Principe elector

Principii electori ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, ( listen ), la plural Kurfürsten, au fost cei șapte membri ai colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman: trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln și Trier) și patru principi laici.

Ilustrație a electorilor aflați în deliberare (de la stânga la dreapta: Arhiepiscopul de Köln, Arhiepiscopul de Mainz, Arhiepiscopul de Trier, Contele Palatinatului, Ducele Saxoniei, Margravul de Brandenburg și Regele Boemiei).

Începând cu secolul al XIII-lea principii electori aveau competența de alegere a regelui Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales în 1519, încoronat în 1530); succesorii lui au fost aleși ca împărați în mod direct de către colegiul electoral, fiecare având titlul de „Împărat Ales al Romanilor” (germană erwählter Römischer Kaiser; latină electus Romanorum imperator). În fapt, începând cu 1440, toți împărații cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach) au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar electorii doar ratificau succesiunea Habsburgilor.

Demnitatea de elector avea un mare prestigiu și se considera că, pe o scară ierarhică, se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat. Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (germană Kurprinz).

Istorie

Obiceiul german de a alege regi a început atunci când triburile germane formau coaliții și își alegeau liderii. Prima alegere astfel consfințită a fost cea a lui Lothar al II-lea în 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegiul includea însă ducii celor patru națiuni ale Germaniei: ducatul Franconiei, ducatul Svabiei, ducatul Saxoniei si ducatul Bavariei.

De la 1257 la Războiul de 30 de ani

O scrisoare a papei Urban IV sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele.

• Trei electori eclesiastici:
  • Arhiepiscopul de Mainz
  • Arhiepiscopul de Trier
  • Arhiepiscopul de Koln
• Patru electori seculari
  • Regele Boemiei
  • Contele Palatinatului
  • Ducele Saxoniei
  • Guvernatorul Brandenburg

De la Războiul de 30 de ani până la Napoleon

În 1621 electorul Palatinatului, Frederick V care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când războiul de 30 de ani s-a încheiat, un nou electorat a fost create pentru contele Palatin. Contele de Bavaria și-a păstrat locul, și deci numărul de electori a crescut la opt.

În 1777, componența consiliului electoral a fost redus la 8 membri, atunci când electorul Palatinatului a moștenit Bavaria.

• Voturi ce corespund reprezentanților catolici:
  • Arhiepiscopul de Mainz
  • Arhiepiscopul de Trier
  • Arhiepiscopul de Koln
  • Regele Boemiei
  • Electorul Bavariei
• Voturi ce corespund reprezentanților protestanți:
  • Electorul Saxoniei
  • Electorul Brandenburgului
  • Electorul Hannovrei

Imperiul a fost dizolvat in 1806.

După abolirea Imperiului

După dizolvarea Imperiului in August 1806, electorii au continuat să joace un rol important. Electorii Bavariei, Württemberg-ului și ai Saxoniei au fost denumiți regi, în timp ce electorii Baden, Hesse-Darmstadt, Regensburg și Würzburg au devenit duci.