Mircea Lucescu

fotbalist și antrenor român
Mircea Lucescu
Informații generale
Data nașterii (79 de ani)[1]
Locul nașterii București, România
Înălțime 177 cm
Greutate 70 kg
Poreclă Domnul, Il Luce[2]
Post Extremă dreapta
Cluburi de juniori
Ani Club
1961–1963 Școala Sportivă 2 București
Cluburi de seniori* Modificați la Wikidata
Ani Club Ap (G)
1963-1977 Dinamo 250 (57)
1965-1967 Sportul Studențesc 39 (12)
1977-1982 Corvinul 111 (21)
1989-1990 Dinamo 1 (0)
Echipa națională Modificați la Wikidata
Ani Țară Ap (G)
1966-1979  România 70 (9)
Echipe antrenate
1979–1980 Corvinul
1981–1986 România
1985–1990 Dinamo
1990–1991 Pisa
1991–1996 Brescia
1996–1997 Reggiana
1997–1998 Rapid
1998–1999 Inter Milano
1999–2000 Rapid
2000–2002 Galatasaray
2002–2004 Beșiktaș
2004–2016 Șahtior Donețsk
2016–2017 Zenit
2017–2019 Turcia
2020–2023 Dinamo Kiev
2024– România
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Mircea Lucescu (n. , București, România) este un antrenor român de fotbal și fost jucător care ocupă funcția de selecționer al naționalei României. Este unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului.[3] Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo București între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, Rapid București, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş Istanbul, Șahtar Donețk, Zenit Sankt Petersburg și Dinamo Kiev, iar între anii 2017 și 2019 a fost selecționer al reprezentativei Turciei. În anul 2015, Lucescu a devenit al cincilea om care a antrenat 100 de meciuri în Liga Campionilor UEFA, după Alex Ferguson, Carlo Ancelotti, Arsène Wenger și José Mourinho.[4]

Cariera de jucător

modificare

În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București. Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), după care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (devenită ulterior Sportul Studențesc). Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.

Este cel mai în vârstă jucător care a jucat în Divizia A, reușind această performanță la vârsta de 45 de ani, pentru Dinamo, într-un meci împotriva echipei Sportul Studențesc din 16 mai 1990, în care s-a trecut pe foaia de joc și a intrat în minutul 76, driblând astfel suspendarea de trei luni dată de federație pentru folosirea unor jucători convocați la națională.[5][6]

Cariera de antrenor

modificare

România

modificare
 
Mircea Lucescu - antrenor al echipei naționale (în anii '80).

A debutat ca antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara, echipă la care a ocupat poziția de antrenor-jucător timp de trei sezoane. În paralel, în 1981, a fost numit și selecționer al reprezentativei României pe care a condus-o spre prima participare din istorie la Campionatul European, în 1984. În 1985, a revenit la Dinamo București, de această dată ca antrenor. A readus primul titlu de campioană al lui Dinamo după șase ani, în anul 1990.

A urmat o carieră lungă în Italia, la cluburile Pisa, Brescia, Reggiana și Inter Milano. Între Reggiana și Inter, a revenit pentru un an în România, la Rapid București, cu care a devenit campion în Divizia A.

Galatasaray

modificare

În anul 2000, a ajuns în Turcia, preluând echipa Galatasaray, alături de care a câștigat Supercupa Europei contra echipei Real Madrid. Sub conducerea lui Lucescu, Galatasaray a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, în sezonul 2000–01. În sferturi, Galatasaray a fost învinsă de Real Madrid. În același sezon, Galatasaray a încheiat pe locul secund în campionatul Turciei, fiind depășită de rivala Fenerbahçe. În sezonul următor, Galatasaray a ajuns în faza secundă a Ligii Campionilor și a devenit campioană a Turciei. În ciuda acestor performanțe, Lucescu a fost demis la finalul sezonului, fiind înlocuit cu Fatih Terim.

Beşiktaş

modificare

La scurtă vreme după despărțirea de Galatasaray, în iunie 2002, Lucescu a semnat un contract cu una dintre rivalele acestora, Beşiktaş. În chiar primul sezon la conducerea noii echipe, Lucescu a condus pe Beşiktaş spre titlul de campioană, exact în anul centenarului clubului, 2003. Titlul a fost câștigat cu un record de 85 de puncte, neegalat în campionatul Turciei.

În sezonul 2003–04, Beşiktaş a fost eliminată în faza grupelor Ligii Campionilor și a pierdut apoi în Cupa UEFA, în fața echipei Valencia care avea să câștige trofeul în acel an. În campionat, Beşiktaş era lider la începutul lunii ianuarie 2004, dar pe 25 ianuarie, a jucat acasă contra lui Samsunspor, un meci în care arbitrul Cem Papila a eliminat cinci jucători de la Beşiktaş. După această partidă, prestațiile echipei au scăzut dramatic, iar Lucescu nu a mai putut opri declinul, acuzând Federația Turcă de implicare pentru a împiedica echipa sa să redevină campioană. La finalul sezonului, Lucescu a demisionat și a părăsit campionatul Turciei.

Șahtar Donețk

modificare
 
Alexandru Spiridon și Mircea Lucescu la o conferință de presă în 2009

În mai 2004, Lucescu a semnat un contract cu echipa ucraineană Șahtar Donețk și în următoarele sezoane, a transformat echipa dintr-o zonă minieră într-o campioană a Ucrainei.[7]

Primul trofeu a venit chiar în primele sale zile de mandat, câștigând la 30 mai 2004 Cupa Ucrainei după o victorie cu 2-0 în finala cu Dnepr Dnipropetrovsk. În sezonul 2004-05, Șahtar a devenit campioană a Ucrainei, doar pentru a doua oară în istoria clubului. Au urmat alte șapte titluri de campioană a Ucrainei sub conducerea lui Lucescu, cinci fiind consecutive, între anii 2010 și 2014. În paralel, Șahtar a mai câștigat și alte cinci Cupe ale Ucrainei sub conducerea lui Lucescu.

În noiembrie 2005, la conducerea lui Șahtar, Mircea Lucescu l-a înfruntat pe fiul său, Răzvan, într-un duel între Șahtar și Rapid București, echipă antrenată de Lucescu jr. Rapid a câștigat cu 1-0, la Donețk, în grupele Cupei UEFA.

În 2009, Lucescu a adus și singurul trofeu european din vitrina lui Șahtior, câștigând Cupa UEFA. În finală, Șahtar a învins cu 2-1 formația germană Werder Bremen.

La data de 29 mai 2009, Lucescu a fost numit "Cetățean de onoare al orașului Donețk" de către consiliul local, pentru „câștigarea Cupei UEFA, dezvoltarea și popularizarea fotbalului ucrainean și îmbunătățirea autorității orașului Donețk, a regiunii Donețk și a Ucrainei în întreaga lume”.[8]

În decembrie 2009, a refuzat propunerea de a devenit selecționer al Ucrainei în vederea Campionatului European din 2012, găzduit de Ucraina și Polonia. Refuzul a venit din dorința de a evita o nouă întâlnire cu fiul său, Răzvan devenind între timp selecționer al României.[9][10]

În 2016, a anunțat că nu-și mai prelungește contractul cu Șahtar, încheind astfel o perioadă de 12 ani la conducerea clubului ucrainean.

Zenit Saint Petersburg

modificare

La data de 24 mai 2016, Lucescu a semnat un contract pentru două sezoane cu echipa rusă Zenit Saint Petersburg. Însă după un singur sezon, în mai 2017, Zenit l-a demis din funcție, după ocuparea locului trei în campionat, similar cu ratarea calificării în Liga Campionilor.[11]

Echipa națională a Turciei

modificare

La data de 2 august 2017, Lucescu a fost numit selecționer al Turciei, înlocuindu-l pe Fatih Terim.[12] A condus Turcia în 17 meciuri, câștigând doar patru și pierzând șapte. Și-a încheiat mandatul în februarie 2019.[13]

Dinamo Kiev

modificare

În 2020, Lucescu a revenit în Ucraina, preluând banca tehnică a rivalei lui Șahtar, Dinamo Kiev. Lucescu a semnat cu Dinamo un contract pentru trei sezoane, cu un salariu anual de trei milioane de euro.[14] Fanii clubului l-au primit cu proteste, deoarece fusese multă vreme antrenorul rivalei Șahtior Donețk, și au fost pe punctul să-l determine să renunțe.[15] În cele din urmă, a fost prezentat ca antrenor al lui Dinamo.[16] Încă din primul sezon la conducerea lui Dinamo, Lucescu a reușit să aducă titlul de campioană în vitrina echipei din Kiev. Acesta este al nouălea său titlu de campion al Ucrainei.[17] A demisionat de la conducerea lui Dinamo Kiev in noiembrie 2023, din cauza condițiilor dificile de la echipa ucraineană în urma Războiului din Ucraina.[18]

Reîntoarcerea la naționala României

modificare

În august 2024, după ce contractul lui Edward Iordănescu cu Federația Română de Fotbal s-a încheiat, Lucescu a acceptat oferta de a reveni la conducerea primei reprezentative a României, cu obiectivul de calificare la Mondialul din 2026.

Viața personală

modificare

Lucescu a învățat încă din tinerețe șase limbi străine: engleza, portugheza, spaniola, italiana, franceza și rusa.[19][20] În perioada în care a antrenat în România, și-a dus deseori jucătorii la teatru și le-a cerut să citească mai multe cărți decât să meargă la restaurante,[21] de asemenea împingându-și jucătorii de la spate să urmeze cursuri universitare.[21]

Pe 23 martie 2000, Mircea Lucescu s-a înscris în Partidul Umanist Român (PUR), condus de Dan Voiculescu.[22][23]

Fiul său, Răzvan Lucescu, a fost de asemenea fotbalist și a devenit apoi antrenor, în prezent conducând clubul PAOK Salonic din Grecia.

La 15 iulie 2009, Lucescu a suferit un pre-infarct, fiind operat de urgență pe inimă, la un spital din Donețk.[24]

La data de 6 ianuarie 2012, a fost implicat într-un accident rutier cu un tramvai, în București, fiind rănit.[25]

Ca jucător la Dinamo, Lucescu a câștigat șapte titluri în campionatul român, în edițiile 1963-64, 1964-65, 1970-71, 1972-73, 1974-75, 1976-77 și 1989-90.[26]

Câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa sa Șahtar Donețk. A fost ultima finală a cupei UEFA, ea transformându-se în Europa League.

Cifrele carierei sale: 361 de jocuri/78 goluri în prima divizie, 70 în echipa națională, 15 în cupele europene.

În toamna anului 1981 a preluat conducerea tehnică a naționalei, pentru ca un an mai târziu, să devină și director tehnic al F.R.F., calitate în care a reușit calificarea tricolorilor la turneul final al Cupei Europene din 1984 din Franța, într-o grupă de "foc". Din 1986 a trecut la Dinamo, încununându-și munca cu un event campionat-cupă (1989-1990), atingând totodată "sferturile" Cupei Cupelor (1988-1989) și semifinalele aceleiași competiții (1989-1990).

Cu Brescia a reușit două promovări în Serie A, urmate însă, de tot atâtea retrogradări. Din 1997-1998 a revenit în țară, preluând Rapidul, cu care a reușit un titlu (1998-1999) și o cupă (1997-1998). Din decembrie 1998 pentru scurt timp a devenit antrenor al celebrei echipe Internazionale Milano.

În sezonul 2000-2001 a preluat pe Galatasaray, cu care a cucerit Supercupa Europei.

Este considerat unul dintre cei mai valoroși tehnicieni din istoria fotbalului românesc, deținând recordul jocurilor conduse pe banca echipei naționale, 59.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.[27][28]

De asemenea, este câștigător al Cupei UEFA în anul 2009 cu echipa Șahtior Donețk, performanță în urma căreia a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler.[29]

Gazeta Sporturilor i-a acordat titlul Antrenorul anului în România în anii: 2004, 2010, 2012, 2014 și 2021.

Ca tehnician, este cunoscut pentru criticarea arbitrajelor.[30]

Palmares

modificare

Jucător

modificare

Dinamo București[31]

Corvinul Hunedoara

Individual

Antrenor

modificare

Corvinul Hunedoara

Dinamo București

Brescia

Rapid București

Galatasaray

Beșiktaș

Shakhtar Donețk[32]

Zenit Saint Petersburg

Dinamo Kiev

Individual

Ordine

  • Ordinul Meritul Sportiv (România) grad III (2008)[34][35]

Bibliografie

modificare
  1. ^ Mircea Lucescu, Transfermarkt, accesat în  
  2. ^ https://web.archive.org/web/20200726160456/https://www.footboom.com/ukrainian/high/1438093217-mirche-luchesku-70-let-samye-interesnye-fakty-iz-zhizni-mistera.html  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Rubio, Alberto; Clancy, Conor (). „Guardiola on his way to becoming the most successful coach of all time”. Marca. 
  4. ^ „Lucescu becomes fifth coaching centurion”. UEFA. . 
  5. ^ Nea Mircea Lucescu a jucat pentru Dinamo la 45 de ani! A protestat față de Steaua și de Ienei! ”Băiete, de ce stai lângă un om bătrân. N-ai altă treabă?” Arhivat în , la Wayback Machine., Cătălin Oprișan, sport1x2.ro
  6. ^ Vezi povestea unui meci special al lui Mircea Lucescu: "Fugi, 'nea Mircea, fugi!", prosport.ro
  7. ^ „How Mircea Lucescu put Shakhtar on the map”. UEFA. . Accesat în . 
  8. ^ Mircea Lucescu becomes an "Honorary citizen of Donetsk" Arhivat în , la Wayback Machine., Ukrainian Soccer Portal (29 May 2009)
  9. ^ Shakhtar trainer Lucescu not to coach Ukraine's national team Arhivat în , la Archive.is (2 decembrie 2009)
  10. ^ FFU President ready to officially offer job of national coach to Lucescu Arhivat în , la Archive.is (1 decembrie 2009)
  11. ^ «Зенит» благодарит Мирчу Луческу за сотрудничество (în Russian). FC Zenit Saint Petersburg. . 
  12. ^ „Milli Takımın yeni teknik direktörü Lucescu” (în Turkish). . 
  13. ^ „Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei. Prima reacție a antrenorului român”. DigiSport. 11 Februarie 2019.  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  14. ^ „Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev”. ProSport. . 
  15. ^ „Mircea Lucescu a demisionat și NU va mai antrena Dinamo Kiev”. Gazeta Sporturilor. . 
  16. ^ „Primele IMAGINI cu Mircea Lucescu la antrenamentele lui Dinamo Kiev! Cum au reactionat jucatorii”. www.sport.ro. . 
  17. ^ „Primele Mircea Lucescu a câștigat titlul în Ucraina cu Dinamo Kiev”. www.news.ro. . 
  18. ^ „Mircea Lucescu: Nu suntem atât de siguri că e momentul de final”. www.news.ro. . 
  19. ^ Format:UEFA coach
  20. ^ „Lucescu: "We were better”. Youtube. Accesat în . 
  21. ^ a b Луческу сочинил текст клубного гимна (în Russian). shakhtar.com (citing Газета «Сегодня»). . 
  22. ^ Dan Voiculescu, Mediafax ZOOM - Poveşti în imagini 
  23. ^ Mircea Lucescu face echipa cu Dan Voiculescu, ZF.ro,  
  24. ^ Mircea Lucescu a suferit un preinfarct la Donețk! Soția sa a plecat astăzi de urgență în Ucraina
  25. ^ [1]
  26. ^ Lucescu, victima prietenă cu regimul Ceaușescu, prosport.ro
  27. ^ „DECRET privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Sportiv” (PDF). Monitorul Oficial al României Nr. 241. . p. 3. Accesat în . 
  28. ^ „Decorarea unor personalități ale fotbalului românesc”. Administrația Prezidențială. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  29. ^ Lucreția Andriev (). „Mircea Lucescu a primit Steaua Romaniei în grad de Cavaler”. Hotnews.ro. 
  30. ^ Mircea Lucescu a răbufnit: "Am ridicat problema la UEFA! Așa nu se mai poate", gsp.ro
  31. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite RS
  32. ^ „Coaching Personal | Prima echipa | Site-ul oficial al FC Shakhtar Donetsk”. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  33. ^ „Про відзначення державними нагородами України”. 
  34. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite agerpres
  35. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite monitor
  36. ^ a b „Новости футбольного клуба " Шахтер" | Официальный сайт ФК "Шахтер" (Донецк)”. shakhtar.com. 
  37. ^ „УКАЗ ПРЕЗИДЕНТА УКЖРАЇЄНРАЇ 579/2011 - Președintele Ucrainei”. Arhivat din original în . Accesat în . 
  38. ^ „Мирча Луческу - почетный гражданин города Донецка”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  39. ^ „În 1981, Mircea Lucescu aloca în autobiografia "Mirajul gazonului" un capitol despre fotbalul viitorului.”, Prosport, , accesat în  

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Mircea Lucescu


Interviuri