Silezia

(Redirecționat de la Silezieni)
Acest articol se referă la o regiune istorică. Pentru alte sensuri, vedeți Silezia (dezambiguizare).

Silezia (în poloneză Śląsk, în cehă Slezsko, în latină Silesia) este o regiune istorică, astăzi divizată între Polonia (cea mai mare parte, inclusiv Silezia Inferioară, Silezia Opoleană sau Mijlocie și Silezia Superioară), Cehia (Silezia Sudetină) și Germania (Silezia Luzaciană).

Silezia
—  regiune geografică, regiune istorică și regiune culturală[*]  —

Stemă
Stemă
Map
Silezia (Polonia)
Poziția geografică în Polonia
Coordonate: 51°06′13″N 17°02′23″E ({{PAGENAME}}) / 51.1035°N 17.0396°E

Țară Polonia

ReședințăWrocław

Suprafață
 - Total40 km²

Fus orarOra Europei Centrale

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Poziția regiunii Silezia
Poziția regiunii Silezia
Poziția regiunii Silezia
 
Silezia în componenţa Imperiului German, 1913

În antichitate pe aceste meleaguri au trăit triburile germanice ale Silingilor.

În secolele al V-lea și al VI-lea pătrund slavii.

În 1013 teritoriul Sileziei actuale, populat de triburile vest-slave ale slenzanilor, opolenilor ș.a., a fost încorporat în Polonia. În 1146 Silezia devine un principat în cadrul Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, dar păstrînd în frunte un principe din dinastia poloneză a Piaștilor. Din această perioadă începe și procesul de colonizare germană a ținutului, precum și de germanizare a populației slave autohtone. În 1348 coroana princiară a Sileziei trece la familia imperială germană von Luxemburg, iar în 1525 la familia de Habsburg.

 
Silezia

În 1740 cea mai mare parte a Sileziei trece în posesiunea casei de Hohenzollern a Prusiei, cu excepția părții de sud-est, numită ulterior Silezia Sudetină, care rămîne domeniu al Habsburgilor. După destrămarea Confederației Germane (1867) Silezia prusiană devine parte a nou-createi Uniuni Nord-Germane (din 1871), iar Silezia Sudetină s-a regăsit în nou-constituita Austro-Ungarie.

În cadrul Germaniei Silezia a fost divizată în doua provincii - Silezia Inferioară, cu capitala la Breslau (azi Wroclaw), și Silezia Superioară, cu capitala la Oppeln (azi Opole). La recensămîntul general al populației din 1905 în cele două Silezii germane trăiau 4,94 milioane de locuitori, dintre care 3,84 mil. germani, 0,99 mil. polonezi, 0,06 mil. cehi și 0,05 mil. evrei. Recensămîntul austriac din 1910 a atestat în Silezia Sudetină 760 mii de locuitori, dintre care 330 mii germani, 240 mii polonezi, 180 mii cehi și 10 mii de evrei.

După primul război mondial Silezia Sudetină a fost încorporată în nou-creata Cehoslovacie (cu excepția districtelor răsăritene, atribuite Poloniei). Totodată jumătatea de est a Sileziei Superioare cu orașul Kattowitz (azi Katowice), cu o populație preponderent poloneză, a trecut la Polonia (fără districtul Hlučín, atribuit Cehoslovaciei).

În 1945 întreaga Silezie Superioară și cea mai mare parte a Sileziei Inferioare (fără districtele Görlitz, Niesky, Weisswasser și Hoyerswerda, astăzi în landul german Saxonia) a trecut la Polonia. Populația germană a fost expatriată și alungată spre Germania (același lucru s-a întîmplat în Silezia Sudetină). Cca 1 mil. de etnici germani au rămas, totuși, în Silezia (în germană Schlesien), ei fiind calificați ca "polonezi germanizați" și fiind supuși politicii de „repolonizare”.

În 1990, după căderea regimului comunist în Polonia, aproximativ 400 de mii de silezieni și-au revendicat originea germană, statul polonez fiind nevoit să recunoască prezența minorității germane, a cărei existență fusese negată până atunci.

Orașe importante

modificare
 
Wrocław
 
Ostrava
Oraș Populație
(2014)
Țară, regiune administrativă Regiune istorică
1.   Wrocław 633.105   Polonia,   Voievodatul Silezia Inferioară   Silezia Inferioară
2.   Ostrava 304.357   Cehia,   Regiunea Moravia-Silezia   Silezia Cehă/  Moravia
3.   Katowice 303.314   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
4.   Gliwice 184.993   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
5.   Zabrze 177.815   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
6.   Bielsko-Biała 173.462   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară/  Polonia Mică
7.   Bytom 172.762   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
8.   Ruda Śląska 141.090   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
9.   Rybnik 140.094   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
10.   Tychy 128.698   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
11.   Opole 120.031   Polonia,   Voievodatul Opole   Silezia Superioară
12.   Zielona Góra 118.706   Polonia,   Voievodatul Lubusz   Silezia Inferioară
13.   Wałbrzych 117.264   Polonia,   Voievodatul Silezia Inferioară   Silezia Inferioară
14.   Chorzów 110.538   Polonia,   Voievodatul Silezia   Silezia Superioară
15.   Legnica 101.768   Polonia,   Voievodatul Silezia Inferioară   Silezia Inferioară

Vezi și

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Silezia

Legături externe

modificare