Cenaclul din Ierusalim

Cenaclul din Ierusalim (latină: Coenaculum sau Cenaculum, adică „sala de mese”, engleză: The Upper Room (Odaia de sus), sau the Room (Odaia), sau Hall of the Last Supper (sala Cinei cele de taină), franceză: Cenacle) Este „odaia de sus” (anagaion -Luca 22.12,Marc 14,15, sau hyperoon în Fapte 1,13 - , traduse amândouă în latină prin coenaculum de către Sf. Ieronim) din „foișorul”, în care s-a defășurat în ziua numită a Joii Mari Cina cea de Taină sau Ultima Cină a lui Iisus Hristos.

Încăperea, în forma de pătrat, de dimensiuni relativ reduse (15m x 12 m) este, după tradiție legată și de alte evenimente din istoria credinței creștine: Euharistia, Spălarea picioarelor, apariția lui Iisus înviat în fața apostolilor, Pogorârea Sfântului Duh și Adormirea Maicii Domnului.

Poziția geografică

După tradiția majorității bisericilor creștine ea se găsea la etajul unei case pe vârful muntelui Sion, colina aflată în sud- vestul "vechiului oraș" din Ierusalim. Această tradiție este relativ târzie, din secolele al IV - al V-lea și, se pare, derivă din tradiția mai temeinică care localiza pe Muntele Sion evenimentul pogorârii Sfântului Duh asupra apostolilor (Chiril de Alexandria, înainte de 348). Acest din urmă eveniment este menționat ca având loc într-o „odaie de sus”, foarte probabil aceeași unde a avut loc mai înainte Cina cea de taină.^[1]

Astăzi e vorba de o clădire de două etaje, înglobată într-un ansamblu mai mare, aflată la sud de poarta Sion (Tzion, în arabă Al Bab Nabi Da'ud), în spatele unui edificiu al ordinului franciscan (Ad coenaculum) și, în apropierea Bisericii Adormirii (Dormition).

Clădirea adăpostește două obiective principale de importanță religioasă și istorică: Mormântul legendar al regelui David la parter, cu o anexă cuprinzând încă un monument funerar fictiv la nivelul superior, și Cenaclul la est, la nivelul superior, împreună cu Capela coborării Sfântului Duh. La parter, în partea de vest, se mai află și odaia unde se comemorează Spălarea picioarelor. Edificiul are un minaret și o cupolă mică. Și în vremea lui Iisus, când aparținea probabil unui prieten și adept al acestuia (Fapte,2,44 -45), avea de asemenea două nivele – cel inferior destinat rugăciunilor, iar cel superior fiind o sală de prânz.

Clădirea este un loc creștin de pelerinaj dar multă vreme nu a fost loc oficial de rugăciune și cult.

După alte tradiții, cum este cea a Bisericii Ortodoxe Siriene sau Siriace, Cenaculum era o altă încăpere aflată dedesubtul Mănăstirii Sf. Marcu din apropierea Cartierului Armean din zona veche a Ierusalimului și care ar fi fost locul casei Mariei, mama evanghelistului Marcu (Ioan Marcu).

Evenimente legate de tradiția creștină

Cenaclul din Ierusalim

Cina cea de taină, Ultima Cină sau Cina Domnului a fost, conform tradiției a trei din evangheliile sinoptice, cina de despărțire a lui Iisus de ucenicii săi. Această cină corespundea cu cina de Seder pe care o prăznuiesc evreii până în zilele noastre de sărbătoarea Paștelui sau Pesah. La această cină Isus a frânt pâinile și a instituit ceremonia Euharistiei sau a Împărtășaniei. Ea a devenit și motivul multor picturi și altor opere de artă. După evanghelia lui Marcu 14,12-16 și cea a lui Luca 22,7-13, era vorba de o încăpere la un etaj, pe care ucenicii au găsit-o după indicația învățătorului lor, urmând pașii unui cărăuș de apă pe ulițele Ierusalimului. În Evanghelia lui Matei 26, 17 -19 lipsesc aceste amănunte. Evanghelia lui Ioan `13. 1-17 pomenește cina deja în versetul al 2-lea, dar nu menționează locul și nici cuvintele lui Iisus despre pâine și vin. Aici cina se leagă de ceremonia Spălării picioarelor.

Dupa tradiția creștină, aici ar fi și locul unde ucenicii s-au adunat după răstignirea lui Isus și unde au fost salutați de acesta în apariția sa după Înviere.( Luca 24,36 urm.) și (Ioan, 20,19-29). De asemenea camera este identificată cu acea odaie la etaj în care ucenicii , Maria și femeile au așteptat în reculegere și rugăciune vreme de 10 zile după Înălțarea la cer (Perioada Cenaclului), până ce Sfântul Duh a descins deasupra lor cu „limbi de foc" în ziua Rusaliilor sau a Pentecostului (Fapte, 1 12-14) sau 2. 1-4 Aici s-ar fi întâmplat și alte evenimente semnificative în viața bisericii creștine:

Alegerea lui Matia pentru a-l înlocui pe Iuda Iscarioteanul în colegiul celor doisprezece apostoli (Fapte, 1,26)
Primul Conciliu al Ierusalimului
După tradiția ortodoxă - Adormirea Mariei, al cărui trup a fost apoi transferat la Gethsemani (Gat Shmaney)

Locul

Cenaculum se află la sud de Poarta Sion din zidul orașului vechi și în spatele casei franciscane (Ad coenaculum) de pe Muntele Sion, la etajul al doilea al unei clădiri aflate lângă Biserica Adormirii (numită în transcripția ebraică devenită tradițională Dormitzion), deasupra locului unde, după unele cutume evreiești, începute din secolul al XIII-lea, se afla mormântul regelui David. Pe acoperișul său se află minaretul moscheii Nabi Daud (Profetul David).

Istoria posterioară

După arheologul Bargil Pixner^[2], avatarurile locului s-ar fi desfășurat în modul următor:

Biserica-sinagogă și Biserica Apostolilor

Muntele identificat ca muntele Sion de către creștini a devenit centrul primilor creștini din Ierusalim. Clădirea originară ar fi fost o sinagogă, intrată mai apoi în uzul iudeo-creștinilor sau al primilor creștini. În timpul cuceririi Ierusalimului de către Titus în anul 70 e.n. cenaclul a rămas nevătămat și a redevenit curând o biserică sub numele Biserica Apostolilor sau Biserica de Sus a Apostolilor. Trei ziduri au supraviețuit – cele de nord, est și sud ai actualului „Mormânt al lui David”

Comunitatea creștină a Noului Ierusalim sau a Noului Sion este cea care, probabil, a dat numele de Sion acestei coline din afara zidurilor cetății de altădată (Adevărata cetate a lui David ar fi trebuit să fie înlăuntrul zidurilor în sudul Muntelui Moria).

Sfântul Epifanie de Salamina (315 - 402) susținea că împăratul Adrian, care după înăbușirea răscoalei evreilor conduși de Shimon Bar Kohva a ras în anul 135 Ierusalimul de pe fața pământului și i-a schimbat și numele în Aelia Capitolina, ar fi lăsat neatinsă „o mică biserică de creștini, construită pe locul unde s-au dus ucenicii după ce Domnul s-a înălțat la cer” , așa numita biserica lui Dumnezeu (în ebraică Kehal-El sau în greacă, Ekklesia tou theou). În acel moment evrei de religie iudaică nu mai puteau, prin hotărârea împăratului, să mai pună piciorul în oraș.

Bazilica Sfântului Sion 382-1009

Alături de biserica Apostolilor, împăratul Theodosius I a ridicat biserica octagonală numită Biserica Theodosiană sau a Sfântului Sion ori Sion, Mama tuturor bisericilor. Începutul construcției ei a fost probabil prin 382 e.n.., ea fiind sființită de episcopul Ioan al II-lea al Ierusalimului (386- 417) în anul 394 e.n. Câțiva ani mai târziu, episcopul Ioan al II-lea a lărgit Biserica Sfântului Sion (Haghia Sion) transformând-o într-o bazilică rectangulară cu cinci naosuri (nave), de asemenea alături de Biserica Apostolilor. Aceste biserici apar înfățișate pe mozaicurile din biserica Sf. Pudentiana din Roma și de la Madaba. În 415 biserica Sf. Sion a adăpostit pentru câțiva ani rămășițele pământești ale Sfântului Ștefan Mai târziu marea bazilică Sf. Sion a fost dărâmată de către persanii Sasanizi în anul 614 e.n., iar la scurt timp după aceea parțial restaurată de către patriarhul Modestus. Ea a fost iarăși distrusă până la temelie în anul 1009 de către califul musulman din Cairo, Al Hakim, și a fost reconstruită de către cruciați.

Bazilica Sfintei Maria 1110-30 - 1219

Cruciații au reclădit prin 1130 bazilica cu trei nave și au închinat-o Sfintei Maria - numind-o Biserica și mănăstirea Sfânta Maria. Pentru întâia oară ea includea acum și cele trei ziduri rămase din vechea sinagogă iudeo-creștină. Lângă peretele de vest al fostei sinagogi, fără a se atinge de peretele de est, (unde la parter se află azi camerele „Mormântului lui David”), cruciații au clădit o cameră superioară cunoscută azi ca Cenaculum și care poate fi vizitată de pelerini. De asemenea, într-o încăpere la nivel inferior au loc ceremonii în amintirea spălării picioarelor. Acolo se află și o sinagogă, pe locul unde care mituri din veacul al X-XII –lea le indicau a fi Mormântul regelui David. Bazilica a fost distrusă în anul 1219 de către sultanul Damascului, Al-Muazzâm Turan Shah.

Cenaclul franciscan. Moscheea Nabi Da'ud

În 1333, după negocieri anevoioase, în numele regelui Robert de Anjou al Neapolelui, Ordinul catolic al fraților minoriți sau franciscani, reprezentat de fratele Roger Garin din Aquitania,a cumpărat încăperea de la sultanul mameluc al Egiptului, En Nasser Muhammad. Franciscanii, deveniți din 1421 custozii locurilor sfinte catolice în Palestina, au restaurat încăperea adăugându-i bolți în stil gotic și au luat-o în ocrotirea lor între anii 1333- 1523. În câteva rânduri li s-a permis să posede și Capela Coborării Sfântului Duh, pe care au restaurat-o cu contribuția unor arhitecți creștini din Cipru, dar de fiecare dată musulmanii au pus repede capăt acestei stări de fapt.

În 1523 turcii otomani au capturat Ierusalimul și au izgonit pe creștini din cenaclu. În cursul secolului al XIV-lea- al XVI-lea în numele cultului mormântului presupus al regelui David, și unii rabini evrei au încercat să facă demersuri pentru a obține dreptul deschiderii locului pentru religia lor. Hotărârea privind excluderea creștinilor, inclusiv a franciscanilor din Cenaclu, comunicată de sultanul Soliman Magnificul mai multor monarhi europeni, între care regilor Franței și Portugaliei, a devenit neclintită începând din anul 1554. Sultanul a permis uzul Cenaclului (camera de sus) exclusiv ca moschee (Makam al Nabi Daud - Moscheea Nabi Da'ud, adică a proorocului David).

Încă din 1453 sub regimul mameluc musulmanii adăugaseră Cenaclului și un mihrab, o nișă indicând direcția rugăciunii spre Mecca, iar din 1524 au adăugat în preajmă o inscripție în limba arabă, în slava sultanului Soliman Magnificul care „a curățat” locul de „ghiauri”. De asemenea, musulmanii au creat ferestre colorate cu versete din Coran, inclusiv referitoare la David. Bolta cu nervuri este caracteristică perioadei regilor din casa Lusignan și goticului cipriot. Una din cele trei coloane ale cenaclului, rămase din vremea administrației franciscane, este decorată cu imagini reprezentând pelicani, pasăre care migrează în mod regulat spre Israel. De asemenea, s-a prezervat și imaginea pe o piatră a stemei orașului german Regensburg (Ratisbona).

Sultanul Soliman Magnificul a încredințat Sanctuarul în custodie familiei arabe Dadjani, care l-a administrat până la Războiul arabo-israelian din 1948-1949. Familia Dadjani și-a construit case în preajma sanctuarului, iar in timpul ocupației egiptene a lui Ibrahim pașa din 1831 a adăugat o sală ce i-a servit drept reședință oficială, sala Zawiya al Ibrahimiya.

În secolul al XX-lea, în vremea mandatului britanic în Palestina, autoritățile religioase musulmane au acceptat ca evreii să se poată ruga lângă așa numitul „fals mormânt” al lui David, la etaj, în timp ce ceea ce se consideră mormântul „adevărat” de la parter a continuat să fie loc de cult numai pentru musulmani. După cucerirea locului de către Israel și fuga familiei Dadjani și a majorității locuitorilor musulmani în 1948, în locul moscheii de la parter s-a înființat o sinagogă, iar în jurul ei au luat ființă ieșive și alte școli religioase evreiești.

Ad Coenaculum și Biserica Adormirii

În așteptarea posibilității de a recupera Cenaclul, franciscanii au construit ulterior, tot sub dominația otomană, un alt sanctuar adiacent, „Ad Sanctum Coenaculum” pe locul unde s-au așezat în trecut cei dintâi membri ai ordinului lor în Țara Sfântă. De asemenea, la începutul secolului al XX-lea (1910), nu departe de cenaclu s-a ridicat, sub patronajul catolicilor din Germania, Biserica actuală a Muntelui Sion, având o criptă în amintirea Adormirii Mariei (Biserica e denumită de aceea în engleză Dormition, în pronunția ebraică Dormitzion).

Perioada contemporană

După războiul arabo – israelian din 1948–1949 în care Orașul vechi al Ierusalimului a căzut sub dominația arabă a Iordaniei, Cenaclul a intrat sub controlul Israelului. Pe acoperișul său se află un punct de observație de unde până în 1967 puteau evreii să zărească Zidul de apus, la care nu mai aveau acces. În preajma ieșirii spre acoperiș se află așa numita „Odaie a președintelui” de unde obișnuia președintele israelian Itzhak Ben Tzvi să contempleze Zidul de apus, Muntele Măslinilor și alte câteva părți din orașul vechi și din cartierele de est ale Ierusalimului, care se aflau sub dominație arabă iordaniană. După lungi perioade de hegemonie musulmană la fața locului, chiar și în vremea regimului mandatului britanic (anglican), creștinii catolici au recâștigat accesul la Cenaculum abia în 1948, când locul a fost cucerit de Israel. Papa Paul al VI-lea a vizitat Cenaclul în cursul vizitei sale fulger în Israel în 1964. Iar papa Ioan Paul al II-lea a putut deja celebra aici Misa în cursul pelerinajului jubiliar din anul 2000, pe locul unde Iisus a stabilit Sacra Euharistie. Papa Francisc a condus și el în acest loc un serviciu divin la 26 mai 2014. Autoritățile israeliene au fost solicitate de către unii factori catolici să predea încăperea Bisericii Romano-Catolice în schimbul vechii sinagogi din Toledo care fusese preschimbată timp de câteva secole în biserică catolică sub numele de Santa Maria La Blanca și care în momentul de față este muzeu. Deasupra lăcașului mormântului lui David se află Capela coborârii Sfântului Duh.

Note

^ Jerome Murphy O'Connor - The Holy Land - An Oxford Archeological Guide, Oxford University Press, 2009, p.115-118
^ Bargil Pixner,The Church of the Apostles found on Mount Zion, Biblical Archaeology Review,16.3 May/June 1990 [1]

Surse

Zeev Vilnayi - Entziklopediyat Vilnai lirushalaim (Enciclopedia Vilnayi a Ierusalimului) (în ebraică), Editura Ahiever&Zmora-Bitan, Ierusalim,1993 (זאב וילנאי - אנציקלופדייית וילנאי ליושלים, הוצאה לאור אחיעבר-זמורה ביתן, ירשלים, 1993)
Hughes Vincent, Jérusalem dans I'Ancien Testament: Recherches de topographie d'archéologie, et d'histoire, Paris, 1912. sie, 144, 155-56, 159-60; (Ierusalimul in Vechiul Testament:cercetări de topografie, de arheologie și istorie)
Jerome Murphy O'Connor - The Holy Land - An Oxford Archeological Guide, Oxford University Press, 2009 (Țara Sfântă - Ghid arheologic Oxford)

Vezi și

Cina cea de Taină

„Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci

Legături externe

[1] Jerome Murphy O'Connor - The Holy Land - An Oxford Archeological Guide, Oxford University Press, 2009, p.115-118

[2] Bargil Pixner,The Church of the Apostles found on Mount Zion, Biblical Archaeology Review,16.3 May/June 1990 [1]

[1]

[2]