Comuna Plopu, Prahova
Plopu (în trecut, Hârsa)[3] este o comună în județul Prahova, Muntenia, România, formată din satele Gâlmeia, Hârsa, Nisipoasa și Plopu (reședința).
Plopu | |||
— comună — | |||
| |||
Poziția geografică | |||
Coordonate: 45°2′N 26°15′E / 45.033°N 26.250°E | |||
---|---|---|---|
Țară | România | ||
Județ | Prahova | ||
SIRUTA | 134390 | ||
Reședință | Plopu | ||
Componență | |||
Guvernare | |||
- primar al comunei Plopu[*] | Adrian Bălănescu[*][1][2] (PNL, ) | ||
Suprafață | |||
- Total | 45,37 km² | ||
Populație (2021) | |||
- Total | 2.390 locuitori | ||
Fus orar | UTC+2 | ||
Cod poștal | 107405 | ||
Prezență online | |||
GeoNames | |||
Amplasarea în cadrul județului | |||
Modifică date / text |
Așezare
modificareComuna Plopu se află în centrul județului, la nord-est de Ploiești, în bazinul mediu și superior al râului Bucovel. Este traversată de șoseaua județeană DJ102E, care o leagă spre sud-vest de Bucov (unde se termină în DN1B) și spre est de Iordăcheanu. Din această șosea, lângă satul Plopu, se ramifică DJ232, care leagă comuna de orașul Boldești-Scăeni (unde se termină în DN1A).[4]
Demografie
modificareConform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Plopu se ridică la 2.390 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.359 de locuitori.[5] Majoritatea locuitorilor sunt români (94,44%), iar pentru 5,48% nu se cunoaște apartenența etnică.[6] Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (90,79%), cu o minoritate de evanghelici (1,72%), iar pentru 5,9% nu se cunoaște apartenența confesională.[7]
Politică și administrație
modificareComuna Plopu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri. Primarul, Adrian Bălănescu[*] , de la Partidul Național Liberal, este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:[8]
Partid | Consilieri | Componența Consiliului | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Partidul Național Liberal | 8 | |||||||||
Partidul Social Democrat | 3 |
Istorie
modificareLa sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Hârsa (după reședința de atunci) și avea în componență, pe lângă satele actuale, și satele Vărbila și Valea Cucului, făcând parte din plasa Podgoria a județului Prahova. Comuna avea 1863 de locuitori ce locuiau în 402 case, o școală frecventată de 45 de elevi și 5 biserici — câte una în fiecare sat, cu excepția satului Gâlmeia.[9] În 1925, Anuarul Socec o consemnează în plasa Cricovul, având 3375 de locuitori,[10] iar apoi în 1938 făcea parte din plasa Urlați a aceluiași județ.[11] În 1950, a fost inclusă în raionul Urlați din regiunea Prahova și apoi în raionul Ploiești din regiunea Ploiești. În 1968, județul Prahova s-a reînființat, iar comuna a primit numele de Plopu, de la noua sa reședință, satele Vărbila și Valea Cucului trecând la comuna Iordăcheanu.[12][13]
Monumente istorice
modificareSingurul obiectiv din comuna Plopu inclus în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monument de interes local, clasificat fiind ca monumente de arhitectură, este biserica de lemn „Sfinții Atanasie și Chiril” (prima jumătate a secolului al XIX-lea) aflată în cimitirul din Plopu.
Personalități născute aici
modificare- Ciprian Baican (n. 2004), sportiv la tir cu arcul.
Note
modificare- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2016, Biroul Electoral Central
- ^ Rezultatele alegerilor locale din 2012 (PDF), Biroul Electoral Central
- ^ Stoian, Gabriel (). Dicționar geografic al județului Prahova. Ploiești - Mileniul III. p. 196.
- ^ Google Maps – Comuna Plopu, Prahova (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2011: Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune”. Institutul Național de Statistică din România. iulie 2013. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după etnie (Etnii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele recensământului din 2021: Populația rezidentă după religie (Religii, Macroregiuni, Regiuni de dezvoltare, Județe, Municipii, orașe și comune*)”. Institutul Național de Statistică din România. iunie 2023. Accesat în .
- ^ „Rezultatele finale ale alegerilor locale din 2024” (Json). Autoritatea Electorală Permanentă. Accesat în .
- ^ Lahovari, George Ioan (). „Hîrsa, com. rur.” (PDF). Marele Dicționar Geografic al Romîniei. 3. București: Stab. grafic J. V. Socecu. pp. 713–714.
- ^ „Comuna Hârsa în Anuarul Socec al României-mari”. Biblioteca Congresului SUA. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Gusti, Dimitrie. „Județul Prahova în Enciclopedia României din 1938, vol. II”. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 3/1968”. Lege-online.ro. Accesat în .
- ^ „Legea nr. 2/1968”. Monitoruljuridic.ro. Accesat în .