Wikipedia

Tratatul Atlanticului de Nord

Tratatul Atlanticului de Nord
TipAlianța militară
Semnat  Modificați la Wikidata
Washington, D.C.
Parafataugust 24, 1949; acum 75 ani, 3 luni și 22 zile (1949-08-24)
Intrat în vigoare
Condiționare		  Modificați la Wikidata
Ratificarea de către majoritatea semnatarilor, inclusiv Belgia, Canada, Franța, Luxemburg, Țările de Jos, Regatul Unit și Statele Unite
SemnatariPaul-Henri Spaak[1]
Robert Silvercruys[*]​[1]
Lester Pearson[1]
H. H. Wrong[*][[H. H. Wrong (diplomat canadian)|​]][1]
Gustav Rasmussen[*][[Gustav Rasmussen (jurist danez)|​]][1]
Henrik Kauffmann[*][[Henrik Kauffmann (politician danez)|​]][1]
Robert Schuman[1]
Henri Bonnet[*][[Henri Bonnet (diplomat francez)|​]][1]
Bjarni Benediktsson[*][[Bjarni Benediktsson (Icelandic politician (1960s))|​]][1]
Thor Thors[*][[Thor Thors (Icelandic politician and diplomat (1903-1965))|​]][1]
Carlo Sforza[*]​[1]
Alberto Tarchiani[*]​[1]
Joseph Bech[1]
Hugues Le Gallais[*][[Hugues Le Gallais (former Ambassador of Luxembourg to the United States)|​]][1]
Dirk Stikker[*]​[1]
Eelco van Kleffens[*]​[1]
Halvard Lange[*][[Halvard Lange (politician norvegian)|​]][1]
Wilhelm von Munthe af Morgenstierne[*][[Wilhelm von Munthe af Morgenstierne (Norwegian diplomat born in 1887)|​]][1]
José Caeiro da Mata[*][[José Caeiro da Mata (jurist portughez)|​]][1]
Pedro Teotónio Pereira[*][[Pedro Teotónio Pereira (Portuguese politician and diplomat (1902–1972))|​]][1]
Ernest Bevin[1]
Oliver Franks, Baron Franks[*][[Oliver Franks, Baron Franks (English civil servant and philosopher (1905–1992))|​]][1]
Dean Gooderham Acheson[1]  Modificați la Wikidata
Participanți
30
 Albania
 Belgia
 Bulgaria
 Canada
 Croația
 Cehia
 Danemarca
 Estonia
 Finlanda
 Franța
 Germania
 Grecia
 Ungaria
 Islanda
 Italia
 Letonia
 Lituania
 Luxemburg
 Macedonia de Nord
 Muntenegru
 Olanda
 Norvegia
 Polonia
 Portugalia
 România
 Slovacia
 Slovenia
 Spania
 Suedia
 Turcia
 Regatul Unit
 Statele Unite
DepozitarGuvernul Statelor Unite ale Americii
LimbăFranceză, engleză
Prezență online
site web oficial
bibliotecă electronică
Wikisource logo Tratatul Atlanticului de Nord la Wikisource
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Tratatul Atlanticului de Nord, denumit și Tratatul de la Washington, este tratatul care formează temeiul juridic și este implementat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Tratatul a fost semnat la Washington, D.C., la 4 aprilie 1949.

Membri

modificare

Membri fondatori

modificare

Următoarele douăsprezece state au semnat tratatul și au devenit astfel membri fondatori ai NATO. Următorii lideri au semnat acordul în calitate de plenipotențiari⁠(d) ai țărilor lor la Washington, D. C. pe 4 aprilie 1949:[2][3]

Alți membri

modificare

Următoarele 18 state au aderat la tratat după cele 12 state fondatoare:

Articolul 1

modificare

Articolul 1 al tratatului prevede că „părțile se angajează conform prevederilor din Carta Națiunilor Unite, să rezolve prin mijloace pașnice orice dispută internațională în care ar putea fi implicate, astfel încât să nu aducă atingere păcii, securității și dreptului internațional și să se abțină să recurgă în relațiile internaționale la amenințarea cu forța sau la folosirea forței, în vreun mod incompatibil cu obiectivele Națiunilor Unite”.[4]

Membrii încearcă să promoveze stabilitatea și bunăstarea în zona Atlanticului de Nord prin păstrarea păcii și securității în conformitate cu Carta Națiunilor Unite.[5]

Articolul 4

modificare

Articolul 4 solicită consultarea în chestiuni militare în momentul în care „este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți”.[6]

Acesta a fost invocat de cinci ori: de patru ori de Turcia (în 2003 din cauza războiului din Irak; după doborârea unui avion militar turcesc de către Siria⁠(d) în iunie 2012; după schimbul de focuri dintre Turcia și Siria în octombrie 2012 și în februarie 2020 ca urmare a operațiunilor militare din nord-vestul Siriei⁠(d)) și o dată de Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia în februarie 2022, în timpul invaziei ruse a Ucrainei.[7][8]

O reuniune conform articolului 4 a fost invocată de Letonia[9], Lituania[10] și Polonia[11] în martie 2014, ca răspuns la anexarea Crimeii.

În noiembrie 2021, Polonia, Lituania și Letonia au invocat articolul 4 din cauza zecilor de mii de imigranți ilegali care au intrat în Uniunea Europeană din Belarus. O întâlnire NATO despre criza de la frontiera UE-Belarus a avut loc,[12] aceștia intenționând să sancționeze Belarusul pentru această criză și utilizarea unor tactici militare hibride⁠(d) împotriva vecinilor săi vestici.[13]

Turcia și-a anunțat intenția de a convoca, în baza articolului 4, o reuniune extraordinară pe 28 iulie 2015, ca urmare a atentatului din Suruç⁠(d) - comis de un terorist ISIS - și a altor probleme de securitate de la granița din sud.[14][15] Un comunicat de presă publicat de alianță susținea că „Turcia a solicitat întâlnirea, având în vedere gravitatea situației din ultimele zile ulterioare odioasele atacuri teroriste, și a informat aliații cu privire la măsurile pe care urmează să le aplice”.[14] Statele Unite au anunțat prin The New York Times pe 27 iulie că au căzut de acord deja „în termeni generali asupra unui plan care prevede ca avioanele de război americane, insurgenții sirieni și armata turcă să lucreze împreună pentru a elimina susținătorii Statului Islamic pe o fâșie de 60 de mile din nordul Siriei de-a lungul graniței cu Turcia”.[16] Premierul turc Ahmet Davutoğlu⁠(d) a declarat că operațiunile vor continua până când Turcia nu se va mai simți amenințată și a discutat telefonic situația cu Ban Ki-moon, secretarul-general al ONU, pe 26 iulie.[14] Statele Unite au susținut că Turcia „are dreptul să ia măsuri” împotriva Partidul Muncitorilor din Kurdistan, un grup separatist kurd care încearcă să obțină autonomie încă din 1984.[14] De asemenea, un reportaj de știri a dezvăluit că Turcia a intrat ilegal în spațiul aerian irakian în vederea urmăririi militanților PKK.[14]

Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia au invocat articolului 4 în februarie 2022 ca urmare a invaziei ruse a Ucrainei.[17] Membrii NATO au fost de acord să organizeze consultări.[18]

Articolul 5

modificare

Secțiunea-cheie a tratatului este articolul 5. Clauza sa este definită drept casus foederis. Conform acestuia, „părțile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părțile atacate prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte Părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat și toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea și menținerea păcii și securității internaționale”.[19]

A fost invocat o singură dată în istoria NATO: de către Statele Unite după atentatele din 11 septembrie din 2001.[20][21] Invocarea a fost confirmată pe 4 octombrie 2001, după ce NATO a stabilit că atacurile erau eligibile în conformitate cu termenii Tratatului Atlanticului de Nord.[22] Cele opt acțiuni oficiale întreprinse de NATO ca răspuns la atentatele din 11 septembrie au inclus Operațiunea Eagle Assist⁠(d) și Operațiunea Active Endeavour⁠(d) (operațiune navală în Marea Mediterană desfășurată cu scopul de a preveni circulația teroriștilor și transportul armelor de distrugere în masă, respectiv de a îmbunătăți securitatea transporturilor maritime în general). Active Endeavour a fost inițiată pe 4 octombrie 2001.[23]

 
O hartă animată care prezintă cronologic aderarea țărilor la NATO
 
Țările care au semnat Tratatul Atlanticului de Nord (2022)

În aprilie 2012, prim-ministrul turc Tayyip Erdoğan a luat în considerare invocarea articolului 5 din tratatul NATO pentru a proteja securitatea națională a Turciei într-o dispută legată de războiul civil din Siria.[24][25] Alianța a răspuns rapid și un purtător de cuvânt a declarat că alianța „monitorizează îndeaproape situația și va continua să facă acest lucru” și „ia foarte în serios să-și protejeze membrii”.[26] La 17 aprilie, Turcia a declarat că va aborda problema în următoarea întâlnire ministerială a NATO.[27] Pe 29 aprilie, Ministerul de Externe sirian a confirmat primirea mesajului lui Erdogan.[28] La 25 iunie, viceprim-ministrul turc a declarat că intenționează să invoce articolul 5[29] la o reuniune NATO special convocată[30] ca urmare a doborârii unui avion militar turc „neînarmat” care se afla la „13 mile marine” de Siria deasupra „apelor internaționale” într-o „misiune de testare a sistemelor radar interne”.[31] Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Siriei a insistat că avionul „zbura la o altitudine de 100 de metri în interiorul spațiului aerian sirian, o încălcare clară a suveranității siriene”, iar „avionul a fost doborât de armele antiaeriene”, ale cărei gloanțe „au doar o rază de acțiune de 2,5 kilometri", și nu de o rachetă ghidată cu radar.[32] Pe 5 august, Erdoğan a declarat: „Mormântul lui Suleyman Shah⁠(d) [în Siria] și pământul din jurul lui este teritoriul nostru. Nu putem ignora nicio acțiune împotriva acelui monument întrucât ar fi un atac asupra teritoriului nostru, precum și un atac asupra teritoriului NATO. . . Toți își cunosc datoria și vor continua să facă ceea ce este necesar.”[33]Secretarul general al NATO, Andrs Rasmussen, a declarat ulterior, înainte de întâlnirea ministerială din octombrie 2012, că alianța este pregătită să apere Turcia și a recunoscut că această dispută din zona graniței turce preocupă alianța, dar a scos în evidență faptul că aceasta ezită să intervină: „O intervenție militară poate avea consecințe neprevăzute. Vreau să mă fac înțeles. Nu avem nicio intenție să intervenim militar [în Siria în momentul de față]”.[34] Pe 27 martie 2014, au apărut înregistrări pe YouTube[35] ale unei conversații dintre Ahmet Davutoğlu⁠(d), ministrul turc de externe de la vremea respectivă, Feridun Sinirlioğlu⁠(d), subsecretar al Ministerului de Externe și director al serviciilor secrete turcești⁠(d), și generalul adjunct Yaşar Güler⁠(d). Conversația ar fi fost înregistrată probabil în biroul lui Davutoğlu de la Ministerul de Externe pe 13 martie.[36] Aceasta dezvăluie intenția Turciei de desfășura operațiuni cu steag fals pe teritoriul Siriei și posibilitatea de a profita de o amenințare falsă a mormântului lui Shah cu scopul de a interveni militar.[necesită citare]

Articolul 6

modificare

Articolul 6 prevede că tratatul acoperă numai teritoriile statelor membre din Europa și America de Nord, Turcia și insulele din Atlanticul de Nord la nord de Tropicul Racului, plus Algeria franceză: „În scopul aplicării Articolului 5, un atac armat asupra uneia sau mai multora dintre Părți se consideră că include un atac armat:

• pe teritoriul oricărei Părți în Europa sau America de Nord, în Departamentele algeriene ale Franței, pe teritoriul Turciei sau pe insulele aflate sub jurisdicția oricărei Părți din zona nord-atlantică, la nord de Tropicul Cancerului;

• asupra forțelor terestre, navale sau aeriene ale oricărei Părți, care se află pe sau deasupra acestor teritorii, sau în oricare zonă a Europei în care forțele de ocupație ale uneia dintre Părți erau staționate la data intrării în vigoare a acestui Tratat, sau pe Marea Mediterană ori în zona nord-atlantică aflată la nord de Tropicul Cancerului”.

În august 1965, Departamentul de Stat al SUA, Departamentul de Apărare al SUA și divizia juridică a NATO au concluzionat că un atac asupra statului american Hawaii nu ar declanșa tratatul, ci doar un atac asupra celorlalți 49 de state.[37] Orașele spaniole Ceuta și Melilla de pe malul Africii de Nord nu intră sub protecția NATO, deși marocanii le consideră parte a națiunii lor⁠(d).

Pe 16 aprilie 2003, NATO a fost de acord să preia comanda Forței Internaționale de Asistență pentru Securitate (ISAF) în Afganistan, care include trupe din 42 de țări. Decizia a venit la cererea Germaniei și Olandei, cele două state care conduceau ISAF la momentul acordului, iar toți cei nouăsprezece ambasadori NATO au aprobat în unanimitate preluarea acesteia. Alianța a predat controlul pe 11 august, fiind pentru prima dată în istoria NATO când aceasta a gestionat o misiune în afara zonei nord-atlantice.[38]

Vezi și

modificare

Note de completare

modificare
  1. ^ La aderare Regatul Greciei.
  2. ^ La aderare, Germania de Vest.

Note bibliografice

modificare
  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w The Signing of the North Atlantic Treaty (PDF), p. 6 
  2. ^ Bevans, Charles Irving (). „North Atlantic Treaty”. Treaties and other international agreements of the United States of America 1776–1949. 4, Multilateral 1946–1949. Washington, D.C.: Department of State. p. 831. OCLC 6940. Accesat în . 
  3. ^ „NATO Declassified - Treaty Signatories”. NATO. 
  4. ^ „TRATATUL NORD-ATLANTIC - Washington DC, 4 aprilie 1949” (PDF). mae.ro. Accesat în . 
  5. ^ „About this Collection | United States Treaties and Other International Agreements | Digital Collections | Library of Congress” (PDF). Library of Congress. 
  6. ^ „TRATATUL NORD-ATLANTIC - Washington DC, 4 aprilie 1949” (PDF). mae.ro. Accesat în . 
  7. ^ „The consultation process and Article 4”. NATO.int. . Accesat în . Since the Alliance's creation in 1949, Article 4 has been invoked several times.... On two occasions in 2012, Turkey requested that the North Atlantic Council (NAC) convene under Article 4: once on 22 June after one of its fighter jets was shot down by Syrian air defence forces and the second time on 3 October when five Turkish civilians were killed by Syrian shells.... Previously, on 10 February 2003, Turkey formally invoked Article 4 of the North Atlantic Treaty, asking for consultations in the NAC on defensive assistance from NATO in the event of a threat to its population or territory resulting from armed conflict in neighbouring Iraq. 
  8. ^ „Refugees reach Greek border as EU demands Turkey upholds its migration commitments”. euronews.com. . Accesat în . The emergency meeting, held on Friday morning in Brussels, was held under Article 4 of NATO’s founding treaty, which allows any ally to request consultations if it feels its territorial integrity, political independence or security is threatened. 
  9. ^ „UNSC, EU, NATO to hold urgent meetings over Ukraine”. . Accesat în . Meanwhile, Lithuania and Latvia called upon the North Atlantic Council, the decision-making body of NATO, to hold an extraordinary session on Ukraine, citing security concerns. , Turkishpress.com
  10. ^ Ford, Matt (). „Russia's Seizure of Crimea Is Making Former Soviet States Nervous”. The Atlantic. Accesat în . Linas Linkevicius⁠(d), Lithuania's foreign minister, responded on Saturday by invoking Article 4 of the North Atlantic Treaty ... for only the fourth time in the alliance's history. 
  11. ^ Baker, Peter (). „Top Russians Face Sanctions by U.S. for Crimea Crisis”. The New York Times. Accesat în . NATO called its second emergency meeting on Ukraine in response to a request from Poland under Article 4 of the North Atlantic Treaty relating to threats to a member state's security and independence. 
  12. ^ „NATO Secretary General and Polish President address Belarus, Russian build-up near Ukraine”. nato.int. Accesat în . 
  13. ^ „Medycy apelowali o dostęp do strefy stanu wyjątkowego. Jest odpowiedź MSWiA. Odmowna”. gazetapl (în poloneză). Accesat în . 
  14. ^ a b c d e telegraph.co.uk: "Turkey calls for emergency Nato meeting to discuss Isil and PKK", 26 July 2015
  15. ^ Ford, Dana (). „Turkey calls for rare NATO talks after attacks along Syrian border”. CNN. Accesat în . 
  16. ^ nytimes.com: "Turkey and U.S. Plan to Create Syria ‘Safe Zone’ Free of ISIS", 27 July 2015
  17. ^ „Polska chce uruchomienia art. 4 traktatu waszyngtońskiego. Wniosek już złożony”. Do Rzeczy⁠(d). . Arhivat din original la . 
  18. ^ „NATO allies have agreed to hold an Article 4 consultation on Russia's new war with Ukraine”. . 
  19. ^ „TRATATUL NORD-ATLANTIC - Washington DC, 4 aprilie 1949” (PDF). mae.ro. Accesat în . 
  20. ^ NATO: Key Events (timeline), 2001: "Large-scale terrorist attacks in New York and Washington D.C.—NATO invokes Article 5 for the first time ever and adopts a broader approach to security" (See also: Public statement of casus foederis)
  21. ^ Daley, Suzanne (). „AFTER THE ATTACKS: THE ALLIANCE; For First Time, NATO Invokes Joint Defense Pact With U.S”. The New York Times. ISSN 0362-4331. Accesat în . 
  22. ^ „NATO Update: Invocation of Article 5 confirmed – 2 October 2001”. Nato.int. Accesat în . 
  23. ^ „NATO's Operations 1949–Present” (PDF). NATO. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  24. ^ todayszaman.com: "PM: Turkey may invoke NATO’s Article 5 over Syrian border fire" Arhivat în , la Wayback Machine., 11 April 2012
  25. ^ todayszaman.com: "Observers say NATO’s fifth charter comes into play if clashes with Syria get worse" Arhivat în , la Wayback Machine., 11 April 2012
  26. ^ todayszaman.com: "NATO says monitoring tension in Turkey-Syria border" Arhivat în , la Wayback Machine., 12 April 2012
  27. ^ todayszaman.com: "Turkey to discuss Syria with NATO at Brussels meeting" Arhivat în , la Wayback Machine., 17 April 2012
  28. ^ todayszaman.com: "Turkey intends to provoke tension in Syria by raising Article 5, Syria says" Arhivat în , la Wayback Machine., 29 April 2012
  29. ^ „Turkey: Syria's jet downing an attack on the whole of NATO”. TodaysZaman. Arhivat din original la . 
  30. ^ todayszaman.com: "NATO envoys to meet Tuesday over downed Turkish jet" Arhivat în , la Wayback Machine., 24 June 2012
  31. ^ todayszaman.com: "Turkey says jet shot down in international airspace " Arhivat în , la Wayback Machine., 24 June 2012
  32. ^ todayszaman.com: "Turkey not to invoke Art. 5, NATO war in Syria as unlikely as ever" Arhivat în , la Wayback Machine., 25 June 2015
  33. ^ Ankara warns against attack on tomb, Hürriyet Daily News, 7 August 2012.
  34. ^ todayszaman.com: "NATO wary of Syria intervention, but ready to defend Turkey" Arhivat în , la Wayback Machine., 8 October 2012
  35. ^ „Ankara Bar Association challenges YouTube ban”. TodaysZaman. Arhivat din original la . 
  36. ^ „Turkish journalist detained over leak of key Syria meeting”. TodaysZaman. . Arhivat din original la . 
  37. ^ Hall, John (). „Hawaii Lacks NATO Coverage if Attacked”. Chicago Tribune. UPI. p. 4. Accesat în . 
  38. ^ David P. Auerswald, and Stephen M. Saideman, eds. NATO in Afghanistan: Fighting Together, Fighting Alone (Princeton U.P., 2014)

Legături externe

modificare
 
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Tratatul Atlanticului de Nord
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Tratatul Atlanticului de Nord
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Tratatul_Atlanticului_de_Nord&oldid=16352073