Principe elector
| Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Principii electori ai Sfântului Imperiu Roman (în latină princeps elector imperii; în germană Kurfürst, (
listen (ajutor·info)), la plural Kurfürsten, au fost cei șapte membri ai colegiului electoral al Sfântului Imperiu Roman: trei arhiepiscopi (de Mainz, Köln și Trier) și patru principi laici.
Începând cu secolul al XIII-lea principii electori aveau competența de alegere a regelui Romanilor, care urma să fie încoronat de către papă ca Sfânt Împărat Roman. Carol Quintul a fost ultimul monarh încoronat ca împărat (ales în 1519, încoronat în 1530); succesorii lui au fost aleși ca împărați în mod direct de către colegiul electoral, fiecare având titlul de „Împărat Ales al Romanilor” (germană erwählter Römischer Kaiser; latină electus Romanorum imperator). În fapt, începând cu 1440, toți împărații cu excepția unuia singur (Carol al VII-lea din Casa de Wittelsbach) au provenit din Casa de Habsburg a Arhiducatului Austriei, iar electorii doar ratificau succesiunea Habsburgilor.
Demnitatea de elector avea un mare prestigiu și se considera că, pe o scară ierarhică, se găsea imediat după aceea de rege sau de împărat.[1] Electorii aveau privilegii exclusiviste care nu erau împărțite cu ceilalți prinți ai imperiului; ei au continuat să-și mențină titlurile originale alături de titlul de elector. Urmașul la tron al unui prinț elector laic era cunoscut sub titlul de prinț alegător (germană Kurprinz).
IstorieModificare
Obiceiul german de a alege regi a început atunci când triburile germane formau coaliții și își alegeau liderii. Prima alegere astfel consfințită a fost cea a lui Lothar al III-lea în 1125. Structura colegiului electoral de la acea dată este neclară. Colegiul includea însă ducii celor patru națiuni ale Germaniei: ducatul Franconiei, ducatul Svabiei, ducatul Saxoniei si ducatul Bavariei.
De la 1257 până la Războiul de 30 de aniModificare
O scrisoare a papei Urban al IV-lea sugerează ca șapte principi electori au dreptul să aleagă regele.
- Trei electori eclesiastici:
- Arhiepiscopul de Mainz
- Arhiepiscopul de Trier
- Arhiepiscopul de Köln
- Patru electori seculari
- Regele Boemiei
- Contele Palatinatului
- Ducele Saxoniei
- Guvernatorul Brandenburg
De la Războiul de 30 de ani până la Napoleon BonaparteModificare
În 1621 electorul Palatinatului, Frederic al V-lea care participase la revolta din Boemia a fost suspendat din colegiul electoral. Locul său a fost oferit ducelui de Bavaria. Atunci când războiul de 30 de ani s-a încheiat, un nou electorat a fost create pentru contele Palatin. Contele de Bavaria și-a păstrat locul, și deci numărul de electori a crescut la opt.
În 1777, componența consiliului electoral a fost redus la 8 membri, atunci când electorul Palatinatului a moștenit Bavaria.
- Voturi ce corespund reprezentanților catolici:
- Arhiepiscopul de Mainz
- Arhiepiscopul de Trier
- Arhiepiscopul de Köln
- Regele Boemiei
- Electorul Bavariei
- Voturi ce corespund reprezentanților protestanți:
- Electorul Saxoniei
- Electorul Brandenburgului
- Electorul Hannovrei
Imperiul a fost dizolvat in 1806.
După abolirea ImperiuluiModificare
După dizolvarea Imperiului in August 1806, electorii au continuat să joace un rol important. Electorii Bavariei, Württembergului și ai Saxoniei au fost denumiți regi, în timp ce electorii Baden, Hesse-Darmstadt, Regensburg și Würzburg au devenit duci.
