Bogomilism
Bogomilismul a reprezentat un curent religios dualist gnostic ce sintetizează paulicianismul armean și mișcarea reformatoare a bisericii slave din Bulgaria între 950 și 1396. Bogomilii se mai numeau patareni, babuni, albigenzi (catari) etc.
Bogomilismul este o doctrină eretică creștină, bazată pe dualismul binelui și răului, larg răspândită în sec. 10-15, în Peninsula Balcanică și în Rusia.[1]
Numele curentului religios provine de la presupusul Bogomil, călugăr bulgar cu intenții reformatoare, care se presupune a fi trăit către sfârșitul secolului al IX-lea. Potrivit Micului dicționar enciclopedic (p. 115) preotul Bogomil a predicat între 927 și 950 în Bulgaria. După alte surse[2], preotul Bogomil ar fi înființat bogomilismul în secolul al 10-lea, în timpul domniei țarului Petru I al Bulgariei. O mare parte din literatura bogomilică a fost distrusă de bisericile creștine din aceeași epocă. Cea mai timpurie descriere a bogomililor este într-o scrisoare de la patriarhul Teofilact al Bulgariei către țarul Petru I al Bulgariei.[3]
Ei respingeau printre altele semnul crucii, botezurile și ierarhiile bisericești. În urma prigoanei romanilor, paulicienii au fost deportați în alte regiuni din Asia Mică. De acolo, Împăratul Ioan Tzimiskes a strămutat iarăși un grup mare de paulicieni în jurul cetății Philippopolis (Plovdiv, în Bulgaria de azi).
Câteva mii de bogomili (paulicieni) s-au înrolat mai târziu în armata lui Alexius Comenul în campania împotriva normanzilor. Bogomilii l-au trădat pe împărat într-o împrejurare,[care?] iar unitățile militare ale paulicienilor au fost desființate. A urmat imediat o revoltă a bogomililor la care au aderat români balcanici (vlahii) și sârbi[4] Conducătorul răscoalei era Travlos, fost curtean în slujba lui Alexius. Știind că resursele sale erau insuficiente, Travlos și-a stabilit tabăra sa într-o cetate părăsită din Veliatovo, lângă Philippopolis și i-a atras pe pecenegi de partea sa. În anul 1086, împăratul Alexius a trimis imediat o armată sub comanda lui George Pacurianus. În bătălia care a urmat lângă Veliatova, Pacurianus și-a pierdut viața iar romanii au fost învinși. Alexius a pregătit o nouă armată și a pus-o sub comanda lui Taticius. În apropiere de râul Eurus (probabil râul Marița după cum a scris Ana Comnena) ambele armate stau față în față două zile fără a îndrăzni să atace. În a treia zi, armata pecenegilor începe retragerea îndreptându-se spre Dunăre.
Despre participarea românilor balcanici la revolta bogomililor și a vlahilor de la Veliatova există diverse referințe[5] [6] În 1205, paulicienii l-au sprijinit pe Ioan Asan, ducele vlahilor, să captureze orașul Philippopolis. Urmele cetății Veliatova au dispărut în decursul timpului și nu se mai cunoaște locul bătăliei. Isidor Ieșan a scris că majoritatea sectanților erau vlahi; de asemenea, cei mai multi vlahi sectanți s-au remarcat in Bosnia și Herțegovina unde au lăsat multe monumente funerare fără cruce.
Cei mai mulți vlahi bogomili au fost înregistrați, în documentele vremii, în Bosnia.[7] În urma lor au rămas numeroase necropole cu lespezi decorate artistic dar fără semnul crucii. Marian Wenzel a scris că monumentele funerare au fost ridicate de către vlahi între secolele XI-XVI[8] perioadă care coincide cu bogomilismul vlahilor din Bosnia. Monumentele funerare ale vlahilor bogomili mai sunt vizibile și astăzi atât in Bosnia cât și în Croatia, Muntenegru si Serbia. O parte din bogomilii bulgari au ajuns în Banat în secolul XVII, unde sunt numiți și palkene sau palchene. Astăzi religia lor este romano-catolică. Ei se trag dintr-un grup de bogomili din nordul și nord-vestul Bulgariei (din împrejurimile Nicopole, Ciprovți, Sviștov). Bulgarii bănățeni vorbesc o limbă aparte, un dialect bulgar oriental, cu influențe lexicale din germană, maghiară, română și sârbocroată. Sunt singurii bulgari care utilizează alfabetul latin. [9]
Vezi și
modificareNote
modificare- ^ Mic dicționar enciclopedic, articolul „Bogomilism”, p. 115. Editura enciclopedică română, București, 1972
- ^ Van Antwerp Fine, John, The early medieval Balkans: a critical survey from the sixth to the late twelfth century. Ann Arbor, Michigan, University of Michigan Press, 1991, p. 171. ISBN 0-472-08149-7
- ^ The Free Dictionary by Farlex
- ^ Sandler, S., Ground warfare. An International Encyclopedia, Edited by Sandler S. ABC Clio, 2002, p.109.
- ^ Fine, J. The Early Medieval Balkans. Ann Arbor: University of Michigan Press, 1983
- ^ Treadgold, W., A History of the Byzantine State and Society. Stanford CA: Stanford University Press, 1997
- ^ Esad Kurtović, Vlachs and Stećak Tombstones, „Reflections on Life and Society in the Western Balkans. Studies in the History of Bosnia and Herzegovina“, Journal of the Faculty of Philosophy (History, History of Art, Archeology), Volume 7, Number 2, Special issue, Sarajevo 2020, 59-71.
- ^ Wenzel M. Bosnian and Herzegovinian Tombstones– Who Made Them and Why? In: Sudost-Forschungen.1962. 21, p. 102-143.
- ^ BOGOMILISMUL ȘI MANIFESTĂRILE SALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC diam.uab.ro
Bibliografie
modificare- Isidor Ieșan, Secta patarenă în Balcani și în Dacia Traiană. Institutul de arte grafice C. Sfetea, București, 1912.
- O. Ciobanu, The Role of the Vlachs in the Bogomils’ Expansion in
the Balkans., Jurnal of Balkan and Black Sea Studies Year 4, Issue 7, December 2021, pp. 11-32.
- J. C. Wolf, Historia Bogomilorum, Wittenberg, 1712
- Euthymius Zygabenus, Narratio de Bogomilis, ed. Johann Karl Ludwig Gieseler, Göttingen, 1842
- C. J. Jirecek, Geschichte der Bulgaren, Praga, 1876, p. 155, 174-175
- L. P. Brockett, The Bogomils of Bulgaria and Bosnia: The Early Protestants of the East, fără loc, 1879 [1] Arhivat în , la Wayback Machine.
- Viktor Sharenkoff, A Study of Manicheism in Bulgaria, New York, 1927
- Dmitri Obolensky, The Bogomils: A Study in Balkan Neo-Manichaeism, Cambridge, 1948
- Steven Runciman, The Medieval Manichee: A Study of the Christian Dualist Heresy, Cambridge, 1947
- E. v. Ivánka, Gerardus Moresanus, der Erzengel Uriel und die Bogomilen, "Orientalia Christiana Periodica", XXI, 1-2 (1955), p. 143-146
- Milan Loos, Dualist Heresy in the Middle Ages, Dordrecht, 1974
- K. Papasov, Christen oder Ketzer - die Bogomilen, Stuttgart, 1983
- Dimităr Angelov, Bogomilstvoto, Stara Zagora, 1995
- J. Ivanov, Bogomilski knigi i legendi, Sofia, 1925; traducere în franceză de către M. Ribeyrol: Livres et Légendes bogomiles, Paris, 1976