Wikipedia

Cele șase lebede

poveste de Frații Grimm

Cele șase lebede (în germană Die sechs Schwäne) este un basm german cules de frații Grimm în Basmele Fraților Grimm în 1812 (KHM 49).[1][2]

Cele șase lebede

Ilustrație de Walter Crane (1882).
Folk tale
NameCele șase lebede
Data
Aarne-Thompson groupingATU 451
CountryGermania
Published inBasme de Frații Grimm

Este de tipul Aarne–Thompson 451 („Fecioara care își caută frații”), întâlnit frecvent în toată Europa.[3][4] Alte povești de acest tip includ: Cei șapte corbi, Cele douăsprezece rațe sălbatice, Udea și cei șapte frați ai săi, Lebedele sălbatice și Cei doisprezece frați.[5] Andrew Lang a inclus o variantă a poveștii în Cartea zânelor galbene.[6]

Origine

modificare

Povestea a fost publicată de frații Grimm în prima ediție a Kinder- und Hausmärchen („Basme pentru copii”) în 1812 și rescrisă substanțial pentru a doua ediție în 1819. Sursa lor de inspirație este prietena și viitoarea soție a lui Wilhelm Grimm, Henriette Dorothea (Dortchen) Wild (1795–1867).[2][7]

 
Ludwig Emil Grimm Dortchen Wild 1815

Rezumat

modificare
  Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
 
Ilustrație de Heinrich Vogeler

Un rege se rătăcește într-o pădure, iar o vrăjitoare bătrână îl ajută, cu condiția să se căsătorească cu frumoasa ei fiică. Regele bănuiește că fecioara este malefică, dar acceptă să se căsătorească cu ea. El avea deja șase fii și o fiică din prima căsătorie și de aceea acum se teme că aceștia ar putea fi maltratați de noua lui soție; așa că îi trimite, în secret, la un castel ascuns de ochii lumii, unde îi vizitează în secret.

Noua regină și acum și mamă vitregă, care învățase vrăjitoria de la mama ei, află despre copiii ei vitregi și decide să scape de ei. Coase șase cămăși albe magice, merge la castelul ascuns și aruncă cămășile peste băieți, transformându-i în lebede.

Sora încă om a prinților fuge, găsindu-și frații în coliba unui vânător. Prinții își pot recăpăta formele omenești doar cincisprezece minute în fiecare seară. Ei îi spun surorii lor că au auzit de o modalitate de a ridica blestemul: timp de șase ani, nu are voie să vorbească în timp ce le va coase șase cămăși din flori de stele. Pe de altă parte, dacă vorbește cumva înainte de sfârșitul celui de-al șaselea an, vraja nu va mai putea fi ruptă niciodată. Prințesa acceptă să facă acest lucru și, adăpostindu-se într-un copac, culege florile-stea și coase în tăcere.

La începutul celui de-al patrulea an, Regele unei alte țări o găsește pe Prințesă țesând, este răpit de frumusețea ei și o duce la curtea sa, cu intenția de a o face regina lui. Cu toate acestea, mama snoabă a Regelui o urăște și nu o consideră potrivită pentru a fi regină. Când tânăra regină dă naștere primului lor copil, soacra cea rea îi ia copilul și o acuză că l-a ucis și l-a mâncat, dar regele refuză să creadă.

Tânăra regină dă naștere altor doi copii, dar încă de două ori soacra îi ascunde și minte că aceasta i-a ucis și i-a mâncat pe bebeluși. Regele nu mai poate să o protejeze și, neputând să se apere în mod corespunzător, Regina este condamnată la ardere pe rug ca vrăjitoare. În tot acest timp, ea și-a oprit lacrimile și cuvintele și a continuat să coasă în tăcere cămășile cu flori de stea, indiferent cu ce preț.

În ziua execuției sale, regina reușise să termine toate cămășile pentru frații ei. Când este adusă pe rug, ia cămășile cu ea și exact când este pe cale să fie arsă, cei șase ani expiră și sosesc în zbor cele șase lebede. Fata aruncă cămășile peste frații ei și aceștia își recapătă forma omenească, deși fratele cel mic rămâne cu o aripă în locul unei mâini, deoarece cămășii sale îi lipsea o mânecă (în unele variante, sora nu reușește să termine la timp ultima cămașă, iar fratele cel mic rămâne lebădă pentru totdeauna).

Acum regina poate vorbi și, cu ajutorul fraților ei, se apără de acuzațiile la adresa ei. Cei trei copii dispăruți ai Reginei sunt găsiți în viață, iar soacra ei cea rea este arsă pe rug ca pedeapsă.

În cele din urmă, regina, soțul ei, cei trei copii și cei șase frați trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.

Analiză

modificare

Folcloristul Stith Thompson subliniază că poveștile de tip basm Aarne–Thompson–Uther ATU 451 fac parte dintr-o lungă istorie literară, începând cu povestea lui Dolopathos, în secolul al XII-lea.[8] Dolopathos, în tradiția medievală, a fost folosit mai târziu ca parte a poveștii eroice Cavalerul Lebedei.

Specialistul în basme Jack Zipes citează că frații Grimm au luat în considerare originea acestora în epoca greco-romană, cu variante similare întâlnite și în tradițiile orale franceze și nordice.[9]

Frații Grimm înșiși, pe adnotările lor, au văzut o legătură între „Cele șase lebede” și o poveste despre șapte lebede publicată în Feenmärchen (1801), precum și cu plimbarea cu lebede a Cavalerului Lebădă (Lohengrin). De asemenea, au remarcat și o legătură cu cămășile de lebădă ale fecioarelor lebădă din Volundarkvida.[10]

În notele sale despre basmul Children of Lir („Copiii lui Lir”) din cartea sa More Celtic Fairy Tales (Și mai multe basme celtice), folcloristul Joseph Jacobs a scris că „binecunoscutul basm popular continental” Cele șapte lebede (sau corbi) a ajuns să fie relaționat cu ciclul medieval al Cavalerului de lebădă.[11]

Variante

modificare

Distribuție

modificare

Se spune că acest tip de poveste este „înregistrat pe scară largă” în Europa și în Orientul Mijlociu, precum și în India și în Americi.[12] Numai în Europa, există „peste două sute de versiuni” culese și publicate „în colecții de basme populare din toate zonele” continentului.[13]

Criticul francez Nicole Belmont a identificat în Europa două forme ale tipului de basm: una „esențial” prezentă în zona germanică și Scandinavia, și o alta pe care a numit-o „versiune occidentală”. Ea a remarcat că în această variantă vestică, sora cea mică, după ce se stabilește cu frații, cere foc de la un căpcăun vecin, iar atunci în curtea lor crește un copac care face roade ce vor provoca transformarea.[14]

Au fost colectate și variante din Japonia cu numele 七羽の白鳥 (romanizare: Nanaha no hakuchō; română: „Cele șapte lebede”). Totuși, specialiștii japonezi recunosc că aceste povești se limitează doar la Kikaijima și Okinoerabujima.[15] Folcloristul japonez Keigo Seki a găsit variante și în Kagoshima.[16]

Predecesori literari

modificare

Un predecesor literar al poveștii este Cei șapte porumbei[17] (napolitană: Li sette palommelle; italiană: I sette colombi), în Pentamerone de Giambattista Basile, unde frații sunt transformați în porumbei.[18][19]

Numărul de frați

modificare

În povestea fraților Grimm, există șase frați și cu toții sunt transformați în lebede.

În alte variante europene, numărul prinților/fraților alternează între trei, șapte sau doisprezece, dar foarte rar sunt doi,[20] opt,[21][22] nouă, zece sau chiar unsprezece,[23] precum Basmul danez cules de Mathias Winther, De elleve Svaner (în română: „Cele unsprezece lebede”), publicat pentru prima dată în 1823,[24][25] sau basmul ligurian Les onze cygnes.[26]

Colecționarul maghiar de basme populare Elisabeth Sklarek a compilat două variante maghiare, Die sieben Wildgänse („Cele șapte gâște sălbatice”) și Die zehn Geschwister („Cei zece frați”) și, în comentariile ei, a remarcat că ambele povești erau legate de versiunile Grimm. . [27] Un al treilea maghiar este intitulat A tizenkét fekete várju ("Cei doisprezece corbi negri").[28]

Ludwig Bechstein a adunat două variante germane, Cei șapte corbi și Cele șapte lebede.[29]

Comentând varianta irlandeză culeasă de Patrick Kennedy, Louis Brueyre a indicat drept o altă variantă basmul indian Triumful Adevărului,[30] sau Der Sieg der Wahrheit: în partea a doua a poveștii, copilul cel mic, o fată, este martoră la transformara celor o sută unu de frați ai ei în corbi.[31]

Într-o variantă lituaniană, Von den zwölf Brüdern, die als Raben verwandelt wurden[32] sau Cei doispezece frați, doisprezece corbi, mama vitregă vrăjitoare îi cere soțului ei să-și omoare fiii, să le ardă trupurile și să-i aducă cenușa lor.[33]

În varianta maghiară A tizenkét koronás hattyu és a csiháninget fonó testvérkéjük, mama săracă a băieților își blesteamă cei doisprezece fii să capete formă de pasăre, lăsându-le totodată o portiță de scăpare: după ce se va naște sora lor, ea va trebui să coasă douăsprezece cămăși pentru a-i salva.[34]

Într-o poveste sudaneză, Cei zece porumbei albi, porumbeii albi din titlu sunt zece frați transformați de mama lor vitregă. Sora lor are un vis în care o bătrână îi spune cheia pentru a inversa blestemul: să țeasă haine cu frunze din salcâmul pe care au așezat-o frații ei după ce au fugit de acasă.[35]

Rezultatele transformării

modificare

Cealaltă variantă se referă la rezultatul transformării aviare: în unele versiuni sunt rațe, în altele corbi, și chiar vulturi, gâște, păuni, mierle, berze, cocori, stăncuțe sau ciori.

Transformarea vulturului este atestată în povestea poloneză[36] Von der zwölf Prinzen, die in Adler verwandelt wurden (în română: „Cei doisprezece prinți care au devenit vulturi”),[37] tradus ca Vulturii.[38] O transformare similară este menționată într-un basm românesc, care a fost comparat și cu basmul Fraților Grimm.[39]

Transformarea gâștelor este prezentă în varianta irlandeză Cele douăsprezece gâște sălbatice, culeasă de folcloristul irlandez Patrick Kennedy și comparată cu variantele germane (Cei doisprece frați și Cei doisprezece corbi) și cu cea nordică (Cele douăsprezece gâște sălbatice).[40]

Într-o poveste atribuită originii nord-europene, Cei doisprezece păuni albi, cei doisprezece prinți sunt transformați în păuni din cauza unui blestem aruncat de un troll.[41]

Transformarea mierlei este atestată într-o poveste din Europa Centrală (Mierla), cules de Theodor Vernaleken: cei doisprezece frați ucid o mierlă și o îngroapă în grădină, iar din mormântul ei răsare un măr care dă rodul ce va cauza transformarea.[42]

Transformarea aviară a berzelor este prezentă într-o poveste poloneză culeasă la Cracovia de Oskar Kolberg, O siedmiu braciach bocianach („Cei șapte frați berze”).[43]

Povestea maghiară A hét daru („Cei șapte cocori”) atestă transformarea fraților în cocori.[44]

Transformarea în stăncuțe este atestată în povestea maghiară A csóka lányok („Fetele stăncuțe”), în care o mamă săracă își dorește ca cele douăsprezece fiice ale ei neascultătoare să se transforme în stăncuțe și să zboare, ceea ce se și împlinește pe dată;[45] și în povestea „Prusia de Vest” Die sieben Dohlen („Cele șapte stăncuțe”), culeasă de profesorul Alfred Cammann (de⁠(d)).[46]

Transformarea în ciori de câmp (un tip de pasăre) este atestată în povestea ucraineană „Про сімох братів гайворонів і їх сестру” („Cei șapte frați ciori și sora lor”): mama își blesteamă fiii să se transforme în ciori de câmp (numite și „грак” „грайворон” în ucraineană). Mai târziu, după ani, se va naște sora acestora, care își va căuta frații. Povestea continuă cu motivul mărului otrăvit și al sicriului de sticlă din Albă ca Zăpada (ATU 709) și se încheie ca tipul de basm ATU 706, „Fecioara fără mâini”.[47]

Folcloriștii Johannes Bolte și Jiri Polivka, în comentariile lor despre basmele Fraților Grimm, au compilat mai multe variante în care frații sunt transformați în tot felul de fiare și animale terestre, cum ar fi căprioarele, lupii și oile.[23][22][48] De asemenea, profesorul georgian Elene Gogiashvili a afirmat că, în variantele georgiene ale tipului de basm, frații (de obicei nouă) se transformă în căprioare, în timp ce în variantele armenești, ei sunt în număr de șapte și devin berbeci.[49]

Moștenirea culturală

modificare
  • Fiica pădurii, prima carte a trilogiei Șapte ape de Juliet Marillier, este o relatare detaliată a acestei povești într-un cadru celtic medieval. O tânără pe nume Sorcha trebuie să coasă șase cămăși din urzici dureros de înțepătoare pentru a-și salva frații (Liam, Diarmuid, Cormack, Connor, Finbar și Padriac) de descântecul vrăjitoarei Lady Oonagh, rămânând complet mută până când sarcina va fi terminată. Dar când se îndrăgostește de un lord britanic, Hugh de Harrowfield alias „Roșcatul”, misiunea ei se complică.
  • Lebedele sălbatice (Sekai Meisaku Dōwa: Hakuchō no Ōji), un film anime din 1977, de Toei Animation, cu Eiko Masuyama în rolul Prințesei Eliza, care combină elemente din Cele șase lebede și Lebedele sălbatice de Hans Christian Andersen.
  • Un episod din serialul anime Basme clasice de Frații Grimm[50], cu Mitsuko Horie în rolul Prințesei (numită aici Elise), Toshiko Fujita în rolul vrăjitoarei, Hideyuki Hori în rolul prințului, Ishizuka Unsho în rolul regelui și Koichi Yamadera, Taku Takemura, Masami Kikuchi și Keiichi Naniwa ca frații prințesei. Acest complot diferă în unele aspecte de versiunea Fraților Grimm, mai ales în partea a doua a poveștii. În anime, malefica regină-mamă vitregă își ucide soțul și îi vrăjește pe copiii acestuia pentru a obține controlul total asupra regatului, la fel ca în varianta originală, dar mai târziu ea preia rolul de soacra cea rea a Prințesei/Reginei și îl abandonează pe fiul Elisei (singurul ei copil) în pădure. Frații-lebădă își găsesc nepotul în pădure și îl țin în viață, dar sunt blocați în formele lor de lebădă toată ziua/noaptea (deși pot vorbi), până când sora lor rupe blestemul și ei îi dau copilul înapoi. Elise termină hainele la timp, prin urmare cel mai mic frate nu rămâne cu o aripă de lebădă la sfârșit. Când mama vitregă cea rea este demascată ca vrăjitoare și drept cea care i-a înscenat totul Elisei, aceasta încearcă să scape folosindu-se de magie, dar apoi ia foc accidental din rugul lui Elise și moare în flăcări.
  • Episodul lui Paul Weiland „Cei trei corbi” din serialul de televiziune al lui Jim Henson Povestitorul, este o altă repovestire a acestei povești clasice. După ce regina moare, o vrăjitoare rea îl capturează pe rege și îi transformă pe cei trei fii ai acestuia în corbi. Prințesa scapă și trebuie să nu vorbească trei ani, trei luni, trei săptămâni și trei zile pentru a rupe vraja. Dar după ce întâlnește un prinț frumos, brusc nu mai este atât de simplu, deoarece mama ei vitregă l-a ucis pe tatăl ei și s-a recăsătorit - cu tatăl prințului. Însă atunci când vrăjitoarea încearcă să o ardă pe rug, corbii o atacă și ea își dă foc accidental, transformându-se instantaneu în cenușă. Moartea ei dezleagă aproape complet vraja, dar prințesa rupe tăcerea cu trei minute prea devreme, iar fratele ei mai mic rămâne cu o aripă pentru totdeauna.[51]
  • Romanul Aripă de pasăre de Rafe Martin îl urmărește pe cel mai tânăr dintre prinți, om, dar cu o aripă în locul brațului stâng, în timp ce crește cu această „diformitate”.[52]
  • Lumina lunii prezintă o prințesă în vârstă de treisprezece ani pe nume Aowyn, care își pierde mama din cauza unei boli misterioase și are misiunea de a-și proteja tatăl și pe cei șase frați ai ei de conspirația unei vrăjitoare hotărâte să preia tronul. Această repovestire este scrisă de Ann Hunter și are loc pe Insula Summer, o Irlandă alternativă.[53]
  • Lumea neterminată de Amber Sparks adaptează această poveste în „La Belle de Nuit, La Belle de Jour” (Frumoasa nopții, Frumoasa zilei), o repovestire modernă amestecată cu elemente de basm precum regate și mașini, televizoare și golemi sau vrăjitoare și politicieni. Aici, prințesa este blestemată ca toate cuvintele ei să se transforme în albine, împiedicând-o să vorbească.[54]
  • Romancierul irlandez Padraic Colum a folosit o poveste similară în romanul său Fiul regelui Irlandei, în capitolul Povestea unică: regina își dorește o fiică cu ochi albaștri și păr blond și le urează neatentă fiilor ei „să meargă cu gâștele sălbatice”. De îndată ce fiica se naște, prinții se transformă în gâște sălbatice gri și zboară departe de castel.[55]

Note

modificare
  1. ^ Kinder und Hausmärchen. Dieterich. . 
  2. ^ a b Ashliman, D. L. (). „The Six Swans”. University of Pittsburgh. 
  3. ^ Uther, Hans-Jörg (2004). The Types of International Folktales: Animal tales, tales of magic, religious tales, and realistic tales, with an introduction. FF Communications. p. 267 - 268.
  4. ^ Thompson, Stith. The Folktale. Berkeley Los Angeles London: University of California Press. 1977. p. 111.
  5. ^ „Tales Similar To Snow White and the Seven Dwarfs”. SurLaLune Fairy Tales. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „THE SIX SWANS from Andrew Lang's Fairy Books”. Mythfolklore.net. . Accesat în . 
  7. ^ See German wikipedia.de Wild(familie) for more info on tales that came from the Wilds.
  8. ^ Thompson, Stith. The Folktale. Berkeley Los Angeles London: University of California Press. 1977. pp. 110-111.
  9. ^ The Original Folk and Fairy Tales of the Brothers Grimm: the Complete First Edition. [Jacob Grimm, Wilhelm Grimm; translated by] Jack Zipes; [illustrated by Andrea Dezsö]. Princeton University Press. 2014. p. 493. ISBN: 978-0-691-16059-7
  10. ^ Grimm, Jacob, and Wilhelm Grimm. Kinder Und Hausmärchen: Gesammelt Durch Die Brüder Grimm. 3. aufl. Göttingen: Dieterich, 1856. pp. 84-85.
  11. ^ Jacobs, Joseph. More Celtic fairy tales. New York: Putnam. 1895. pp. 221-222.
  12. ^ Kooi, Jurjen van der. "Het meisje dat haar broers zoekt". In: Van Aladdin tot Zwaan kleef aan. Lexicon van sprookjes: ontstaan, ontwikkeling, variaties. 1ste druk. Ton Dekker & Jurjen van der Kooi & Theo Meder. Kritak: Sun. 1997. p. 239.
  13. ^ Angelopoulos, Anna and Kaplanoglou, Marianthi. "Greek Magic Tales: aspects of research in Folklore Studies and Anthropology". In: FF Network. 2013; Vol. 43. p. 11.
  14. ^ Belmont, Nicole. “Motif «aveugle» et mémoire du conte”. In: Bohler, Danielle. Le Temps de la mémoire: le flux, la rupture, l’empreinte. Pessac: Presses Universitaires de Bordeaux, 2006. pp. 185-194. ISBN: 9791030005387. DOI: https://doi.org/10.4000/books.pub.27721. Web (en ligne): <http://books.openedition.org/pub/27876>.
  15. ^ 小高 康正 [Yasumasa Kotaka]. "『グリム童話集』注釈の試み(5)(KHM9～11)" [Untersuchungen der Anmerkungen zu den Kinder-und Hausmärchen der Brüder Grimm (5) Nr. 9～11]. In: 長野大学紀要　[BULLETIN OF NAGANO UNIVERSITY] Vol. 18, issue 4　(1997-03-26). pp. 73-74. ISSN 0287-5438.
  16. ^ Seki, Keigo (). „Types of Japanese Folktales”. Asian Folklore Studies. 25: 117. doi:10.2307/1177478. JSTOR 1177478. 
  17. ^ Basile, Giambattista; Strange, E. F. (Ed.); Taylor, John Edward (translator). Stories from the Pentamerone. London: Macmillan and Co., Limited. 1911. pp. 212-228.
  18. ^ Canepa, Nancy. Giambattista Basile's The Tale of Tales, or Entertainment for Little Ones. Detroit: Wayne State University Press, 2007. pp. 350-360. muse.jhu.edu/book/14344.
  19. ^ Basile, Giambattista; Croce, Benedetto. Lo cunto de li cunti (Il Pentamerone): Testo conforme alla prima stampa del MDCXXXIV - VI;. Volume Secondo. Bari: Gius, Laterza e Figli. 1925. pp. 207-221.
  20. ^ "Die beiden Raben". In: Sommer, Emil. Sagen, Märchen und Gebräuche aus Sachsen und Thüringen 1. Halle 1846. pp. 141-146.
  21. ^ "Vom Mädchen, das seine Brüder sucht". In: Kuhn, Adalbert. Märkische Sagen und Märchen nebst einem Anhange von Gebräuchen und Aberglauben. Berlin: 1843. pp. 282-289.
  22. ^ a b Bolte, Johannes; Polívka, Jiri. Anmerkungen zu den Kinder- u. hausmärchen der brüder Grimm. Erster Band (NR. 1-60). Germany, Leipzig: Dieterich'sche Verlagsbuchhandlung. 1913. pp. 227-234.
  23. ^ a b Bolte, Johannes; Polívka, Jiri. Anmerkungen zu den Kinder- u. hausmärchen der brüder Grimm. Erster Band (NR. 1-60). Germany, Leipzig: Dieterich'sche Verlagsbuchhandlung. 1913. pp. 70-75.
  24. ^ Winther, Matthias. Danske Folkeeventyr, samlede. (Gesammelte dänische Volksmärchen). Kjobehavn: 1823. pp. 7-11.
  25. ^ Winther, Matthias. Danish Folk Tales. Translated by T. Sands and James Rhea Massengale. Department of Scandinavian Studies, University of Wisconsin-Madison. 1989. pp. 5-11.
  26. ^ Andrews, James Bruyn. Contes ligures, traditions de la Rivière. Paris: Leroux. 1892. pp. 80-82.
  27. ^ Sklarek, Elisabet. Ungarische Volksmärchen. Einl. A. Schullerus. Leipzig: Dieterich 1901. p. 290.
  28. ^ László Merényi. Dunamelléki eredeti népmesék (1. kötet). Vol. I. Pest: Kiadja Heckenast Gusztáv. 1863. pp. 115-127.
  29. ^ Bechstein, Ludwig. As pretty as seven: and other popular German tales. London: John Camden Hotten. [1872] pp. 75-80 and 187-194.
  30. ^ Frere, Mary Eliza Isabella. Old Deccan days; or, Hindoo fairy legends current in Southern India; collected from oral tradition. London: Murray. 1898. pp. 38-49.
  31. ^ Brueyre, Loys. Contes Populaires de la Grande-Bretagne. Paris: Hachette, 1875. p. 158.
  32. ^ Litauische Märchen und Geschichten. Edited by Carl [Übers.] Cappeller, 146-156. Berlin, Boston: De Gruyter, 2019 [1924]. pp. 146-156. https://doi.org/10.1515/9783111678931-047
  33. ^ Zheleznova, Irina. Tales of the Amber Sea. Moscow: Progress Publishers. 1981 [1974]. pp. 187-197.
  34. ^ Oszkár Mailand. Székelyföldi gyüjtés (Népköltési gyüjtemény 7. kötet). Budapest: Az Athenaeum Részvénytársualt Tulajdona. 1905. pp. 430-435.
  35. ^ Mitchnik, Helen. Egyptian and Sudanese folk-tales (Oxford myths and legends). Oxford; New York: Oxford University Press, 1978. pp. 85-93.
  36. ^ "O dwónastu królewiczach zaklętych w orły". In: Gliński, Antoni Józef. Bajarz polski: Baśni, powieści i gawędy ludowe. Tom IV. Wilno: 1881. pp. 116-127.
  37. ^ Glinski, [Antoni Józef], and Amélie (Speyer) Linz. Polnische Volks-märchen: Nach Der Original-sammlung Von Gliński. Leipzig: K. Scholtze, 1877. pp. 1-11.
  38. ^ Polish Fairy Tales. Translated from A. J. Glinski by Maude Ashurst Biggs. New York: John Lane Company. 1920. pp. 28-36.
  39. ^ Gaster, Moses. Rumanian bird and beast stories. London: Sidgwick & Jackson. 1915. pp. 231–236.
  40. ^ Kennedy, Patrick. The fireside stories of Ireland. Dublin: M'Glashan and Gill: P. Kennedy. 1870. pp. 14-19 and 164.
  41. ^ A collection of popular tales from the Norse and north German. London, New York [etc.]: Norrna Society. 1906. pp. 162-171.
  42. ^ Vernaleken, Theodor. In the Land of Marvels: Folk-tales from Austria and Bohemia. S. Sonnenschein & Co. 1889. pp. 29-36.
  43. ^ Kolberg, Oskar. Lud: Jego zwyczaje, sposób życia, mowa, podania, przysłowia, obrzędy, gusła, zabawy, pieśni, muzyka i tańce. Serya VIII. Kraków: w drukarni Dr. Ludwika Gumplowicza. 1875. pp. 38-42.
  44. ^ János Berze Nagy. Népmesék Heves- és Jász-Nagykun-Szolnok-megyébol (Népköltési gyüjtemény 9. kötet). Budapest: Az Athenaeum Részvény-Társulat Tulajdona. 1907. pp. 223-230.
  45. ^ Kriza János. Az álomlátó fiú. Budapest: Móra. 1961. Tale nr. 16.
  46. ^ Cammann, Alfred. Westpreußische Märchen. Berlin: Verlag Walter de Gruyter. 1961. pp. 156-163 and 357.
  47. ^ "Etnohrafichnyi zbirnyk". Tom 4: ЕТНОҐРАФІЧНІ МАТЕРІАЛИ З УГОРСЬКОЇ РУСИ Tom II: КАЗКИ, БАЙКИ, ОПОВІДАНЯ ПРО ІСТОРИЧНІ ОСОБИ, АНЕКДОТИ [Ethnographic material from Hungarian Russia Tome II: Fairy tales, legends, historical tales and anecdotes]. У ЛЬВОВІ (Lvov). 1898. pp. 112-116
  48. ^ Bolte, Johannes; Polívka, Jiri. Anmerkungen zu den Kinder- u. hausmärchen der brüder Grimm. Erster Band (NR. 1-60). Germany, Leipzig: Dieterich'sche Verlagsbuchhandlung. 1913. pp. 427-434.
  49. ^ Gogiashvili, Elene. "THE MOTIF OF THE FAITHFUL SISTER: GEORGIAN AND ARMENIAN VARIATIONS OF INTERNATIONAL FOLKTALE TYPES". In: ՈՍԿԵ ԴԻՎԱՆ – Հեքիաթագիտական հանդես [Voske Divan – Journal of fairy-tale studies]. 6, 2019, pp. 129-130.
  50. ^ „新グリム名作劇場 第10話 六羽の白鳥 | アニメ | 動画はShowTime (ショウタイム)”. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  51. ^ „The Storyteller Presents The Three Ravens”. Angelfire.com. Accesat în . 
  52. ^ „Rafe Martin-Birdwing”. Rafemartin.com. Accesat în . 
  53. ^ Ann Hunter. „Moonlight by Ann Hunter — Reviews, Discussion, Bookclubs, Lists”. Goodreads.com. Accesat în . 
  54. ^ Amber Sparks. „The unfinished world by Amber Sparks - Reviews, Discussion, Bookclubs, Lists”. Goodreads.com. Accesat în . 
  55. ^ Colum, Padraic. The King of Ireland's son. New York: Macmillan. 1916. pp. 130-147.

Lectură suplimentară

modificare
  • Liszka József. „A bátyjait kereső leány (ATU 451) meséjének közép-európai összefüggéseihez” [Note despre corelațiile central-europene ale fecioarei populare care își caută frații (ATU 451)]. În: Fórum Társadalomtudományi Szemle 18. évf. 3. sz. / 2016. pp. 21–34. (în maghiară)
  • Cholnoky Olga. „Liszka József: Egy mesemotívum vándorútja” [Călătoria unei teme de poveste]. În: Kisebbségkutatás . 26/2017, nr. 2. pp. 150–153. [prezentare generală a difuzării tipului de poveste ATU 451 în Europa Centrală] (în maghiară)
  • Danišová, Nikola. „Morfológia motívu figurálnej transformácie v príbehovej látke o sestre, ktorá hľadá svojich bratov zakliatych na zvieratá” [Morfologia motivului transformării figurale în subiectul poveștilor despre o soră care își caută frații transformați în animale]. În: Slovenská Literatúra 2, 67/2020, p. 157-169. (în slovacă).
  • de Blécourt, Willem. „Oameni metamorfozați și texte transmogrificate”, În: Fabula 52, nr. 3-4 (2012): 280-296. https://doi.org/10.1515/fabula-2011-0023
  • Domokos, Mariann. „A bátyjait kereső lány-típus (ATU 451) a 19. századi populáris olvasmányokban és a szóbeliségben” [Apariția tipului de poveste a Fecioarei care își caută frații (ATU 451) în lecturile populare și oralitatea maghiară din secolul al XIX-lea]. În: ETHNO-LORE: A MAGYAR TUDOMÁNYOS AKADÉMIA NÉPRAJZI KUTATÓINTÉZETÉNEK ÉVKÖNYVE, XXXVI (2019): pp. 303–333.

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
  •   Materiale media legate de Cele șase lebede la Wikimedia Commons
  • Materiale legate de Cele șase lebede pe Wikisource
  • Basmele complete ale Fraților Grimm, inclusiv Cele șase lebede, pe Standard Ebooks
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cele_șase_lebede&oldid=15616540