Clavulina cinerea

specie de ciupercă


Clavulina cinerea (Pierre Bulliard, 1788 ex Joseph Schröter, 1888), sin. Clavaria cinerea (Pierre Bulliard, 1788), Ramaria cinerea (Pierre Bulliard, 1788 ex Gray, 1821), din încrengătura Basidiomycota în familia Clavulinaceae și de genul Clavulina,[1] denumită în popor barba caprei cenușie,[2] este o ciupercă comestibilă, saprofită care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord prin luminișuri între iarbă și pe mușchi în păduri mixte și umede precum pe malurile de pârâie, de la câmpie la munte, din (iulie) august până în noiembrie.[3][4]

Clavulina cinerea sin. Clavaria cinerea
Clavulina cinerea - Lindsey.jpg
Barba caprei cenușie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Clavulinaceae
Gen: Clavulina
Specie: C. cinerea
Nume binomial
Clavulina cinerea
(Bull.) J.Schröt. (1888)
Sinonime
  • Clavaria cinerea Bull. (1788)
  • Clavaria grisea Pers. (1797)
  • Ramaria cinerea (Bull.) Gray (1821)
  • Clavaria fuliginea (Pers.) Pers. (1822)
  • Merisma cinereum (Bull.) Spreng. (1827)
  • Corallium cinereum (Bull.) G.Hahn (1883)
  • Ramaria grisea (Pers.) Bourdot (1894)

DescriereModificare

 
Bres.: Clavaria cinerea
  • Corpul fructifer: este tare, dar fragil, are o înălțime de 4-10 cm și un diametru de 2-8 cm, în mănunchi până la 20 cm. Ramurile brumate mat, destul de lungi și adesea îndoite, cu o lățime de 2-4 mm, în formă de corală, uneori bifurcate, semănând câteodată unor cornuri de cerb, sunt încrețite de-a lungul lor și turtite sau dințate la vârf. Coloritul este tânăr alb-gălbui până ocru, apoi cenușiu.
  • Piciorul: are picior veritabil. Trunchiul bazal este scurt, compact, ramificat neregulat și de culoare albicioasă cu nuanțe gălbuie.
  • Carnea: este tare dar fragilă, gri-albicioasa până palid cenușie, câteodată marmorată gri, cu miros aproape imperceptibil și gust plăcut (dar la bătrânețe deseori amărui). Se colorează brun-cenușiu la leziune.[3][4] Specia este adesea infestată de buretele parazitar Helminthosphaeria clavariarum, ce se vede prin colorarea suprafeței violete, punctată gri-negricios, începând la bază. Atunci, Clavulina cinerea nu mai este comestibilă, putregaiul fiind toxic.[5]
  • Caracteristici microscopice: are spori rotunjori, netezi, neamilozi (nu intră în reacție cu iod), hialini (translucizi), conținând o picătură mare uleioasă și au o mărime de 6,5-11 x 6-10 microni. Pulberea lor este deschis albicioasă.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[3][4]

ConfuziiModificare

Ciuperca poate fi confundată ușor numai cu specii asemănătoare care nu sunt otrăvitoare, ca de exemplu: Clavaria fragilis sin. Clavaria vermicularis (fără valoare culinară),[6] Clavulina amethystina (comestibil),[7] Clavulina coralloides (comestibil),[8][9] Clavulina fumosa (fără valoare culinară),[10] Clavulina rugosa (comestibilă, de valoare inferioară),[11] Ramaria abietina (necomestibilă),[12] Ramaria fennica (necomestibilă),[13] Ramaria gracilis (necomestibilă),[14] sau Ramariopsis kunzei (comestibilă, de valoare inferioară),[15] dar de începători chiar și cu cea mult mai puternic dezvoltata și toxica Ramaria formosa (otrăvitoare) în stadiu tânăr.[16]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Barba caprei cenușie este o ciupercă comestibilă adesea sub-evaluată și ușor de recunoscut, fiind destul de populară populară în bucătărie. Se recomandă de a folosii mereu bureți mai tineri ai acestui soi pentru că exemplare bătrâne pot fi amăruie. Se potrivește ca adăugare la mâncăruri de ciuperci cu zbârciogi și crețuște precum pentru conservat, asemănător barba țapului.[17] Ciuperci vătămate de Helminthosphaeria clavariarum sunt otrăvitoare. (vezi mai sus).

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 506, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b c Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 542-543, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b c Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 580-581, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ 123 Pilze
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 638, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 456-457, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 616-617, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 594-595, ISBN 88-85013-46-5
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, nr. 619, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, nr. 620, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473, ISBN 978-3-440-14530-2
  13. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, ISBN 88-85013-25-2
  14. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 570-571, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 562-563, ISBN 88-85013-25-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 580-581, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 148-149, ISBN 3-8001-3656-2

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932
  • Bruno Cetto, vol. 1, 2, 4, 5, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare