Wikipedia:Pagini de recuperat/Ludwig Grünberg

Solicit revenirea asupra deciziei de ștergere a paginii de Wikipedia a profesorului universitar doctor Ludwig Grünberg (pe data de 2 februarie 2020), pagină care a fost inclusă în mecanismul de ștergere rapidă și propun reactivarea acesteia cu un conținut nou, îmbunătățit. Această nouă pagină propusă are scopul de a marca contribuția filosofilor români în domeniul filosofiei fenomenologice (printre care și LG), domeniu care a devenit din ce în ce mai influent în cercurile de gândire contemporane. Consider că noul conținut respectă în întregime politicile Wikipedia, inclusiv politica de notabilitate pentru care am observat că pagina a fost ștearsă inițial. Ludwig Grünberg este unul dintre puținii filosofi români din perioada anilor ‘70-80, care a dobândit vizibilitate și recunoaștere internațională în domeniul filosofiei valorilor în care a activat cu precădere. Este inițiatorul unui program de cercetare care a vizat construirea unei ontologii a umanului axiocentrică, subliniind rolul definitoriu pe care valorile îl au în dezvăluirea pe plan social a ființei umane. Mărturie a acestui lucru stau relațiile sale de colaborare naționale și internaționale, precum și publicațiile care au fost traduse în limbi de circulație internațională și care, în prezent, este firesc să constituie o sursă de informare și documentare utilă pentru a intra într-un dialog critic cu specialiștii. Acest comentariu nesemnat a fost adăugat de Gabriel9032 (discuție • contribuții).

Gabriel9032 am recuperat temporar articolul pentru a putea fi îmbunătățit. Vă rog să lucrați la el, altfel va fi șters la loc--Strainu (دسستي‎9 martie 2021 16:53 (EET)[răspunde]

În vederea îmbunătățirii conținutului articolului am adus următoarele modificări:

  1. Am subliniat faptul că Ludwig Grünberg a fost inițiatorul unui program de cercetare ce a vizat construirea unei ontologii a umanului axio-centrică. Mărturie în acest sens stau arhivele Catedrei de Filosofie a Academie de Studii Economice din București și lista de lucrări publicate în care s-au regăsit rezultatele acestui program.
  2. Am realizat o biografie a parcursului profesional așa cum apare în CV-ul publicat pe pagina comemorativă.
  3. Am inclus specificații privind modul în care contribuțiile sale se dovedesc utile în studiile recente de fenomenologie a valorilor, adăugând detalii privind modul în care lucrările sale au fost utilizate pentru a informa lucrările cercetătorilor contemporani. În acest sens, am adus argumente privind modul în care elementele de teorie a valorilor propuse de Ludwig Grünberg au fost utilizate în studiile aplicative și teoretice, cu exemple care pot fi identificate în referințele incluse în notele de final.
  4. Am inclus o serie de precizări privind modul în care opera lui Ludwig Grünberg a fost recunoscută prin premii, conform informațiilor utilizate pe pagina comemorativă.
  5. Am inclus o listă exhaustivă de publicații și am inclus legături externe către unele dintre lucrările sale accesibile pe internet și care pot fi consultate în limba română.(--Gabriel9032 (discuție) 17 martie 2021 21:59 (EET))[răspunde]
@Gabriel9032: Mulțumim pentru precizări. Prin „pagina comemorativă” înțelegeți site-ul wordpress construit de către fiica sa? Credeți că poate fi considerat o sursă independentă de subiect pentru demonstrarea notabilității acestuia? --Pafsanias (discuție) 18 martie 2021 00:19 (EET)[răspunde]
@Pafsanias: Confirm că despre acea pagină este vorba. Este cea precizată în nota de subsol. Consider că sursa respectivă este credibilă în raport cu informațiile privind studiile lui LG și premiile obținute de acesta. Nu am preluat din site-ul respectiv informații care puteau fi afectate de caracterul emoțional. Am consultat criteriile care definesc notabilitatea în raport cu categoria universitarilor și cred că LG îndeplinește aceste condiții. Teoria sa care se referă la polifonia valorilor este un exemplu în acest sens.(--Gabriel9032 (discuție) 20 martie 2021 20:41 (EET))[răspunde]
  • Recuperează: Studiul din 2020 al lui Adrian Miroiu și prefața din 2000 a lui Robert Ginsberg sunt surse de încredere independente care acoperă bine subiectul. Dacă ne întoarcem în timp, mai ales la materialele tipărite la noi înainte de 1989, numărul citărilor poate deveni mult mai mare (deși actualitatea lor este discutabilă). Consider că notabilitatea subiectului este dovedită acum. --Pafsanias (discuție) 21 martie 2021 13:25 (EET)[răspunde]