Ținutul Bucegi

Ținutul Bucegi (denumirea propusă inițial fiind ținutul Argeș) a fost unul din cele zece ținuturi înființate în 1938, prin Legea administrativă din 14 august,^[1] după ce regele Carol al II-lea a inițiat o reformă instituțională totalitară în România, modificând Constituția României și legea administrării teritoriale.

Bucegi

— ținut —

Stemă

Țară

România

Municipiu

București

Județe

Argeș, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Ilfov, Muscel, Prahova, Teleorman, Trei-Scaune, Vlașca

Atestare

1938

Reședință

București

Fus orar

UTC+2

Prezență online

Poziția localității Bucegi

Organizarea teritoriului în ținuturi a fost de inspirație fascistă,^[2] fiind urmărită ștergerea particularităților istorice regionale. Acest fapt este vădit pe de o parte prin renunțarea la denumirile istorice tradiționale, care au fost înlocuite cu denumiri geografice, iar pe de altă parte prin amestecarea unor regiuni cu particularități diferite. Astfel, județul Trei Scaune, cu majoritate secuiască, precum și județul Brașov, cu specific săsesc, au fost incluse în mod artificial în ținutul Bucegi. A fost desființat prin Decretul-Lege nr. 3219 din 21 septembrie 1940.^[3]

Județe încorporate

În conformitate cu reforma administrativă și constituțională din anul 1938, cele 71 de județe au fost subordonate ținuturilor. Cele zece județe care au compus ținutul Bucegi au fost următoarele:

Stema

Conform Decretului Regal nr. 4285 din 13 decembrie 1938,^[4] stema ținutului Bucegi consta din „Scutul : zece fâșii așezate orizontal, alternând albastru, argint («coticé»), înfățișând cele zece județe ale ținutului, prin culorile predominante din stemele lor. Pe a noua fâșie albastră, cinci piscuri de munte, de argint; pe cel din mijloc, un vultur crucifer de aur, cu aripile întinse, ciocul și ghiarele roșii. Simbolizează regiunea muntoasă în care (la Curtea de Argeș) a fost cuibul Basarabilor, de unde și-a luat avântul vulturul, care a întins până la Dunăre și Mare principatul Țării Românești”.

Rezidenți regali

Alexandru N. Gane (13 august 1938^[5]^[6] – 1 februarie 1939^[6]^[7])
Gheorghe Alexianu (1 februarie 1939^[6]^[7] – 22 septembrie 1940^[6])

Note

^ Publicată în „Monitorul Oficial”, partea 1, nr. 187 din 14 august 1938
^ Günther H. Tontsch, „Juristische Literatur zur rumänischen Verwaltungsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert”, în: Jahrbuch für Europäische Verwaltungsgeschichte, nr. 12/2000, p. 285.
^ „Monitorul Oficial”, partea 1, nr. 221 din 22 septembrie 1940, pp. 5530-5532
^ Publicat în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 34 din 10 februarie 1939, p. 698
^ ***, „Cei zece rezidenți regali au depus jurământ în fața M. S. Regelui”, în România, anul I, nr. 75, luni 15 august 1938, p. 18.
^ ^a ^b ^c ^d ***, „Lista nominativă a demnitarilor intrând în prevederile decretului-lege Nr. 3262”, în Universul, anul LVII, nr. 280, vineri 11 octombrie 1940, p. 7.
^ ^a ^b ***, „Noui numiri și transferări de rezidenți regali”, în România, anul II, nr. 244, vineri 3 februarie 1939, p. 5.

[1] Publicată în „Monitorul Oficial”, partea 1, nr. 187 din 14 august 1938

[2] Günther H. Tontsch, „Juristische Literatur zur rumänischen Verwaltungsgeschichte im 19. und 20. Jahrhundert”, în: Jahrbuch für Europäische Verwaltungsgeschichte, nr. 12/2000, p. 285.

[3] „Monitorul Oficial”, partea 1, nr. 221 din 22 septembrie 1940, pp. 5530-5532

[4] Publicat în „Monitorul Oficial”, partea I, nr. 34 din 10 februarie 1939, p. 698

[R1938-5] ***, „Cei zece rezidenți regali au depus jurământ în fața M. S. Regelui”, în România, anul I, nr. 75, luni 15 august 1938, p. 18.

[Universul280-6] ***, „Lista nominativă a demnitarilor intrând în prevederile decretului-lege Nr. 3262”, în Universul, anul LVII, nr. 280, vineri 11 octombrie 1940, p. 7.

[R1939-7] ***, „Noui numiri și transferări de rezidenți regali”, în România, anul II, nr. 244, vineri 3 februarie 1939, p. 5.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]