Spitalul Caritas din București

Spitalul Caritas din București (denumit după cuvântul latin caritas, însemnând caritate, iubire de aproape) a fost un spital care a funcționat la București, capitala României, între anii 1880-2011. El s-a aflat în cartierul Dudești,în sectorul 3 al orașului, pe străzile numite în zilele noastre Traian (nr.27-31) (în trecut - strada Știrbei Vodă 32), Maximilian Popper și Parfumului. În anii 1920-1948 și 2005-2011 a fost proprietatea comunității evreiești din București. În vremea de maximă activitate spitalul s-a întins pe o suprafață de 120-130 hectare. În timpul legislației antievreiești din anii regimului antonescian (1940-1944) s-a permis funcționarea instituției și ca sediu al Școlii de medicină destinate evreilor, sub conducerea dr. Marcu Cajal. După anul 1950, fiind naționalizat, a fost afiliat Facultății de medicină din București și a fost sediul a trei clinici universitare sub conducerea unor medici cunoscuți, între care Maximilian Popper (ftiziologie), Ion Juvara (chirurgie), Constantin Iliescu (medicină internă și cardiologie) etc. De asemenea, în cadrul spitalului a funcționat și cea mai mare secție de maternitate din București. Spitalul a fost cunoscut vreme îndelungată după înființarea sa ca „Spitalul săracilor”, care oferea tratamente gratuite nevoiașilor și a deservit, în mare măsură, populația defavorizată din zona sectorului 3 de astăzi.

Începuturile

După Unirea Principatelor Moldovei și Țării Românești mai multe mii de evrei s-au stabilit la București în zona din spatele Magazinului Unirea din zilele noastre, în cartierul evreiesc ființat între străzile Calea Călărași, Calea Văcărești și începutul Căii Dudești, in zona care cuprindea străzile Mircea Voda, Anton Pann, Labirintului, Parfumului, Vulturilor si Traian. În anul 1880 s-a înființat în cartier un azil pentru femei și copii săraci, fără deosebire de religie și naționalitate, și destinat unui număr de 60 persoane. În anul 1891 azilul a fost transformat intr-un ambulator cuprinzând toate specialitățile medicale. Din inițiativa doctorului Max Schachmann (1859-1925), absolvent al Facultatii de medicină din Paris și veteran al armatei române, s-a deschis în acel loc un spital cu 80 paturi. Spitalul oferea servicii medicale în domeniul medicinii interne, ginecologiei si obstreticii, chirurgiei și pediatriei. În timpul Primului Război Mondial în anii 1916-1918 spitalul a funcționat ca spital militar sub auspiciile reginei Maria a României.

În perioada interbelică

După Primul Război Mondial, dr. Sigismund Kohl (1880-1939). medic de femei, a propus președintelui Comunității evreiești din Regat, avocatul dr.Wilhelm Filderman, cumpărarea unui teren pentru un spital nou, dotat cu o secție de maternitate și cu o policinică pentru femei si copii. Comunitatea evreiască a acceptat să finanțeze construirea spitalului de maternitate, cunoscut inițial ca „Noua Maternitate” și fondat de dr. Kohl și de Thérèse Bally din familia de oameni de afaceri Bally. Noua clădire a fost inaugurată la 23 iunie 1933 în prezența regelui României, Carol al II-lea, a reginei Elizabeta a Greciei și a ministrului muncii si sănătății,Dimitrie R. Ioanițescu. Noul spital avea două etaje și 150 paturi, incluzând secții de medicină internă, ginecologie și obstetrică, și servicii policlinice. Din cauza localizării și a politicii adoptate, Spitalul, denumit de acum, Caritas, a devenit cunoscut ca un „Spital al săracilor” care acorda asistență medicală locuitorilor, români, romi, evrei, armeni si altora, fără distincție de origine, mulți Potrivit întelegerilor dintre compania „Noua Maternitate” și comunitatea evreiască, pacienții nevoiași au beneficiat de tratamente gratuite. În anii 1936-1940 din inițiativa pediatrului dr Marcu Cajal, cu ajutorul financiar al familiei Flax, s-a construit în perimetrul spitalului o clădire nouă de patru etaje.

Anii celui de-al Doilea Război Mondial

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial (pentru România, 1941-1945) spitalul a fost din nou transformat în spital militar. După legile rasiale s-a interzis evreilor să învete medicina în univeristăți, iar medicilor evrei să lucreze în instituții de stat și să ingrijeasca pacienți neevrei,

Școala de medicină Cajal pentru evrei

În martie 1941 Ministerul Învățământului al regimului Antonescu, a permis evreilor să facă studii medicale într-o școală aparte în perimetrul Spitalului Caritas. În anii 1942-1944 din initiativa dr.Marcu Cajal s-au organizat în amfiteatre, laboratoare și secții ale spitalului cursuri pentru evrei în 28 specialități medicale, potrivit programului de învățământ al anilor al treilea-al șaselea ai facultăților de medicină. La „Școala Cajal” au predat medici și cercetători evrei precum M.Blumenthal, Maximilian Popper, Anghel Radovici, conferențiari ca S.Birman-Bera, I.Daniel, Mina Goldenberg-Beiler, Simion Iagnov, O.Milian, Oscar Sager, Alfred Teitel, L.Adelsberg, H.Așkenazi, Sigismund Kohl, H.Elias, P.Gottlieb, A.Lobel, O. Meller, G.Rosenthal, Eugenia Soru și B.Wiesner. La cursuri au participat 50 de studenți, din care o parte fuseseră exmatriculați din motive "rasiale" de la facultățile de medicină din București, Iași și Cluj.Școala s-a bucurat de sprijinul câtorva personalități ale medicinei românești, între care Nicolae Gh. Lupu, Constantin Ion Parhon, Ștefan S. Nicolau, Ioan Emil Costinescu, S.Manoilă. Nouă din cadrele didactice ale Școlii Cajal au fost încadrate, după căderea dictaturii antonesciene în august 1944, ca profesori și conferențiari la Facultatea de Medicină din Bucuresti. În anii războiului s-a adăugat spitalului Caritas o nouă clădire, în circumstanțe care nu sunt bine documentate.

Anii regimului comunist 1947-1989

În 1948 regimul comunist a naționalizat spitalul, denumindu-l „Spitalul Bernat Andrei” și în 1950 i-a acordat statutul de spital universitar. Mai tarziu s-a revenit la numele de Spitalul Caritas. În caldirea mai nouă s-a deschis clinica de ftiziologie, aflată până în 1960 sub direcția Maximilian Popper. Incepand din anii 1950 în spital au functionat patru secții, din care trei erau afiliate Institutului Medico-Farmaceutic din București:clinica de penumologie-ftiziologie, clinica de medicină internă și medicină cardio-vasculară condusă de Constantin Iliescu, si mai apoi P.Teodorescu, V.Nicolaescu, C.Carp, Alexandru Câmpeanu, Tiberiu Nanea, clinica de chirurgie condusă de Ion Juvara, și după aceea a lui Burloi, Constantinescu si Bratucu. În anii 1977-1979 guvernul român a construit în perimetrul spitalului o clădire nouă de patru etaje care a gazduit sectiile de cardiologie, medicina internă, terapie intensivă și neonatologie , în total cu 150 paturi.Spitalul cuprindea atunci 700 paturi si a continuat sa deserveasca o populație numeroasă și nevoiașă, inclusiv romi din împrejurime. În spital se nășteau circa 2500 de copii anual și erau internate 20,000 persoane anual.

În anii 1980 spitalul a fost destinat demolării în cadrul planului de sistematizare a capitalei inițiat de președintele Ceausescu. La un moment dat vicepremiera Alexandra Găinușă, membră în guvernul Constantin Dăscălescu, a necesitat o internare in spital, și a fost solicitată de directorul spitalului, profesorul Carp, să intervină pentru a evita demolarea instituției. Președintele Ceausescu a vizitat ulterior spitalul și a promis menajarea acestuia, spre deosebire de Spitalul Brâncovenesc care a fost demolat.

După Revoluția din 1989

După restaurarea democrației în 1989, in anul 1999, în virtutea decretului excepțional 93 pentru returnarea bunurilor comunităților etnice și religioase în Romania, guvernul urma să returneze spitalul comunității evreiești. Direcția spitalului a făcut apel la decizia tribunalului, atrăgând atenția că este vorba de o instituție de interes public. În anul 2004 spitalul a fost denumit Nicolae Cajal, fiul lui Marcu Cajal, medic, om de știință și președintele Federației Comunităților Evreiesti din România care a decedat în acel an.

Închiderea spitalului. Căminul de bătrâni

În acelaș an 2004 guvernul Călin Popescu-Tăriceanu a hotărât că și clădiri publice pot fi returnate, hotărâre aprobată de Tribunalul Suprem, În 2005 spitalul a fost predat Fondului Caritatea înființat de comunitatea evreiască în cooperare cu organizația evreiască mondială Claims pentru returnarea bunurilor evreiești, având sediul la Ierusalim. În acelas timp s-a semnat un contract de închiriere a spitalului către Primaria municipiului Bucuresti. Contractul de închiriere pe zece ani prevedea chirii fixe pe cinci ani până în 2008 (Spitalul a fost solicitat să platească 2,000 euro pe lună, 24,000 euro pe an), după care chiria urma să crească, corespunzător cu legile pietii. Autoritatile au cerut ca Fondul Caritatea să plătească cheltuielile de asigurare impotriva cutremurelor de pământ care au ajuns la 70,000 euro pe an, pe de altă parte, evaluatorul fondului a apreciat că chiria trebuia ridicată la 62,000 euro pe an. Aprecierile guvernamentale au menționat posibilitatea unei chirii de 40000 euro pe an. Între timp, condițiile de întreținere ale clădirilor spitalului s-au degradat. Nici primăria, nici proprietarii nu s-au angajat să le restaureze, și clădirile nu au fost recunoscute ca patrimoniu istoric și conservarea lor nu era obligatorie. Demolarea imediată implica și ea mari cheltuieli. În anul 2007 clinicile au părăsit treptat spitalul și în 2011 a fost evacuată maternitatea. Până în 2011 intregul spital a fost evacuat, în afară de clădirea cea nouă, ridicată în anii 1970, aflată sub administrația primăriei Bucuresti, și care a devenit Căminul de bătrâni Nicolae Cajal. Restul spitalului a ajuns în stare de degradare avansată și a fost dărâmat în anul 2021.

Surse suplimentare

• 2000 Hary Kuller - O istorie a evreilor din România în date. De la începuturi până la 1919 Hasefer, București ,
• Gheorghe Brătescu - cap.10 - Medicină - în Nicolae Cajal, Hary Kuller - Contribuția evreilor din România la cultură și civilizație, Hasefer, București 2004

Legături externe

• Vice Media LLC

Locuri părăsite - Spitalul Caritas -Reportaj de Alex Iacob cu fotografii, 7.6.2013

• Spitalul Caritas - 120 ani de la inființare

Prof.dr.Al.Câmpeanu Spitalul Clinic Caritas la 120 de ani, Viața medicală nr.8 (1102) Februarie 2011

• „Spitale disparute din București”, la Muzeul Orașului 2016^{[nefuncțională]}
• Epava - pe situl lui Mariana Minea 24/07/2015 versiunea integrala a articolului publicat în „Viața Medicală” de Alexandru Câmpeanu, februarie 2011
• Monografia spitalelor din București

ָ