C/1769 P1 (Messier)

C/1769 P1 (Messier)
Tip	long-period comet[*][[long-period comet (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|​]] non-periodic comet[*][[non-periodic comet (any comet whose orbit is hyperbolic or greater than 200 years)|​]]
Descoperită de	Charles Messier
Data descoperirii	8 august 1769
Caracteristici ale orbitei
Epoca	October 8, 1769[*][[October 8, 1769 (date in Gregorian calendar)|​]]
Afeliu	326,7880306 de UAi
Periheliu	0,122755 UA
Argumentul periastrului	329,1226 de grade sexagesimalei
Axa semi-majoră	163,4553928 de UAi
Excentricitate	0,999249
Înclinație	40,7338 de grade sexagesimalei

C/1769 P1 (Messier) este o cometă neperiodică / cu perioadă lungă care a fost vizibilă cu ochiul liber la ultima sa apariție în 1769. Datorită luminozității sale excepționale, este considerată o cometă mare: Marea cometă din 1769. A fost descoperit de astronomul francez Charles Messier, la 8 august 1769. Cometa a fost denumită și Cometa lui Napoleon întrucât a fost descoperită cu o săptămână înainte de nașterea lui Napoleon Bonaparte (n. 15 august 1769).

Descoperirea cometei și observații

La Observatorul Marinei din Paris, târziu în seara zilei de 8 august 1769, Charles Messier își căuta sistematic comete în telescop, când a observat un mic nor alburiu deasupra orizontului, în constelația Berbecul. În seara următoare, a văzut nebulozitatea cu ochiul liber și a confirmat că era o cometă datorită mișcării sale pe bolta cerească. Pe 15 august, Messier a estimat lungimea cozii cometei la 6°. Giovanni Domenico Maraldi și César-François Cassini de Thury au văzut cometa pentru prima dată pe 22 august cu ajutorul unui telescop, iar apoi cu ochiul liber. Observatorii chinezi au raportat că o „stea mătură” a apărut pe cerul de sud-est pe 24 august. Jean-François-Marie de Surville a observat cometa înainte de zorii zilei de 26 august de pe o navă din largul Filipinelor și a raportat că aceasta avea o coadă, dar nu era strălucitoare.

Potrivit observatorilor, pe parcursul lunii august, cometa a devenit mai strălucitoare, cu o coadă alungită. Pe 28 august, Eustachio Zanotti din Bologna și Messier au observat o coadă de aproximativ 15°. Căpitanul James Cook, aflat la bordul vasului Endeavour în Pacificul de Sud, a văzut cometa pentru prima dată înainte de zorii zilei de 30 august și a măsurat coada la 42°. Pe 31 august, Maraldi și Cassini au măsurat coada la 18°, probabil pentru că condițiile atmosferice locale erau mai puțin favorabile decât cele experimentate de căpitanul Cook.

Spre sfârșitul lunii august, cometa a fost observată de pe mai multe nave, dar rapoartele au adăugat puțină valoare la observațiile de la sol. Pe 3 septembrie, Messier a observat o coadă de 36°, iar pe 5 septembrie o coadă de 43°. El a raportat că coada era ușor curbată și că capul ei părea roșiatic. În nopțile următoare, coada a proiectat raze paralele luminoase. Coada a devenit și mai lungă, iar pe 9 septembrie Messier a măsurat o lungime a cozii de 55°.

Marea cometă din 1769 observată deasupra Amsterdamului.

Pe 10 septembrie, când cometa s-a apropiat de Pământ, Messier a observat o coadă de până la 60°. La 11 septembrie, Alexandre Guy Pingré, aflat pe o navă între Tenerife și Cadiz, a estimat lungimea cozii la peste 90°; cu toate acestea, doar primele 40 de grade ale cozii din apropierea capului erau foarte luminoase, în timp ce capătul cozii era foarte întunecat. Potrivit lui Messier, lungimea maximă a cozii măsurată pentru această cometă a fost de 97° în Insula Bourbon de către de la Nux.

În septembrie, cometa a devenit mai greu de văzut, iar vizibilitatea cozii sale a scăzut. Pe 16 septembrie, Messier a văzut cometa pentru ultima dată înainte de întoarcerea ei de la periheliu. Maraldi a reușit să vadă cometa până în seara zilei de 18 septembrie.

În septembrie, Jérôme Lalande a calculat elemente orbitale predictive care indicau că periheliul va avea loc pe 7 octombrie. Datorită predicțiilor lui Lalande, astronomii au început să caute cometa la mijlocul lunii octombrie. La Observatorul Regal din Greenwich, observațiile lui Maskelyne din 23 octombrie au dezvăluit o coadă scurtă, lată și slabă. Pe 24 octombrie, Messier a văzut cometa pe cerul de seară cu ochiul liber, dar era greu de distins; prin telescop, a văzut un nucleu strălucitor cu o coadă de aproximativ 2 grade. Pe 25 octombrie, Joseph-Louis Lagrange, din Milano, a văzut cometa cu o coadă slabă, dar cu un nucleu mai strălucitor decât în septembrie.

În noiembrie, cometa a devenit mult mai puțin strălucitoare, deși a fost în continuare urmărită de mulți observatori, însă doar Messier a făcut măsurători precise. Pe 17 noiembrie, cometa era foarte slabă, dar coada avea încă o lungime de 1,5°. După 18 noiembrie, Messier a reușit să vadă cometa doar printr-un telescop. Observatorii chinezi au raportat că, pe 25 noiembrie, „steaua cu mătură” dispăruse complet. Messier și Maraldi au văzut cometa pentru ultima oară la 1 decembrie. Pe 3 decembrie, Pehr Wilhelm Wargentin a devenit ultimul observator care a raportat o observare a cometei.

La 22 septembrie, luminozitatea cometei atingea magnitudinea 0.

Calcule orbitale

Elementele orbitale ale cometei au fost calculate de numeroși astronomi. Îndeosebi Anders Johan Lexell, Giuseppe Asclepi, Pingré și Friedrich Wilhelm Bessel au reușit să calculeze orbita cometei.

Orbita

Bazându-se pe observațiile efectuate 101 zile, în 1769, Bessel a calculat în 1810, pentru cometă, o orbită înclinată cu vreo 41° în raport cu ecliptica. La periheliul din 8 octombrie 1769, cometa se afla la circa 0,12 unități astronomice (ua) de Soare. La 5 septembrie, cometa era la circa 0,648 ua de Venus, iar la 10 septembrie la vreo 0,332 ua de Terra. La 3 octombrie, pe drumul său, venind dinspre Soare, cometa a ajuns la circa 0,55 ua de Venus.