WikiȘforța este o doctrină de dezlegare a sentimentelor umane primitive cu rolul de a face lumea să se simtă perfect confortabil, astfel încât WiȘkipedia să se poată mișca pe rezultanta șforțelor de interes. Doctrina se poate aplica, la nevoie, cu succes împotriva oricărei comunități umane constituite, pentru a o întoarce împotriva ei înseși.

Originea WikiȘforțelor

modificare

Doctrina WikiȘforței pornește de la câteva constatări:

  • Nu putem face discuții exclusiv academice, sobre și monotone, trebuie să existe și o doză de sare și piper în această monotonie.
  • Puțin miros de pucioasă scoate în evidență mirosul de tămâie.
  • Comunitățile tradiționale pline de zgomot și de oale sparte pot deveni plictisitoare, însă cartierele alternative sunt pline de culoare.
  • Nu are nicio importanță câți o șterg dintr-o coșmelie și cât de rapid, atât timp cât aceasta rămâne în picioare și ultimul care o taie din peisaj poate stinge lumina.
  • Datul la gioale, folosirea pumnilor și a coatelor sunt o formă de sport care întreține sănătatea.
  • Vina aparține totdeauna celor abuzați: nimeni nu-și poate permite să fie slab într-o lume atât de dură.
  • Ciclicitatea este fundamentul rezolvării dilemei „Cum poate rămâne cum am stabilit dacă lăsăm problemele să se rezolve?”

Tipuri de WikiȘforțe

modificare

Exemple de WikiȘforțe:

  • WikiȘforța Echivocă: în principiu caracterizează medile de lucru nesecurizate și anxioase, în care rezultatul efortului depus poate fi etichetat de oricine ca fiind garbage
  • WikiȘforța Dezirabilă: se referă la faptul că problemele WikiȘistemelor tind să se rezolve de la sine, la fel de dezirabil precum este generarea unui articol prin fixarea cu privirea a paginii sale de lucru, goală.
  • WikiȘforța Colaborativă: are ca domeniu de aplicare colaborarea voluntară care astfel poate deveni amuzantă (prin zeflemele, miștocăreli, pumni și coate, sau prin consecințele implicării în subiecte noi în care se împart polițe vechi). Echidistanța și obiectivitatea față de subiect capătă astfel o valoare maximă (toată lumea realizează cât de dezirabile de fapt sunt astfel de idealuri), eventual unele afirmații mai deosebite pot fi întâmpinate cu aplauze frenetice.
  • WikiȘforța Patriotică: ea cuantifică dorința de a reveni la adevărata muncă patriotică, în unanimitate și pe deplin consens cu instinctul de autoconservare și în raport direct cu posibilitatea de reevaluare a WikiȘistemelor de valori.

WikiȘisteme de valori

modificare

Relațiile dintre WikiȘforțe definesc WikiȘisteme de Valori. Un astfel de WikiȘistem poate fi definit astfel de:

  • unele valori indiferente cum ar fi:
  • indiferent de rezultanta WikiȘforțelor, e dreptul fiecăruia de a nu fi de accord cu rezultanta, chiar dacă asta nu-i folosește la nimic
  • indiferent de câți de mulți consideră un argument valabil, nu e nimic dezastruos în aceasta, deoarece el poate fi ignorat
  • Indiferent dacă pierzi sau câștigi, stai sau pleci, ești speriat sau nu de ce se întâmplă, vin alții și nu contează ce ți se întâmplă
  • valoarea dată de suma WikiClenciurilor care pot influența rezultanta compunerii WikiȘforțelor
  • tensiunea dintr-un într-un punct dat al câmpului de valori: Dacă aceasta este mare, tendința este spre aglomerarea valorilor sub forma unor nuclee care tind să modifice rezultanta prin aplicarea unor noi WikiȘforțe
  • nivelul dominanței ambigue, care rezultă prin gradul de diluare a unor WikiȘforțe mari în WikiȘforțe mai mici care se compun sub forma unor WikiRezultante
  • nivelul de autism sistemic global: valoare rezultată matematic prin intermediul combinărilor surzeniei pioase cu non-intervenția și cu refuzul schimbărilor. Dintre rezultatele procesului de combinare, se alege valoarea care corespunde cel mai bine graficului trasat inițial

Efecte ale aplicării doctrinei WikiȘforței

modificare

Există câteva efecte notabile:

  • Războaiele nu sunt adevăratele probleme, rezultantele obținute în urma compunerii WikiȘforțelor însă da
  • Dacă ceva nu-ți convine la WikiRezultantă, se poate apela la diverse WikiClenciuri. Noroc de faptul că puțini pricep asta ...
  • Autoselecția conformă cu WikiȘistemele de valori: săgeata efectului poate tinde la infinit, deoarece WișkiȘistemul poate funcționa pe pilot automat spre înainte indiferent de gradul de autoexcludere al valorilor
  • Pot fi definite rezultante dezirabile sau nu

În istoria contemporană unul dintre efectele doctrinei WikiȘforței, a fost apariția interludiului asociat epocii dominate de exprimarea persistentă a sindromului WikiDurerii de bască în context de Analfabetism funcțional. Cele mai multe consecințe directe s-au identificat astfel în timpul „Ignoralca War” și perioadelor adiacente acesteia.

Vezi și

modificare