Alexandra Constantin
Date personale
Născut7 iulie 1988(1988-07-07)
București, România
Decedat (31 de ani)
România
OcupațieArhitect, Scenograf
Activitate
EducațieColegiul German Goethe
Alma materFaculatea de Arhitectura "Ion Mincu" din București, Karlsruhe Institut für Technologie
Ani de activitate2015–2020

Alexandra Constantin (n. 7 iulie 1988, București – d. 24 ianuarie 2020) a fost o scenografă (costume și decoruri) română. Ea a realizat scenografia spectacolului Chiritza în concert, regizat de Ada Milea la Teatrul Național din Cluj-Napoca, spectacol premiat cu premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol și cea mai bună actriță în rol principal în anul 2019.[1]

Absolventă de arhitectură a universității KIT are primele întâlniri cu scenografia în cadrul colaborării cu regizorul de film Ana-Maria Comaneascu și cu regizorul de teatru Cristina Giurgea (Eden, lucrare de master regie, clasa prof. Ducu Darie), devenind mai apoi una din asistentele scenografului Adrian Damian. Realizează împreună cu acesta în 2016 scenografia spectacolului Cel mai mare Gulliver în regia lui Alexandru Dabija, la Teatrul Gong din Sibiu. A creat scenografii și costume pentru spectacole ale unor teatre din București, Piatra Neamț, Sibiu, Buzău, și Cluj-Napoca. A colaborat cu Alexandru Dabija, Radu Afrim, Ada Milea, Adrian Damian, Leta Popescu, Slava Sambriș, Bogdan Sărătean, Cristina Giurgea, realizând scenografia a numeroase spectacole precum Revizorul (Teatrul National București și UNATC),[2] "Planeta viselor pierdute" (Teatrul George Ciprian, Buzău), "Amintiri", "Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine" si "Alice" (Teatrul Tineretului, Piatra Neamț), "Chiritza in concert" (Teatrul Național Cluj-Napoca), "Iubirea la oameni" (Teatrul Radu Stanca, Sibiu), "ImpreLuna" (Teatrul Ion Creanga București).[3][4]

Biografie

modificare

Copilăria și tinerețea

modificare

Alexandra Constantin s-a născut pe 07.07.1988 la București, unde a crescut și studiat până în anul 2009 când s-a mutat la studii în Karlsruhe, Germania. Este fiica lui Radu-Gabriel și a lui Carmen Constantin, și nepoata scriitorului, Alexandru George.

Alexandra Constantin a urmat cursurile Colegiului German "Goethe" din București între 1995 și 2007. În paralel în anii de liceu, între 2003 și 2005, a urmat ca audient cursurile de pictură si sculptură de la Liceul de Arte Plastice Tonitza, continuând formarea artistică începută încă din copilărie, din 1996 până în 2003, la Scoala de Arte Plastice nr.4. În timpul vacanțelor de vară participa la multiple tabere internationale de limbi străine pentru aprofundarea limbilor germană, engleză si franceză. Acolo intra in contact cu diferite culturi, in cele din urmă rămânând fascinată de cultura japoneză. Alexandra Constantin avea o curiozitate intelectuală și o fire profundă și sensibilă. Petrecea timpul liber citind, pictând, sculptând si creând mici obiecte de artă. Cultura japoneză a și determinat-o să practice Karate timp de 5 ani.

Studii superioare

modificare

Alexandra Constantin începe imediat după terminarea liceului, în 2007, Faculatea de Arhitectura "Ion Mincu" din București. După primii doi ani primește o bursă Erasmus, care îi facilitează continuarea și apoi finalizarea studiilor de arhitectură la Karlsruhe Institut für Technologie (2009 - 2014). În timpul facultății și-a îmbogățit cunoștințele date de facultate, participând la diverse cursuri extra curiculare precum cursuri de fotografie (premiată în 2010 cu locul 1 la concursul de fotografie de arhitectură al universității KIT), cursuri de desen academic. De asemenea a câutat să-și aplice cunoștințele tehnice lucrând în atelierele facultății KIT. Toate aceste abilități și cunoștințe o vor ajuta să se remarce în munca ulterioară de scenograf.

La finalul facultății, în 2015, a participat la un concurs internațional de urbanistică si arhitectură având ca tema amenajarea urbanistică a unui sit industrial din orasul Marl, obtinând locul 4. În anul 2017 începe masterul de scenografie la UNATC București la clasa Prof. Stefan Caragiu. Spectacolul de dizertație "Revizorul" realizat împreuna cu regizorul Slava Sambriș este foarte bine primit de publicul bucureștean si nu numai. Acest spectacol a fost selectat să facă parte din stagiunea 9G a Teatrului Național București. Deasemenea a primit premiul de cel mai bun spectacol al anului 2019 de la UNATC pentru regie si scenografie. [5]

Pe parcursul studiilor din Germania, face un internship între Septembire 2011 și Martie 2012 la biroul de arhitectură "Wulf und Partner" în Stuttgart și constată că arhitectura în sine nu-i satisface latura creativă și libertatea de exprimare artistică. Se simte mult mai atrasă de scenografie.

La întoarcerea în România în 2015 face un prim proiect cu regizoarea Cristina Giurgea la Teatrul Național București. Devine apoi în 2016 asistenta de scenografie a lui Adrian Damian cu care își continuă activitatea. [6] Din anul 2017 începe să semneze scenografia proprilor spectacole cu piesa "Iubirea la Oameni" de regizorul Bogdan Sărătean. [7]

În perioada producției spectacolului "Ubu in concert" la Cluj, pe 24.01.2020 scenografa suferă un accident de mașină fatal în drumul spre București. [8]Funerariile au avut loc pe 27.01.2020 la cimitirul Bellu unde se odihneste alături de bunicul ei, scriitorul Alexandru George.

Pentru a sprijinii tinerii scenografi aflați la început de carieră și pentru a duce mai departe memoria scenografei Alexandra Constantin, Oistat Romania în parteneriat cu Teatrul de Comedie București, a lansat la data de 07.07.2024, când Alexandra Constantin ar fi împlinit 36 de ani, Bursa Alexandra Constantin. [9]

Cariera
Anul Rol Titlul Organizatie In colaborare
2015 Scenograf Eden Teatrul Național București programul 9G in colaborare cu UNATC și Ambasada Irlandeză din România Regie: Cristina Giurgea

Scenografie: Alexandra Panaite, Alexandra Constantin

2016 Asistent Scenografie Pipa, Sexul si Omleta Scurt metraj independent Regie: Ana-Maria Comanescu

Scenografie: Adeline Badescu

2016 Asistent Scenografie Câteva conversații despre o fată foarte înaltă Scurt metraj independent Regie: Bogdan Olteanu

Scenografie: Alexandra Panaite

2016 Asistent Scenografie Cel mai mare Gulliver Teatrul "Gong", Sibiu Regie: Alexandru Dabija

Muzică: Ada Milie

Scenografie: Adrian Damian

Marionette: Oana Micu, Tiberiu Toitan

2016 Costume in colaborare cu Diana Ribana Povestea Chitarei Asociația culturală "Play" și Teatrul "Bis", Sibiu Regie: Bogdan Saratean
2016-2017 Scenografie si costume Iubirea la oameni Teatrul Național "Radu Stanca" în colaborare cu Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu Regie: Bogdan Sărătean
2017 Scenografie 7 Minute Music video pentru "Rockabella" Regie: Ana-Maria Comanescu
2017 Scenografie Love Love Music video pentru "Larisa" Regie: Ana-Maria Comanescu

Costume: Ovidiu Buta

2017 Costume Gaițele Teatrul Național "Marin Sorescu" Craiova Regie: Alexandru Boureanu

Scenografie: Andreea Simion Negrila

2017 Scenografie si costume ImpreLuna Teatrul "Ion Creanga" București Regie: Cristina Giurgea
2018 Scenografie si costume The Caretaker UNATC - piesă de teatru pentru diploma Regie: Alexandru Rusu
2018 Scenografie si costume The Planet of Lost Dreams Teatrul "George Ciprian" Buzău și Universidad de Murcia Regie: Marina-Diana Hanganu, Ion Mircioaga, Javier Galindo

Multi-Media: Mindscape Studio Lumini: Alexandros Raptis

2018 Scenografie si costume Amintiri Teatrul Tineretului Piatra Neamț Regie si muzică: Ada Milea

Lumini: Andrei-Stefan Florea

2018 Asistent Scenografie Eliza visează Teatrul "Ion Creanga" București Regie si coregrafie: Florin Fieroiu

Scenografie: Corina Gramosteanu

Muzică: Vlaicu Golcea

2018 - 2019 Scenografie Revizorul UNATC - piesă de teatru de dizerație Regie: Slava Sambriș

Costume: Zsuzsanna Dalma Szöke

Lumini: George Nastase, Adrian Babei

Sunet: Adrian Piciorea

Video: Dragos Vasiloaia

2019 Scenografie si costume Jerusalem Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu Regie: Bogdan Sărătean

Muzică: Claudiu Falamas Asistent Scenografie: Alexandra Budianu

2019 Scenografie si costume Chiritza in concert Teatrul Național "Lucian Blaga" Cluj Regie: Ada Milea

Muzica: Ada Milea, Anca Hanu

2020 Scenografie si costume Ubu in concert Teatrul Național "Lucian Blaga" Cluj Regie: Gábor Tompa

Spectacol concert de: Ada Milea

Cântece de: Ada Milea și Anca Hanu Mișcare scenică: Andrea Gavriliu

Surse: [10] [11][12]
  1. ^ „Teatrul National Cluj-Napoca”. www.teatrulnationalcluj.ro. Accesat în . 
  2. ^ „Revizorul - UNATC” (în engleză). www.tnb.ro. Accesat în . 
  3. ^ dsmdesign. „Project Leader (Romania)” (în engleză). Tele-encounters. Accesat în . 
  4. ^ „Ada Milea | site oficial”. Accesat în . 
  5. ^ https://www.unatc.ro/prezentare/documente/comunicat_gala_2.pdf
  6. ^ „Spectacolul "Cel mai mare Gulliver" in premiera, la Teatrul Gong Sibiu - HotNews.ro”. . Accesat în . 
  7. ^ „Iubirea la oameni”. Teatrul Național Radu Stanca Sibiu. Accesat în . 
  8. ^ „Tânăra moartă în accidentul de pe Valea Oltului era scenografă - Doliu în lumea teatrului”. www.oradesibiu.ro. . Accesat în . 
  9. ^ Alex (). „BURSA DE SCENOGRAFIE ALEXANDRA CONSTANTIN” (în engleză). Teatrul de Comedie. Accesat în . 
  10. ^ „Teatrul National Cluj-Napoca”. www.teatrulnationalcluj.ro. Accesat în . 
  11. ^ „Ada Milea | site oficial”. Accesat în . 
  12. ^ „Iubirea la oameni”. Teatrul Național Radu Stanca Sibiu. Accesat în .