Rezervația Lacul Iezer din Călimani
Rezervația Lacul Iezer din Călimani | |
Categoria IV IUCN (Arie de management pentru habitat/specie) | |
Localizarea rezervației pe harta țării | |
Poziția | Județul Harghita România |
---|---|
Cel mai apropiat oraș | Toplița |
Coordonate | 47°05′35″N 25°15′45″E / 47.09306°N 25.26250°E |
Suprafață | 322 ha |
Înființare | 2000 |
Modifică date / text |
Rezervația Lacul Iezer din Călimani este o arie protejată de interes național (inclusă în Parcul Național Călimani) ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în estul Transilvaniei, pe teritoriul județului Harghita[1].
Localizare
modificareAria naturală se află în extremitatea nord-vestică a județului Harghita (la poalele Vârfului Răchitiș) în Munții Călimani (grupare montană ce aparține lanțului carpatic al Orientalilor, pe teritoriul administrativ al orașului Toplița.
Descriere
modificareRezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate[2] și se întinde pe o suprafață de 322 de hectare. Aceasta este inclusă în situl de importanță comunitară - Călimani - Gurghiu[3]; sit ce aparține rețelei ecologice europene - Natura 2000 în România.
Aria protejată reprezintă un lac de baraj natural („Lacul Iezerul Călimanilor”) și zona limitrofă, ce adăpostește o vegetație de arbusti, ierburi și flori cu specii de jneapăn (Pinus mugo), ienupăr (din genul Juniperus sibirica) sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi) cunoscut și sub numele de smârdar, unghia păsării (Viola dacica), urechea iepurelui (Bupleurum longifolium), buruiana de junghiuri (Cephalanthera longifolia), mlăștiniță (cu specii de Epipactis atrorubens și Epipactis helleborine), ghințură punctată (Gentiana punctata), crețușcă (Filipendula ulmaria), fratele-priboiului (Geranium sylvaticum), bulbuc de munte (Trollius europaeus), o orhidee din specia Gymnadenia odoratissima, buhai (Listera ovata), buhăieș (Listera cordata), mălaiul cucului (Luzula pallescens), sor-cu-frate (din specia Melampyrum saxuosum), mierluță (Minuartia verna), poroinic (Orchis ustulata), darie (Pedicularis exaltata); specii floristice protejate la nivel european prin Directiva CE 92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică)[4].
Fauna este reprezentată de o gamă diversă de mamifere, păsări, insecte, reptile și amfibieni (unele aflate pe lista roșie a IUCN); printre care:cerb (Cervus elaphus), căprioară (Capreolus capreolus), lup cenușiu (Canis lupus)[5], mistreț (Sus scrofa), vulpe (Vulpes vulpes crucigera), râs eurasiatic (Lynx lynx)[6], vidră de râu (Lutra lutra)[7] sau veveriță (Sciurus carolinensis).
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ ProtectedPlanet.net - Rezervația Lacul Iezer din Călimani - delimitarea ariei protejate, accesat la 6 februarie 2012
- ^ Legea Nr.5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Nr.152 din 12 aprilie 2000 Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 13 noiembrie 2014
- ^ Natura2000.mmediu.ro - Biodiversitatea în România - Călimani - Gurghiu Arhivat în , la Wayback Machine.; accesat la 13 octombrie 2014
- ^ Directiva Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992, privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică; accesat la 13 noiembrie 2014
- ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Canis lupus; accesat la 13 noiembrie 2014
- ^ Iucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Lynx lynx; accesat la 13 noiembrie 2014
- ^ Iucnredlist.ord - The IUCN Red List of Threatened Species - Lutra lutra; accesat la 13 noiembrie 2014
Legături externe
modificare- Arii naturale protejate - Rezervația naturală Lacul Iezer din Călimani, județul Harghita Arhivat în , la Wayback Machine., greenharghita.ro.