Comuna Grajduri, Iași
Grajduri (în trecut, Valea Satului) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Cărbunari, Corcodel, Grajduri (reședința), Lunca, Pădureni, Poiana cu Cetate și Valea Satului.
Grajduri | |
— comună — | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 46°58′54″N 27°33′54″E / 46.98167°N 27.56500°E | |
---|---|
Țară | România |
Județ | Iași |
SIRUTA | 97241 |
Atestare documentară | 1423 |
Reședință | Grajduri |
Componență | |
Guvernare | |
- primar al comunei Grajduri[*] | Constantin Zamfirache[*][1][2] (PSD, ) |
Suprafață | |
- Total | 48 km² |
Altitudine | 334 m.d.m. |
Populație (2021) | |
- Total | 3.687 locuitori |
Fus orar | UTC+2 |
Cod poștal | 707215 |
Prezență online | |
site web oficial GeoNames | |
Amplasarea în cadrul județului | |
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna se află în marginea de sud a județului, la limita cu județul Vaslui. Este străbătută de șoseaua județeană DJ248, care o leagă spre nord de Ciurea și Iași (unde se termină în DN28) și spre sud de Scânteia și mai departe în județul Vaslui de Rebricea și Vulturești (unde se termină în DN25).[3] Prin comună trece și calea ferată Iași-Vaslui, pe care este deservită de stația Grajduri.
În comuna Grajduri se află Poiana cu Schit, arie protejată de tip floristic, unde sunt ocrotite unele specii de plante de silvostepă, cum ar fi dumbățul, sulițica, pieptănărița și păiușul.[4]
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Grajduri se ridică la 3.687 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.563 de locuitori.[5] Majoritatea locuitorilor sunt români (69,3%), cu o minoritate de romi (9,57%), iar pentru 21,13% nu se cunoaște apartenența etnică.[6] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (76,21%), cu o minoritate de penticostali (1,84%), iar pentru 21,26% nu se cunoaște apartenența confesională.[7]
Politică și administrație
modificareComuna Grajduri este administrată de un primar și un consiliu local compus din 15 consilieri. Primarul, Constantin Zamfirache[*] , de la Partidul Social Democrat, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[8]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | |||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Social Democrat | 9 | ||||||||||
Partidul Național Liberal | 2 | ||||||||||
Partidul Mișcarea Populară | 2 | ||||||||||
Partidul PRO România | 1 | ||||||||||
Partidul Ecologist Român | 1 |
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Valea Satului, făcea parte din plasa Fundul a județului Vaslui și era formată din satele Grajdurile, Valea Satului, Ciocârlești și Cărbunari, plus micile așezări Golia, Cocordel și Lunca, având în total 1072 de locuitori. În comună existau o moară de vânt, o școală și o biserică.[9] Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Codăești a aceluiași județ, având 1672 de locuitori în satele Cărbunari, Ciocârlești, Cocordel, Grajduri, Lingurari, Sperieți și Valea Satului, reședința comunei fiind satul Grajduri.[10]
În 1950, comuna a fost transferată raionului Negrești din regiunea Iași iar în 1964, satul Sperieți a primit denumirea de Poienile.[11] În 1968, a trecut la județul Iași, având alcătuirea actuală.[12][13]
Monumente istorice
modificarePatru obiective din comuna Grajduri sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Iași ca monumente de interes local. Unul este un sit arheologic, aflat la „Cetate”, în marginea de nord-vest a satului Poiana cu Cetate, unde s-au găsit urme de așezări din eneolitic (cultura Cucuteni, faza A) și din perioada Latène. Celelalte trei sunt clasificate ca monumente de arhitectură: ruinele schitului din „Poiana cu schit” (circa secolul al XVII-lea) aflate în pădurea Borosești de lângă satul Grajduri; o casă datând din 1910 și aflată în satul Pădureni; și biserica lui Cujbă (secolul al XVII-lea) din Poiana cu Cetate.
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Google Maps – Comuna Grajduri, Iași (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate”. Lege5.ro. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2020” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Valea-Satului, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 5. București: Stab. grafic J. V. Socecu. p. 717.
- ^ „Comuna Valea Satului în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Accesat în .
- ^ „Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964 privind schimbarea denumirii unor localități”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .
Vezi și
modificare- Pădurea Bârnova (arie de protecție specială avifaunistică (sit SPA)