Wikipedia

Lactarius deterrimus

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Râșcov de molid)

Lactarius deterrimus (Frieder Gröger, 1968) din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Lactarius,[1] este o specie de ciuperci comestibile foarte frecventă, numită în popor râșcov de molid.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord crește preponderent pe sol calcaros, exclusiv sub molizi în păduri de conifere și plantații de molid. Apare de la câmpie la deal, dar preferat în regiuni montane, din (iunie) iulie până în noiembrie.[3][4]

Lactarius deterrimus
Râșcov de molid
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Lactarius
Specie: L. deterrimus
Nume binomial
Lactarius deterrimus
Gröger (1968)
Sinonime
  • Lactarius deliciosus var. deterrimus (Gröger) Hesler & A.H.Sm. (1979)
Modifică text Consultați documentația formatului

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină deterrimus=cel mai rău, scăzut, ultimul).[5] Numele este probabil pricinuit din cauza asemănării mari cu mai delicioșii Lactarius deliciosus sau Lactarius salmonicolor.

Taxonomie

modificare

Numele binomial singur valabil până în prezent (2020), a fost determinat de micologul german Frieder Gröger (d. 2018), de verificat în volumul 7 al jurnalului Westfälische Pilzbriefe din 1968.[6]

Descriere

modificare
 
 
  • Pălăria: are un diametru de 4-10 (12) cm, este destul de cărnoasă, fragilă, rotunjoară, fiind la început convexă cu marginea ușor pâsloasă, răsfrântă pentru timp lung spre interior, apoi aplatizându-se, cu mijlocul adâncit, la bătrânețe chiar în formă de pâlnie întinsă, dar nu prezintă niciodată un gurgui. Cuticula netedă și goală este lucioasă, devenind la vreme umedă unsuroasă. Nu arată cercuri zonare pe suprafață. Coloritul este roșu-portocaliu până brun-portocaliu, spre margine adesea mai închis. În vârstă se decolorează verde murdar sau verde murdar pătat, marginea devenind brun-gălbuie.
  • Lamelele: stau foarte dens, sunt subțiri, friabile și arcuite, cu multe lameluțe intercalate și bifurcate în apropierea piciorului precum ori aderente, ori puțin decurente de-a lungul lui. Muchiile sunt netede și sterile. Coloritul este portocaliu palid până ocru-portocaliu, căpătând după o leziune pete mai întâi închis roșiatice care devin cu timpul gri-verzuie.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 (10) cm și o lățime de 1,5-2 cm, fiind cilindric, îngroșat spre bază, mai întâi plin, dar repede gol pe dinăuntru. Suprafața nu prezintă gropițe, este roșu-portocalie, adesea brumată alb. Direct sub lamele are o zonă cu o brumă groasă și albicioasă. Tija secretă de asemenea un suc după o leziune.
  • Carnea: este compactă dar fragedă, fiind în pălărie roșiatică dar însă picior albicioasă până deschis portocalie. Când este ruptă, emană un suc. Buretele are un miros dulcișor și fructuos, după uni cu nuanțe de morcovi și un gust destul de plăcut, ușor rășinos-amărui și foarte slab iute. Este din păcate repede atacat de insecte (de exemplu din familiile Drosophilidae, Mycetophilidae, Ceratopogonide și alte diptere) precum de buretele parazitar Hypomyces lateritius.
  • Laptele (sucul): este inițial roșu-portocaliu ca morcovii, devenind după ceva timp (15-30 minute) vinaceu, iar după câteva ore verde murdar. Poate să fie ușor amărui. Sucul se pierde din ce în ce mai mult la bătrânețe.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori ovoidali până ușor elipsoidali, hialini (translucizi), slab amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), presarăți cu veruci mici (până la 0,5 µm) și reticulați, având o mărime de 7,5–10 x 6–7,5 microni. Coloritul pulberii lor este ocru deschis.

Basidiile cilindrice, aproape clavate poartă 4 sterigme de 4,5-5,5 µm fiecare și măsoară 45-60 × 9,5-12 microni. Pleurocistidele au pereți foarte subțiri puține la baza lamelelor, dar mai multe în apropierea muchiilor sunt aproape fusiforme și în vârf îngustate cu o dimensiune de 45–65 x 5–8 microni, iar cheilocistidele numeroase la muchii sunt mai mici, aproape clavate, nu rar ceva deformate, hialine cu un interior fin granulat, având o mărime de 15–25 x 5–10 microni.[7][8]

  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[9]
  •  
    L. deterrimus mai tânăr: lamele și picior
  •  
    L. deterrimus, lamele din apropiere
  •  
    L. deterrimus mai tineri lamele și picior
  •  
    L. deterrimus bătrâni
  •  
    Hypomyces lateritius pe L. deterrimus

Confuzii

modificare

Există aproximativ zece specii de Lactarius care emită un lapte portocaliu sau roșu. Ele sunt cu toate comestibile, dar mai mult sau mai puțin gustoase. Râșcovul de molid poate fi ușor confundat cu alte soiuri ale acestui gen, ca de exemplu cu Lactarius deliciosus,[10] Lactarius quieticolor,[11] Lactarius sanguifluus,[12] Lactarius rubrilacteus, [13] Lactarius salmonicolor,[14] Lactarius sanguifluus,[15] Lactarius semisanguifluus[16] sau Lactarius serifluus (necomestibil).[17]Se interzice de sine confundarea cu specii de Lactarius cu suc alb sau galben. Totuși se găsesc consumători ai ciupercii cu lapte alb cum sunt de exemplu Lactarius hysginus (necomestibil),[18] Lactarius subumbonatus (necomestibil)[19] sau Lactarius torminosus care este otrăvitoare și crește numai sub mesteacăn.[20] Se interzice de sine confundarea cu specii de Lactarius cu suc alb sau galben. Totuși se găsesc consumători ai ciupercii cu lapte alb Lactarius torminosus care este otrăvitoare și crește numai sub mesteacăn.[21]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Lactarius deliciosus
  •  
    !Lactarius hysginus!
  •  
    Lactarius quieticolor
  •  
    Lactarius rubrilacteus
  •  
    Lactarius salmonicolor
  •  
    Lactarius sanguifluus
  •  
    Lactarius semisanguifluus
  •  
    !Lactarius serifluus!
  •  
    !Lactarius subumbonatus!
  •  
    !! Lactarius torminosus !!

Valorificare

modificare

Deși nu astfel de gustos ca Lactarius deliciosus, acest râșcov poate fi preparat asemanator. Nu se potrivește la ciulama, sau sosuri, dar prăjit la o salată (cu castraveți murați, ceapă și capere)[22] sau cu fasole albe. Cel mai bine place fript în tigaie în unt sau la grătar, cu sau fără slănină și usturoi, servindu-l cu garnitură de smântână, lămâie și pâine albă. De asemenea, el poate fi murat în oțet precum conservat în sare. Cu preferință ar trebui să fie aleși bureți tineri.[23][24]

În toate tipurile de lăptari cu suc roșiatic, au fost descoperiți agenți cu proprietăți antivirale, antioxidante, anticanceroase și antibiotice. În plus, au un conținut ridicat de vitamine și minerale.[25]

Nu vă temeți de urina roșie ca sângele excretată după consum. Colorantul conținut de acest râșcov rămâne în urină până a doua zi, dar este complet inofensiv și ne amintește de consumul de prea multă sfeclă roșie, unde această colorare apare de asemenea în urină și scaun.[26]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 374-375, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 80-81, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1067
  6. ^ Frieder Gröger: „ Lactarius deterrimus Gröger nov. Spec.”, în: Hermann Jahn (ed.): „Westfälische Pilzbriefe”, vol. 7, nr. 2, 1968, p. 10-11 [1]
  7. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 174, ISBN 3-85604-060-9
  8. ^ J. Nuytinck, A. Verbeken: „Morphology and taxonomy of the European species in Lactarius sect. Deliciosi (Russulales)”, în: „Mycotaxon”, vol. 92, 2005, p. 1369, ISSN 0093-4666
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 536, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 178-179, 182, ISBN 3-426-00312-0
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 450-451, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 350-351, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 348-349, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 350-351, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 354-355, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 388-389, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 372-373, ISBN 88-85013-25-2, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 378-379, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, Münchenj, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
  21. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 210-211, ISBN 3-405-11568-2
  22. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 128 ISDN 3-453-40334-7
  23. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 86-89
  24. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 50, 51, 86
  25. ^ 123 Pilze
  26. ^ Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, p. 114, ISBN 3-405-11345-8

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lactarius_deterrimus&oldid=13898522