Deschide meniul principal

Tocmăgelul bradului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Ramaria abietina)

Ramaria abietina (Christian Hendrik Persoon, 1794 ex Lucien Quélet, 1888) din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphaceae și de genul Ramaria, denumită în popor tocmăgelul bradului,[1], este o ciupercă necomestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), având și însușiri ale încrengăturii Ascomycota. În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă, de la câmpie la munte, crescând în grupuri mai mari sau mai mici în păduri de conifere pe mușchi și sol umed, preferat sub brazi, dar de asemenea pe lângă molizi. Timpul apariției este din (iunie) iulie până toamna târziu.[2][3]

Ramaria abietina
Ramaria abietina.jpg
Tocmăgelul bradului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Gomphales
Familie: Gomphaceae
Gen: Ramaria
Specie: R. abietina
Nume binomial
Ramaria abietina
(Pers.) Quél. (1888)
Sinonime
  • Clavaria abietina Pers. (1794)
  • Merisma abietinum (Pers.) Sprengel (1827)
  • Clavaria ochraceovirens Jungh. (1830)
  • Hydnum abietinum (Pers.) Duby (1830)
  • Clavariella abietina (Pers.) J.Schröt. (1888)
  • Clavaria virescens Gramberg (1821)
  • Ramaria virescens (Gramberg) Hennig (1927)
  • Ramaria ochraceovirens (Jungh.) Donk (1933)
  • Phaeoclavulina abietina (Pers.) Giachini (2011)

IstoricModificare

Primul care a descris specia sub denumirea a fost renumitul savant (Christian Hendrik Persoon în publicația sa Neuer Versuch einer systematischen Eintheilung der Schwämme, în jurnalul botanic Neues Magazin für die Botanik din 1794,[4] un nume găsit în cărți micologice până în prezent (2019).

Micologul francez Lucien Quélet a transferat soiul la genul Ramaria sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes din 1888. [5] Acest taxon este cel valabil actual.

Dintre celelalte sinonime acceptate se mai folosește taxonul Ramaria ochraceovirens al micologului olandez Marinus Anton Donk din 1933,[6] chiar și în România.[7]

DescriereModificare

 
R abietina, evoluție
  • Corpul fructifer: are o înălțime de 2-7 (9) cm și un diametru de 2-5 cm, fiind netedă, dar pe vreme umedă unsuroasă. Se împarte dintr-o bază groasă în numeroase ramificații verticale și striate în lungime, tari și elastice, mai groase la bază și subțiate treptat către vârfurile zbârcite și dințate. Coloritul este ocru-gălbui, înverzind în sus, devenind la bătrânețe măsliniu până albastru-verzui. Se decolorează la atingere verde-măsliniu.
  • Sporii: sunt ovoidali în formă de alună cu un capăt oblic, slab hialini (translucizi), fin verucoși și măsoară 6-8 x 4-4,5 microni. Pulberea lor este de colorit ocru-maroniu. Basidiile (celulele purtătoare de spori) în formă de măciucă cilindrică și cu o dimensiune de 40-45 x 10-12 microni, poartă de obicei 4 sterigme destul de lungi (până la 7 μm).
  • Piciorul: este foarte scurt, subțire, flasc și la bază plin de micelii relativ groase și albe.
  • Carnea: tare, elastică și străbătută de fibre longitudinale, este albicioasă până ocru-gălbuie, devenind după scurt timp măslinie. Mirosul este de anason, adesea cu nuanțe de pământ, gustul fiind în primul moment plăcut devenind însă repede foarte amar.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[2][3]

ConfuziiModificare

Dacă nu se dea seama de mirosul de anason, tocmăgelul bradului ar putea fi confundat cu Cladonia cenotea (culinar neînsemnătoare),[8] Clavulina cinerea (comestibilă),[9] Clavulina coralloides (comestibilă),[10] Clavulina rugosa (comestibilă, de valoare inferioară),[11] Ramaria broomei (necomestibilă, amară),[12] Ramaria eumophoria sin. Ramaria invalii (necomestibilă, amară),[13] Ramaria flaccida (necomestibilă, tare și elastic),[14] Ramaria flavobrunnescens (comestibilă),[15] Ramaria formosa (otrăvitoare, elastică și puțin ațoasă, gustul devine în timpul dezvoltării din ce în ce mai amar)[16] sau Ramaria stricta sin. Ramaria condensata (necomestibilă, gust slab de anason, dar piperat, destul de amar și astringent),[17]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Tocmăgelul bradului nu este comestibil, pe de o parte din caza cârnii elastice, pe de alta datorită gustului amar.

NoteModificare

  1. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 522, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  2. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 620-621, ISBN 3-405-12081-0
  3. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473/3, ISBN 978-3-440-14530-2
  4. ^ C. H. Persoon: „Neuer Versuch einer systematischen Eintheilung der Schwämme/Clavaria abietina”, în: „Neues Magazin für die Botanik”, vol. 1, Editura Ziegler, Zürich 1794, p. 63-129/117 [1]
  5. ^ Lucien Quélet: „'Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes”, Editura Octave Doin, Paris 1888, p. 467
  6. ^ Marinus Anton Donk: „Revisie van de Nederlandse Heterobasidiomyceteae (uitgez. Uredinales en Ustilaginales) en Homobasidiomyceteae-Aphyllophraceae”, în: „ Mededeelingen van het Botanisch Museum en Herbarium van de Rijks Universiteit te Utrecht”, vol. 2, Utrecht 1933, p. 112
  7. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 522, ISBN 978-606-12-1535-5
  8. ^ Pilzforum
  9. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 542-543, ISBN 88-85013-37-6
  10. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 594-595, ISBN 88-85013-46-5
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 556-557, nr. 620, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 472-473/2, ISBN 978-3-440-14530-2
  13. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 550-551, ISBN 88-85013-37-6
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 548-549, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 476-477, ISBN 978-3-440-14530-2
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 556-557, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 618-619, ISBN 3-405-12081-0

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare