Wikipedia

Rezervația peisagistică Căbăiești–Pîrjolteni

rezervație peisagistică din Moldova
Căbăiești–Pîrjolteni
Categoria V IUCN (Peisaj terestru/marin protejat)
Harta locului unde se află
Harta locului unde se află
Poziția Republica Moldova, raionul Călărași
Cel mai apropiat orașCălărași
Coordonate47°11′47″N 28°12′36″E ({{PAGENAME}}) / 47.196354°N 28.2101°E
Suprafață1.213 ha  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Rezervația peisagistică Căbăiești–Pîrjolteni, cunoscută și ca rezervația peisagistică Căbăiești–Temeleuți,[1] este o arie protejată, situată între satele Căbăiești, Pîrjolteni și Seliștea Nouă, raionul Călărași, Republica Moldova (ocolul silvic Călărași, Căbăiești – Pîrjolteni, parcelele 47-56). Are o suprafață de 1.213 ha. Obiectul este administrat de Gospodăria Silvică de Stat Călărași.[2]

Caracteristici geografice

modificare

Rezervația este amplasată în partea de vest a Podișului Moldovei Centrale, numit și podișul Codrilor, pe un lanț de dealuri din preajma localităților Căbăiești și Pîrjolteni din raionul Călărași.[1] Are o suprafață de 1.213 ha conform Legii,[2] sau 1.197,9 ha conform unor aprecieri recente.[1] Altitudinea maximă (402,2 m) este atinsă în sectorul amplasat la est de Căbăiești. De aici, suprafața rezervației coboară spre Pîrjolteni la o altitudine de 298 m, unde separă văile Cabani și Cunila.[1]

Clasificare

modificare

Aria a fost încadrată în etajul deluros de cvercete și șleauri de deal (FD2), cu patru tipuri de stațiune:[3]

  • deluros de cvercete cu gorun de silvostepă de productivitate inferioară, cernoziom, soluri brune și cenușii argiloiluviale, edafic mic;
  • deluros de cvercete cu gorunete, goruneto-șleauri, versanți semiînsoriți și însoriți, soluri cenușii, cenușii brune și brune slab luvice, edafic mijlociu cu Carex pilosa, bonitate mijlocie;
  • deluros de cvercete cu gorunete, goruneto-șleauri de productivitate superioară și mijlocie, soluri cenușii, edafic mare;
  • deluros de cvercete cu fageto-cărpinete de productivitate superioară și mijlocie, sol brun argiloiluvial, brun cenușiu și luvic, edafic mare.

Au fost identificate zece tipuri de pădure:[3]

  • gorunet de silvostepă de productivitate inferioară;
  • gorunet normal cu floră de mull de productivitate superioară;
  • gorunet cu floră de mull de productivitate mijlocie;
  • gorunet cu Carex pilosa de productivitate mijlocie;
  • gorunet cu șleau de productivitate superioară;
  • șleau de deal cu gorun de productivitate superioară;
  • goruneto-șleau de productivitate mijlocie;
  • stejăreto-goruneto-șleau de productivitate superioară;
  • șleau de deal cu stejar pedunculat de productivitate superioară;
  • stejăreto-goruneto-șleau de productivitate mijlocie.

Diversitate floristică

modificare

Datele referitoare la componența floristică și fitocenotică a rezervației provin din rezultatele a mai multor expediții întreprinse de specialiști ai Grădinii Botanice (Institut) a Academiei de Științe a Moldovei în primăvara și vara anului 2008.[1]

Au fost identificate 247 de specii de plante vasculare, dintre care 38 de specii de arbori, 22 de specii de arbuști și alte 187 de ierburi.[4]

Arbori

modificare

Lista completă de specii de arbori identificate la Căbăiești–Pîrjolteni este redată în cele ce urmează:[5]

În cadrul rezervației se evidențiază două trupuri de pădure, numite Izvorul Mare (parcelele 1-17) și Obădeni (parcelele 19-29). Pădurile bine conservate ocupă o suprafață de 862,7 ha, ceea ce reprezintă 72% din suprafața totală a ariei protejate.[1] Dintre acestea, 286,5 ha sunt păduri de fag, 553,8 ha de gorun, 20,6 ha de stejar și 1,8 ha de salcâm. Restul rezervației este populat de păduri degradate, printre care arboreturi cu specia silvoformantă decăzută pe o suprafață de 225,6 ha și plantații de specii alogene pe 109,3 ha.[5]

Trupul de pădure Izvorul Mare găzduiește păduri seculare de fag și gorun, unele exemplare de fag având, în 2008, vârsta de peste 120 de ani. În trupul de pădure Obădeni, vârsta fagilor era, în 2008, de 60-70 de ani, iar a gorunilor de 60-65 de ani.[4]

În linii generale, fiecare specie de arbori silvoformați se încadrează la altitudinea potrivită. Fagii populează cele mai ridicate zone, la altitudini de 300-400 m. Gorunii cresc la altitudini mai joase, de 200-350 m, iar stejarii populează stațiunile cele mai joase ale reliefului deluros, la 150-200 m. În luncă cresc preponderent salcâmi.[5]

La diferite altitudini, în diferite tipuri de pădure, sunt plantate mici suprafețe de arbori alogeni și specii silvoformante autohtone, care nu se încadrează în peisajul natural al rezervației.[5] Astfel, în habitatul fagului de pe cei mai înalți versanți se întâlnesc arboreturi artificiale cu compoziție mixtă (pin, salcâm etc.), cât și plantații cu specii de arbori silvici cu afinități ecologice neadecvate condițiilor de habitat (stejar pedunculat, frasin și salcâm).[4]

Arbuști

modificare

Arbuștii sunt reprezentați de 22 de specii, dintre care Vinca minor este considerat semiarbust, iar Hedera helix este liană. Lista completă a arbuștilor este următoarea:[5][6]

Ierburi

modificare

Au fost identificate 191 de specii de ierburi, grupate în efemeroide, hibernale și estivale:

specii efemeroide:[6]

specii hibernale:[6]

specii estivale:[6][7][8]

Cele mai abundente specii de ierburi primăvăratice (efemeroide) sunt brebeneii (Corydalis solida, C. cava, C. marschalliana), floarea-vântului (Anemonoides ranunculoides), colțișorul (Dentaria bulbifera) și leurda (Allium ursinum). Speciile hibernale sunt dominate de rogoji (Carex brevicollis, C. pilosa), care stau la baza identificării unor facesuri din masivele de fag, gorun și stejar din rezervație. Printre ierburile cu vegetație estivală, 95 de specii sunt atribuite fitocenozelor silvice, 41 celor pratante, 13 celor stepante, la fel de multe ruderale, cât și 5 specii invazive. Cele mai răspândite sunt rocoțelul (Stellaria holostea) și piciorul caprei (Aegopodium podagraria).

Specii rare

modificare

Rezervația găzduiește 23 de specii de plante rare, dintre care șase (evidențiate cu aldine) sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova:[4]

Caracteristică fitocenotică

modificare

În fitocenotaxonomia pădurilor din rezervația peisagistică Căbăiești–Pîrjolteni predomină elemente floristice central-europene, caracteristice alianței Carpinion betuli (Issler 1931) Oberd. 1953, ordinului Fagetalia silvaticae Pawl. 1928 și clasei Querco-Fagetea Br.-Bl. et Vlieg 1937. Speciile din arealul sudic al pădurilor termofile (Cl. Quercetea pubescenti-petraeae) sunt mai sporadice.[9]

Fitocenozele asociației de făgete pure Fagetum bessarabicum Borza 1997 populează cei mai înalți versanți (350-400 m). La o altitudine mai joasă sunt răspândite următoarele comunități floristice:[9]

  • fag cu carpen – Fageto-Carpinetum Gheideman 1964
  • gorun cu tei și frasin – Querco (petraea)-Tilieto-Fraxineto-Carpinetum Gheideman 1964
  • gorun cu carpen – Querco (petraea)-Carpinetum Soo et Pocs 1957
  • stejar pedunculat cu carpen – Querco (roboris)-Carpinetum Soo et Pocs (31) 1957

Pădurile de zăvoi cresc doar în parcelele 1I și 29F și sunt reprezentate de sălcișuri (ass. Salicetum albae Issler 1928).[9]

Statut de protecție

modificare

Pădurea Pîrjolteni a fost menționată în cercetările fitosociologice ale pădurilor din Basarabia efectuate de botanistul Alexandru Borza în 1935.[10] Borza a remarcat pădurea seculară de fag (cu arbori cu diametrul de 120 cm și înălțimea de 30-35 m), gorun și stejar și a propus înființarea aici a unui parc național de 10 ha.[1] Într-o lucrare din 1976,[11] câțiva botaniști sovietici au remarcat, la fel, potențialul de parc național al regiunii, menționând caracterul pitoresc al locului și bogata diversitate biologică. Aceștia au înaintat un fag de 350 de ani (vârsta estimată în 1976) la statutul de monument al naturii;[1] fagul nu a supraviețuit până în prezent.[4]

Obiectivul a fost luat sub protecția statului prin Legea nr. 1538 din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat, în anexele căreia trupurile de pădure sunt atribuite la categoria „Rezervații peisagistice”, iar gestionarul funciar este Ocolul silvic Călărași[1] din Gospodăria Silvică de Stat Călărași.[2] În instituțiile de silvicultură, rezervația peisagistică este cunoscută sub numele „Căbăiești–Temeleuți”.[1]

A fost semnalată destabilizarea componenței arboreturilor naturale pe o suprafață de 225,6 ha (18,9%). Acest lucru se răsfrânge negativ asupra etajelor inferioare ale ecosistemului silvic, cât și asupra proceselor de fructificare, formare și creștere a puieților de plante arborescente. Astfel, este direct afectată productivitatea de masă lemnoasă.[9]

Note

modificare
  1. ^ a b c d e f g h i j Lazu et al. 2009, p. 23.
  2. ^ a b c „Legea nr. 1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat”. Parlamentul Republicii Moldova. Monitorul Oficial. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ a b „Rezervații peisagistice”. BSAPM. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ a b c d e Lazu et al. 2009, p. 28.
  5. ^ a b c d e Lazu et al. 2009, p. 24.
  6. ^ a b c d Lazu et al. 2009, p. 25.
  7. ^ Lazu et al. 2009, p. 26.
  8. ^ Lazu et al. 2009, p. 27.
  9. ^ a b c d Lazu et al. 2009, p. 29.
  10. ^ Borza, Alexandru (). „Cercetări fitosociologice asupra pădurilor Basarabene”. Bul. Grădinii Botanice și al Muzeului Botanic de la Universitatea din Cluj. V. XVII (1-2). 
  11. ^ Kravciuk, I. P.; Verina, V. N.; Suhov, I. M. (). Заповедники и памятники природы Молдавии. Chișinău: Știința. 

Bibliografie

modificare

Legături externe

modificare

  Materiale media legate de rezervația peisagistică Căbăiești–Pîrjolteni la Wikimedia Commons


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Rezervația_peisagistică_Căbăiești–Pîrjolteni&oldid=16339085