Alexandru Borza

botanist român
Pentru un medic cu acest nume, delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, vedeți Alexandru Borza (medic).
Alexandru Borza

Alexandru Borza
Date personale
Născut21 mai 1887
Alba Iulia, Comitatul Alba de Jos
Regatul Ungariei, Austro-Ungaria
Decedat3 septembrie 1971, (84 de ani)
Cluj, Județul Cluj
Republica Socialistă România
PărințiIgnat Borza, Valeria Borza (născută Rațiu)
Căsătorit cuVeturia Borza (născută Negruțiu)
Cetățenie Austro-Ungaria
 România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Română Unită cu Roma Modificați la Wikidata
Ocupațieprofesor universitar, botanist, preot greco-catolic, protopop onorar al Clujului
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
EducațieSeminarul Central Teologic din Budapesta (1904-1908), Facultatea de Științe Naturale si Geografie, Universitatea din Budapesta (1908-1911), doctor "summa cum laude" în Botanică, Universitatea din Budapesta (1913). Studii postdoctorale la Breslau (1913-1914) cu Ferdinand Pax.
Alma materUniversitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea Babeș-Bolyai
Grădina Botanică din Cluj  Modificați la Wikidata
Reprezentant1. A fondat Grădina Botanică din Cluj
2. Membru fondator al Academiei de Științe din România
3. Președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris
Lucrări remarcabileFlora și vegetația Văii Sebeșului”, „Dicționar etnobotanic
Cunoscut pentruEste considerat a fi întemietorul geobotanicii în România
Partid politicPartidul Național-Tărănesc
Membru fondator al Academiei de Științe din România
Membru post-mortem al Academiei Române

Alexandru Borza (n. , Alba Iulia, Austro-Ungaria – d. , Cluj, România) a fost botanist, întemeietorul Grǎdinii Botanice din Cluj și al geobotanicii din România, membru (post-mortem) al Academiei Române precum și preot român unit (greco-catolic), protopop onorar al Clujului. A fost printre primii specialiști europeni care au făcut cercetări sistematice în etnobotanică[1].

Tinerețea modificare

Alexandru Borza s-a născut la Alba Iulia, într-o familie de români greco-catolici. Tatăl său, Ignat Borza, a fost subofițer în armata austro-ungară în cadrul serviciului de intendență (aprovizionare). Ignat Borza s-a nǎscut în satul Berchiș (jud. Cluj), sat căruia autoritățile române i-au dat în anul 1922 numele - în cinstea sa - de „Borzești”. Ulterior, părinții s-au mutat definitiv la Turda.

Borza a fost îndrăgostit de natură încă din școala primară, această admirație devenind o prezență constantă în viața lui. În 1902, pe când se afla la Roma, a devenit fascinat de vegetația mediteraneană. Ulterior, el și-a susținut examenul de maturitate la Gimnaziul de la Alba Iulia și și-a propus să devină profesor de științe naturale la Gimnaziul greco-catolic din Blaj[2]. În acest sens, urmează Seminarul Central Catolic din Budapesta (1904-1908) și apoi, din 1908, Facultatea de Științe din Budapesta, obținând licența în 1911, iar ulterior doctoratul în științe naturale („summa cum laude”), în 1913, acesta fiind intitulat "Studii asupra genului Cerastium din spațiul carpatic și balcanic".

Activitatea modificare

Activitatea didactică modificare

Înainte de perioada în care a fost activ la Universitatea din Cluj, Alexandru Borza a predat la gimnaziul de la Blaj, unde a activat până la Primul Război Mondial[3], când a fost deportat la Oradea[4].

Tot în această perioadă a efectuat și stadii de cercetare la Universitatea din Breslau (Wrocław, Polonia[5]) și la Berlin[6], sub îndrumarea profesorilor Adolf Engler și Ludwid Diels. La cursurile de la Breslau și Berlin, Alexandru Borza a stabilit contacte cu alți tineri cercetători din Japonia și India[7].

În această perioadă a pregătirii sale academice și profesionale, Borza a intrat în contact cu abordările metodologice și direcțiile de cercetare din domeniul botanicii, fiind printre primii specialiști europeni care au făcut cercetări sistematice în etnobotanică.

A fost până în 1919 profesor de științe naturale la Liceul de Băieți din Blaj, iar după aceea profesor de botanică la Universitatea din Cluj (1919-1947).

Alexandru Borza a fost prodecan (1919-1921) și decan (1935-1938) al Facultății de Științe. De asemenea, a ocupat funcția de rector al Universității din Cluj (1944-1945).[8]

Activitatea științifică modificare

La Cluj a desfășurat, timp de aproape trei decenii, o activitate amplă, întemeind publicații științifice, fondând (în 1923) și conducând Institutul Botanic. A fondat în anul 1920 Grădina Botanică din Cluj (care îi poartă numele începând cu anul 1991) și Muzeul Botanic.

Între anii 1921 și 1947 a fost redactor al Buletinului Grădinii Botanice, Muzeului Botanic și al Institutului Botanic de la Universitatea din Cluj, al Buletinului Comisiei Monumentelor Naturii și al publicației „Ierbarul de schimb al Grădinii Botanice”.[1]

Înainte de amenajarea Grădinii Botanice din Cluj, vizitează grădini botanice din Australia, Franța, Elveția, Anglia, Cehoslovacia.[9]

Tot la inițiativa sa a fost înființat Parcul Național Retezat, primul parc național românesc, avându-l alături pe Emil Racoviță.

Împreună cu un grup de profesori, ofițeri, ziariști, oameni de litere și politicieni, a ajutat la pornirea mișcării de cercetași din România și la dezvoltarea organizației Cercetașii României.

În anii 1920-1924, Alexandru Borza a purtat corespondențe cu câțiva editori și librari străini, care îi furnizau literatură de specialitate din domeniul botanicii sistematice, Mulți dintre acești furnizori de carte științifică proveneau din spațiul german și expediau la Cluj lucrări publicate în mediul academic german. Principalul furnizor de literatură de specialitate din Germania a fost editura Theodor Oswald Weigel, din Leipzig. Tot pe această cale, luată în sens opus, Borza a expediat volume românești în Germania[10].

În anul 1926, Alexandru Borza a participat la Congresul Internațional de Botanică de la Ithaca, Statele Unite ale Americii. În cadrul Congresului, a susținut două prezentări referitoare la vegetația din Insula Șerpilor, respectiv la protecția naturii din România. O altă etapă a Congresului a fost realizarea unei excursii prin parcurile naturale Yellowstone și Rocky Mountains din Statele Unite, la care a participat și Alexandru Borza[11]

Un dicționar etnobotanic publicat de el cuprinde nu mai puțin de 11.000 de nume românești de plante, față de cele 5.000 înregistrate anterior de botanistul Zaharia Panțu. A avut contribuții importante în determinarea unor specii de plante din România, fiind autorul unui mare inventar floristic, întocmit în perioada 1947-1949.

Prin ocrotirea unor specii rare și prin decretarea de asociații vegetale a unor monumente ale naturii (Cheile Turzii. Pădurea de castani de la Tismana, Scărișoara-Ghețarul, Râpa Roșie și Fânețele Blajului), este considerat întemeietorul școlii românești de geobotanică.[12]

Alexandru Borza a organizat primul Congres al Naturaliștilor din România (1931) și a fost președinte al Comisiei Monumentelor Naturii (1938). De asemenea, a inițiat o lege pentru ocrotirea naturii, votată în 1930 de către Parlamentul României.

A fost membru al unui mare număr de societăți științifice române și străine.

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.[13]

În 1958, a fost invitat de Academia de Științe a R. P. Chineze, unde a fost omagiat ca „cel mai vechi cercetător european în viață al florei chineze” (oamenii de știință chinezi cunoșteau lucrarea sa din 1914[14]).

După 1969, a devenit membru la o serie de academii și societăți științifice din diferite state, precum Elveția, Finlanda, Franța, Germania.[15]

Om de mare cultură, s-a ocupat de asemenea de arheologie și istorie, studiindu-le cu pasiune. Patrimoniul cultural românesc îi datorează, între altele, identificarea unor manuscrise de mare importanță ale lui Gheorghe Șincai, reprezentant de seamă al Școlii Ardelene.

Activitatea politică modificare

Alexandru Borza a participat la Actul Marii Uniri, în calitate de secretar al Consiliului Național Român din Blaj și ca delegat din partea Casinei Române din Blaj la Marea Adunare Națională Română de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Astfel, s-a aflat în rândul cărturarilor ardeleni care la 1 decembrie 1918 au participat la votarea unirii Transilvaniei cu România de la Alba Iulia.[8] A fost arestat scurt timp după venirea la putere a comuniștilor în 1948.

A fost, în perioada interbelică, președintele Asociației Generale a Românilor Uniți (AGRU) din Eparhia de Cluj-Gherla.

Opere modificare

  • Alexandru Borza - Cerastium (1913);
  • Alexandru Borza - Fritillaria tenella (1915);
  • Alexandru Borza - Saponaria bellidifolia (1916);
  • Alexandru Borza - „Melampyrum nemorosus” și formele înrudite (1921);
  • Alexandru Borza - Lotus thermalis (1924);
  • Alexandru Borza - Vegetația și flora Ardealului (1929);
  • Alexandru Borza - Studii fitosociologice în Munții Retezatului (1934);
  • Alexandru Borza - Monumentele naturii din Ardealul central și apusean (1942);
  • Alexandru Borza - Vegetația Banatului în timpul romanilor (1943);
  • Alexandru Borza - Flora și vegetația Văii Sebeșului (Editura Academiei, București, 1959);
  • Alexandru Borza, Nicolae Boscaiu - Introducere în studiul covorului vegetal (Editura Academiei, București, 1965);
  • Alexandru Borza - Dicționar etnobotanic (Editura Academiei, București, 1968);
  • Alexandru Borza - Amintirile turistice ale unui naturalist călător pe trei continente (Editura Sport-Turism, București, 1987).

Distincții și aprecieri modificare

În 1954 a fost ales președinte de onoare al Congresului Internațional de Botanică de la Paris. Savant de renume european, în 1990 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

În 1969 i s-a decernat titlul de „Om de știință emerit al R.S.România” și în 1990 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.[8]

Altele modificare

Episcopul Iuliu Hossu a reușit să-i încredințeze spre păstrare singurul album cu fotografiile realizate de Samoilă Mârza la Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Acest album a fost redat Episcopiei de Cluj-Gherla în anul 1990, de către Viorica Lascu, fiica profesorului Borza.[16]

Alexandru Borza a fost unul dintre membrii fondatori ai Universității Daciei Superioare. Tot mulțumită lui a fost înființat Parcul Național Retezat.[8]

Galerie de imagini modificare

Vezi și modificare

Referințe modificare

  1. ^ Cârja, Cecilia. 
  2. ^ Cârja, Cecilia. 
  3. ^ „Primul Război Mondial”. Wikipedia. Accesat în 31 mai 2024.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  4. ^ „Oradea”. Wikipedia. Accesat în 31 mai 2024.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  5. ^ „Wrocław”. Wikipedia. Accesat în 31 mai 2024.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  6. ^ „Berlin”. Wikipedia. Accesat în 31 mai 2024.  Verificați datele pentru: |access-date= (ajutor)
  7. ^ Cârja, Cecilia. 
  8. ^ a b c d Alexandru Borza (12/2018). „Academicianul Alexandru Borza și Marea Unire”. Orizont: p. 16.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  9. ^ . www.dacoromania-alba.ro https://www.dacoromania-alba.ro/nr30/academicianul_alexandru_borza.htm. Accesat în .  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  10. ^ Cârja, Cecilia. 
  11. ^ Cârja, Cecilia. 
  12. ^ . www.dacoromania-alba.ro https://www.dacoromania-alba.ro/nr30/academicianul_alexandru_borza.htm. Accesat în .  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  13. ^ „Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p. 4” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  14. ^ ?. 
  15. ^ . www.dacoromania-alba.ro https://www.dacoromania-alba.ro/nr30/academicianul_alexandru_borza.htm. Accesat în .  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  16. ^ Istoria primelor fotografii ale Unirii, digi24.ro, 1 decembrie 2014.

Bibliografie modificare

  • Cecilia Cârja, Universitari și Universități în spațiul românesc (sec. XIX-XX), Studii și interpretări, Editura Mega, Cluj, 2023.
  • Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999, ISBN 973-27-06967
  • I. Resmeriță, Alexandru Borza: biolog român, ctitor al Grădinii Botanice din Cluj, Editura Litera, București, 1976

Legături externe modificare