profesioniste căruia i-au încetat raporturile de serviciu, art.1 și art. 2 din M. Of. nr. 167 din 9 martie 2007
  5. ^ Legea nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare[nefuncțională] din România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 155 din 20 iulie 1995, art.2
  6. ^ Ordinul M.A.I. nr. 321 din 12 octombrie 2007 pentru aplicarea, în unitățile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a unor dispoziții din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, Monitorul Oficial nr. 728 din 26 octombrie 2007, art.1
  7. ^ H.G. Nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, Art.11
  8. ^ „Instituții de învățământ”. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Accesat în . 
  9. ^ Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politie Al. Ioan Cuza
  10. ^ „Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Bibliografie

modificare
Lectură suplimentară
  • H.G. Nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste - M.Of. Nr. 885 din 28 septembrie 2004
  • Legea 307 din 2019 privind apărarea împotriva incendiilor republicată. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 297 din 17.04 2019;
  • H.G. Nr.1490 din 9 septembrie 2004 Regulamentului de organizare si funcționare si a organigramei Inspectoratului General pentru Situații de Urgenta publicat în Monitorul Oficial, Partea I Nr. 884 din 28 septembrie 2004
  • Ordonanța de Urgență Nr.21 din 2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004
  • Ordinul M.A.I. nr. 164 din 2007 Regulament de acordare a brevetului de pompier specialist personalului serviciilor de urgenta profesioniste căruia i-au încetat raporturile de serviciu, Monitorul Oficial nr. 167 din 9 martie 2007.

Legături externe

modificare
Pompieri profesioniști din alte țări

Vezi și

modificare