Wikipedia:Meritocratita

Motto: Orice asemănare cu persoane reale sau imaginare este pur întâmplătoare.

Meritocratita este o stare care provoacă disconfort.

Simptome modificare

Dacă consideri că:

  • doar ce faci tu e important,
  • doar cum faci tu e bine,
  • alții nu fac decât să încurce lucrurile,
  • altul n-are niciun drept să lucreze în bucătăria „ta”,
  • altul n-are drept să lucreze în nicio bucătărie,

atunci ai o formă pentru care mai sunt speranțe.

Dacă însă:

  • te scoate din sărite faptul că și altul face ceva,
  • te scoate din sărite faptul că altul face altceva decât tine,
  • te scoate din sărite faptul că altul face același lucru ca și tine,
  • te scoate din sărite faptul că altul nu face același lucru ca și tine,

atunci, omule, ești în rând cu lumea.

Factori favorizanți modificare

Sunt predispuși la meritocratită:

  • cei care în clasa I au luat Premiul I cu coroniță,
  • cei care au luat bacul cu 10 pe linie,
  • cei care și-au luat patalamaua cu „Magna cum laude”
  • cei la care contorul contribuțiilor în spațiul paginilor principale, al imaginilor, proiectelor, portalurilor, formatelor și categoriilor a fost dat peste cap.

Metode de declanșare a crizei modificare

O metodă simplă de declanșare a crizei este resetarea contorului contribuțiilor.

Soluția provizorie modificare

Soluția provizorie este menajarea celui afectat prin demisia tuturor celorlalți participanți.

Soluția finală modificare

Soluția finală este defectarea ireparabilă a jucăriei.

Legături externe modificare