Deschide meniul principal

Vasile Voiculescu

medic, poet, prozator și dramaturg român
Vasile Voiculescu
Vasile Voiculescu.jpg
Vasile Voiculescu
Date personale
Născut[3][4] Modificați la Wikidata
Pârscov, Judeţul Buzău, România Modificați la Wikidata
Decedat (78 de ani)[3][4] Modificați la Wikidata
București, Republica Populară Română Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale[*] (cancer) Modificați la Wikidata
PărințiCostache Voicu
Sultana Hagiu
Frați și surorișase : Filipache, Maria, Irina, Florica, Ana, ?
Căsătorit cuMaria Mittescu
Copii
  • Martha Elisabeta (1 aprilie 1911 - 5 aprilie 1994, Paris)
  • Olga-Sultana (13 iulie 1912 - 16 februarie 1983, Paris)
  • Radu Ilie Vasile (28 mai 1914 - 12 noiembrie 1996)
  • Ion (16 mai 1916 - 23 octombrie 1973)
  • Gabriela - Michaela (8 noiembrie 1920)[2]
CetățenieFlag of Romania (1952-1965).svg România Modificați la Wikidata
Etnieromâni Modificați la Wikidata
Religieortodoxă
Ocupațiemedic, poet, dramaturg, prozator
PseudonimV. Voiculescu
Limbilimba română[1]  Modificați la Wikidata
StudiiLiceul Gheorghe Lazăr
Facultatea de Litere București
Facultatea de Medicină
Activitatea literară
Activ ca scriitorPerioada interbelică
Mișcare/curent literartradiționalism, modernism, expresionism, Rugul Aprins
Specie literarăpoezie, dramaturgie, proză
Operă de debut1912 - cu poezia „Dorul” în „Convorbiri literare
1916 - volumul „Poezii
Opere semnificativeDin țara zimbrului”, „Poeme cu îngeri
Note
Premii1917 - Steaua Romaniei cu spade
1918 - Premiul Academiei pentru volumul „Din țara zimbrului și alte poezii
1924 - Crucea Meritul Sanitar cl.I
1941 - Premiul Național de poezie
Logo of the Romanian Academy.png Membru post-mortem al Academiei Române
Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu (pseudonim literar: V. Voiculescu, n. ,[3][4] Pârscov, Judeţul Buzău, România – d. ,[3][4] București, Republica Populară Română) a fost un scriitor și medic român. În domeniul literar s-a distins în principal ca poet și prozator (a fost și dramaturg).

Date biograficeModificare

Vasile Voiculescu s-a născut în comuna Pârscov, județul Buzău, ca fiu al lui Costache Voicu (ulterior scriitorul luând numele de Voiculescu), gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Școala a început-o în satul Pleșcoi, Buzău în 1890. Cursul primar l-a absolvit la Buzău. A urmat studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism, îi citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Harald Høffding, Pierre Janet și W. James, fiind atras de psihopatologie și psihofizică.

Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903) și le-a continuat la Facultatea de Medicină, în 1903. Doctoratul în medicină l-a obținut în 1910.

S-a căsătorit cu Maria Mittescu, studentă la medicină, cunoscută din satul său natal, Pârscov. I-a dedicat poezii și scrisori de dragoste. Voiculescu a debutat în Convorbiri literare (1912). A practicat medicina la țară. În timpul Primului Război Mondial a fost medic militar la Bârlad, unde a participat la serile culturale ale lui Vlahuță. Editorial, a debutat cu volumul Poezii (1916). Din același an a colaborat la Flacăra lui C. Banu, la recomandarea lui Macedonski. A primit Premiul Academiei pentru volumul Din țara zimbrului și alte poezii (1918).

A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935.[5]

Vasile Voiculescu a murit în anul 1963. La Pârscov există Casa Memorială Vasile Voiculescu.

Poetul, dramaturgul și prozatorulModificare

  • Începuturile poetice ale lui Vasile Voiculescu au stat sub influența poeziei lui Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, George Coșbuc. Lirica sa din perioada interbelică se distinge prin puternice accente religioase, generate de convingerea că există Dumnezeu. Ea se înscrie în curentul tradiționalismului interbelic, care se va transforma în poezia gândiristă. Înclinația spre teluric și elementar, spre sentimentul religios, este transpusă în simboluri și alegorii. Apar treptat semnele expresionismului: tumultul vieții pulsând în vegetația din jur, sufletul devine spațiul unor frământări ca în pragul apocalipsului. Temele religioase preferate sunt Nașterea, venirea Magilor, moartea Mântuitorului. În volumul Poeme cu îngeri sunt foarte multe prezențe angelice, întreg universul poetic e cuprins de această hierofanie.
  • Devine medic și doctor în medicină la București, ține la radio o serie de conferințe de medicină pentru țărani (emisiuni renumite), dar pasiunea pentru scris se amplifică. A scris și povestiri fantastice. În proză îi apar postum Capul de zimbru, Ultimul Berevoi, ambele volume de povestiri; romanul Zahei orbul și Teatru, unele dintre povestiri au fost scrise în perioada când a fost exclus din viața literară, iar din dramaturgie între altele: Duhul pământului, Demiurgul, Gimnastică sentimentală, Pribeaga.
  • În 1941 i-a fost conferit Premiul Național de poezie.

Maturitatea și bătrânețeaModificare

A fost timp de patru ani deținut politic în închisorile comuniste (1958 - 1962). A fost condamnat din eroare judiciară alături de alți membri sau colaboratori ai Rugului Aprins (Sandu Tudor, Sofian Boghiu, Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Alexandru Mironescu, Adrian Făgețeanu, Roman Braga etc.)

Poetul român care, după 1948, a suferit cumplit pentru convingerile sale democratice, devenind deținut la vârsta de 74 de ani, și luându-i-se dreptul de a publica, a lăsat o operă literară de mare rafinament artistic,[judecată de valoare] din care fac parte și „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare ...”. Creațiile au fost elaborate între 1954 - 1958. Cele 90 de sonete sunt o monografie închinată "paradisului și infernului iubirii", conform criticului Ovid S. Crohmălniceanu.

În închisoare s-a îmbolnăvit de cancer și a murit doborât de boală în noaptea de 25 spre 26 aprilie 1963, în locuința sa din București (strada Dr. Staicovici nr. 34).

PosteritateaModificare

În 1993 Vasile Voiculescu a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.[6]

OpereModificare

PoezieModificare

  • Poezii (1916)
  • Din țara zimbrului,(1918)
  • Pârga, Editura Cartea românească, (1921)
  • Poeme cu îngeri, Editura Cartea Vremii, (1927)
  • Destin, Editura Cartea românească, (1933)
  • Urcuș (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1937)
  • Întrezăriri (poeme), Fundația pentru literatură și artă, (1939)
  • Veghe (1943)
  • Poezii. Publicate postum. București, Editura pentru literatură, 1964.
  • Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în traducere imaginară de Vasile Voiculescu. (Creații publicate postum). București, Editura pentru literatură, 1964.

ProzăModificare

  • Șarpele Aliodor , nuvelă fantastică. 1947
  • Capul de zimbru, nuvele postume. Vol. I. București, Editura pentru literatură, 1966
  • Ultimul berevoi, nuvele postume,Vol. II. București, Editura pentru literatură, 1966
  • Zahei orbul, (roman elaborat între 1947- 1958) publicat postum. București, Editura pentru literatură, 1966
  • Zahei orbul. Cluj, Editura Dacia, 1970.

DramaturgieModificare

  • Duhul pământului (conține piesele Umbra și Fata ursului)
  • Demiurgul, 1943
  • Gimnastică sentimentală, 1972
  • Pribeaga

GalerieModificare

NoteModificare

  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ Cronologia vieții și a operei lui Vasile Voiculescu
  3. ^ a b c d Vasile Voiculescu, Internet Speculative Fiction Database, accesat în  
  4. ^ a b c d Vasile Voiculescu, Brockhaus Enzyklopädie, accesat în  
  5. ^ Lista membrilor Academiei de Științe din România (ASR) (1936-1948) p.10
  6. ^ Membri romani ai Academiei Romane (litera V)

BibliografieModificare

  • Marius Oprea, Adevărata călătorie a lui Zahei. V. Voiculescu și taina Rugului Aprins, Editura Humanitas, București, 2008, cu o prefață de Andrei Pleșu
  • Florentin Popescu, Detenția și sfârșitul lui V. Voiculescu, Ed. Vestala, București, 2000

Lectură suplimentarăModificare

  • Viața și opera lui Vasile voiculescu, Gheorghe Postelnicu, books.google.ro
  • Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Florentin Popescu, Editura Sport-Turism, 1984
  • Vasile Voiculescu, scriitorul martir și Rugul aprins, Sabina Măduța, Editura Florile Dalbe, 2001
  • Adevărata călătorie a lui Zahei — Vasile Voiculescu și taina Rugului Aprins, Marius Oprea, Editura Humanitas, 2008 - recenzie

Legături externeModificare

La Wikisursă există texte originale legate de Vasile Voiculescu