Alain Badiou
Date personale
Născut (87 de ani)[1][2][3][4][5] Modificați la Wikidata
Rabat, Maroc[6][7] Modificați la Wikidata
PărințiRaymond Badiou[*][[Raymond Badiou (politician francez)|​]] Modificați la Wikidata
Cetățenie Franța[6] Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
romancier[*]
dramaturg
redactor[*]
cadru didactic universitar[*]
scriitor
matematician
om de știință Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiParis[6] Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba franceză[8][9] Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Socialist Unificat[*], Union des communistes de France marxiste-léniniste[*][[Union des communistes de France marxiste-léniniste |​]]  Modificați la Wikidata
StudiiÉcole Normale Supérieure
Lycée Louis-le-Grand
PatronajEuropean Graduate School[*][[European Graduate School (Swiss private university)|​]]
université Paris-VIII[*][[université Paris-VIII (public university in Paris, France)|​]]
École Normale Supérieure
université de Reims-Champagne-Ardenne[*][[université de Reims-Champagne-Ardenne (university located in Reims, France)|​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online

Alain Badiou (n. 17 ianuarie 1937, Rabat) este un filozof de limbă franceză, cu orientare marxistă respectiv comunistă, matematician, dramaturg și romancier.

Alain Badiou (2010)

El a fost din 1969 până în 1999 profesor la Universitatea Paris VIII (Université Paris-VIII), apoi director al Institutului de Filosofie din cadrul École normale supérieure (ENS) din Paris. Chiar și după pensionare lucrează încă la Collège international de philosophie. Badiou a fost mult timp unul dintre liderii maoismului francez.

Biografie

modificare

Tatăl lui Badiou, Raymond Badiou (1905-1996), a fost profesor de matematică la școlile din Rochefort-sur-Mer, Rabat, Casablanca și Toulouse. În timpul celui de-al doilea război mondial a luat parte la mișcarea Rezistența franceză (La résistance intérieure française). Între anii 1944 și 1958 a fost primar al orașului Toulouse. A fost până în 1958 un membru al Section française de l’Internationale ouvrière (SFIO) și co-fondator al PSU (Parti socialiste unifié), după care, din cauza politicii din Algeria, a ieșit din partidul său și a demisionat din toate funcțiile. Alain Badiou numește cele trei importante influențe ale tatălui său asupra dezvoltării sale, prin urmare, loialitatea față de convingerile sale, intransigența și interesul față de matematică. Interesul său față de filozofie a evoluat din lectura operelor lui Jean-Paul Sartre. [10]

Badiou a fost student la Lycée Louis-le-Grand, apoi la École normale supérieure (1956–1961). A predat la Lycée în Reims din 1963. Acolo a început prietenia lui cu dramaturgul și filosoful François Regnault.[11] A publicat mai multe romane până în 1969 la Universitatea din Paris VIII a mers.[12] Badiou a fost foarte timpuriu activ politic, el a fost unul dintre fondatorii Parti socialiste unifié (PSU). PSU a devenit deosebit de important în lupta pentru decolonizare din Algeria. În anul 1964 a scris primul său roman, Almagestes. In 1967 s-a alaturat unui grup de studiu, care era condus de Louis Althusser, de asemenea, el a devenit tot mai mult influențat de Jacques Lacan și a devenit membru al redacției Cahiers pour l’Analyse.[12] La acel moment el dobândea deja cunoștințe solide în matematică și logică, pe care le-a asociat cu Teoria Lacan.[12] Cele două contribuții la Cahiers anticipează temele importante din lucrările sale de mai târziu.[12]

Revolta studenților în 1968 a dus la o mai puternică legătură de stânga, a luat parte la grupări militante, cum ar fi Union des communistes de France marxiste-léniniste (UCFml). El însuși a spus că UCFml a fost organizația maoistă, care a fost fondată în 1969 de Natacha Michel, Sylvain Lazarus, de el însuși și un mic grup de oameni tineri.[13] În acest timp, Badiou s-au alăturat nou înființata Universitate din Paris VIII / Vincennes-Saint-Denis, un bastion împotriva gândirii culturale. Acolo, el a participat la dezbateri intelectuale aprige cu alți profesori ca Gilles Deleuze și Jean-François Lyotard.

În anii 1980, în timp ce influența lui Althusser și Lacan scădea (Lacan murea iar Althusser era spitalizat la psihiatrie), Badiou publica lucrări mai specifice și mai abstracte precum Théorie du sujet (1982) și opera sa magnum opus, L'Être et l'Événement (1988). Cu toate acestea, el nu s-a distanțat niciodată de Althusser sau Lacan.

În anul 1999 si-a asumat poziția sa față de ENS. De asemenea, este în contact cu alte instituții, cum ar fi Collège international de philosophie. A fost membru în Organisation politique, pe care a fondat-o în 1985, împreună cu colegii din UCFml. Această organizație a fost desființată din 2007. Badiou a fost, de asemenea, un dramaturg de succes; una dintre piesele sale cele mai cunoscute este Ahmed le Subtil.

De aproximativ 10 ani lucrările sale sunt din ce în ce traduse în limba engleză, Ethics, Deleuze, Manifesto for Philosophy, Metapolitics, și Being and Event. Articole publicate în reviste, cum ar fi Lacanian Ink, New Left Review, Radical Philosophy, Cosmos and History [1] Arhivat în , la Wayback Machine. și Parrhesia. În special activitatea sa ajunge să fie văzută de puteri militante din India, RDC și Africa de Sud, ceea ce este neobișnuit pentru un filozofi europeni.

Badiou începea o dispută cu intelectualii din Paris, după ce în 2005 a fost publicată "Circonstances 3: Portées du mot 'juif'" – The Uses of the Word "Jew".[14] Conflictele au apărut în Le Monde și Les Temps Modernes. Lingvistul și lacanistul Jean-Claude Milner, fostul președinte al Jacques Derrida Collège international de philosophie, îl acuză pe Badiou de antisemitism.[15]

Ediții în limba română din opera lui Alain Badiou

modificare
  • Mic panteon al filosofiei franceze postbelice, trad. de Iulia Dondorici, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2018.
  • Explicația (alături de Alain Finkielkraut), trad. de Alex Cistelecan, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012.
  • Secolul, trad. de Emilian Cioc, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2010.
  • Sfântul Pavel. Întemeierea universalismului, trad. de Andreea Lazăr, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2008.
  • Manifest pentru filosofie, trad. Andreea Rațiu, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2008.

Bibliografie

modificare
  • Rémy Bac: La soustraction de l’être. La question ontologique de la verité de Heidegger et Badiou. Paris 2008.
  • Jason Barker: Alain Badiou. A Critical Introduction. Pluto Press, London 2002.
  • A. J. Bartlett, Justin Clemens (Hrsg.): Alain Badiou. Durham 2010.
  • Bruno Bosteels: Alain Badiou: Werdegang eines Streitbaren. Laika-Verlag, Hamburg 2012.
  • Steven Corcoran (Hrsg.): The Badiou Dictionary. Edinburgh University Press, Edinburgh 2015, ISBN 978-0-7486-4096-6
  • Frederiek Depoortere: Badiou and theology. London 2009.
  • Timm Ebner/Jörg Nowak: Struktur als Bruch. Alternativen zum autoritären Post-Althusserianismus bei Badiou und Žižek. In: Das Argument Nr. 288, 2010.
  • Dominik Finkelde: Politische Eschatologie nach Paulus. Badiou, Agamben, Žižek, Santner. Wien 2007.
  • Peter Hallward (Hrsg.): Think again. Alain Badiou and the future of philosophy. London 2009.
  • Andreas Hetzel: Der letzte Kommunist. Alain Badiou über Staat und Revolution, in: Franziska Martinsen/Oliver Flügel-Martinsen (Hg.), Demokratietheorie und Staatskritik aus Frankreich. Neuere Diskurse und Perspektiven, Stuttgart 2015 (Steiner), 109-130.
  • Adrian Johnston: Badiou, Žižek, and political transformation. The cadence of change. Evanston 2009.
  • Jens Knipp, Frank Meier (Hrsg.): Treue zur Wahrheit. Die Begründung der Philosophie durch Alain Badiou. Münster 2010.
  • Jean-Jacques Lecercle: Badiou and Deleuze read literature. Edinburgh 2010.
  • Oliver Marchart: Die politische Differenz. Zum Denken des Politischen bei Jean-Luc Nancy, Claude Lefort, Alain Badiou, Ernesto Laclau und Giorgio Agamben (= Suhrkamp Taschenbuch Wissenschaft. Bd. 1956). Suhrkamp, Berlin 2010.
  • Ed Pluth: Badiou. A philosophy of the new. Cambridge 2010 (dt. Badiou – Eine Philosophie des Neuen. Laika-Verlag, Hamburg 2012).
  • Wilhelm Roskamm: Alain Badiou und die Philosophie. Grin, München 2008.
  • Gernot Kamecke/Henning Teschke (Hrsg.): Ereignis und Institution. Anknüpfungen an Alain Badiou. Tübingen: Narr 2008.
  • Erik M. Vogt: "Ästhetisch-Politische Lektüren zum 'Fall Wagner': Adorno - Lacoue-Labarthe - Žižek - Badiou." Turia + Kant, Wien/Berlin 2015. ISBN 978-3-85132-789-2
  1. ^ Alain Badiou, The Fine Art Archive 
  2. ^ Alain Badiou, Internet Philosophy Ontology project, accesat în  
  3. ^ Alain Badiou, Babelio 
  4. ^ Alain Badiou, Munzinger Personen, accesat în  
  5. ^ Alain Badiou, GeneaStar 
  6. ^ a b c Katalog der Deutschen Nationalbibliothek, accesat în  
  7. ^ Who's Who in France 
  8. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  9. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  10. ^ "La musique, quelque chose qui me donne le sentiment de rassemblement de moi-même" : épisode 1/5 du podcast Alain Badiou, son parcours (în franceză), France Culture,  
  11. ^ „François Regnault Homepage at Cahiers pour l'Analyse”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  12. ^ a b c d „Badiou Homepage at Concept and Form: The Cahiers pour l'Analyse and Contemporary French Thought”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  13. ^ Badiou, Alain (). „Part I: "We Are Still the Contemporaries of May '68"”. The Communist Hypothesis (pbk). translated by David Macey and Steve Corcoran. Verso. p. 58. ISBN 978-1-84467-600-2. 
  14. ^ „Alain Badiou – Uses of the Word "Jew". Lacan.com. Arhivat din originalul de la . Accesat în . 
  15. ^ On that subject, see articles against Badiou by:
    • Roger-Pol Droit ("Le Monde des livres", 25. November 2005) and Frédéric Nef ("Le Monde des livres", 23 December 2005), and in defense of Badiou by: Daniel Bensaid ("Le Monde des Livres", 26 January 2006);
    against Badiou by:

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Alain Badiou