Toma Lișcu
1917 - General Toma Liscu 1.jpg
Toma Lișcu
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Decedat1958 (91 de ani) Modificați la Wikidata
Pitești, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieofițer Modificați la Wikidata
StudiiȘcoala Subofițerilor de la Bistrița
Universitatea Națională de Apărare „Carol I”  Modificați la Wikidata
Activitate
Gradulsublocotenent (din )
locotenent (din )
căpitan (din )
maior (din )
locotenent-colonel (din )
colonel (din )
general de brigadă (din )
general de divizie (din Modificați la Wikidata
Bătălii / RăzboaiePrimul Război Mondial  Modificați la Wikidata
Decorații și distincții
DecorațiiOrdinul Coroana României
Medalia „Avântul Țării” ()
Medalia pentru bărbăție și credință ()
Ordinul național „Steaua României” ()
Ordinul național „Steaua României” ()
Ordinul național „Steaua României” (Modificați la Wikidata

Toma Lișcu (n. 1 aprilie 1866, Islaz, Romanați (Teleorman) - d. 1958, Pitești) a fost un general român, care a îndeplinit funcția de comandant al Corpului Grănicerilor (3 mai 1918 - 8 noiembrie 1921).

BiografieModificare

A absolvit Școala Subofițerilor, Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Geniu (promoția 1891)[1] și Școala Superioară de Război.

Grade militareModificare

  • 16 octombrie 1891 - sublocotenent,
  • 8 martie 1895 - locotenent,
  • 10 mai 1902 - căpitan,
  • 10 mai 1910 - maior,
  • 1 aprilie 1914 - locotenent-colonel,
  • 10 mai 1916 - colonel,
  • 1 noiembrie 1917 - general de brigadă,
  • 1 aprilie 1926 - general de divizie.

Funcții deținuteModificare

  • 1907 - profesor de istorie și geografie militară la Școala Militară de Infanterie.
  • 1908 - inspector de studii și ajutor de profesor la cursul de Tactica Terenului la Școala Superioară de Război.

În timpul Războiului de Reîntregire a Neamului a îndeplinit funcții militare importante:

  • Șef de Stat Major la Corpul 7 Armată din Armata a 3-a,
  • Comandantul Brigăzii 28 Infanterie din Divizia 14-a,
  • Comandantul Brigăzii a 10-a din Divizia a 5-a,
  • Comandantul Diviziei a 5-a.
  • 3 mai 1918 - 8 noiembrie 1921 - Comandant al Corpului de Grăniceri
  • 1 octombrie 1923 - 1 aprilie 1926 - Comandantul Diviziei a 6-a

Comandant al Corpului GrănicerilorModificare

 
Generalul Toma Lișcu, în calitate de comandant al Corpului Grănicerilor

Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat a reclamat, între alte acțiuni politice, militare și administrative și măsuri pentru asigurarea pazei noii frontiere de la Nistru. Regele Ferdinand a încredințat Ministerului de Război și Ministerului de Finanțe această sarcină importantă și, la recomandarea acestora, l-a numit pe generalul de brigadă Toma Lișcu în funcția de comandant al Corpului Grănicerilor.

Generalul Lișcu a îndeplinit funcția de comandant al Corpului Grănicerilor în perioada 3 mai 1918 - 8 noiembrie 1921.[2] El a preluat comanda acestui corp în condițiile deosebit de grele cauzate de război (dotare tehnico-materială deficitară, echipament insuficient, personal redus numeric ca urmare a pierderilor suferite în timpul războiului etc.) și, în această calitate, a reorganizat cu eficiență dispozitivul de pază a noilor frontiere ale României.[1][2]

Regimentele 2 și 3 Grăniceri au fost trimise la 11 mai 1918 pe frontiera Nistrului, alte unități de grăniceri au înaintat în octombrie 1918 către nordul Basarabiei și Bucovina, iar șase companii din Regimentul 3 Grăniceri au trecut în Galiția, unde au contribuit la pacificarea regiunii de unitățile militare rusești care trecuseră de partea Revoluției Sovietice.[2] În toamna anului 1918 Regimentul 1 Grăniceri a reorganizat frontiera de sud a României, iar un detașament format din unități ale celor trei regimente de grăniceri a pacificat regiunea petrolieră de pe Valea Prahovei, unde au avut loc dezordini.[2] După Conferința de Pace de la Paris din 1919 Regimentul 4 Grăniceri (nou format), împreună cu câte un batalion din Regimentele 1 și 3 Grăniceri, a ocupat frontiera Maramureșului, Crișanei și Banatului, iar în toamna anului 1919 a fost organizată paza frontierei Cadrilaterului.[2] Corpului Grănicerilor a trebuit să păzească o frontieră întinsă, să-i combată pe spionii și pe instigatorii țărilor vecine inamice din est, vest și sud și să aplice legea în noile provincii ale României.[2] Generalul Lișcu a dispus fondarea publicației Revista Grănicerilor, care a apărut începând din 1 aprilie 1920, și a fost președintele Comitetului de Direcție al revistei.[3][4]

Ca urmare a rezultatelor deosebite obținute de către Corpul Grănicerilor în anul 1920, ministrul de finanțe Nicolae Titulescu a apreciat Corpul Grănicerilor ca fiind un corp de elită și l-a notat pe generalul comandant Toma Lișcu cu calificativul „excepțional” într-un raport întocmit în 1921.[1]

Funcții ulterioare și ultimii ani de viațăModificare

Prin Înaltul Decret nr. 3074 din 17 octombrie 1921 generalul Lișcu a fost numit în funcția de comandant al Diviziei XIV, începând cu data de 8 noiembrie 1921.[2]

Comitetul Județean Putna al Societății „Mormintele Eroilor căzuți în războiu” s-a constituit la 20 februarie 1924, iar comandantul Diviziei 6-a, generalul Toma Lișcu a devenit președintele Filialei. Inițiativa ridicării Mausoleului – Osuar al Eroilor din Garnizoana Focșani a aparținut generalului Toma Lișcu, ajutat de locotenent–colonelul Dumitru Carlaonț. Construcția mausoleului din Focșani a fost începută încă din anul 1925. Ridicarea Mausoleului–Osuar din Focșani s-a dovedit a fi destul de anevoioasă și a necesitat un mare efort în a asigura sumele necesare construcției monumentului. În întreaga țară se făceau eforturi deosebite pentru ridicarea însemnelor de cinstire a Eroilor Neamului căzuți pe câmpurile de luptă din timpul Războiului de Reîntregire a României. La 1 aprilie 1926 Toma Lișcu a fost avansat la gradul de general de divizie și „trecut în elementul rezervei pentru limită de vârstă” (Înalt Decret nr. 880/1926), iar la 1 ianuarie 1934 a fost trecut în retragere pentru limită de vârstă (Înalt Decret nr. 635/1934).

A încetat din viață în 1958 și a fost înmormântat în Cimitirul „Sfântul Gheorghe” din Pitești.

Ordine și medaliiModificare

  • Medalia Jubiliară „Carol I” - 10 mai 1906,
  • Ordinul Național „Coroana României” în grad de Cavaler,
  • Medalia „Avântul Țării” - 1913,
  • Medalia „Bărbăție și Credință”, clasa 1 - 1913,
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler - 1913,
  • Medalia „Sfântul Vladimir”, clasa IV - 1917,
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer - 1917,
  • Ordinul Național „Coroana României” în grad de Comandor,
  • Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor (Înalt Decret nr. 4.768 din 14 noiembrie 1922).

NoteModificare

  1. ^ a b c Sever Neagoe, Personalități din evoluția grănicerilor în secolul XX, București, 2001, pp. 44-54.
  2. ^ a b c d e f g Toma Lișcu, „Ordin de zi No. 25 din 7 Noembrie 1921”, în Revista grănicerilor, București, anul II, nr. 18-19, septembrie-octombrie 1921, pp. 3-4.
  3. ^ ***, „Comitetul de direcție”, în Revista grănicerilor, București, anul II, nr. 18-19, septembrie-octombrie 1921, p. 2.
  4. ^ Lucian Prichici, Gabi Crăciun, „Revista FRONTIERA – trecut și prezent (1920-2013)”, în Marian Moșneagu, Florea Petrișor, Cornel Țucă (coord.), Armata română și mass media, Studii și comunicări prezentate la sesiunea științifică dedicată Zilei Arhivelor Militare și aniversării a 93 de ani de la înființarea Centrului de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare Istorice: Pitești, 28 iulie 2013, Ed. Istros a Muzeului Brăilei, Brăila, 2013, p. 64. ISBN: 978-606-654-086-5

Legături externeModificare