FC Șahtar Donețk
FC Șahtar Donețk | ||||
Informații generale | ||||
---|---|---|---|---|
Nume complet | Fotbal Club Șahtar Donețk | |||
Poreclă | 'Hirniki („Minerii”), Krotî („Cârtițele”) | |||
Data fondării | 1936 | |||
Culori | ||||
Stadion | Donbass Arena (în prezent joacă pe Stadionul Olimpic din Kiev din motive de siguranță) (51.504 de locuri) | |||
Campionat | Premier Liga | |||
Proprietar | Rinat Ahmetov | |||
Președinte | Serhii Palkin | |||
Antrenor | Marino Pusic[*] | |||
Prezență online | ||||
site web oficial pagină Facebook cont Twitter canal YouTube | ||||
Echipament | ||||
Modifică date / text |
FC Șahtar Donețk (în ucraineană Шахтар Донецьк, în rusă Шахтёр Донецк, Șahtior Donețk) este un club ucrainean de fotbal din orașul Donețk al cărui stadion este Donbass Arena, cu o capacitate de 51 504 locuri. Formația, înființată în 1936, este una din cele trei campioane din istoria Ucrainei, celelalte fiind Dinamo Kiev și Tavria Simferopol. Deși nu a reușit niciodată să devină campioană a Uniunii Sovietice, Șahtar a devenit de două ori vicecampioană și a câștigat patru cupe ale URSS.
Istorie
modificareFotbalul a fost popularizat în regiunea Donbass mai ales de către minerii veniți din Marea Britanie (în special cei galezi). Clubul din Donețk a fost fondat în luna mai a anului 1936, primind numele Stahanoveț (după un celebru miner al vremii, Alexei Stahanov). La fel ca un alt club din Ucraina, Dinamo Kiev, primul meci oficial disputat de către Șahtior Donețk a avut loc împotriva formației Dinamo Odessa, Șahtior pierzând meciul cu 2-3.
La data de 24 mai 1936, a avut loc debutul formației în campionatul URSS, într-un meci pierdut la Kazan, împotriva formației locale Dinamo. Prima clasare mai bună a celor de la Șahtior a venit abia după cel de-al Doilea Război Mondial, mai exact în anul 1951, când „minerii” au ocupat locul 3 în campionatul URSS.
La începutul anilor '60, Șahtior a ajuns de trei ori consecutiv în finala Cupei URSS. Primele două finale le-a și câștigat, mai întâi în fața celor de la Torpedo Moscova, scor 3-1 (1961), apoi într-o finală cu Znamya Truda Orekhovo-Zuyevo (2-0, 1962). Pe cea de-a treia a pierdut-o însă, în anul 1963, împotriva specialistei Cupei URSS, Spartak Moscova.
Deși Cupa Cupelor fusese deja înființată, formațiile din Uniunea Sovietică nu au participat la primele ediții, așa că Șahtior Donețk a trebuit să aștepte prima participare abia după ocuparea locului secund în campionatul URSS, fapt petrecut în 1975. Astfel, Șahtiorul a luat startul în ediția 1976-1977 a Cupei UEFA. În primul tur, Șahtior a trecut de formația est-germană Dinamo Berlin, după 3-0 în turul disputat la Donețk și 1-1 în Germania. Apoi, după o dublă victorie împotriva celor de la Honved Budapesta (3-0, 3-2), a ajuns în turul trei, acolo unde a dat peste Juventus Torino, viitoarea câștigătoare a competiției, care, după ce a învins în Italia cu 3-0, și-a permis să piardă meciul retur, disputat la Donețk, la diferență de un gol.
La fel ca la începutul anilor '60, începutul anilor '80 a mai adus două cupe ale URSS în vistieria celor de la Șahtior Donețk. În 1983, Șahtior a câștigat Supercupa URSS, disputată împotriva campioanei FC Dnipro Dnipropetrovsk. Avea să fie ultimul trofeu câștigat de Șahtior în timpul comunismului, "minerii" disputând încă două finale ale Cupei URSS, ambele pierdute.
În 1992, Șahtior a fost una din formațiile care au luat startul în prima ediție a Campionatului Ucrainei. Este una din formațiile care a participat la toate edițiile acestei competiții, alături de alte trei echipe, Dinamo Kiev, Tavria Simferopol și Dnipro Dnipropetrovsk.
După ce a fost de nu mai puțin de șase ori vice-campioană a Ucrainei, Șahtior Donețk a devenit campioană la finalul sezonului 2001-2002, când antrenorul Valeri Iaremcenko și-a condus echipa la cucerirea titlului în detrimentul celor de la Dinamo Kiev.
Era Lucescu
modificareÎn 2004, la Donețk a fost numit ca antrenor românul Mircea Lucescu, sub tutela căruia Șahtiorul a mai câștigat opt titluri de campioană a Ucrainei. Tot în „era Lucescu”, Șahtior a devenit o echipă importantă și în Europa, participând aproape an de an în grupele UEFA Champions League.
În anul 2009, Șahtior Donețk, condusă de pe banca tehnică de același Mircea Lucescu, nu a reușit să îi pună probleme lui Dinamo Kiev în campionat, însă a reușit un parcurs bun în cupele europene. Mai întâi, Șahtior a participat în preliminariile UEFA Champions League, trecând în turul preliminar de Dinamo Zagreb, cu scorul general de 5-1 (2-0, 3-1). Șahtiorul a început cu o victorie în grupele UEFA Champions League, cea din deplasare, scor 2-1, cu formația FC Basel. A urmat partida cu FC Barcelona, cea care avea să ajungă în finala acelui sezon: după ce ucrainenii au condus încă din minutul 45, prin Ilsinho, argentinianul Lionel Messi a marcat două goluri în ultimele cinci minute ale partidei (89', 94') și a adus victoria formației catalane. Au urmat înfrângerile cu Sporting Lisabona, 0-1 pe teren propriu și înfrângere identică pe Estadio Jose Alvalade din Lisabona. Șansele de calificare în primăvara UEFA Champions League erau compromise, dar Șahtior a reușit două victorii în ultimele două partide, 5-0 cu FC Basel și 3-2 pe Camp Nou, împotriva Barcelonei. Locul trei ocupat la final le-a asigurat elevilor lui Lucescu participarea în Cupa UEFA. În șaisprezecimi, au întâlnit formația engleză Tottenham Hotspur, pe care au învins-o cu scorul general de 3-1 (2-0 la Donețk, goluri Evhen Seleznyov și Jadson, și 1-1 în deplasare, gol Fernandinho). Șahtior a întâlnit apoi, în optimi, echipa rusească ȚSKA Moscova, fostă câștigătoare a Cupei UEFA și care îl avea în teren pe golgheterul competiției, Vágner Love. După o înfrângere la Moscova, 0-1 (printr-un penalty acordat după un fault al lui Răzvan Raț), Șahtior a învins cu 2-0 în retur, scorul suficient pentru a accede în sferturi.
După o dublă victorie împotriva francezilor de la Olympique Marseille în sferturi (2-0 la Donețk și 2-1 pe Stade Velodrome), Șahtior a ajuns în semifinale, unde avea să se consființească al doilea duel între două echipe ucrainene din acea ediție, adversara Șahtiorului fiind Dinamo Kiev (prima întâlnire între două echipe din Ucraina fusese Metallist Harkiv - Dinamo Kiev, în sferturi). După 1-1 în tur, în meciul de la Donețk scorul era identic după 89 de minute, și se părea că vor avea loc prelungiri. Însă brazilianul Ilsinho nu a fost de acord și a marcat în chiar ultimul minut regulamentar de joc, aducând calificarea în prima finală europeană pentru formația din Donețk.
Finala a avut loc la data de 20 mai 2009, pe Stadionul Șükrü Saracoğlu din Istanbul. Adversara lui Șahtior era Werder Bremen, formație care, de asemenea, sacrificase campionatul intern pentru o participare memorabilă în Cupa UEFA. Meciul a început mai bine pentru ucraineni, iar Luiz Adriano a deschis scorul după ce, în urmă cu câteva minute, ratase singur cu Tim Wiese. După doar zece minute, fundașul central de la Werder, Naldo, a executat puternic o lovitură liberă, portarul Andrei Piatov a încercat să prindă mingea, însă a scăpat-o în poartă. Scorul era 1-1, scor cu care s-a intrat în prelungiri. În minutul 97, Darijo Srna a centrat de pe dreapta, mingea a fost reluată destul de slab de Jadson, însă Wiese nu a reușit să respingă, acest gol aducând primul trofeu european în palmaresul clubului ucrainean.
Stadion
modificareClubul a jucat anterior meciurile de acasă în Donetsk pe nou-construita Donbass Arena, dar din cauza războiul ruso-ucrainean din 2014, echipa a fost forțată să se mute 1.000 km spre vest, în Arena Lviv între timp[1]. După pauza de iarnă din sezonul 2016-17, clubul s-a mutat apoi din nou pe Stadionul Metalist din Kharkiv (250 km (160 mi) la nord-vest de Donetsk) la începutul anului 2017[2]. în mai-iulie 2020 Shakhtar a jucat meciuri acasă la Stadionul Olimpic din Kiev[3].
Rivalități
modificareOdată cu dezmembrarea URSS, Șahtior Donețk a devenit marea rivală a celor de la Dinamo Kiev. Această rivalitate, mai puțin intensă în anii '90, când Șahtior Donețk conta mai mult în Cupa Ucrainei, campioana indiscutabilă fiind Dinamo Kiev, a explodat odată cu titlul câștigat de Șahtior în anul 2002.
O altă rivală a celor de la Șahtior este Metalurg Donețk, formație care, deși înființată recent comparativ cu alte echipe, mai exact în 1996, rămâne singura formație locală care joacă și ea la cel mai înalt nivel. Chiar dacă nu există o foarte mare rivalitate, meciul între cele două echipe ale orașului Donețk a fost deja botezat "Derby-ul Donbass-ului".
Palmares
modificareLocul 1
2002, 2005, 2006, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2020
- Cupa URSS: 4
1961, 1962, 1980, 1983
1983
- Cupa Ucrainei: 13
1995, 1997, 2001, 2002, 2004, 2008, 2011, 2012, 2013, 2016, 2017, 2018, 2019
2005, 2008, 2010, 2012, 2013, 2014, 2015, 2017, 2021
Locul al 2-lea
1994, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2003, 2004, 2007, 2015, 2016, 2021
1975, 1979
- Cupa URSS: 4
1963, 1978, 1985, 1986
2003, 2005, 2007, 2009, 2011, 2014,
1980, 1985
2004, 2006, 2007, 2014, 2016, 2018, 2019, 2020
Europa
modificare- Supercupa Europei: 1
- Finalistă (1) : 2009
- Liga Campionilor
- Sferturi (1) : 2011
Lotul actual
modificare
|
|
Jucători notabili
modificareAntrenori
modificare- Oleg Oshenkov (1960-1969)
- Oleh Bazilevich (1972-1973)
- Viktor Nosov (1979-1985)
- Oleh Bazilevich (1986)
- Valery Yaremchenko (1989-1994, 1996-1999)
- Anatoly Byshovets (1999)
- Viktor Prokopenko (1999-2001)
- Valery Yaremchenko (2001-2002)
- Nevio Scala (2002)
- Bernd Schuster (2003-2004)
- Mircea Lucescu (2004-2016)
Referințe
modificare- ^ „Shakhtar move base and home games”, BBC Sport (în engleză), accesat în
- ^ Associated (). „Shakhtar Donetsk on the move again as exiled club picks new home”. Mail Online. Accesat în .
- ^ User, Super. „NSC Olimpiyskiy” (în engleză). Football Stadiums. Accesat în .
- ^ Shakhtar Squad | First Team | FC Shakhtar Donetsk official website
- ^ [https://web.archive.org/web/20160325011848/http://fpl.ua/eng/clubs/244/ Arhivat în , la Wayback Machine. []
Legături externe
modificareMateriale media legate de FC Șahtar Donețk la Wikimedia Commons
- Site oficial uc ru en