Wikipedia

Triton (satelit)

Triton
Triton moon mosaic Voyager 2 (large).jpg
Mozaic din fotografii a emisferei subneptuniene a lui Triton făcută de Voyager 2. Luminos, punțin rozovior, în capul polar de sud în partea de jos este format din ghețuri de azot și metan și este pătat de depunerile de praf lăsate de gheizerul gazos de azot. În regiunea cea mai închisă de pe Triton este așa numita „cantaloupe terrain” și caracteristici criovulcanice și tectonice. În partea dreaptă de jos sunt niște pete neagre („petele ciudate”).
Denumiri alternativeNeptun I
Numit dupăTriton
Date generale
DescoperireWilliam Lassell,
10 octombrie 1846
Caracteristicile orbitei
Semiaxa mare354.759 km[1]
Excentricitatea0,000 016[2]
Perioada siderală−5,876854 zile[2]
Viteza medie pe orbită10.880 km/s
Înclinarea față de ecliptică129,812°[3][4]
Înclinarea față de ecuator 156,885° (la ecuatorul lui Neptun)[3][4]
Date fizice
Raza medie1353,4 ± 0,9 km[5] (0,2122 Pământ)
Aria suprafeței23 018 000 km2[a]
Volum10 384 000 000 km3[b]
Masa2,14×1022 kg (0,003 59 Pământ)[c]
Densitatea medie2,061 g/cm3[5]
Accelerația gravitațională la suprafață0,779 m/s2[d]
Viteza de eliberare1,455 km/s[e]
Perioada rotației siderale5 zile, 21 ore, 2 min, 53 sec[6]
Înclinarea ecuatorului pe orbită129,608° (la orbita lui Neptun)
Albedo0,76[5]
Temperatura la suprafață38 K[6]
Presiunea atmosferei1,4–1,9 Pa[6]
(1/70 000 din presiunea de la suprafața Pământului)[7]
Magnitudine absolută−1,2[8]
Magnitudine aparentă13,47[9]
Modifică text Consultați documentația formatului

Triton este cel mai mare satelit natural, neregulat a lui Neptun, el fiind descoperit pe 10 octombrie 1846 de către William Lassell, la doar 17 zile după descoperirea planetei Neptun. Triton este cel mai mare satelit din sistemul solar cu o orbită retrogradă, rotindu-se în direcția opusă de rotație a planetei. Cu un diametru de 2.700 km, el este al șaptelea cel mai mare satelit din sistemul solar. Din cauza că are o orbită retrogradă și o compoziție asemănătoare cu a lui Pluto, se crede că Triton a fost capturat din centura Kuiper.[10] Suprafața lui Triton în cea mai mare parte este din azot înghețat, cu un înveliș din apă înghețată,[11] o manta de gheață și un nucleu substanțial din rocă și metal.[6] Nucleul reprezintă două treimi din masa totală a satelitului. Triton are o densitate medie de 2,061 g/cm3[5] și este compus din aproximativ 15-35% apă înghețată.[6]

Triton face parte din puținii sateliți cunoscuți din sistemul solar ca fiind geologic activ. În consecință, suprafața sa este relativ tânără, cu o istorie geologică complexă relevată în complicate și misterioase criovulcane și terenuri tectonice.[6] Pe o parte din crusta sa sunt gheizere care se crede că erup cu azot.[7] Triton are o atmosferă rarefiată de azot, presiunea fiind mai puțin de 1/70.000 de presiuni a atmosferei Pământului la nivelul mării.[7]

NoteModificare

  1. ^ Suprafața a fost obținută cu ajutorul razei r: 4*pi*r2.
  2. ^ Volumul v a fost obținută cu ajutorul razei r: 4/3*pi*r3.
  3. ^ Masa m a fost obținută cu ajutorul densității d și volumului v: m=d*v.
  4. ^ Gravitația la suprafață a fost obținură cu ajutorul masei m, constantei gravitaționale g și razei r: g*m/r2 .
  5. ^ Viteză de eliberare a fost obținură cu ajutorul masei m, constantei gravitaționale g și razei r: sqrt((2*g*m)/r).

NoteModificare

  1. ^ „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. Jet Propulsion Laboratory, California Institute of Technology. 
  2. ^ a b David R. Williams (). „Neptunian Satellite Fact Sheet”. NASA. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  3. ^ a b Jacobson, R. A. — AJ (2009 April 3). „Planetary Satellite Mean Orbital Parameters”. JPL satellite ephemeris. JPL (Solar System Dynamics). Accesat în 2011-10-26.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)Arhivat la ianuarie 2011 la WebCite
  4. ^ a b doi:10.1088/0004-6256/137/5/4322 10.1088/0004-6256/137/5/4322
    Această referință va fi completată automat în următoarele minute. Puteți sări peste perioada de așteptare sau puteți extinde citarea manual
  5. ^ a b c d „Planetary Satellite Physical Parameters”. JPL (Solar System Dynamics). Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  6. ^ a b c d e f McKinnon, William B.; Kirk, Randolph L. (). „Triton”. În Lucy Ann Adams McFadden, Lucy-Ann Adams, Paul Robert Weissman, Torrence V. Johnson. Encyclopedia of the Solar System (ed. 2nd). Amsterdam; Boston: Academic Press. pp. 483–502. ISBN 978-0-12-088589-3. 
  7. ^ a b c „Neptune: Moons: Triton”. NASA. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  8. ^ Fischer, Daniel (). „Kuiperoids & Scattered Objects”. Argelander-Institut für Astronomie. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  9. ^ „Classic Satellites of the Solar System”. Observatorio ARVAL. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  10. ^ Craig B Agnor, Douglas P Hamilton (). „Neptune's capture of its moon Triton in a binary–planet gravitational encounter”. Nature. 441 (7090): 192–194. Bibcode:2006Natur.441..192A. doi:10.1038/nature04792. PMID 16688170. 
  11. ^ Prockter, L. M. (). „A shear heating origin for ridges on Triton” (PDF). Geophysical Research Letters. 32 (14): L14202. Bibcode:2005GeoRL..3214202P. doi:10.1029/2005GL022832. Accesat în .  Citare cu parametru depășit |coauthors= (ajutor)

Legături externeModificare

 
Triton în comparație cu Luna și Pămânul
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Triton



Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Triton_(satelit)&oldid=13034432