Wikipedia

Ramaria rufescens (burete)

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Burete creț)

Ramaria rufescens (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Edred John Henry Corner, 1950), sin. Clavaria rufescens (Jacob Christian Schäffer, 1774), din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria,[1][2] din încrengătura Basidiomycota în familia Gomphaceae și de genul Ramaria, denumită în popor între altele burete creț sau creasta cocoșului,[3] este o ciupercă comestibilă rară care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă în pădurile de conifere asociată cu molidul și (mai rar) pinul de pădure, crescând pe sol proaspăt și calcaros sau de marnă, adesea pe mușchi. Aceste tipuri de pădure ocupă adesea suprafețe mici și fragmentate și sunt în scădere, din cauza pierderilor de suprafață și a condițiilor ecologice reduse. Crește de la câmpie la munte preponderent izolată în jurul arborilor, din (iunie) iulie până în octombrie.[4][5][6]

Ramaria rufescens sin. Clavaria rufescens
Burete creț, rămurea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. rufescens
Nume binomial
Ramaria rufescens
(Schaeff.) Corner (1950)
Sinonime
  • Clavaria rufescens Schaeff. (1774)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
J. C. Schäffer

Numele binomial a fost determinat originar drept Clavaria rufescens de micologul german Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1774,[7] și transferat corect la genul Ramaria sub păstrarea epitetului de către botanistul și micologul englez Edred John Henry Corner (1906-1996), de verificat în publicația sa Monograph of Clavaria and allied Genera în jurnalul științific Annals of Botany Memoirs din 1950.[8] Alte încercări de redenumire n-au fost făcute.

În 1973, micologii americani Currie D. Marr și Daniel E. Stuntz au descris un soi apărut în Oregon sub denumirea Ramaria rubripermanens,[9] văzută drept specie proprie,[10] dar în ultimul timp și ca identică cu Ramaria rufescens.[11][12]

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină rufus=roșiatic, roșu de vulpe), [13]

Descriere

modificare
 
Bres.: Clavaria rufescens
  • Corpul fructifer: este ferm cu aspect de corali, având o înălțime de 7-12 cm și un diametru de 8-15 cm, ramurile o grosime de 2,5-6 cm. El se împarte dintr-un cocean masiv și conic în numeroase ramificații verticale și cilindrice, ușor îndoite, bifurcate de deseori, și ele destul de cărnoase, groase la trunchiul comun și subțiate treptat către vârf care sunt zimțate sau despicate. Coloritul trunchiului neted este mai mult sau mai puțin alb, nu rar cu nuanțe roșiatice sau slab maroniu de nuci. Este doar ușor legat cu pământul. Ramurile și ele albe au uneori o tentă alb-gălbuie, dar vârfurile sunt viu colorate roz-roșiatic, vinaceu până roșu închis.
  • Carnea: este albă, compactă și casantă atât ciuperca este tânără, devenind însă repede ceva apoasă. Mirosul este neremarcabil până foarte slab fructuos, gustul fiind tânăr puțin semnificativ, dar cu avansarea în vârstă din ce în ce mai amar.[4][6]
  • Caracteristici microscopici: are spori alungit elipsoidali, ceva în formă de migdale, dar cu baza oblic apiculată, cu o mărime de 8-10 x 3,5-4 microni. Pulberea lor este de culoare ocru. Basidiile de 40-45 x 6-8 microni cu 4 sterigme fiecare sunt cilindric clavate.

Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) ceva mai scurte sunt ușor umflate în sus și rotunjite la vârf. Prezintă fibule la bază.[14]

Chiar și specialiști au probleme cu diferențierea buretelui matur ((bătrân) cu alte specii necomestibile sau otrăvitoare ale acestui gen.

  •  
    R. rufescens (rubripermanens) mai tânără
  •  
    R. rufescens (rubripermanens) matură
  •  
    R. rufescens (rubripermanens), aspect lateral

Confuzii

modificare

Acest burete poate fi confundat ușor cu specii aceluiași gen, cum sunt de exemplu:

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Ramaria aurea
  •  
    Ramaria botrytis
  •  
    !Ramaria fennica!
  •  
    Ramaria flava
  •  
    Ramaria flavescens
  •  
    !!Ramaria formosa!!
  •  
    Ramaria gracilis
  •  
    Ramaria largentii
  •  
    Similară Ramaria obtusissima
  •  
    !!Ramaria pallida!!
  •  
    !Ramaria stricta!
  •  
    !Ramaria testaceoflava!

Valorificare

modificare

Acest soi nu este comparabil cu delicioasa Ramaria botrytis, dar poate fi preparat în același fel. Se recomandă strict numai consumul de ciuperci tinere, pentru că devin în vârstă apoase și amare ca aproape toate speciile genului, provocând atunci deseori tulburări gastrointestinale (dar fără ca ciuperca ar fi declarată toxică). Și o fierbere prelungită nu elimină elementele insuficient digerabile.[29]

Specia ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc pentru a permite răspândirea ei, după ce este foarte rară.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ [1]
  3. ^ Dexonline RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 558-559, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215, 217, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ a b Michèle Raillère-Burat: « Deux espèces de Ramaria récoltée sur terrain calcaire : Ramaria rufescens et Ramaria suecica », insa: « Bulletin mycologique et botanique Dauphiné-Savoie, trimestrul al 2-lea, nr. 181, Bassens 2006, p. 5-9
  7. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 4, Ratisbonae (Regensburg) 1774, p. 221, tab. 288
  8. ^ E. J. H. Corner: „Clavaria and allied Genera”, în: „Annals of Botany Memoirs”, nr. 1, 1950, p. 618
  9. ^ C. D. Marr & D. E. Stuntz: „Ramaria of Western Washington”, în: „Bibliotheca Mycologica”, vol. 38, Editura J. Cramer, Lehre 1973, ISBN 978-3-7682-0902-11974, p. 43-45
  10. ^ Index Fungorum 2
  11. ^ științifice latine[nefuncțională – arhivă]
  12. ^ Pilzforum
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1055, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1084
  15. ^ Pilzforu 123
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 554-555, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 612-613, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 620, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 548-549, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 206, ISBN 978-3-8427-0483-1
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche * Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 190, ISBN 978-1-4454-8404-4
  24. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 574-575, ISBN 88-85013-37-6
  25. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 456-457, ISBN 88-85013-57-0
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 215-217
  27. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 205, ISBN 978-3-8427-0483-1
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 616, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs ilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 217, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Josef Christan: „Die Gattung Ramaria in Deutschland. Monografie zur Gattung Ramaria in Deutschland, mit Bestimmungsschlüssel zu den europäischen Arten”, Editura IHW-Verlag, Berchtesgaden 2008, ISBN: 978-3-930-16771-5
  • Andreas Gminder, Günter Saar: Ergänzungen zur Großpilzflora von Baden-Württemberg“, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2010
  • German Josef Krieglsteiner, Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, p. 403, ISBN 3-8001-3531-0
  • Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Die höheren Pilze (Basidiomycetes)“, vol. 1, Editura Julius Springer, Berlin 1911, Tipografia Gustav Schade (Otto Francke), Berlin und Fürstenwalde 1922, cu 607 schițe în text
  • Meinhard Michael Moser, Walter Jülich, Ursula Peintner: „Farbatlas der Basidiomyceten”, vol. 5 (Aphyllophorales: Ramaria-Xylobolus), Editura Elsevier & Fischer München, Stuttgart 1988, ISBN 978-3-437-30570-2

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ramaria_rufescens_(burete)&oldid=16507929