Coordonate: Harta cerului 02h 31m 48.7s, +89° 15′ 51″

O stea polară este, în astronomie, un termen generic care desemnează o stea vizibilă cu ochiul liber, care se găsește aproximativ pe aliniamentul axei de rotație a unei planete, în general Pământul.

Localizarea Stelei Polare din emisfera nordică, Alpha Ursae Minoris, pornind de la Ursa Mare (Carul Mare).

Descriere

modificare

Prin alinierea sa cu axa de rotație, o stea polară este percepută ca fiind imobilă de către un observator situat pe acea planetă, în timp ce stelele celelalte care sunt vizibile par să descrie o mișcare circulară în jurul stelei polare în timpul nopții.

O stea polară este situată aproape de unul din polii cerești ; în navigația astronomică, poziția sa este un indicator fiabil al direcției unui pol geografic, iar altitudinea sa unghiulară permite determinarea latitudinii.[1]

În principiu, orice planetă posedă două stele polare, una pentru Polul Nord și cealaltă pentru Polul Sud, însă existența lor depinde de configurația stelelor : este posibil să nu existe o stea suficient de vizibilă cu ochiul liber în direcția unui pol.

În emisfera nordică

modificare

În prezent Steaua Polară în emisfera nordică este Alpha Ursae Minoris (α UMi)[2], steaua cea mai strălucitoare din constelația Ursa Mică. Denumirea oficială a Stelei Polare, Polaris, a fost aprobată de Uniunea Astronomică Internațională la data de 20 iulie 2016.[3]

Steaua Polară (latină Polaris) este o stea din constelația Ursa Mică situată foarte aproape de polul nord ceresc (declinație: +89° 15′ 51″). Din această cauză, și fiind ușor vizibilă cu ochiul liber (magnitudine aparentă: 1,97), este utilizată pentru orientare, indicând cu precizie destul de bună (sub 1°) direcția spre nordul geografic. De remarcat faptul că Beta Ursae Minoris (Kochab) a fost steaua polară între 1500 î.Hr. și 500 d.Hr., în emisfera nordică.

 
Steaua Polară pe sicriul regelui Carol al XI-lea al Suediei, biserica Riddarholmen, Stockholm, Suedia

Deoarece Steaua Polară nu coboară sub orizont (nu apune), a devenit un simbol al casei regale suedeze în perioada de maximă expansiune a regatului, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

Tabelul următor grupează diferite stele de magnitudine aparentă mai mică de 3,5 care vor fi cele mai apropiate de Polul Nord ceresc la un moment dat al precesiei echinocțiilor, în viitorul îndepărtat: nu sunt neapărat cele mai apropiate stele vizibile cu ochiul liber, iar valorile numerice date sunt aproximări foarte largi.

Stea Magnitudinea
aparentă
Perioada Distanța minimă
Început Sfârșit Anul Unghiul (°)
Polaris 2,0 450 3100 2100 0,4
γ Cephei 3,2 3100 5300 4200 0,3
ι Cephei 3,5 5300 7100 6400 0,4
α Cephei 2,4 7100 9300 7600 3,6
η Cephei 3,4 9300 9400 9300 9,6
Deneb 1,2 9400 11600 10900 3,5
δ Cygni 2,9 11600 13700 12500 0,6
Vega 0,03 13700 15700 14600 3,9
π Herculis 3,2 15700 16900 16400 6,8
γ Draconis 2,2 16900 17600 16900 7,6
η Herculis 3,5 17600 19200 18000 7,9
ι Draconis 3,3 19200 23000 21300 3,1
Pherkad 3,0 23000 23100 23100 9,0
Kochab 2,1 23100 26200 24700 3,7

În emisfera sudică

modificare

În emisfera sudică, este admis că Beta Hydri, din constelația Hidra Australă, reprezintă cel mai bun candidat, ca urmare a faptului că prin magnitudinea sa aparentă este mai ușor perceptibilă decât Sigma Octantis (σ Oct). Deși Sigma Octantis este mai aproape de axa de rotație a Pământului, aceasta este mai greu de reperat.

Tabelul următor grupează diferite stele de magnitudine aparentă mai mică de 3,5 care vor fi cele mai apropiate de Polul Sud ceresc la un moment dat al precesiei echinocțiilor, în viitorul îndepărtat: nu sunt neapărat cele mai apropiate stele vizibile cu ochiul liber, iar valorile numerice date sunt aproximări foarte largi.

Stea Magnitudinea
aparentă
Perioada Distanța minimă
Început Sfârșit Anul Unghiul (°)
β Hydri 2,8 1300 5100 4150 3,5
γ Hydri 3,2 5100 6300 5100 6,9
α Hydri 2,9 6300 7500 6500 8,5
α Reticuli 3,3 7500 8400 8400 9,4
α Doradus 3,3 8400 12100 10000 5,0
β Columbae 3,1 12100 13000 13000 9,8
ν Puppis 3,2 13000 15700 14700 0,2
σ Puppis 3,2 15700 17600 16600 1,1
γ Velorum 1,8 17600 19300 18500 1,1
δ Velorum 1,9 19300 19800 19300 4,4
φ Velorum 3,5 19800 20500 20500 1,5
κ Velorum 2,5 20500 21000 20800 0,1
N Velorum 3,2 21000 21500 21000 1,4
ι Carinae 2,2 21500 21800 21500 2,9
q Carinae 3,4 21800 22500 22400 2,1
θ Carinae 2,8 22500 23400 22800 0,6
ω Carinae 3,3 23400 27000 23900 2,4

Stele polare ale altor corpuri cerești din Sistemul Solar

modificare

Pe alte corpuri cerești, este posibil să se definească stele polare, într-un mod analog cu cele observate pe Terra. Axa acestor obiecte fiind orientată diferit de cea a Pământului (înclinația față de ecliptică), stelele polare rezultante diferă și ele.

Stele polare ale unor corpuri cerești din Sistemul Solar
Astru Stea polară de Nord Stea polară de Sud
Luna ? Delta Doradus
Mercur ο Draconis α Pictoris
Venus 42 Draconis Eta Doradus
Terra α Ursae Minoris σ Octantis
Marte Cele două stele din vârful constelației Lebăda
(constelație în formă de cruce),
Sadr (gamma Cyg) și Deneb (α Cyg)
κ Velorum
(la 2° de polul sud ceresc)
Jupiter Zeta Draconis HD 40455 (în Dorado)
Saturn ? Delta Octantis
Uranus Eta Ophiuchi 15 Orionis
Neptun La mijlocul distanței dintre Gamma Cygni și Delta Cygni Gamma Velorum
  1. ^ Séguin & Villeneuve 2002, p. 17.
  2. ^ Séguin & Villeneuve 2002, p. 18.
  3. ^ „Table 1: Star Names Approved by WGSN as of 20 July 2016” (PDF), Bulletin of the IAU Working Group on Star Names (în engleză) (1), , accesat în  .

Bibliografie

modificare
  • Séguin, Marc (), Astronomie et Astrophysique, Montréal: ERPI 

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Steaua polară

Vezi și

modificare