Principe elector
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Principii electori ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, (
listen (ajutor·info)), la plural Kurfürsten, au fost cei șapte membri ai colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman: trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln și Trier) și patru principi laici.
Începând cu secolul al XIII-lea principii electori aveau competența de alegere a regelui Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales în 1519, încoronat în 1530); succesorii lui au fost aleși ca împărați în mod direct de către colegiul electoral, fiecare având titlul de „Împărat Ales al Romanilor” (germană erwählter Römischer Kaiser; latină electus Romanorum imperator). În fapt, începând cu 1440, toți împărații cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach) au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar electorii doar ratificau succesiunea Habsburgilor.
Demnitatea de elector avea un mare prestigiu și se considera că, pe o scară ierarhică, se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat.[1] Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (germană Kurprinz).
IstorieModificare
Obiceiul german de a alege regi a început atunci cand triburile germane formau coaliții și iși alegeau liderii. Prima alegere astfel consființita a fost cea a lui Lothar al II-lea în 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegliul includea însă ducii celor patru națiuni ale Germaniei: ducatul Franconiei, ducatul Svabiei, ducatul Saxoniei si ducatul Bavariei.
De la 1257 la Războiul de 30 de aniModificare
O scrisoare a papei Urban IV sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele.
- Trei electori eclesiastici:
- Arhiepiscopul de Mainz
- Arhiepiscopul de Trier
- Arhiepiscopul de Koln
- Patru electori seculari
- Regele Boemiei
- Contele Palatinatului
- Ducele Saxoniei
- Guvernatorul Brandenburg
De la Razboiul de 30 de ani până la NapoleonModificare
În 1621 electorul Palatinatului, Frederick V care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când războiul de 30 de ani s-a încheiat, un nou electorat a fost create pentru contele Palatin. Contele de Bavaria și-a păstrat locul, și deci numărul de electori a crescut la opt.
În 1777, componența consiliului electoral a fost redus la 8 membri, atunci când electorul Palatinatului a moștenit Bavaria.
- Voturi ce corespund reprezentanților catolici:
- Arhiepiscopul de Mainz
- Arhiepiscopul de Trier
- Arhiepiscopul de Koln
- Regele Boemiei
- Electorul Bavariei
- Voturi ce corespund reprezentanților protestanți:
- Electorul Saxoniei
- Electorul Brandenburgului
- Electorul Hannovrei
Imperiul a fost dizolvat in 1806.
După abolirea ImperiuluiModificare
După dizolvarea Imperiului in August 1806, electorii au continuat să joace un rol important. Electorii Bavariei, Württemberg-ului și ai Saxoniei au fost denumiți regi, în timp ce electorii Baden, Hesse-Darmstadt, Regensburg și Wurzburg au devenit duci.
