Bureți vineți

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Cortinarius violaceus)

Cortinarius violaceus (Carl Linné, 1753 ex Samuel Frederick Gray, 1821) din încrengătura Basidiomycota, în familia Cortinariaceae și de genul Cortinarius,[1] este o ciupercă comestibilă denumite în popor bureți vineți/burete vânăt.[2] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă mai ales în păduri umede de foioase, dar de asemenea în cele mixte sub fagi, mesteceni și stejari, crescând preponderent în grupuri mici, din (iulie) august până în noiembrie, fiind o specie frecvent întâlnită.[3][4]

Cortinarius violaceus
Lügde - 2014-09-08 - Dunkelvioletter Schleierling (Cortinarius violaceus) (3).JPG
Bureți vineți
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Homobasidiomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Cortinarius
Specie: C. violaceus
Nume binomial
Cortinarius violaceus
(L.) Gray (1821)
Sinonime
  • Agaricus violaceus L. (1753)
  • Inoloma violaceum Wünsche (1877)
  • Gomphos violaceus O.Kuntze (1898)

IstoricModificare

În 1821, când Samuel Frederick Gray a creat genul Cortinarius, a determinat această ciupercă tip de specie.[5]

DescriereModificare

 
Bres.: C. violaceus
  • Pălăria: are un diametru între 6 și 10 (14) cm, este compactă și destul de cărnoasă, la început boltită semisferic cu marginile răsucite înspre interior, devine la maturitate convexă și în sfârșit întinsă, purtând în tinerețe fragmente ale vălului parțial în formă de o cortină liliacee, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior. Cuticula este netedă, catifelată, solzos-fibroasă și uscată, dar la umezeală unsuroasă. Culoarea ei este de un violet închis care schimbă adesea la bătrânețe în brun sau brun-roșcat.
  • Lamelele: sunt destul de depărtate, late, ușor bombate și înalte, cu lamele intercalate precum aderate la picior, fiind învăluite la început de sus menționata cortină. Coloritul este în tinerețe de un caracteristic violet închis, devenind apoi ruginiu până brun ca scorțișoara.
  • Sporii: sunt elipsoidali și fin verucoși la margine, de culoare ruginie cu o mărime de 10-17 x 7-9 microni. Pulberea lor este de asemenea ruginie.
  • Piciorul: are o lungime de 7 până la 15 (20) cm și o lățime 1,5 până la 2,5 cm, este foarte tare, gros și bulbos în tinerețe, apoi cilindric și subțiat, fibros și șerpuit, spongios, gol în interior, cu o bază bulboasă, acoperită cu un fetru alb. Coloritul este inițial violet închis, cu tonuri maronii-negricioși în vârstă.
  • Carnea: este de culoare brun-violetă, moale, cu un miros slab de cedru sau cutie de țigări, gustul fiind blând, dar ceva mucegăit.[3][4]

ConfuziiModificare

Această ciupercă poate fi confundată în primul rând cu reflecția ei din pădurile de conifere, specia Cortinarius hercynicus[6] care pentru unii micologi este numai o variație a lui Cortinarius violaceus, pentru alții un soi propriu.[4] Alte confuzii sunt posibile cu: Cortinarius alboviolaceus (necomestibil), în tinerețe cu lamele gri-violete, miros și gust de cartofi cruzi),[7] Cortinarius balteatus (tânăr comestibil), [8] Cortinarius camphoratus (necomestibil, destul de similar în aparență și miros, în tinerețe cu lamele violete precum carne colorată la tăiere divers),[9] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[10] Cortinarius glaucopus (comestibil),[11] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[12] Cortinarius purpurascens (comestibil, mai violet-purpuriu, cu lamele violete, picior albicios cu nuanțe violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, de un violet deschis, miros aromatic și gust plăcut),[13][14] Cortinarius salor (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, miros și gust neostentativ),[15] Cortinarius traganus (otrăvitor),[16] sau forme mai mari ale Laccaria amethystina (comestibilă),[17] respectiv Lepista nuda (comestibilă, cu cuticulă brun-violetă, picior violet-cenușiu, carne roz-violacee; miros parfumat ca de viorele și gust plăcut).[18]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Din cauza gustului și mirosului bureții vineți nu se potrivesc bine pregătiți singuri, dar pot fi adăugați la mâncăruri cu alte ciuperci. De asemenea conservarea în oțet este posibilă.[19]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Zaharia C. Panțu: „Plantele cunoscute de poporul român. Vocabular botanic cuprinzând numirile române, franceze, germane și științifice“, Institutul de Arte Grafice și Editură „MINERVA“, București (1929), p. 34
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 226-227, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b c Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 222-223, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, vol. 1, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 627-628
  6. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 148-149, ISBN 88-85013-46-5
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  12. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 148-149, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 212-213, ISBN 88-85013-46-5
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 260-261, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1
  19. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser, „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983.

Legături externeModificare