Acetamidă

compus chimic
Acetamidă
Identificare
Număr CAS60-35-5
ChEMBLCHEMBL16081
PubChem CID178
Formulă chimicăC₂H₅NO[1]  Modificați la Wikidata
Masă molară59,037 u.a.m.[1]  Modificați la Wikidata
Proprietăți
Densitate0,9986 g/cm³[2]  Modificați la Wikidata la 85 °C
Punct de topire80,16 °C[2]  Modificați la Wikidata
Punct de fierbere222,01 °C[3]  Modificați la Wikidata la 101,325 kilopascali
Solubilitate689 de gram per kilogram of solventi[4]  Modificați la Wikidata
Structură cristalinăSistem cristalin trigonal  Modificați la Wikidata
Indice de refracție(nD)1,4278[2]  Modificați la Wikidata
Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel.

Acetamida (IUPAC: etanamidă) e un compus organic cu formula CH3CONH2. Este o amidă derivată de la acidul acetic. Este întrebuințată ca plastifiant și solvent industrial. Compusul înrudit N,N-dimetilacetamida (DMA) este mai folosit, dar nu este preparat din acetamidă.

Preparare modificare

Nivel de laborator modificare

Se poate obține prin deshidratarea acetatului de amoniu:[5]

[NH4][CH3CO2] → CH3C(O)NH2 + H2O

De asemenea, poate fi preparată prin reacția dintre cetenă și amoniac[6] sau prin amonoliza compusului cetonic acetilacetonă în condiții similare celor din aminarea reductivă.[7]

Note modificare

  1. ^ a b c „Acetamidă”, acetamide (în engleză), PubChem, accesat în  
  2. ^ a b c CRC Handbook of Chemistry and Physics (97th edition)[*][[CRC Handbook of Chemistry and Physics (97th edition) |​]], p. 3-4  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  3. ^ Basic laboratory and industrial chemicals: A CRC quick reference handbook[*][[Basic laboratory and industrial chemicals: A CRC quick reference handbook (book by David Lide from 1993)|​]]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  4. ^ CRC Handbook of Chemistry and Physics (97th edition)[*][[CRC Handbook of Chemistry and Physics (97th edition) |​]], p. 5-139  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  5. ^ Coleman, G. H.; Alvarado, A. M. (), „Acetamide”, Org. Synth., 3: 3, doi:10.15227/orgsyn.003.0003 ; Collective Volume, 1, p. 3 
  6. ^ Siegfried Hauptmann, J. Graefe, Horst Remane: Lehrbuch der organischen Chemie, VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1980, p. 382.
  7. ^ Schwoegler, Edward J.; Adkins, Homer (). „Preparation of Certain Amines”. J. Am. Chem. Soc. 61 (12): 3499–3502. doi:10.1021/ja01267a081. 

Vezi și modificare