Coprinopsis (Petter Adolf Karsten, 1881), din încrengătura Basidiomycota în clasa Agaricomycetes, ordinul Agaricales și familia Psathyrellaceae[2] este un gen destul de mare de ciuperci saprofite cu, conform Mycobank, 165 de specii (în Europa mult mai puține)[1] care a fost separat de genul Coprinus pe baza filogeniei moleculare. Tipul de specie este Coprinopsis friesii.

Coprinopsis
2012-09-25 Coprinopsis friesii (Quél.) P. Karst 265680.jpg
Coprinopsis friesii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Psathyrellaceae
Gen: Coprinopsis
Nume binomial
Coprinopsis
P.Karst. (1881)
Specia tip
Coprinopsis friesii
(Quél.) P.Karst (1881)
Sinonime
  • Pselliophora P.Karst. (1879) [1]
  • Lentispora Fayod (1889) [1]

IstoricModificare

Micologul suedez Petter Adolf Karsten a creat acest gen în 1881 pentru a deosebi bureții de cerneală cu o mărime medie de mai marii din genul Coprinus și mai micii din genul Coprinellus (de asemenea determinat de el în 1879).[3] Dar denumirea nu a fost acceptată în mare majoritate până în anul 2001, când micologii Vilgalys, Moncalvo și Redhead au dovedit diferența datorită filogeniei moleculare.[4]

Deși numele binomial este singurul valabil pentru speciile enumerate mai jos în prezent (2019), denumirea nu s-a impus până acum nici în cărții de ciuperci recente.[5][6][7]

Denumirea Coprinopsis al micologului belgian Maurice Beeli (1879-1957)[8] nu este acceptat, fiind un omonim (în taxonomie un nume pentru un taxon care este identic în ortografie cu un alt nume care a fost atribuit unui alt taxon). În prezent este un sinonim pentru genul Oudemansiella,[9] determinat de micologul italo-argentinian Carlo Luigi Spegazzini deja în 1881.[10]

TaxonomieModificare

Pe baza studiilor moleculare și ADN prin Scott A. Redhead și colaboratori, familia Coprinaceae a fost împărțită[11] în Coprinus Pers. (1797) sensu stricto nou la familia Agaricaceae și în Coprinellus P.Karst. (1879) , Coprinopsis (Bull.) P.Karst. (1881) precum Parasola, Redhead Vilgalys Hopple (2001) pentru care acești micologi au creat noua familie Psathyrellaceae (2001). Istoricul nomenclaturii și tipificările numelor tratate anterior ca sinonime ale lui Coprinus sunt revizuite. A fost demonstrat că caracterele taxonomice considerate anterior nu sunt generic semnificative, câștigă însă importanță atunci când sunt corelate cu dovezi moleculare. Sunt propuse multe combinații noi. Este furnizată o cheie care utilizează caracteristici anatomice pentru genurile coprinoide recunoscute molecular (filogenetic).[4]

Specia Coprinopsis cinerea este un organism model pentru basidiomicetele formatoare de ciuperci, iar genomul ei a fost secvențiat complet.[12]

HabitatModificare

Speciile acestui gen foarte răspândit cresc obișnuit în grupuri mari sau în tufe pe sol bogat în substanțe organice, dar de asemenea pe cel calcaros, prin păduri de foioase (rar și în cele de conifere), pe pajiști, halde de gunoi, în grădini, parcuri și la margini de drum. Se pot găsi de la câmpie la munte, timpul fructificației fiind din primăvară până toamna. Iubesc umezeala, de acea apar cu predilecție după o ploaie caldă.[13]

Descriere și valorificareModificare

Cu excepția câtorva soiuri, ca de exemplu Coprinopsis atramentaria sau Coprinopsis picacea, ciupercile acestui gen sunt destul de mici cu pălăria de 2-6 cm în diametru precum un picior subțire, dar mereu mai lung decât mărimea pălăriei de până la 12 cm și carne subțire. Pălăria inițial semisferică capătă după scurt timp o formă de clopot. Lamelele dese și subțiri sunt numai slab aderate la picior. Toate speciile genului au ceva în comun, anume o „viață” foarte scurtă a corpurilor fructifere. Deja după puține ore ajung la maturitate și atunci, cauzat autolizei, lamelele și pălăria încep să se dezintegreze, transformându-se într-un lichid negru asemănător cernelii care conține sporii. Sporii netezi, elipsoidali și cu un por de germen in centru sunt destul de mici și mereu de culoare închisă: bruni, brun-purpurii, dar preponderent negri.[14]

Majoritatea speciilor sunt necomestibile, fără nici o valoare culinară. Cele comestibile, consumate în combinație cu alcoolul (băut cu 2 zile înainte și până la 5 zile după ingerare), provoacă atunci intoxicații destul de grave.[15]

Din lichidul ciupercilor a fost preparat pe vremuri o cerneală indelebilă, adesea amestecată cu ulei de cuișoare drept conservant. Pentru prepararea cernelii nu au fost folosite doar ciuperci mari, ci și cele mici care cresc nu rar în grupuri de peste 100 de exemplare.[16]

Specii ale genului (selecție)Modificare

În urmare este listată o selecție a speciilor documentate în Mycobank:[1]

Genul în imaginiModificare

NoteModificare

  1. ^ a b c d Mycobank 2
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ P. Karsten: în: „Acta Societatis pro Fauna et Flora Fennica”, vol. 2, nr. 1, Editura J. Simel, Helsingborg 1881, p. 27
  4. ^ a b Scott A. Redhead Rytas Vilgalys Jean‐Marc Moncalvo Jacqui Johnson John S. Hopple Jr. „Coprinus Pers. and the disposition of Coprinus species sensu lato”, în: „Taxon”, vol. 50, nr. 1, februarie 2001, p. 203-241
  5. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 541-555, ISBN 3-8289-1619-8
  6. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 346-361, ISBN 978-3-8354-1839-4
  7. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 163-165, ISBN 978-1-4454-8404-4
  8. ^ Maurice Beeli: „Coprinopsis gen. nov.”, în: „Bulletin de la Société Royale Botanique de Belgique”, vol. 61, p. 99
  9. ^ Index Fungorum 2
  10. ^ Carlo Luigi Spegazzini: „Oudemansiella gen. nov.”, în: „Anales de la Sociedad Científica Argentina”, vol. 12, nr. 1, Buenos Aires 1881, p. 24
  11. ^ Casper van Overeem, Josef Weese: „Icones fungorum malayensium”, Editura Muzeului Micologic din Weesp (Olanda), [[Weesp 1924, caietul VI, capitolul 3: „Coprinaceae”
  12. ^ [Coprinopsis cinerea Genome Project, BROAD Institute
  13. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 270-273, ISBN 978-3-440-13447-4 (încă ca Coprinus)
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 48, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Wolfgang Forth, Dietrich Henschler, Walter Rummel: „Allgemeine und spezielle Pharmakologie und Toxikologie etc.”, Editura Bibliographisches Institut-Wissenschaftsverlag, Mannheim 1984, 3-411-01660-4
  16. ^ Andreas Bresinsky: „Wie gewonnen, so zerronnen – warum Tintlinge zerfließen”, în jurnalul micologic „Der Tintling”, vol. 46, nr. 1, martie 2006, p. 9-16, ISSN 1430-595X

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983-1993 (încă ca Coprinus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3528-8 (încă ca Coprinus)
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983 (încă ca Coprinus)
  • Schweizerische Botanische Gesellschaft: „Beiträge zur Kryptogamenflora der Schweiz”, Editura K. J. Wyss, vol. 13, Berna 1968

Legături externeModificare

  Materiale media legate de Coprinopsis la Wikimedia Commons