Deschide meniul principal
Pentru alte sensuri, vedeți Prometeu (dezambiguizare).
Prometeu
Atlas Typhoeus Prometheus.png
Civilizațiamitologia greacă  Modificați la Wikidata
Căsătorit cuPronoia[*]
Celaeno[*]
Q55996286[*]
Clymene  Modificați la Wikidata
UrmașiDeucalion[1]
Thebe[*]
Chimaereus[*]
Lycus[*]
Aidos[*]
Hellen[*]  Modificați la Wikidata
TatăIapetus[1]  Modificați la Wikidata
MamăClymene[1]  Modificați la Wikidata
BunicUranus[2]  Modificați la Wikidata
Oceanus[3]  Modificați la Wikidata
BunicăGeea[2]  Modificați la Wikidata
Thetys[3]  Modificați la Wikidata
FrațiEpimeteu[1]
Menoetius[1]
Atlas[1][4]  Modificați la Wikidata
Hera și Prometeu

Prometeu (greacă Προμηθεύς, lit. „precauție”) este unul dintre titani, fiul lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la zei focul, pentru a-l oferi oamenilor.

MitologieModificare

Prometeu este fiul lui Iapet și al Climenei (sau al Asiei, ambele fiice ale lui Ocean) și fratele lui Atlas și al lui Epimeteu. Se căsătorește fie cu Celeno, fie cu Climene. Printre copiii lui se numără Deucalion, Licos și Himerea și, în funcție de sursă, Etneos, Elen, eroul fondator al elenilor,[5] și Tebe, deși aceștia din urmă mai sunt considerați copiii lui Deucalion.

În funcție de sursă, Prometeu a creat omul din lut însuflețindu-i cu foc, dar această legendă nu apare în Teogonia. În schimb Prometeu era considerat acolo binefăcătorul oamenilor. Pentru ei l-a înșelat pe Zeus de două ori.

Sacrificiul de la MeconeModificare

 
Prometeu. Statuie de bronz a sculptorului belgian Joseph-Marie-Thomas Lambeaux (1852-1908) expusă în Parcul Herăstrău.

Oamenii trebuiau să sacrifice un taur zeilor la Mecone, probabil un nume pentru orașul antic Sicion din nordul Peloponezului. Prometeu a luat oasele și pielea taurului și le-a ascuns sub un strat gros de grăsime. Apoi a luat carnea și a ascuns-o sub stomacul animalului și l-a pus pe Zeus să aleagă. Acesta, văzând grăsimea, a ales fără să-și dea seama, pielea și oasele. Făcându-le oamenilor partea cea mai bună la împărțirea unei jertfe destinate lui Zeus, titanul a atras pentru prima dată asupra sa mânia acestuia din urmă. Drept răzbunare, părintele zeilor le-a luat muritorilor focul.[6]

Furtul foculuiModificare

Din nou însă, Prometeu a găsit mijlocul de a le veni în ajutor. El a furat focul din ceruri și l-a dat oamenilor. Se spune că a furat semințele din soare și le-a adus pe pământ ascunse într-o tulpină. Alte surse susțin că a luat focul din forja lui Hefaistos. Pedeapsa lui Zeus a fost și mai aspră. Îl înlănțui pe Prometeu de o stâncă pe muntele Kazbek din Caucaz. Un vultur uriaș, pasăre monstruoasă zămislită de Tifon și de Echidna, îi devora zilnic ficatul, care peste noapte se regenera. În felul acesta titanul a fost supus unui chin zilnic.

Prometeu îl sfătuise pe Epimeteu să nu accepte niciun dar de la zei, dar în absența acestuia Zeus l-a convins să o ia pe Pandora, cea care ajunge să răspândească în lume toate relele și nenorocirile.[6]

Salvat de HeracleModificare

 
Heracle salvându-l pe Prometeu

Heracle a trecut pe lângă Caucaz în drum spre Grădina Hesperidelor. El a ucis vulturul cu una din săgețile sale otrăvite și l-a eliberat pe Prometeu, ale cărui chinuri s-au sfârșit. Mulțumit că aceste fapte de vitejie vor răspândi gloria fiului său, Zeus nu s-a împotrivit, dar ca sentința sa să nu fie zădărnicită, l-a pus să poarte un inel din oțelul lanțurilor sale cu o piatră din stânca muntelui, ca titanul să fie în continuare, simbolic, legat de piatră. În schimb, Prometeu își folosește darul profeției pentru a-l ajuta pe Heracle să obțină merele Hesperidelor.[6]

NemurireaModificare

Centaurul Chiron, rănit de una dintre săgețile otrăvite al lui Heracle, suferea continuu și dorea să moară, dar fiind nemuritor trebuia să găsească pe cineva care să accepte darul nemuririi de la el. Prometeu consimți și deveni nemuritor. Zeus acceptă dornic salvarea și noul statut al acestuia, când Prometeu îi prezise că fiul lui Tetis, pe care Zeus o iubea, va fi mult mai puternic decât tatăl său. Prometeu prezise de asemenea potopul pe care-l va trimite Zeus pentru a nimici omenirea, și-și sfătui fiul, Deucalion, ca acesta să supraviețuiască.[6]

Cultul lui PrometeuModificare

S-au găsit dovezi în Atena al unui cult al lui Prometeu, de dimensiuni reduse. S-a sugerat că ar fi putut fi patronul olarilor, o teorie controversată. Într-o dumbravă din nordul Atenei numită Akadḗmeia s-a găsit un altar închinat lui Prometeu.

În culturăModificare

Grecia anticăModificare

Prometeu este frecvent întâlnit în operele artistice de-a lungul istoriei. Este unul dintre cele mai vechi personaje, considerat un personaj păcălici arhetip pre-Hesiod. În perioada târzie a Greciei, apare în operele lui Eschil și ale lui Platon, printre alții.

Primul s-a concentrat pe aspectul tragic teatral. Din trilogia lui Eschil nu rămâne decât Prometeu înlânțuit, una dintre cele mai faimoase versiuni ale mitului. Aceasta reiterează, sintetizează și extinde miturile precedente, în special opera lui Hesiod. În opera lui Eschil, Prometeu i-a ajutat pe olimpieni să înfrângă titanii în Titanomahie, astfel pedeapsa acestuia apare într-o lumină nouă ca un crunt act de trădare.

Platon în Protagoras discută atributele umane necesare unei civilizații de succes folosid mitul în care Prometeu și Epimeteu împart abilități viețuitoarelor, printre care și oamenii.

Roma anticăModificare

Mitul lui Prometeu începe să apară pe morminte. În aceeași perioadă în mitologia georgiană, eroul Amirani provoacă un zeu și este de asemenea înlănțuit în Caucaz unde păsările îi mănâncă organele.

Evul MediuModificare

Prometeu devine din ce în ce mai popular o dată cu publicarea manualului de mitologie al lui Fulgentius Placiades, urmată de Genealogia Deorum Gentilium (c. 1374) a lui Giovanni Boccaccio, interpretând mitul prin perspectiva euhemerismului și al metaforei. Marsilio Ficino (Quaestiones Quinque de Mente, c. 1477) adoptă o perspectivă mai severă, filozofică, unde chinurile acestuia sunt chinurile rațiunii asupra omului.

RenaștereaModificare

Datorită scrierilor lui Boccaccio Ficino, Prometeu devine un subiect de mare interes pentru pictori și sculptori, printre care Piero di Cosimo și Parmigianino. De asemenea Shakespeare în punctul culminant al piesei de teatru Otello face referire la mitul lui Prometeu „Când se va stinge-odată, în van aș căută / Prometeescul foc ce te-ar aprinde iarăși. / Am rupt odată floarea, zadarnic ne-ncercăm / Să înnoim puterea ce viața îi hrănește,”[7] unde „Prometeescul foc” face referire la mitul în care Prometeu clădește oamenii din lut și le dă viață cu foc.

Post-renaștereModificare

 
Prometeu înlănțuit de Thomas Cole, c.1847

În perioada romantică, Prometeu a reprezentat un personaj rebel împotriva tiraniei Bisericii, patriarhiei și monarhiei. Apare ca eul liric în poemul eponim al lui Goethe (1789) adresându-i-se lui Dumnezeu, acuzator. În Prometeu dezlănțuit (1820) Percy Bysshe Shelley rescrie piesa pierdută a lui Eschil, oferind un Prometeu neînfrânt care îi aruncă în față lui Zeus descoperirile civilizației umane. Romanul lui Mary Shelley, Frankenstein (1818) este subintitulat "Modernul Prometeu". Influențele mitului mai apar în muzică, operă și balet. În sec. XX, Kafka face o scurtă analiză a mitului.

În cultura popularăModificare

  • 1974, este numele unei animații rusești Прометей
  • 1998, apare în seria de desene animate Hercules
  • 2002, în serialul SF Stargate SG-1 sezonul 6, Prometheus este numele primei nave interstellare făcută de oameni
  • 2009, apare ca personaj în ultimul volum al seriei de romane de aventuri și mitologie Percy Jackson și Olimpienii
  • 2012, filmul SF Prometheus
  • 2013, în serialul Supernatural sezonul 8, Prometeu e nemuritor dar suferă de amnezie în urma unei avalanșe. El și fiul său Oliver continuă să sufere de blestem și mor în diverse feluri în fiecare zi.
  • 2015, în filmul SF Ex Machina, personajul Nathan Bateman face de asemenea referire la mitul prometean al creației omului din lut și foc cu referire la creația vieții artificiale.
  • Mai apare în muzică, știință și jocuri video.

Vezi șiModificare

NoteModificare

  1. ^ a b c d e f Q45202630[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ a b Q45180298[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ a b Q45174410[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ Q45275834[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  5. ^ Grimal, P., 184-185
  6. ^ a b c d Grimal, P., p. 397
  7. ^ Shakespeare, W., Otello, Actul V, Scena 2
  8. ^ Schmadel, Lutz D. (). Dictionary of Minor Planet Names (ed. 4th). New York: Springer Verlag. p. 145. ISBN 3-540-66292-8. 

BibliografieModificare

  • fr Grimal, Pierre (). Dictionnaire de la mythologie greque et romaine (ed. III). 108, Boulevard Saint-Germain, Paris: Presses Universitaires de France. 
  • Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989
  • Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă si romană, București, Editura Mondero, 1992, ISBN 973-9004-09-2
  • George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Casa Editorială Odeon, 1992, ISBN 973-9008-28-3
  • N.A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, București, Editura Lider, 2003, ISBN 973-629-035-2
  • J.C. Belfiore, Dictionnaire de mythologie grecque et romaine, Paris, Larousse, 2003
  • Suciu Sergiu, Mic dicționar de mitologie greacă, București, Mediaș, Brașov, Constanța, 2010, ISBN 973-629-035-2

Legături externeModificare

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Prometeu