Prundu, Teleorman

Prundu este un sat în comuna Lunca din județul Teleorman, Muntenia, România.

Prundu
—  sat  —
Prundu (România) Poziția geografică în România
Coordonate: 43°49′26″N 24°41′31″E ({{PAGENAME}})
Țară	România
Județ	Teleorman
Comună	Lunca
SIRUTA	153188
Altitudine	37 m.d.m.
Populație (2021)
- Total	1.587 locuitori
Fus orar	UTC+2
Cod poștal	147182
Prezență online
GeoNames

{{marcaj|Satul Prundu, component al comunei Lunca, judetul Teleorman, este locuit in totalitate de rudari (lucratori din lemn). Etimologic vorbind “rudar” este cel care scoate aur din garle. Astfel de imprejurari ofereau raurile tarii noastre cu multe secole in urma. Rudarii nu recunosc a fi rromi (tigani), dar nici romani.

Ei doresc sa li se spuna rudari considerand acest cuvant ca pe o emblema. Patria lor este padurea, lucru care ar explica de ce din cautatori de aur pe albia raurilor au ajuns lucratori in lemn, lucrul acesta petrecandu-se probabil in momentul in care raurile nu le-au mai oferit aurul necesar existentei.

Revenind la satul Prundu, dupa cum spun batranii satului ei s-ar fi asezat (rudarii) in acest loc pe la 1925 venind de la luparie, tot o zona de padure, apartinand unei comune vecine. La inceput au fost cateva familii care si-au construit bordeie, locuinte specifice rudarilor. Avand in vedere faptul ca nu erau statornici bordeiele au fost construite in padure pe moosia boierului Grigorica Raioseanu.

Cu timpul ei nu au mai parasit aceste locuri datorita bunei intelegeri cu boierul dar si datorita faptului ca aici au asit lemnul necesar pentru a produce unelte de utilitate casnica care valorificate le asigurau existenta.

La inceput aceasta mica asezare purta numele de Rudari si apartinea de comuna Saele. O data cu noua impartire administrativa si cu schimbarea denumirii unor localitati aceasta asezare a luat denumirea de Prundu (satul era asezat pe un prund al raului Olt) si a intrat in componenta comunei Lunca.

Este de retinut faptul ca rudarii s-au supus tot timpul legilor tarii cu toate ca erau la adapostul padurii. Barbatii isi satisfaceau stagiul militar si au participat la cel de al II-lea razboi mondial, unii dintre ei cunoscand ororile lagarelor comuniste.

Dupa marea conflagratie localitatea a continuat sa evolueze din punct de vedere demografic. Locuintele de baza au rămas bordeiele dar au inceput sa apara si primele case de caramida ( caramida ) care era produsa de ei. Ocupatia era aceeasi pe care o mostenisera, si anume prelucrarea lemnului. Natalitatea era destul de ridicata insa mortalitatea foarte mare facea ca sporul natural sa fie totusi mic. Populatia de rudari nu a cunoscut colectivizarea datorita suprafetelor mici de terenuri pe care le detineau si pe care le primisera de la boierul Grigorica Paioseanu, fapt ce i-a obligat in continuare sa-si castige existenta din prelucrarea lemnului.

Barbatii produceau unelte de utilitate casnica (linguri, albii, fuse, scaune) pe care rudaresele le comercializeaza pe produse sau bani. Barbatii rareori paraseau localitatea de cele mai multe ori cand isi satisfaceau stagiul militar. Anii socialismului si-au pus amprenta si pe viata locuitorilor satului Prundu. Datorita procurarii din ce in ce mai greu a materialului lemons multi rudari dar si rudarese au luat calea I.A.S.-ului si a C.A.P-ului .

Prin anii 1980 a aparut o noua ocupatie in randul rudarilor si anume legumicultura, ocupatie care tinde sa devina de baza in ultimii ani.

Din punct de vedere demografic anii cei mai prolifici au fost epoca Ceausescu cunoscuta prin legile sale aberante mutiland pe viata multe femei dar marind numarul de copii ai satului. Numarul locuitorilor a crescut si mai mult in ultimii ani cand foarte multi rudari care lucrau in foarte multe orase s-au reintors in sat intemeind noi familii.

Numarul locuitorilor satului Prundu depaseste cifra de 1500 majoritatea dintre acestia fiind tineri si copii. Asezarea a cunoscut si o crestere economica mai evidenta in ultimii ani cand a aparut o noua ocupatie: legumicultura.

Lucrul acesta a determinat in special disparitia bordeiurilor si aparitia locuintelor cu mai multe camere construite in majoritte din caramida. Au aparut primele masini proprietate personala. Majoritatea gospodariilor detin un cal si o caruta, o vaca sau o capra, pamantul putin pe care il au nepermintndu-le mai mult.

Cu toate aceste cresterea economica, nivelul de trai ramane scazut datorita numarului mare de menbrii ce compun o familie, veniturile acesteia fiind mici in comparatie cu necesitatile vietii zilnice.

Din punct de vedere edilitar singurele institutii de interes public ce se gasesc pe raza satului sunt: dispensarul (mai mult un punct sanitar) si scoala.

Satul Prundu este aproape izolat de restul localitatilor din cauza soselei prost intretinute ce devine aproape impracticabila pentru mijloacele de transport in comun.

Dispensarul (punctual sanitary) functioneaza intr-o mica cladire cu o dotare slaba, serviciile medicale fiind asigurate de o singura asistenta medicala care acorda mai ales primul ajutor. In sat nu exista nici un post telefonic astfel incat cazurile de urgenta medicala, incendii, calamitati naturale nu se pot anunta pentru interventii rapide si eficiente pentru comunitatea locala.

Satul Prundu nu dispune de un camin cultural, biblioteca, unitati de prestari servicii atat de necesare comunitatii locale indiferent daca aceasta este constituita din rromi, romani, rudari sau alte etnii. Este normal ca toti cetatenii acestei tari sa aiba aceleasi drepturi si indatoriri indifferent de nationalitate, religie, sex sau apartenenta politica.

Pe teritoriul satului functioneaza o scoala in care invata copii familiilor de rudari. Batranii satului spun ca rudarii au avut intotdeauna dorinta de a invata. Lucrul acesta a devenit posibil mai ales dupa cel de al II-lea razboi mondial cand a inceput sa vina cate un invatator (sau cineva care stia sa scrie si sa citeasca, care pentru rudar tot invatator era) care, la inceput in bordei si apoi intr-o camera mica aduna cpoii dornici sa descifreze tainele scrisului, cititului si socotitului.

Din 1959 prin contributia familiilor de rudari s-a construit o scoala noua cu doua Sali de clasa si o camera pentru familia invatatorului. Dupa 1970 numarul elevilor crescand, s-au infintat 4 clase primare (scoala cu clasela I-VI) aparand primii invatatori calificati. Totodata apare si o grupa de gradinita care functioneaza in fosta camera de locuit a invatatorului.

Explozia demogrfica in timpul regimului Ceausescu a dus la cresterea populatiei scolare si la aparitia in cadrul scolii a ciclului gimnzial (scoala cu clasele I-VIII ). O data cu aparitia claselor gimnaziale (primul an scolar 1978-1979) era necesara construirea unui nou local realizat zece ani mai tarziu. De remarcat ca personalul scolii era in cea mai mare parte calificat sinse straduieste impreuna cu personalul didactic suplimentar sa ofere posibilitatea acestor copii de rudari, de a aceede la informatii si educatii. Dureros este faptul ca scoala duce lipsa de mobilier adecvat, material didactic, de o biblioteca si multe alte dotari necesare bunei desfasurari a procesului instructiv-educativ. Cu toate acestea, din sat s-au ridicat diferite personalități, precum Lincă C. Englezu (ns. în sat Prundu, fost Rudari, ținând azi de com. Lunca). Inginer agronom, de etnie rrom rudar, șef de fermă la I.A.S. Insula Mare a Brăilei - în județul Brăila, cu rezultate excepționale. Evidențiat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliul de Stat nr. 54/ 22 februarie 1971 (Art. 7.) privind conferirea de ordine și medalii unor muncitori, mecanizatori, tehnicieni, ingineri și economiști care lucrează în unitățile Departamentului agriculturii de stat din Ministerul Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Apelor (Text publicat în M.Of. al României, intrat în vigoare din 6 martie 1971). Numeroase prezențe cu interviuri la TV și cu relatări laudative la adresa inginerului agronom Englezu. Îl regăsim, în 2002, ca președinte al Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, iar în 2006 ca membru activ al Consiliului Director al acestui organism (domiciliu: Brăila, Str. Rahovei nr.134). [Informații de la: prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, extrase din manuscrisul acestuia în curs de tipărire, privind personalitățile teleormănene].