Wikipedia

Alexandru Ion Herlea

politician român
Alexandru Ion Herlea

Alexandru Ioan Herlea
Date personale
Născut (82 de ani) Modificați la Wikidata
Brașov, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieistoric, politician, profesor universitar, inginer, diplomat
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Alma materUniversitatea Transilvania din Brașov  Modificați la Wikidata
OrganizațieConservatoire national des arts et métiers
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Alexandru Ioan Herlea (n. , Brașov, România) este un inginer, profesor universitar român și francez (cunoscut în Franța ca Alexandre Herlea), fost ministru și ambasador al României.

Tinerețe

modificare

Alexandru Ion Herlea a crescut într-o familie transilvană prezentă de mai multe generații în viața religioasă, culturală și politică a țării[1]. Tatăl său, Alexandru A. Herlea, profesor universitar de drept civil, membru al PNȚ, a fost arestat în 1949 și condamnat politic, în două procese, la 25 de ani de muncă silnică; mama sa, Silvia Herlea, profesoară de filosofie, a fost dată afară din învățământ și trimisă la „munca de jos”, familia fiind atunci „evacuată” din locuința ei.[2]. Din copilărie, Alexandru Ion Herlea a cunoscut privațiunile impuse de regimul comunist: teroarea, sărăcia, lipsurile. Rezistând acestor vicisitudini, reușește să parcurgă cu succes, la Brașov, etapele școlare și ale învățământului superior: școala elementară în limba germană „Honterus”, liceul „Unirea” și „Institutul Politehnic” unde, în 1965 obține diploma de inginer (Facultatea de Mecanică - secția Automobile și Tractoare). Terminând cu medie mare, a fost repartizat în București, la întreprinderea „IRGU”, unde a lucrat timp de doi ani ca inginer. După absolvirea cursurilor de pedagogie ale „Institutului Politehnic București”, devine profesor de cultură tehnică la „Grupul școlar 23 August” (actualmente „Dimitrie Leonida”). Se căsătorește în 1971 și un an mai târziu se refugiază în Franța. Vorbește curent germana, engleza și franceza.

Carieră profesională

modificare

În Franța intră, din toamna anului 1972, în învățămîntul superior ca asistent cercetător la „Conservatoire national des arts et métiers” („CNAM”) din Paris. Aici prepară o teză de doctorat privind motoarele cu ardere internă și obține, în 1977, titlul de doctor în Istoria Științei și Tehnicii. În același an obține și cetățenia franceză. Ca bursier efectuează, în 1978/79, studii post-doctorale în Statele Unite, la universitățile „Princeton”, „Harvard” și „Pennsylvania” precum și la „Institutul Smithsonian”. Întors în Franța, își continuă cariera la „CNAM”, unde, în 1987, devine conferențiar universitar titular, specializat în Istoria Științei și Tehnicii. Predă în paralel la „Ecole Centrale des Arts et Manufactures” din Paris și la „Michigan Technological University” din Statele Unite. Este de asemenea consilier pe probleme de muzeologie tehnică și arheologie industrială, colaborând la realizarea a peste 25 de expoziții, îndeosebi la „Musée National des Arts et Métiers” („MNAM”) și la „Cité des Sciences et de l’Industrie” („CSI”) din Paris.

La universitatea „Paris XI–Sorbonne”, obține în 1993 diploma de „Habilitation à diriger les recherches en sciences” ("abilitarea de a directa cercetări științifice" - care da dreptul de a conduce doctorate) și din 1995 este profesor universitar titular la „Université de Technologie de Belfort-Montbéliard” („UTBM”)[3], unde va fi și membru al directoratului universității. În 2011 se pensionează, devenind profesor emerit și continuând să conducă doctorate. A participat la peste 100 de congrese internaționale și a ținut un mare număr de conferințe în universități și centre de cercetare din Europa și America. A fost ales membru al mai multor societăți savante din diferite țări, societăți în cadrul cărora ocupă adesea poziții de răspundere. Printre ele, „Académie Internationale d'Histoire des Sciences” („AIHS”)[4], Comité des Travaux Historiques et Scientifiques („CTHS”) din Franța[5] și „International Committee for the History of Technology” („ICOHTEC”), al carui președinte a fost[6]. Ca director al relațiilor internaționale ale „UTBM” a inițiat și dezvoltat relații de colaborare cu universități de pe cele cinci continente, acordând o atenție deosebită relațiilor cu universitățile din România.

Activitate politică

modificare

Alexandru Ion Herlea a desfășurat în paralel și o activitate politică, înainte de 1989 fusese membru PNȚ în exil și vice-președinte al filialei Franța a „Uniunii Mondiale a Românilor Liberi” („UMRL”). Din 1990, a devenit membru al conducerii PNȚCD și între 1990 și 1994 președinte al „Acțiunii pentru Democrație în România” (Action pour la Démocratie en Roumanie-„ADER”), filiala PNȚCD–Franța. În această ultimă calitate a organizat, în februarie 1990, prima vizită în străinătate, la Paris, a președintelui PNȚCD Corneliu Coposu.

Între 11 decembrie 1996 și 22 decembrie 1999 a fost Ministrul Integrării Europene în Guvernul României. În această calitate a jucat un rol însemnat în deschiderea negocierilor de aderare a României cu Uniunea Europeană, hotărâre luată la Helsinki, în 10 decembrie 1999[7]. A fost ulterior ambasador, șef al Misiunii României pe lângă UE (2000-2001). În 1998 a fost ales vice-președinte al "Internaționalei Democrat-Creștine" ("IDC") și reales în 2000[8]. Între 2002 și 2009 a fost membru al Comitetului Executiv al "IDC", responsabil cu țările din Europa centrală și de est. În 2009 a demisionat din poziția de vice-președinte PNȚCD, rămînînd simplu membru al partidului.

Publicații

modificare

Alexandru Ion Herlea este autorul, co-autorul sau editorul a 11 carti (listate mai jos) și a peste 50 de articole științifice. A fost membru al mai multor comitete de redație la diferite periodice de specialitate.

  • Études pour un traitement automatique des sources en histoire des techniques, CDHT, CNAM, Paris, 1975
  • Histoire Générale des Techniques, PUF, Paris, 1978
  • Grand Quid - Les Machines, Robert Laffont, Paris, 1981
  • Le Livre Mondial des Inventions, 1-ère edition, Paris, 1984
  • Les Moteurs, PUF, Paris, 1985
  • Europa Moderna, Electa Spa, Milano, 1987
  • History of Scientific Instruments, R. Turner Books Ltd, London, 1989
  • Science - Technology Relationships, San Francisco Press, San Francisco, 1993
  • Technique - L’Encyclopédie Axis, Hachette, Paris, 1994
  • L’Energie Solaire en France, CTHS, Paris, 1995
  • Materials : Research, Development & Applications, Brepols, Bruxelles, 2002.

A realizat și publicat de asemenea un mare numar de analize și interviuri politice, și a participat la numeroase emisiuni de radio și televiziune atât în România, cât și în Franța.

Activitate asociativă

modificare

În 1991 a înființat asociația « Solidarité Universitaire France-Roumanie » („Solidaritate Universitară Franța-România-SUFR”), al cărui secretar general este[9] și din 2006 devine expert străin al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior („ARACIS”). În 2011 este ales președinte al asociației « La Maison Roumaine » („Casa Română”) din Paris[10] , recunoscută în Franța, un an mai tarziu, ca societate savantă.

Distincții

modificare

Alexandru Ion Herlea a primit diferite distincții, printre care :

  • în România: „Serviciul Credincios” (mare ofițer)[11], Profesor onorific[12], Doctor Honoris Causa[13] și ordinul „Gogu Constantinescu” (comandor)[14] ;
  • în Franța: „La Légion d’Honneur” (comandor si cavaler)[15], „Les Palmes Académiques” (cavaler)[16] și medalia de argint a « Société d’Encouragement au Progrès »[17];
  • în Belgia: „Mérite de l’Invention” (cavaler)[18];
  • în Germania: premiul „Soziale Marktwirtschaft”[19].

Bibliografie

modificare
  • Vasile Netea, "Prefața" în Alexandru Herlea „Studii de Istorie a Dreptului”, vol. 1, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983
  • Lelia Rugescu, „Cu Lucian Blaga”, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985
  • Virgil Ierunca, „Alexandru Herlea”, revista „Memoria” nr.12, ed. Fundația Culturală Memoria, București, 1992
  • "Cronica Neamului Lupaș", ed. IMAGO, Sibiu, 2000
  • Elena Helerea, "Homo Juris - Prof. Alexandru Herlea", ”Jurnalul Literar”, seria noua, an XXIII, nr. 13-18, iulie-septembre, 2012
  • Situl asociației « La Maison Roumaine » („Casa română” din Paris : [www.lamaisonroumaine.org])
  • Ioan Gheorghe Rațiu, Marele Arbore Genealogic al Familiei Rațiu de Noșlac (Nagylak), [1],[2]

Note

modificare
  1. ^ Vasile Netea,"Prefață" în Alexandru Herlea, "Studii de Istoria Dreptului", vol. 1, ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983; Lelia Rugescu, "Cu Lucian Blaga", ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985 și "Cronica Neamului Lupaș", ed. IMAGO, Sibiu, 2000
  2. ^ Virgil Ierunca, "Alexandru Herlea", revista "Memoria", nr. 12, ed. Fundatia Culturala Memoria, Bucuresti, 1992 si Elena Helerea, "Homo Juris - Prof. Alexandru Herlea", "Jurnalul Literar", seria nouă, an XXIII, nr. 13-18, iulie-septembrie, 2012
  3. ^ „Journal Officiel” al Franței din 18 ianuarie 1996
  4. ^ Membru corespondent al „Academiei Internaționale de Istorie a Științelor” – 5 mai 1999 sub nr. 616 ; membru titular – 28 decembrie 2005 sub nr. 337 al AIHS
  5. ^ „CTHS” este o instituție a ministerului francez al învățământului superior : numirea lui A. I. Herlea în „Journal Officiel” al Franței din 21 martie 1986
  6. ^ Membru al Comitetului Executiv (1981-2009) și al Biroului (1993-2005) „Societății Internaționale de Istorie a Tehnicii” („ICOHTEC”), trezorier, vice-președinte și președinte (2001-2005).
  7. ^ Alexandru Herlea, "Guvernarea 1996-2000: evaluare din perspectiva ultimului deceniu", "Jurnalul Literar", seria noua, an XXII, nr.7-12, aprilie-iunie, 2011
  8. ^ A fost ales vice-presedinte la congresul IDC de la Madrid din 12/14 noiembrie 1998 si reales la congresul IDC de la Santiago de Chile din 11/13 octombrie 2000
  9. ^ Președintele „SUFR” este prof. dr. Bernard Debré.
  10. ^ Alexandru Herlea, "La Maison Roumaine își reia activitatea", „Jurnalul Literar”, seria nouă, an XXII, nr. 7612, aprilie-iunie, 2011
  11. ^ Decretul nr. 551 din 1 decembrie 2000 privind conferirea unor decorații naționale personalului din subordinea Ministerului Afacerilor Externe
  12. ^ Diploma nr. 171 din 24 ianuarie 2003 – Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea Transilvania Brașov
  13. ^ Diploma nr. 025 din 8 iulie 2005 – Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea Transilvania Brașov
  14. ^ Societatea Inventatorilor din Romania – Cluj-Napoca, aprilie 2006
  15. ^ „Cavaler” prin decretul din 28 martie 1997 sub nr. 191 CV 97 și „Comandor” prin decretul din 1 decembrie 1999 sub nr. 946 LHE 99 al « Ordre National de la Légion d’Honneur »
  16. ^ Decretul din 8 octombrie 2008 al « Ministère de l’éducation nationale »
  17. ^ Palmaresul 1989 din 13 ianuarie 1990
  18. ^ Diploma „croix” nr. 2213 din 25 noiembrie 2006 - La Chambre Belge des Inventeurs
  19. ^ Wirtschaftspolitischer Club Berlin/Bonn e. V.: premiul (Förderpreis) „Sociale Marktwirtschaft“ pentru anul 1997, decernat la 21 ianuarie 1998.

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Alexandru Ion Herlea
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alexandru_Ion_Herlea&oldid=16504826