Yaakov Dori
Yaakov Dori | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] Odessa, Imperiul Rus |
Decedat | (73 de ani) Haifa, Israel |
Copii | Jerachmiel Dori[*] Zvi Dori[*] Etana Padan[*] |
Cetățenie | Israel |
Ocupație | militar politician ofițer |
Studii | Hebrew Reali School[*] Universitatea din Gent |
Activitate | |
Ramura | Hagana |
Gradul | general |
Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949 |
Modifică date / text |
Yaakov Dori (în ebraică יעקב דורי), născut cu numele de Yaakov Dostrovsky (n. , Odessa, Imperiul Rus – d. , Haifa, Israel) a fost un general și inginer israelian, născut în Rusia. A fost cel dintâi șef al Marelui Stat Major al Armatei israeliene în perioada 1948-1949, cu rangul de general-locotenent (echivalent cu cel de general de corp de armată).
Anii de copilărie și tinerețe
modificareNăscut la Odessa, în Imperiul Rus (azi în Ucraina) ca Yakov, fiu al lui Tzvi și Myriam Dostrovski, în anul 1899, a emigrat cu familia sa în Palestina, aflată în zilele acelea sub stăpânire otomană, în 1905, în urma pogromurilor antievreiești din orașul natal.
Absolvent al Liceului real din Haifa, s-a înrolat în cursul Primului Război Mondial în „Legiunea evreiască” (Hagdud Haivri) care a participat, în cadrul armatei britanice, la operațiile militare împotriva Turciei. Ulterior, in timpul regimului de mandat britanic în Palestina s-a alăturat mișcării evreiești clandestine de apărare Hagana, luând numele conspirative "Dani" și "Egoz". În anul 1921, această activitate de apărare a așezărilor evreiești, mai ales la Tel Aviv și Jaffa din timpul răzmerițelor arabe din mai, i-a adus excluderea din rândurile armatei britanice. A plecat în cele din urmă la studii de inginerie în Belgia.
Activitatea în anii de maturitate
modificareLa întoarcere a îndeplinit funcții de conducere în ierarhia Haganei în domeniul tehnic, educativ și militar, a ajuns comandant al organizației în regiunea Haifa, iar între anii 1939-1946 a fost șeful Statului Major al Haganei. În funcțiile pe care le-a îndeplinit a pus mare accent pe perfecționarea cursurilor de ofițeri și pe pregătirea fizică și tehnică a luptătorilor.
În anii 1946-1947 a plecat în S.U.A pentru a conduce eforturile de achiziționare de armament pentru armata evreiască aflate în fașă, în așteptarea grelelor încercări ce o așteptau. În anul 1947, întors în Palestina, a revenit la conducerea Statului Major al Haganei, care s-a transformat în anul 1948 în Statul Major al Armatei noului stat Israel. La recomandarea lui David Ben Gurion, ca o mare parte dintre conducătorii militari și civili ai țării, și-a schimbat numele de familie într-unul ebraic, Dori.
În pofida talentelor sale de comandant și organizator, problemele de sănătate nu i-au permis însă să-și desfășoare activitatea de comandant așa cum și-a dorit și a trebuit, în cursul Războiului de independență al Israelului, să fie ajutat în mare măsură de adjunctul său, generalul Yigael Yadin. La data de 9 noiembrie 1949 s-a retras din cadrul armatei și generalul Yadin i-a urmat în funcția de Șef al Statului Major.
În viața civilă
modificareÎn continuare, generalul în rezervă Yaakov Dori a condus Consiliul pentru probleme științifice de pe lângă primul ministru al Israelului, iar între anii 1952 - 1965 a îndeplinit funcția de președinte al Politehnicii din Haifa, Tehnionul. A fost membru în Comisia Olshan - Dori care a anchetat „Afacerea Lavon”.
Mai apoi a desfășurat o scurtă activitate politică mai ales pe plan municipal, în cadrul fracțiunii Rafi (Lista muncitorească) condusă de fostul prim ministru David Ben Gurion. După excluderea acestuia din partidul Mapai, a făcut parte din consiliul primăriei și a îndeplinit un timp funcția de viceprimar al Haifei.
A fost căsătorit din anul 1929 cu Badana Pintov, cadru didactic, originară din Kuzerets (Ucraina).
Fiul său, generalul brigadier Yerahmiel Dori, a fost comandantul forțelor de geniu israeliene. Fiica sa, Eitana Padan, este biochimistă, profesoară de ecologie microbiană la Universitatea ebraică din Ierusalim.
Onoruri
modificareÎn memoria lui Yaakov Dori o tabără militară la Tel Hashomer, o stradă în cartierul Ahuza din Haifa, precum și străzi în Beer Sheva și în alte orașe israeliene îi poartă numele.
Note
modificare- ^ Ya'akov Dori, Autoritatea BnF