Sarmați

Sarmații (lat. Sarmatae) erau un grup de triburi nomade iranice^[1] din antichitate, care au existat din secolul al V-lea î.Hr. și până în secolul al IV-lea d.Hr. La apogeul extinderii teritoriale au ocupat stepele dintre Volga, Caucaz și gurile Dunării.

Istorie

Originari din partea centrală a stepei euroasiatice, sarmații erau una dintre culturile scitice în sens larg.^[2] Sarmații au fost menționați mai întâi de Herodot și Hipocrate, fiind pe atunci aflați încă la răsărit de Don. Ei au început să migreze spre vest în jurul secolelor al IV-lea și al V-lea î.Hr., ajungând să-i domine pe sciții, cu care erau înrudiți îndeaproape, în jurul anului 200 î.Hr. Pe timpul lui Augustus ei apar pe la gurile Dunării. Triburi izolate de sarmați apar și în Dacia: iazigii – între Dunare și Tisa și roxolanii – în zona Moldovei, în sec. al II-lea și al III-lea d. Hr.

Sarmații sunt descriși ca popor războinic, buni călăreți și buni arcași. În secolul al III-lea d.Hr stăpânirii lor asupra stepei nord-pontice i s-a pus capăt de către goți. În timpul invaziilor hunice mulți dintre sarmați s-au alăturat goților și altor triburi germanice (vandali) și au început să colonizeze Imperiul Roman de Apus.

Au existat mai multe triburi sarmate: iazigii, alanii, roxolanii ș.a. În secolul al XIV-lea, alanii, la rândul lor, s-au împărțit în mai multe ramuri printre care iașii, stabiliți în zona Moldovei, unde au lăsat numele lor orașului Iași. Urmașii alanilor au supraviețuit în Caucazul de Nord, unde locuiesc în republica autonomă Osetia de Nord-Alania.^[3]

Cronicarii bizantini au dat denumirea de „sarmați” și altor popoare care au locuit ulterior la nord de Marea Neagră: popoare asiatice (mongolice) sau slave, din care coboară o parte dintre ruși și ruteni.

Etimologie

Reconstrucții faciale din anii 1930 ale unor femei sarmate (făcute de antropologul Mihail Mihailovici Gerasimov)

Savantul englez Harold Walter Bailey considera numele sarmaților provenind din rădăcina avestică sar- (a se mișca brusc).^[4] Oleg Trubaciov vedea originea sa în limba indo-ariană *sar-ma(n)t (bogat în femei, condus de femei).^[5] Ideea că numele ar deriva de la cuvântul grecesc pentru șopârlă (sauros) este aproape sigur nefondată.^[6]

Sarmația

Limbile iranice de est în primul secol î.Hr. arătate în oranj.

Sarmații (în nord-estul Daciei Romane)

Sarmația era țara locuită de sarmați; după Ptolemeu Sarmația europeană ținea din Germania și Dacia până la Don, iar Sarmația asiatică de la Don până la Volga.

Marea sarmatică

Aceasta este o denumire dată de paleo-geografi unei întideri de ape care corespundea aproximativ cu Sarmația, dar care este cu mult anterioară sarmaților istorici, devreme ce a dispărut acum mai bine de 100.000 ani. Această mare cuprindea actualele mări Neagră, Caspică și Aral, precum și câmpiile dintre ele.

Vezi și

Legături externe

Enciclopedia Dacica

Note

^ Harmatta 1970.
^ Unterländer et al. 2017, p. 2. . "During the first millennium BCE, nomadic people spread over the Eurasian Steppe from the Altai Mountains over the northern Black Sea area as far as the Carpathian Basin... Greek and Persian historians of the 1st millennium BCE chronicle the existence of the Massagetae and Sauromatians, and later, the Sarmatians and Sacae: cultures possessing artefacts similar to those found in classical Scythian monuments, such as weapons, horse harnesses and a distinctive ‘Animal Style' artistic tradition. Accordingly, these groups are often assigned to the Scythian culture...
^ Minahan, James (2000). „Ossetians”. One Europe, Many Nations: A Historical Dictionary of European National Groups. Praeger security international. Westport, Connecticut: Greenwood Publishing Group. p. 518. ISBN 9780313309847. Accesat în 27 martie 2020. The Ossetians, calling themselves Iristi and their homeland Iryston, are the most northerly of the Iranian peoples. [...] They are descended from a division of Sarmatians, the Alans, who were pushed out of the Terek River lowlands and into the Caucasus foothills by invading Huns in the fourth century A.D.
^ Bailey, Harold Walter (1985). Khotanese Text. Cambridge University Press. p. 65. ISBN 9780521257794.
^ Gluhak, Alemko (1990), "Podrijetlo imena Hrvat"[The origin of the ethnonym Hrvat], Jezik : Periodical for the Culture of the Standard Croatian Language (in Croatian), 37 (5): 131–133
^ Brzezinski & Mielczarek 2002, p. 6.

Bibliografie

Cărți

Brzezinski, Richard; Mielczarek, Mariusz (2002). The Sarmatians 600 BC–AD 450. Men-At-Arms (373). Bloomsbury USA; Osprey Publishing. ISBN 978-1-84176-485-6.
Davis-Kimball, Jeannine; Bashilov, Vladimir A.; Yablonsky, Leonid T. (1995). Nomads of the Eurasian Steppes in the Early Iron Age. Berkeley: Zinat Press. ISBN 978-1-885979-00-1.
Day, John V. (2001). Indo-European origins: the anthropological evidence. Institute for the Study of Man. ISBN 978-0941694759.
Hinds, Kathryn (2009). Scythians and Sarmatians. Marshall Cavendish. ISBN 978-0-7614-4519-7.
Istvánovits, Eszter; Kulcsár, Valéria (2017). Sarmatians: History and Archaeology of a Forgotten People. Schnell & Steiner. ISBN 978-3-7954-3234-8.
Kozlovskaya, Valeriya (2017). The Northern Black Sea in Antiquity. Cambridge University Press. ISBN 978-1-107-01951-5.
Kuzmina, Elena Efimovna (2007). The Origin of the Indo-Iranians. BRILL. pp. 50, 51, 56, 64, 78, 83, 220, 410. ISBN 978-90-04-16054-5.
Sinor, Denis, ed. (1990). The Cambridge History of Early Inner Asia. Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-24304-9.
К.Ф. Смирнов. Сарматы и утверждение их политического господства в Скифии. Рипол Классик. ISBN 978-5-458-40072-5.
Sulimirski, Tadeusz (1970). The Sarmatians . Ancient People and Places, vol. 73. Praeger.

Reviste

Абрамова, М. П. (1988). „Сарматы и Северный Кавказ”. Проблемы сарматской археологии и истории: 4–18.
Damgaard, P. B.; et al. (9 mai 2018). „137 ancient human genomes from across the Eurasian steppes”. Nature. Nature Research. 557 (7705): 369–373. doi:10.1038/s41586-018-0094-2. PMID 29743675. Accesat în 11 aprilie 2020.
Genito, Bruno (1988). „The Archaeological Cultures of the Sarmatians with a Preliminary Note on the Trial-Trenches at Gyoma 133: a Sarmatian Settlement in South-Eastern Hungary (Campaign 1985)” (PDF). Annali dell'Istituto Universitario Orientale di Napoli. 42: 81–126.
Järve, Mari; et al. (11 iulie 2019). „Shifts in the Genetic Landscape of the Western Eurasian Steppe Associated with the Beginning and End of the Scythian Dominance”. Current Biology. Cell Press. 29 (14): 2430–2441. doi:10.1016/j.cub.2019.06.019  . PMID 31303491. Accesat în 4 iulie 2020.
Harmatta, J. (1970). „Studies in the History and Language of the Sarmatians”. Acta Antique et Archaeologica. XIII.
Krzewińska, Maja; et al. (3 octombrie 2018). „Ancient genomes suggest the eastern Pontic-Caspian steppe as the source of western Iron Age nomads”. Science Advances. American Association for the Advancement of Science. 4 (10): eaat4457. doi:10.1126/sciadv.aat4457. PMC 6223350  . PMID 30417088.
Клепиков, В. М.; Скрипкин, А. С. (1997). „Ранние сарматы в контексте исторических событий Восточной Европы”. Донские древности. 5: 28–40.
Козлова, Р. М. (2004). О Сормах, Сарматах, Сорматских горах. Студії з ономастики та етимології (în ucraineană).
Lebedynsky, Iaroslav (2002). Les Sarmates: amazones et lanciers cuirassés entre Oural et Danube, VIIe siècle av. J.-C.-VIe siècle apr. J.-C. Errance. ISBN 978-2-87772-235-3.
Mordvintseva, Valentina I. (2015). „Сарматы, Сарматия и Северное Причерноморье” [Sarmatia, the Sarmatians and the North Pontic Area] (PDF). Вестник древней истории [Journal of Ancient History]. 1 (292): 109–135.
Mordvintseva, Valentina I. (2013). „The Sarmatians: The Creation of Archaeological Evidence”. Oxford Journal of Archaeology. 32 (2): 203–219. doi:10.1111/ojoa.12010.
Moshkova, M. G. (1995). „A brief review of the history of the Sauromatian and Sarmatian tribes”. Nomads of the Eurasian Steppes in the Early Iron Age: 85–89.
Perevalov, S. M. (2002). „The Sarmatian Lance and the Sarmatian Horse-Riding Posture”. Anthropology & Archeology of Eurasia. 40 (4): 7–21. doi:10.2753/aae1061-195940047.
Rjabchikov, Sergei V. (2004). „Remarks on the Scythian, Sarmatian and Meotian Beliefs”. AnthroGlobe Journal.
Симоненко, А. В.; Лобай, Б. И. (1991). „Сарматы Северо-Западного Причерноморья в I в. н. э”. Погребения знати у с. Пороги (în rusă).
Unterländer, Martina; et al. (3 martie 2017). „Ancestry and demography and descendants of Iron Age nomads of the Eurasian Steppe”. Nature Communications. Nature Research. 8 (14615): 14615. doi:10.1038/ncomms14615. PMC 5337992  . PMID 28256537.

[FOOTNOTEHarmatta1970-1] Harmatta 1970.

[2] Unterländer et al. 2017, p. 2. . "During the first millennium BCE, nomadic people spread over the Eurasian Steppe from the Altai Mountains over the northern Black Sea area as far as the Carpathian Basin... Greek and Persian historians of the 1st millennium BCE chronicle the existence of the Massagetae and Sauromatians, and later, the Sarmatians and Sacae: cultures possessing artefacts similar to those found in classical Scythian monuments, such as weapons, horse harnesses and a distinctive ‘Animal Style' artistic tradition. Accordingly, these groups are often assigned to the Scythian culture...

[3] Minahan, James (2000). „Ossetians”. One Europe, Many Nations: A Historical Dictionary of European National Groups. Praeger security international. Westport, Connecticut: Greenwood Publishing Group. p. 518. ISBN 9780313309847. Accesat în 27 martie 2020. The Ossetians, calling themselves Iristi and their homeland Iryston, are the most northerly of the Iranian peoples. [...] They are descended from a division of Sarmatians, the Alans, who were pushed out of the Terek River lowlands and into the Caucasus foothills by invading Huns in the fourth century A.D.

[4] Bailey, Harold Walter (1985). Khotanese Text. Cambridge University Press. p. 65. ISBN 9780521257794.

[5] Gluhak, Alemko (1990), "Podrijetlo imena Hrvat"[The origin of the ethnonym Hrvat], Jezik : Periodical for the Culture of the Standard Croatian Language (in Croatian), 37 (5): 131–133

[FOOTNOTEBrzezinskiMielczarek20026-6] Brzezinski & Mielczarek 2002, p. 6.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]