Deschide meniul principal

Burete porfiriu

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Amanita porphyria)

Amanita porphyria (Johannes Baptista von Albertini & Lewis David de Schweinitz, 1805)[2] este o ciupercă necomestibilă din încrengătura Basidiomycota în familia Amanitaceae și de genul Amanita. Această specie este numită în popor burete porfiriu. Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord , din iulie până în octombrie (noiembrie), mai ales în păduri de conifere sub molizi și pini, mai rar în cele foioase pe lângă (stejari, fagi sau mesteceni), în special pe soluri nisipoase și acre.[3][4]

Amanita porphyria
Amanita porphyria.jpg
Burete porfiriu
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Hymenomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Amanitaceae
Gen: Amanita
Specie: A. porphyria
Nume binomial
Amanita porphyria
Alb. & Schwein. (1805)
Sinonime
  • Amanita tomentella Krombh. (1836)[1]
  • Agaricus recutitus Fr., (1838)
  • Amanita recutita (Fr.) Gillet (1874)

DescriereModificare

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[5]

 
Bres.: Amanita porphyria
  • Pălăria: are un diametru de 5-8 (10) cm, este la început emisferică, apoi convexă și în final plană, fără margine striată și mai mult sau mai puțin cărnoasă. Cuticula este netedă, lucioasă, la umezeală ceva unsuroasă. Culoarea ei tinde între violet-brun, gri-violet, gri-roșiatic și palid maroniu. Ea este acoperită cu fulgi largi, albi care se dizolvă repede după o ploaie, astfel rămânând complet goală.
  • Lamelele: sunt albe, foarte îndesate, intercalate cu lamele intermediare, mai înghesuite spre picior, și aproape aderate de el.
  • Sporii: sunt albi, rotunjori, netezi, hialini (translucizi), amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod) și au o mărime de 7,5-10 microni.
  • Piciorul: are o lungime de 7-10 cm și o lățime de 0,8-2,3 cm, este la început plin, apoi împăiat sau gol, cilindric și subțiat înspre pălărie, neted, câteodată ceva flocos, sfârșind într-un bulb (grosime până la 4 cm) cu o volvă fragmentată în două-trei fâșii. Culoarea tinde între albicios și culoarea pălăriei. Înapoi rămâne la fructele mature un inel neted și pielos, fixat la tije, situat nu mereu în mijlocului ei, având un colorit gri-gălbui sau galben-maroniu.
  • Carnea: este destul de compactă, moale, ceva apoasă și întotdeauna albă, având un miros specific de cartofi cruzi (unii spun, ca ar avea un odor ca într-o pivniță de cartofi), cu gust neplăcut de napi sau ridichi.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină brun roșiatic.[6]

ConfuziiModificare

Buretele porfiriu poate fi confundat ușor cu ciuperci comestibile sau otrăvitoare de același gen, ca de exemplu cu: Amanita battarrae sin. Amanita umbrinolutea (comestibilă, fără manșetă),[7] Amanita Ceciliae sin. Amanita inaurata , (comestibilă, fără manșetă),[8] Amanita excelsa = Amanita spissa var. excelsa (comestibilă, marginea pălăriei striată) [9] Amanita gemmata (otrăvitoare, marginea pălăriei striată, jambieră la locul de trecere spre bulb),[10] Amanita pantherina (otrăvitoare, având jambieră la locul de trecere spre bulb, marginea pălăriei striată),[11] Amanita pantherina var. ablentinum (abietum) (otrăvitoare, având jambieră la locul de trecere spre bulb, marginea pălăriei nestriată),[12] Amanita regalis,[13] Amanita rubescens (comestibilă, are manșetă striată neavând jambieră la locul de trecere spre bulb, înroșind la tăiere), Amanita spissa (comestibilă, marginea pălăriei striată)[14]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Amanita porphyria este, consumată crud, otrăvitoare, conținând bufotenină (veninul broaștei râioase, o toxină tare apropiată de DMT) care provoacă o activitate circulatorie crescută, având și un efect halucinogen. Această toxină însă se dizolvă în timpul fierberii.[15] Astfel, sub aspect medicinal, ar fi comestibilă. Dar gustul și mirosul dezgustător și mucegăit nu se pierde după preparare. Adăugată unei mâncări de ciuperci, ea ar strica mult din savoarea acesteia.

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 114-115, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 260-261, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 280, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 294-295, ISBN 978-3-440-13447-4
  8. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 250-251, ISBN 978-3-440-14530-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 14-15 ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 282, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 118-119, ISBN 3-405-11568-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 10-11, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 10-11, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 102-103, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Toxicitate

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8
  • Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, ISBN 3-8001-3656-2

Legături externeModificare