Welf al VI-lea

Welf al VI-lea
Duce de Spoleto, Margraf al Toscanei
Stifterbüchlein 38v Welf VI.jpg
Welf al VI-lea (portret în Weingartener Stifterbüchlein, c. 1500, Württembergische Landesbibliothek, Cod. hist. Q 584, fol. 38v)
Date personale
Născut1115[1][2] Modificați la Wikidata
Decedat (76 de ani)[3][4] Modificați la Wikidata
Memmingen, Bavaria, Germania Modificați la Wikidata
ÎnmormântatSteingaden Modificați la Wikidata
PărințiHenric al IX-lea de Bavaria[5]
Wulfhilda de Saxonia[5] Modificați la Wikidata
Frați și suroriIudita de Welf
Matilda de Bavaria[*]
Sofia de Bavaria[*]
Henric al X-lea de Bavaria
Conrad de Bavaria[*] Modificați la Wikidata
CopiiWelf al VII-lea[5] Modificați la Wikidata
Ocupațieconducător[*] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba germană[6] Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Titlurimarkgraf von Toskana ()
Duke of Spoleto[*][[Duke of Spoleto (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|​]] ()
markgraf von Toskana ()
Duke of Spoleto[*][[Duke of Spoleto (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|​]] ()
Familie nobiliarăDinastia Welfilor

Welf al VI-lea (n. 1115 – d. 15 decembrie 1191), membru al Casei de Welf, a fost margraf al Toscanei și duce de Spoleto între 1152 și 1162.

Welf a fost cel de al treilea fiu al ducelui Henric al IX-lea de Bavaria, și fratele lui Conrad și Henric „cel Mândru”.

El a moștenit posesiunile familiale din Suabia, inclusiv comitatele de Altdorf și Ravensburg, atunci când fratele mai mare, Henric "cel Mândru" a obținut ducatele de Bavaria și de Saxonia, iar fratele mijlociu Conrad a urmat cariera ecleziastică. Henric a aranjat căsătoria lui Welf cu Uta, fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin de Rin. La moartea lui Godfrey din 1131, a izbucnit o dispută între Welf și nepotul de frate al decedatului, Adalbert al IV-lea de Calw.

Welf a fost unchi al viitorul împărat Frederic I Barbarossa, dat fiind că mama acestuia, Iudita, era sora lui Welf. El însuși era doar cu un deceniu mai vârstnic decât nepotul său (fiul surorii sale) în timpul domniei căruia s-a desfășurat și cea mai mare parte a activității lui Welf.

Atunci când unchiul lui Frederic Barbarossa, regele romano-german Conrad al III-lea din dinastia Hohenstaufen, a confiscat Ducatul de Bavaria în 1142, Welf s-a alăturat răscoalei începute de fratele său, Henric. În 1152 Welfii și Hohenstaufenii au încheiat pace, iar Frederic Barbarossa a fost ales ca rege romano-german. Noul suveran a restituit Bavaria fiului lui Henric al X-lea, Henric Leul în 1156. În octombrie 1152, la Würzburg, Frederic i-a acordat lui Welf Ducatul de Spoleto, Marca de Toscana, precum și Principatul de Sardinia pe lângă alte proprietăți în Italia.

Începând tot din anii '50 ai secolului al XII-lea a izbucnit o dispută privind posesiunile feudale, între Welf (alături de fiul său, Welf al VII-lea) și Ugo de Tübingen, conte palatin de Suabia. Aceasta s-a încheiat între 1164 și 1166, prin medierea împăratului care în general a fost de partea dinastiei Welfilor.

Când fiul lui Welf, Welf al VII-lea a murit de malarie în 1167, pe când se afla la Roma participând la campania lui Frederic Barbarossa împotriva papei Alexandru al III-lea, Henric al X-lea a solicitat moștenirea tuturor posesiunilor Welfilor. În schimb, Welf solicita la rândul său primirea unei mari sumi de bani, sumă pe care fratele său nu a reușit să o acopere. Ca urmare, Welf a acordat domeniile sale din Italia împăratului Frederic. Welf a rămas să guverneze ducatele sale din Italia până în 1173, pe când arhiepiscopul Christian de Mainz a devenit vicar imperial.

O ruptură în relațiile dintre Henric al X-lea și împăratul Frederic Barbarossa asupra unei noi campanii în Italia în 1176 a a stat la baza pregătirii unei acțiuni imperiale împotriva lui Henric de Bavaria în 1179, care în cele din urmă a fost privat de toate domeniile sale, inclusiv cele pe care el le cumpărase de la Welf al VI-lea. Acestea au fost retrocedate lui Welf, care la moartea sa în 1191, le-a dat moștenitorului lui Barbarossa, ducele de Suabia. Astfel, toate posesiunile Casei de Welf din Suabia au trecut în mîinile Hohenstaufenilor, descendenți ai surorii lui Welf, Iudita. Linia masculină a Welfilor, pornind de la Henric Leul, a rămas cu patrimoniul său de la familia saxonă a Billungilor din regiunea numită astăzi Germania de Nord.

Welf al VI-lea a fost ctitorul mai multor biserici. A fost înmormântat în biserica mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul a abației Steingaden din Bavaria, pe care a fondat-o împreună cu fiul său, Welf al VII-lea. A fost de asemenea patron al cronicii Historia Welforum, prima cronică medievală dedicată acestei dinastii.

Căsătorie și descendențiModificare

Welf al VII-lea s-a căsătorit cu fiica lui Godfrey de Calw, contele palatin al Rinului. Ei au avut doi copii:

  • Elisabeta (n.c. 1130/1135 – d. 1164/1180), căsătorită în c. 1150 cu Rudolf de Pfullendorf; fiica ei Ita a fost soția contelui Albert al III-lea de Habsburg fiind astfel strmoașa multor regi și împărați romano-germani;
  • Welf al VII-lea (n.c. 1140 – d. 11/12 septembrie 1167, Siena): la moartea sa ramura sud-germană a familiei de Welf s-a stins pe linie masculină.

NoteModificare

  1. ^ „Welf al VI-lea”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ Duke of Spoleto Welf VI, Faceted Application of Subject Terminology, accesat în  
  3. ^ The Peerage, accesat în  
  4. ^ Deutsche Biographie, accesat în  
  5. ^ a b c The Peerage 
  6. ^ IdRef, accesat în  

BibliografieModificare

  • Thomas Zotz, Andreas Schmauder, Johannes Kuber (ed.): Von den Welfen zu den Staufern. Der Tod Welfs VII. 1167 und die Grundlegung Oberschwabens im Mittelalter (Oberschwaben. Forschungen zu Landschaft, Geschichte und Kultur., vol. 4)., Editura Kohlhammer, Stuttgart 2020, ISBN 978-3-17-037334-1.