Wikipedia:Trolling

(Redirecționat de la Wikipedia:TROLL)

Politici Wikipedia
Standardele articolelor
Punct de vedere neutru
Include doar informații verificabile
Fără cercetare originală
Citarea surselor
Ce nu este Wikipedia
Biografiile persoanelor în viață
Colaborarea dintre utilizatori
Buna credință
Fiți civilizat și Fiți amabil
Fără atacuri personale
Rezolvarea disputelor
Regula celor 3 reveniri
Blocarea utilizatorilor

În contextul Wikipedia (ca și în contextul mai larg al Internetului), trolling sau trolajul este acțiunea deliberată de a perturba activitatea firească a proiectului prin acțiuni ce au scopul de a deturna în mod artificial atenția contribuitorilor către subiecte irelevante (fie irelevante în general, fie irelevante în contextul particular al activității desfășurate acolo unde are loc trolling-ul). Ca atare, trolling-ul este o violare deliberată a regulilor implicite ale spațiilor sociale de pe Internet. Dat fiind că scopul Wikipedia este scrierea unei enciclopedii pe baza consensului, încercarea de rea credinţă de a deturna atenția redactorilor către subiecte irelevante este considerată inacceptabilă, în mod similar cu vandalismul; astfel, trolling-ul este motiv de blocare.

Una dintre componentele intrinseci ale trolling-ului este o judecată a valorii acțiunilor sau contribuțiilor altui contribuitor. (Din acest motiv mulți utilizatori consideră trolling-ul ca fiind în esență doar o expresie particulară a afirmației „nu sunt de acord cu tine”; prin urmare cei mai mulți preferă să se orienteze după comportamentul utilizatorului și nu după intențiile presupuse de terți.)

Trolling-ul nu este în mod necesar același lucru cu vandalismul, deși vandalismul este una dintre metodele folosite de un troll. Un vandal se poate amuza ștergând conținutul unei pagini sau introducând în mod aleator înjurături. Prin contrast, un troll face un efort deliberat de a se folosi de reacțiile umane firești pentru a perturba activitatea proiectului.

Există multe feluri de utilizatori care perturbează activitatea proiectului fără a fi trolli. Persoanele care se angajează în războaie de editare, introduc afirmații subiective, sunt nepoliticoși sau critică în mod vehement Wikipedia nu sunt în mod necesar trolli.

Termeni, etimologie, semnificație

Din punct de vedere semantic, rădăcina familiei de cuvinte care definesc acest concept este verbul „to troll”, o metodă de pescuit (vezi en:Troll (Internet); contrar unei opinii larg răspândite, termenul nu provine din mitologia scandinavă). Dată fiind natura intrinsec deliberată a actului de trolling, a numi pe cineva troll este un atac la persoană, așa cum este și a numi pe cineva mincinos, bădăran, măgar și așa mai departe. Pe de altă parte, acțiunea în sine de trolling poate fi constatată, iar persoana în cauză poate fi avertizată în această privință, la fel cum este perfect rezonabil să fie avertizat un utilizator atunci când face afirmații false sau jignitoare.

Definiția trolling-ului

Ideea de a încadra trolling-ul într-un tipar este sortită eșecului – prin definiție un troll încearcă să fie creativ și să producă reacții cât mai puternice evitând să încalce vreuna dintre regulile în vigoare. Găsiți mai jos câteva indicații privitoare la direcțiile și acțiunile generice ale trollilor, însă dată fiind natura evazivă și creativă a acestei activități, multe comunități au decis să nu formuleze reguli stricte împotriva trolling-ului.

Trolling-ul este o încercare deliberată și de rea credință de a perturba activitatea proiectului. Prin contrast, ignoranța nu este trolling; protestele de bună credință nu sunt trolling; contribuțiile părtinitoare de bună credință, chiar atunci când sunt apărate vehement, nu sunt trolling. De asemenea, prin sine însele, nominalizările anapoda, voturile părtinitoare și propunerile abracadabrante de a modifica sau crea politici nu sunt în mod automat trolling. Însă oricare dintre cele de mai sus pot fi trolling dacă sunt motivate de rea credință și nu ignoranță sau părtinire de bună credință autentică.

Atunci când încercați să determinați dacă activitatea cuiva poate fi numită trolling, încercați cu tot dinadinsul să vă convingeți pe sine că nu este (porniți de la presupunerea de bună credință). Explicați și indicați cu răbdare politicile, îndrumările, paginile de ajutor și/sau precedentele care să arate în mod explicit de ce poziția pe care o susține persoana în cauză este în opinia dumneavoastră greșită (indiferent de forma în care o susține – chiar dacă forma este în mod evident distructivă, scopul final poate fi constructiv). Ca judecată de valoare, este mai bine să permiteți unui troll să abuzeze de bunăvoința dumneavoastră decât să alungați un utilizator de bună credință categorisindu-l drept troll.

Exemple

Este trolling

  • Un agent plătit al unui partid politic introduce opiniile reprezentanților acestuia în toate articolele despre personalitățile și partidele politice din România în defavoarea oricăror altor puncte de vedere, iar atunci când i se pun în vedere politicile relevante reacționează vehement și recurge la vandalisme, atacuri la persoană și critici ale administratorilor Wikipedia – persoana este un troll iar acțiunea este trolling.
  • Un cetățean oarecare, întru totul independent și de cea mai bună credință este convins că partidul din care face parte este unica soluție pentru guvernarea României; ca atare, face toate cele de mai sus (introduce opiniile reprezentanților partidului în toate articolele despre personalitățile și partidele politice din România în defavoarea oricăror altor puncte de vedere, iar atunci când i se pun în vedere politicile relevante reacționează vehement și recurge la vandalisme, atacuri la persoană și critici ale administratorilor Wikipedia) – persoana nu este un troll, dar acțiunea este trolling.

Nu este trolling

  • Același cetățean de bună credință de mai sus operează aceleași modificări și reacționează la fel de vehement, dar după câteva îndrumări acceptă regulile proiectului – persoana nu este un troll iar acțiunile sale nu sunt trolling.
  • Un agent de publicitate plătit al unei societăți comerciale creează un articol evident părtinitor despre societatea respectivă. I se pun în vedere politicile relevante și reacționează vehement în paginile de discuție. După câteva replici și trimiteri explicite la politici acceptă situația. Persoana ar fi putut fi un troll, dar s-a dovedit că nici nu este unul și nici acțiunile sale nu pot fi categorisite drept trolling.
  • Un client mulțumit al unei societăți comerciale șterge cu înverșunare criticile din articolul despre societatea respectivă. Când este interpelat, categorisește în mod vehement criticile drept minciuni și insistă că trebuie șterse. Când îi sunt indicate politicile relevante cedează. Persoana nu a fost un troll și nici acțiunile sale nu pot fi categorisite drept trolling.
  • Un contribuitor Wikipedia este în mod sincer convins că un administrator este incompetent, corupt sau influențează în mod negativ proiectul; ca atare, își exprimă criticile referitoare la administratorul respectiv în toate discuțiile în care este implicat. I se indică pagina Wikipedia:Reclamații unde își poate exprima în mod deschis criticile, dar refuză în mod vehement să-și retragă criticile de pe pagini în care nu-și au locul. După câteva replici acceptă să folosească în mod exclusiv pagina de reclamații pentru a-și exprima opiniile negative. Utilizatorul respectiv nu este un troll iar acțiunile sale nu pot fi categorisite drept trolling.
  • Un contribuitor neexperimentat introduce ca sursă de încredere un material publicat de o sursă ce nu poate fi considerată a fi de încredere conform politicilor în vigoare. Atunci când i se indică politicile relevante acceptă scopul proiectului – persoana nu este un troll iar acțiunile sale nu sunt trolling.

Tipuri de trolling

În această secțiune găsiți tipurile de comportament ce pot fi identificate în general la un troll. Totuși asta nu înseamnă că orice persoană care se comportă într-unul din felurile indicate mai jos poate fi în mod automat asimilată cu un troll și nici că o persoană care nu se comportă în vreunul dintre felurile indicate mai jos nu este un troll -- acestea sunt doar indicații de bază, nu definiții riguroase.

Războaie de editare

Activitatea fitilistului constă în introducerea de materiale sau comentarii deliberat controversate sau disputabile cu scopul de a incita la dispută. Contribuțiile controversate vin de obicei din partea utilizatorilor care sunt în mod onest de părere că acestea sunt cele corecte sau că sunt prezentate nedrept la Wikipedia și caută metode legitime de a prezenta lucrurile într-o formă pe care o văd ca fiind adecvată; prin contrast, un fitilist va încerca cu obstinație să prezinte o formă anume a lucrurilor, fără vreun efort de a atinge un consens sau a face vreun compromis.

Folosirea inadecvată a proceselor interne

Folosirea în mod deliberat inadecvată a proceselor Wikipedia este o metodă uzuală de comportament a unui fitilist. De exemplu propunerea repetată de ștergere a unui articol de natură evident enciclopedică, nominalizarea repetată a unui ciot pentru statutul de articol de calitate, reclamații evident absurde, (auto-)nominalizarea arbitrară pentru statutul de administrator sau alte funcții sau acțiuni permise sau chiar încurajate în mod formal, însă aplicate în mod evident arbitrar. Toate referințele la acțiuni „evidente” de mai sus au în vedere evaluarea unei persoane rezonabile de bună credință. Pe de altă parte, ceea ce pare evident unui utilizator experimentat poate să nu fie deloc evident pentru o altă persoană; prin urmare simplul exercițiu al oricăreia dintre activitățile de mai sus nu califică în mod intrinsec o persoană oarecare drept fitilist.

Soluții

Dacă trollingul afectează calitatea unor articole, acțiunile sale trebuie tratate ca orice altă formă de vandalism.

În cazul în care sunteți vizat direct de un troll, prin comentarii nepotrivite sau acuzații la adresa dumneavoastră în diverse pagini de discuții, cel mai bine este să evitați disputa ignorându-l. O expresie consacrată în acest sens este „nu hrăniți trollii” (în engleză don't feed the trolls), care înseamnă să nu răspundeți atacurilor sale pentru a nu-i da satisfacție. Dacă acest lucru nu este posibil, sau perturbarea activității proiectului este semnificativă, puteți cere blocarea sa depunând o reclamație.

Vezi și