Allium ursinum

specie de plante

Allium ursinum din încrengătura Regnul Plantae, în familia Amaryllidaceae și de genul Allium,[1] înrudită cu usturoiul, ceapa și arpagicul, denumit în popor între altele leurdă, usturoi sălbatic sau usturoiul ursului,[2] este o plantă erbacee, perenă. Este adesea folosită în alimentație, având un gust similar cu cel al usturoiului.[3][4][5]

Allium ursinum
Bärlauch Blüte.jpg
Leurdă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Liliopsida
Subclasă: Liliidae
Ordin: Asparagales
Familie: Amaryllidaceae
Subfamilie: Allioideae
Trib: Allieae
Gen: Allium
Specie: A. ursinum
Nume binomial
Allium ursinum
L. (1753)
Sinonime
  • Aglitheis ursina (L.) Raf.
  • Allium latifolium Gilib. (1795)
  • Allium longipetiolatum St.-Lag.
  • Allium nemorale Salisb.
  • Allium petiolatum Lam.
  • Allium ucrainicum (Oksner & Kleopow) Bordz.
  • Allium ursinoides G.Don ex Sweet
  • Allium ursinum subsp. ucrainicum Oksner & Kleopow
  • Allium ursinum var. ucrainicum (Oksner & Kleopow) Soó
  • Allium ursinum subsp. ucrainicum Kleop. & Oxner
  • Allium vincetoxicum Pall. ex Ledeb.
  • Cepa ursina (L.) Bernh.
  • Geboscon ursinum]] (L.) Raf.
  • Hylogeton ursinum (L.) Salisb.
  • Moly latifolium (Gilib.) Gray
  • Ophioscorodon ursinum ( (L.) Wallr.

TaxonomieModificare

Numele binomial a fost determinat de faimosul savant suedez Carl von Linné în volumul 1 al operei sale Species Plantarum din 1753.[6]

Au mai fost propuse multe alte denumiri care însă nu s-au impus niciodată (vezi în infocasetă) cu excepția lui Allium latifolium, descris de botanistul și politicianul francez Jean-Emmanuel Gilibert în suplementul din 1795 pentru opera sa Exercitia phytologica quibus omnes plantae europeae din 1792.[7]

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină ursinus=al ursului, referitor la urs),[8] datorită faptului că ursul brun consumă plantele cu plăcere după perioada de hibernare, pentru a prinde putere. Triburile germanice credeau că această plantă ar fi sursa puterii și a fertilității urșilor.

IstoricModificare

O ipoteză discutată este că Allium ursinum a fi fost una dintre cele mai cunoscute specii nordice ale acestui gen pentru grecii antici.[9]

Primele dovezi privind utilizarea umană a usturoiului sălbatic se întoarce până la perioada mezolitică (epoca de mijloc a pietrei) care este susținută de descoperirile arheologice din Barkjær⁠(de) (Danemarca), unde a fost găsită o impresie de frunză și dovezi ale unei așezări neolitice, ultimii perioade a epocii de piatră (Cultura de Cortaillod⁠(fr)), anume Thayngen-Weier în Elveția, unde o concentrație ridicată de polen din leurdă a fost găsită în stratul de așezare, interpretată de unii ca dovadă a utilizării leurdei ca furaj.[10]

HabitatModificare

Usturoiul sălbatic este distribuit în aproape toată Europa cu excepția regiunii sempervirescente mediteraneene și a Marii Câmpii Ungare până în Asia de Vest (Asia Mică, Caucaz). Se dezvoltă la altitudini de la nivelul mării până la 1900 de metri,[11] astfel și la noi în țară, mai ales în pădurile din Muntenia, Transilvania și Sudul Moldovei[12] dar și în Republica Moldova, preferând tufișurile și pădurile umede și umbroase de foioase (carpen fag, frasin, stejar), cu frunziș putrezit, așternut pe soluri afânate, bogate în humus și slab acide.

DescriereModificare

 
A. ursinum
  • Frunzele: sunt bazilare, convexe, cu o singură venă principală, lung pețiolate, de 20 cm lungime, eliptic lanceolate, late de 5-7 cm, de culoare verde-închis pe fața superioară și verde-deschis pe fața inferioară. Partea superioară este strălucitoare, partea inferioară este mată. Nervația este paralelă, mai proeminentă pe dedesubt. Emană un miros puternic de usturoi. Se recoltează frunzele fragede, tinere, în lunile martie și aprilie, înainte de înflorire, deoarece aroma lor începe să scadă, și ulterior dezvoltă un gust amar pe măsura ce planta începe să înflorească.
  • Florile: mici, albe până alb-gălbuie, hexapartite (sub formă de steluțe) cu un pedicel scurt sunt grupate în umbele de 15-20 flori, mici, albe, înfloresc în lunile aprilie-mai care sunt comestibile fiind consumate crude ca și frunzele, find hermafrodite - au organe masculine cât și feminine. Sunt polenizate de albine și alte insecte.
  • Bulbii: asigură supraviețuirea plantei de la un an la altul. La fiecare bulb se dezvoltă o singură frunză bazală care este îngustă, alungită, comestibilă, colectati în lunile septembrie și octombrie, fiind consumate crude sau gătite, adesea folosite ca înlocuitori de capere (Capparis spinosa). Coloritul este verde.[3][4][5]
  • Fructul: este o capsulă mică cu semințe negre.

ConfuziiModificare

Allium ursinum poate fi confundat în primul rând cu două plante foarte asemănătoare, nocive și uneori letale: [13][14]

  • Convallaria majalis (lăcrămioară) ce apare spre mijlocul lui aprilie, cu flori în formă de clopot fără miros de usturoi după fărâmițare, apărând concomitent cu frunzele. Acestea sunt ca și specia descrisă lat-ovale, dar pe ambele părți lucioase. Frunzele se dezvoltă pe aceeași tulpină pe care o cuprind. Nu prezintă un bulb ci o rădăcină orizontal umflată.
  • Colchicum autumnale (brândușa de toamnă) a cărei frunze apar deja din martie, fiind fără miros de usturoi după fărâmițare, pe ambele părți lucioase și lunguieț-ovale. Se dezvoltă pe aceeași tulpină pe care o cuprind. Dezvoltă un bulb proeminent ca ceapa în aproximativ 20 cm adâncime. Specia înflorește de abia însă toamnă.

Mai departe, planta poate fi confundată cu exemplare tinere ale otrăvitorului Arum maculatum (rodul pământului) care apare de la începutul lui aprilie cu frunze fără miros de usturoi după fărâmițare, cu frunze în formă de săgeată care prezintă reticulații orizontale, devenind repede destul de late, și un rizom bulbos sau cu inofensivul și savurosul |Allium paradoxum (ceapă ciudată, cu fruze alungit-apiculate și un miros de usturoi după fărâmițare care prezintă flori asemănător lăcrimioarelor.

Specii asemănătoareModificare

Compoziție chimicăModificare

În stare proaspătă, frunzele conțin aproximativ 0,005% aliină, în timp ce în cele uscate s-a determinat un conținut de 0,07%, mai departe aproximativ 0,007 % ulei volatil constituit din derivați sulfurați care se formează în urma antrenării cu vapori de apă din precursori de tip aliină. Compoziția chimică este foarte asemănătoare cu cea a produsului Allii sativi bulbus. Frunzele speciei mai conține derivați flavonici și cantități reduse din prostaglandinele A, B și F.[15]

Leurda conține, de asemenea, carotenoizi, vitaminele A și C, vitamine din complexul B, levuloză, ulei eteric complex, săruri minerale, calciu, fier, fosfor, natriu, magneziu, cupru și proteine. 100 de grame de leurdă conțin numai 60 de calorii, reprezentând numai 3.05% din totalul de 2000 de calorii recomandat zilnic unui adult.[16]

ValorificareModificare

AlimentațieModificare

Frunzele de leurdă sunt, așadar, foarte gustoase, fiind folosite în prepararea salatelor, a mâncărurilor de post sau cu carne, în supă, ciorbă sau ca ingredient principal pentru un sos care poate fi un substitut pentru un Pesto în loc de busuioc. Vezi 36 rețete mai jos în „Legături externe”.

Leurda la borcan conservată în ulei sau oțet este o modalitate delicioasă de a păstra aroma acestei plante și pentru iarnă, fiind foarte apreciată. Mai departe, ea poate fi tăiată și congelată sau uscată (pentru de exemplu un ceai). Florile au o aromă delicată și sunt potrivite pentru decorarea salatelor. Se poate prepara și unt cu leurdă sub adăugare de sare și piper care este delicios în combinație cu diverse cărnuri sau legume la grătar.

Efecte medicinaleModificare

Leurda are efect depurativ, detoxifiant, antiseptic, antiviral, antimicrobian, rol imunomodulator, acțiune antihipertensivă, vasodilatatoare periferică, hipocolesterolemiant, antitrombotic, fluidifiant sanguin și antiplachetar sanguin, acțiune bronhodilatatoare, expectorantă și antitumorală. Sub formă de infuzie sau decoct, ea este indicată în hipertensiune, ateroscreloză, scade nivelul colesterolului, insuficiența biliară, afecțiuni ale căilor respiratorii superioare, insomnie, amețeală, depresie, gută, boli cardiace, boli gastrointestinale, dizenterie, paraziți intestinal, afecțiuni ale plămânilor, gripă sau cefalee. În uz extern, sub formă de cataplasme sau comprese, leurda ameliorează simptomele leziunilor cutanate cronice, scrofuloze, ale herpesului, furunculelor, eczemelor sau durerilor reumatice.[17]

CultivareModificare

Plantele se trag din semințe care pot fi cumpărate de exemplu peste internet. În grădină, leurda are nevoie de un sol bine drenat care trebuie să fie menținut tot timpul umed, însă fără ca apa să băltească. Usturoiul ursului va forma rapid un covor verde și va fi un condiment la îndemână până la începutul verii. După ce dispare, face loc altor plante sau flori, dar, atenție: dacă se plantează alături de legume, va inhiba creșterea acestora.[18]

Producte culinare pregătite cu leurdă în imaginiModificare

NoteModificare

  1. ^ ITIS
  2. ^ Adevărul.ro
  3. ^ a b Gustav Hegi: „Illustrierte Flora von Mitteleuropa”, ediția a 2-a, vol. II, partea a 2-a, Editura Carl Hanser Verlag, München 1939, p. 286-288
  4. ^ a b Herfried Kutzelnigg: „Taschenlexikon der Pflanzen Deutschlands. Ein botanisch-ökologischer Exkursionsbegleiter zu den wichtigsten Arten”, ediția a 6-a, Editura Quelle & Meyer, Wiebelsheim 2005, p. 141-142, ISBN 3-494-01397-7
  5. ^ a b Otto Schmeil, Wilhelm J. Fischer (Bearb.): „Pflanzenkunde”, vol. 2, Editura Quelle & Meyer/Lehrmittel-Verlag, Heidelberg/Offenburg 1951, p. 222
  6. ^ Carolous Linnaeus: „Species Plantarum”, vol. 1, Editura Lars Salvius, Holmiae (Stockholm) 1753, pp. 300
  7. ^ Joannis-Emmanuel Gilibert: „Supementum systematis planrarum Europae” pentru „Exercitia phytologica quibus omnes plantae europeae” (1792), Editura Franciscus Leclerc et sociorum, Lugdunum Gallorum (Lyon)1795, p. 470 [1]
  8. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1232, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Danuta Sobolewska et al.: „Allium ursinum: botanical, phytochemical and pharmacological overview”, în: „Phytochemistry Reviews”, vol. 14, nr. 1, 2015, p 81-97
  10. ^ Atlas de plante medicinale
  11. ^ Erhard Dörr, Wolfgang Lippert: „Flora des Allgäus und seiner Umgebung” vol. 1, Editura IHW, Eching 2001, ISBN 3-930167-50-6
  12. ^ Timpul.md
  13. ^ „Münchner Merkur“ nr. 91, de miercuri, 21 aprilie 2021, p. 8
  14. ^ Stefanie Klein: „Bärlauch“, Editura FONA Verlag AG, Lenzburg (Elveția) 2020, ISBN-13 : 978-3037806739
  15. ^ Informații Plante Medicinale
  16. ^ Libertatea.ro
  17. ^ https://adevarul.ro/locale/buzau/leurda-planta-minuni-sanatate-ajuta-1_5ca46a9d445219c57e0822dd/index.html Adevarul.ro]
  18. ^ Casa și grădina

BibliografieModificare

  • Angelika Lüttig, Juliane Kasten: „Hagebutte & Co. Blüten, Früchte und Ausbreitung europäischer Pflanzen” Editura Fauna, Nottuln 2003, ISBN 3-935980-90-6
  • Lutz Roth, Max Daunderer, Kurt Kormann: „Giftpflanzen ? Pflanzengifte”, ediția a 6-a, Editura Nikol, Hamburg 2012, ISBN 978-3-86820-009-6
  • Ingrid și Peter Schönfelder: „Das neue Buch der Heilpflanzen”, Editura Kosmos, Stuttgart 2011, ISBN 978-3-440-12932-6

Legături externeModificare