Ziua Pământului Palestinian
| Ziua Pământului Palestinian | |
 Afișul Zilei Pământului | |
| Nume oficial | Ziua Pământului plestinian |
|---|---|
| Sărbătorită de | Palestinieni |
| Data | 30 martie (în fiecare an) |
| Festivități | Marșuri, adunări |
Modifică date / text  | |
| Punctul de vedere neutru al acestui articol sau al acestei secțiuni este disputat. Vă rugăm consultați părerile exprimate în pagina de discuții. Vă rugăm nu ștergeți eticheta până la rezolvarea disputei. |
Ziua Pământului Palestinian (în arabă يوم الأرض الفلسطيني, translit. yawm al'ard alfilastinii; în ebraică יוֹם הַאֲדָמָה, translit. Yom HaAdama), sărbătorită pe 30 martie, este o zi anuală de comemorare de către palestinieni a evenimentelor din 30 martie 1976. În replică la anunțul guvernului israelian privind planul a a anexa mii de dunami de teren pentru a construi implantări evreiești, o grevă generală și marșuri de protest au fost organizate în orașele arabe din Galileea și până în Negev.[1][2] În confruntările care au urmat cu Armata Israeliană și cu poliția, șase cetățeni arabi neînarmați[3] au fost uciși, circa o sută răniți și alte câteva sute arestați.[2][3][4][5][6]
Literatura conflictului israeliano-palestinian consideră data de 30 martie drept un eveniment central al luptei pentru pământ și pentru relația cetățenilor arabi din Israel cu statul evreu sau cu corpul său politic. 30 martie 1976 a fost prima dată după 1948 când arabii din Israel au organizat un răspuns național palestinian colectiv împotriva politicilor israeliene.[1] O importantă zi anuală de comemorare în calendarul politic național palestinian, Ziua Pământului nu este marcată doar de cetățenii arabi din Israel, ci și de palestinienii din teritoriile ocupate și de diaspora palestiniană de pe tot globul.[7]
Context
modificare
Arabii din Palestina erau o populație îndeosebi agrară înainte de înființarea statului Israel.[8][9] După exodul palestinian și Războiul Arabo-Israelian din 1948-1949, pământul a continuat să joace un rol important în viața celor circa 156.000 de arabi palestinieni care au rămas în interiorul teritoriului care a devenit statul Israel, servind ca sursă de identitate comunitară, onoare și scop.[8][10]
În 1950, guvernul israelian a adoptat Legea reîntoarcerii, pentru a facilita imigrarea evreiască în Israel și absorbția refugiaților evrei din alte țări. Legile Proprietăților celor Absenți, din martie 1950, au transferat drepturile de proprietate ale proprietarilor palestinieni refugiați sau expulzați către un Custode al Proprietăților celor Absenți numit de guvern. Legile au fost folosite și pentru confiscarea terenurilor cetățenilor arabi din Israel care „sunt prezenți în interiorul statului, dar sunt clasificați de lege ca 'absenți'”.[11] Numărul „absenților-prezenți” sau al palestinienilor refugiați intern, din cei circa 1.2 milioane de cetățeni arabi ai Israelului, este estimat (în 2001) la circa 200.000, adică aproximativ 20% din totalul populației arabe palestiniene din Israel.[11] Cercetătorul palestinian Salman Abu-Sitta estimează că, între 1948 și 2003, peste 1000 km2 de teren au fost expropriați de la cetățenii arabi din Israel (absenți-prezenți sau în altă calitate).[12]
Conform lui Oren Yiftachel, protestele publice din partea arabilor palestinieni din Israel împotriva politicilor și practicilor de stat erau rare anterior jumătăților anilor 1970, ca urmare a unor combinații de factori incluzând aplicarea de către Israel a legii marțiale în localitățile lor, sărăcia, izolarea, fragmentarea și poziția lor periferică în noul stat israelian.[13] Puținele proteste care au avut totuși loc împotriva exproprierii terenurilor și a restricțiilor la care cetățenii arabi erau supuși sub administrația militară (între 1948–1966) sunt descrise de Shany Payes ca „sporadice” și „limitate”, din cauza restricționării dreptului de mișcare, dreptului de expresie și dreptului la adunare, caracteristice acelei perioade.[14] Deși mișcarea politică Al-Ard („Pământul”) a fost activă timp de circa un deceniu, ea a fost declarată ilegală în 1964, astfel că singurele ocazii notabile de a lua poziție împotriva politicilor guvernului au rămas protestele antiguvernamentale organizate anual de Ziua Muncii de către Partidul Comunist Israelian.[13]
Evenimente catalizatoare
modificare
Guvernul Israelului și-a declarat intenția de a expropria terenuri în Galileea pentru folosință oficială, afectând circa 20.000 de dunami de pământ între localitățile cu populație arabă Sahnin și Araba, din care 6.300 de dunami erau proprietate arabă.[15] Pe 11 martie 1976, guvernul a publicat planul de expropriere.[16]
Oren Yiftachel a consemnat faptul că politica de confiscare a terenurilor și de expansiune a implantărilor evreiești în nordul Galileei făcea parte din neîntrerupta strategie guvernamentală având drept scop iudaizarea Galileei, care a constituit ea însăși un catalizator al rezistenței palestiniene, culminând cu evenimentele de Ziua Pământului.[17] Conform lui Nayef Hawatmeh, liderul Frontului Democratic pentru Eliberarea Palestinei (FDEP), pământul confiscat a fost folosit pentru a construi „[...] opt sate industrializate evreiești, o implementare a așa-numitului Plan de Dezvoltare a Galileei din 1975. Salutând acest plan, Ministerul Agriculturii a declarat deschis că țelul său principal este alterarea situației demografice a Galileei, cu scopul de a se crea o majoritate evreiască în zonă”.[3][18] Orly Halpern de la Jerusalem Post a scris că terenurile au fost confiscate de guvern din rațiuni de securitate și că au fost ulterior folosite pentru a construi o tabără militară de antrenament, precum și noi colonii evreiești.[3]
Profesorul israelian Yifat Holzman-Gazit, specializată în legislația privind exproprierile de terenuri, urbanism și istoria regimului terenurilor în Israel[19], plasează anunțul din 1976 în cadrul unui plan mai larg, conceput în 1975. Circa 1900 de dunami de teren proprietate privată arabă urmau să fie expropriați pentru a extinde orașul evreiesc Karmiel. Adițional, plan urmărea înființarea, între 1977 și 1981, a 50 de noi colonii evreiești cunoscute ca mitzpim (singular: mitzpe), care ar fi fost alcătuite din mai puțin de 20 familii fiecare. Planul sugera ca acestea să fie construite între aglomerările de sate arabe din Galileea centrală, afectând circa 20.000 de dunami (din care 30% urmau să fie expropriați de la arabi, 15% de la evrei, iar restul constituind la acea dată terenuri deținute de stat).[20] Profesorul David McDowall identifică reluarea confiscărilor de terenuri în Galileea și accelerarea exproprierilor de pământuri în Cisiordania de la jumătatea anilor 1970 drept catalizatorul imediat atât al demonstrațiilor de Ziua Pământului, cât și al demonstrațiilor similare care aveau loc în acea perioadă în Cisiordania. Conform lui McDowall: „Nimic n-a servit mai mult apropierii politice a celor două comunități palestiniene decât chestiunea pământului”.[21]
Note
modificare- ^ a b Levy și Weiss, 2002, p. 200.
- ^ a b „What Is Palestinian 'Land Day' and Why Is Israel Worried?”. Haaretz. . Accesat în .
- ^ a b c d „Thousands of Arabs mark Land Day”. Jerusalem Post. . Accesat în .
- ^ Byman, 2002, p. 132.
- ^ „Remembering Land Day”. BBC News. . Accesat în .
- ^ Rawnak Natour, Ron Gerlitz (). „Land Day Is an Ongoing Injustice”. Haaretz. Accesat în .
- ^ Schulz și Hammer, 2003, p. 77.
- ^ a b Laurie King-Irani (). „Land, Identity and the Limits of Resistance in the Galilee”. Middle East Report Online. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Herb și Kaplan, 1999, p. 260. „[...] scala geografică a identității arabe în Israel s-a schimbat dramatic de câteva ori de-a lungul secolului al XX-lea. Anterior dezastruoasei înfrângeri din 1948, ei erau parte integrală a societății agrare palestiniene care își construia gradual conștiința națională.”
- ^ Nassar and Heacock, 1990, p. 29. „Un slogan popular apărut printre palestinieni după războiul din 1967 era al-Ard qabl al'Ard („pământul înaintea onoarei”).”
- ^ a b Uri Davis. „A Democratic State for all of its Citizens and Refugees”. MidEast Journal 2001, Original Abridged version in Ha'aretz, 25 iunie 2001. Arhivat din original la .
- ^ Salman Abu Sitta in Masalha and Said, 2005, p. 287, nota de subsol 33. Sitta dă și o estimare a suprafeței totale de teren deținute de cetățenii arabi anterior exproprierilor: 1400 km2. O jumătate din acest total, circa 700 km2, a fost expropriată la începutul anilor 1960.
- ^ a b Yiftachel, 2006, p. 170.
- ^ Payes, 2005, p. 7.
- ^ Endelman, 1997, p. 292.
- ^ Demythologizing Land Day Arhivat în , la Wayback Machine. de Jerusalem Post
- ^ Yiftachel, 2006, p. 69.
- ^ Nayef Hawatmeh (). „Remembering Land Day”. Al-Ahram Weekly Online. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Prof. Yifat Holzman-Gazit”. colman.ac.il. Arhivat din original la 2018-04-06. Accesat în 5 aprilie 2018 nu funcționează. Verificați datele pentru:
|access-date=(ajutor) - ^ Holzman-Gazit, 2007, p. 140.
- ^ McDowall, 1990, p. 157-158.
Bibliografie
modificare- Abdo, Nahla; Lenṭin, Ronit (). Women and the politics of military confrontation: Palestinian and Israeli gendered narratives of dislocation. Berghahn Books. ISBN 978-1-57181-498-2. ISBN: 1-57181-498-1 (10)..
- Bar-Tal, Daniel; Teichman, Yona (). Stereotypes and prejudice in conflict: representations of Arabs in Israeli Jewish society (ed. ilustrată, retipărită). Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-80797-5. ISBN: 0-521-80797-2.[nefuncțională].
- Byman, Daniel (). Keeping the peace: lasting solutions to ethnic conflicts. JHU Press. ISBN 978-0-8018-6804-7. ISBN: 0-8018-6804-1.
- Endelman, Todd M. (). Comparing Jewish societies (ed. ilustrată). University of Michigan Press. ISBN 978-0-472-06592-9. ISBN: 0-472-06592-0.
- Frankel, William (). Survey of Jewish affairs. Fairleigh Dickinson University Press. ISBN 978-0-8386-3343-4. ISBN: 0-8386-3343-9.
- International Jewish Peace Union, (IJPU) (). Israel & Palestine political report (ed. Nos. 130–147). Magelan S.A.R.L.
- Herb, Guntram Henrik; Kaplan, David H. (). Nested identities: nationalism, territory, and scale (ed. ilustrată). Rowman & Littlefield. ISBN 978-0-8476-8467-0. ISBN: 0-8476-8467-9 (10)..
- Holzman-Gazit, Yifat (). Land expropriation in Israel: law, culture and society. Ashgate Publishing, Ltd. ISBN 978-0-7546-2543-8. ISBN: 0-7546-2543-5 (10)..
- Kimmerling, Baruch; Migdal, Joel S. (). Palestinians: the making of a people (ed. ilustrată). Free Press. ISBN 978-0-02-917321-3. ISBN: 0-02-917321-3 (10)..
- Kimmerling, Baruch; Migdal, Joel S. (). The Palestinian people: a history (ed. ilustrată). Harvard University Press. ISBN 978-0-674-01129-8. ISBN: 0-674-01129-5 (10)..
- Lévy, Daniel; Weiss, Yfaat (). Challenging ethnic citizenship: German and Israeli perspectives on immigration (ed. ilustrată). Berghahn Books. ISBN 978-1-57181-292-6. ISBN: 1-57181-292-X.
- McDowall, David (). Palestine and Israel: The Uprising and Beyond (ed. ilustrată, retipărită). I.B.Tauris. ISBN 978-1-85043-289-0. ISBN: 1-85043-289-9 (10)..
- Masalha, Nur; Said, Edward W. (). Nur Masalha, ed. Catastrophe remembered: Palestine, Israel and the internal refugees : essays in memory of Edward W. Said (1935–2003). Zed Books. ISBN 978-1-84277-623-0. ISBN: 1-84277-623-1 (10)..
- Payes, Shany (). Palestinian NGOs in Israel: the politics of civil society (ed. ilustrată). I.B. Tauris. ISBN 978-1-85043-630-0. ISBN: 1-85043-630-4.
- Nassar, Jamal Raji; Heacock, Roger (). Intifada: Palestine at the crossroads (ed. ilustrată). Greenwood Publishing Group. ISBN 978-0-275-93411-8. ISBN: 0-275-93411-X.
- Schulz, Helena Lindholm; Hammer, Juliane (). The Palestinian diaspora: formation of identities and politics of homeland (ed. adnotată). Routledge. ISBN 978-0-415-26820-2. ISBN: 0-415-26820-6.
- Sorek, Tamir (). Palestinian Commemoration in Israel: Calendars, Monuments, and Martyrs. Stanford, CA: Stanford University Press. ISBN 9780804795180.
- Yiftachel, Oren (). Ethnocracy: land and identity politics in Israel/Palestine (ed. ilustrată). University of Pennsylvania Press. ISBN 978-0-8122-3927-0. ISBN: 0-8122-3927-X.